Directorul general al companiei Termocentrale Constanța, Daniel Popa, a fost găsit spânzurat, joi după-amiază, în sufrageria locuinței sale din Constanța. Trupul neînsuflețit a fost descoperit de soția acestuia, în jurul orei 15.30, când femeia s-a întors acasă de la serviciu. Nefericitul avea doar 43 de ani.
SC Termocentrale Constanța SRL este o companie a Primăriei Constanța, care funcționează în subordinea Consiliului Local al municipiului Constanța. Din aprilie 2024, directorul general al companiei era Daniel Popa (PNL), coleg de partid cu primarul Vergil Chițac.
Daniel Popa (43 de ani) a fot găsit mort în locuința sa din Constanța, joi, 23 octombrie. Soția sa a avut un șoc când l-a găsit spânzurat în sufragerie. Speriată, a sunat la 112.
Daniel Popa suferea de depresie și urma un tratament în acest sens. El era căsătorit și avea doi copii.
IPJ Constanța a comunicat: „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3 au fost sesizați prin apel 112 de o femeie care a anunțat decesul soțului ei. Din primele verificări s-a stabilit că bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a fost găsit spânzurat în locuința sa din municipiul Constanța, în jurul orei 15.30”.
Corpul neînsuflețit nu prezenta urme de violență. A fost transportat la morga județeană pentru efectuarea autopsiei.
Active de 246.500 de euro, datorii de 76.000. Un plus de 170.500 de euro
Daniel Popa nu avea probleme financiare, dimpotrivă, declarația de avere arată bunăstarea materială a familiei sale. Directorul liberal avea un teren, două apartamente, trei mașini, mai multe depozite bancare și acțiuni la diverse societăți.
Conform declarației de avere consultate de Replicaonline.ro, Daniel Popa avea și trei credite, la tot atâtea bănci. Anul trecut a contractat un credit valoare de 30.000 de lei, de la TBI Bank, scadent în anul 2028. Anterior luase 32.340 de euro de la Unicredit (scadent în anul 2037) și 188.500 de lei de la Banca Transilvania (scadent în anul 2045).
În total, Daniel Popa avea credite de circa 76.000 de euro.

Conturile curente și depozitele bancare ale lui Daniel Popa, în număr de 11, la 6 bănci, totalizează 219.200 de lei și 2.600 de euro, adică aproximativ 46.500 de euro.

Daniel Popa mai deținea și acțiuni sau părți sociale la 8 companii, în valoare totală de 1.015.400 de lei, adică aproximativ 200.000 de euro.

Așadar, Daniel Popa avea credite (datorii) de 76.000 de euro, dar depozite de 46.500 de euro și acțiuni de 200.000 de euro. Activele se ridicau, astfel, la 246.500 de euro, de 3,2 ori mai mult decât datoriile la bănci.
Coleg cu Claudiu Crețu, încolțit de DNA pentru fapte de corupție
Publicația dobrogeană amintește că există un dosar DNA în care Claudiu Crețu, colegul lui Daniel Popa în conducerea Termocentrale Constanța, este acuzat de corupție.
În Consiliul de Administrație al SC Termocentrale Constanța SRL, Daniel Popa făcea echipă cu Lorena Iacob, Dobrița Ioanei, Mihaela Schiau și Ionuț Claudiu Sârbu Crețu. Cel din urmă este directorul general Societății Comerciale Electrocentrale București (ELCEN), fiind inculpat într-un dosar de corupție instrumentat de DNA. Luna trecută, procurorii anticorupție l-au acuzat că ar fi primit, prin intermediul directorului Cristian Zamfiroi, în biroul unei societăţi comerciale din Capitală, 40.000 de lei de la reprezentantul acesteia, pentru a urgenta aprobarea unor plăţi aferente facturilor emise de societatea respectivă către ELCEN.

În ordonanța procurorilor DNA se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
„În data de 1 iulie 2025, inculpatul Creţu-Sârbu Claudiu-Ionuţ, în calitatea menționată anterior, ar fi primit prin intermediul complicelui său, Zamfiroi Cristian Andrei Cornel, în biroul unei societăți comerciale din Municipiul București, suma de 40.000 de lei de la reprezentantul acesteia, în legătură cu urgentarea aprobării operațiunilor de plăți aferente facturilor emise de societatea respectivă către Electrocentrale București SA.
În data de 10 iulie 2025, inculpatul Creţu-Sârbu Claudiu-Ionuţ ar fi pretins, prin intermediul complicelui Zamfiroi Cristian-Andrei-Cornel, administratorului unei societăți comerciale, suma de 1.565.000 de euro, în legătură cu vânzarea-cumpărarea unui teren aflat în proprietatea societății comerciale respective.
În data de 30 iulie 2025, inculpatul Zamfiroi Cristian-Andrei-Cornel ar fi pretins administratorului unei societăți comerciale, aflată în raporturi contractuale cu SC Electrocentrale București SA, suma de 50.000 de lei în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu”.
Cei doi sunt plasați sub control judiciar. În dosar se mai efectuează cercetări și față de alte persoane pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție.
Fost polițist, absolvent de Teologie, Crețu-Sârbu Claudiu Ionuț a fost plasat în fruntea companiilor de stat din energie și a unui institut de cercetare din transporturi, Incertrans.
Deși, profesional, nu are nici o legătură cu aceste domenii, el scrie în CV-ul său: „Manager recunoscut în sectorul energetic românesc, cu integritate morală și principii fundamentale în activitatea curentă. Bine conectat la mediul economic și legislativ. Abilități de lider”.

În urmă cu câteva luni, în cadrul unei conferințe de presă, primarul Constanței, Vergil Chițac, miza pe calitățile lui Claudiu Crețu și spera ca, împreună cu Daniel Popa, să facă din Termocentrale Constanța o societate eficientă.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!



