Fiecare săptămână începe, practic, cu tiradele stupide ale lui Georgescu, căruia i se dă, pur și simplu, spațiu pentru a-și recita otrăvurile.
Iar ipochimenul se achită de misiune în fiecare luni dimineață, întreţinând și întețind un focar de neliniște socială, chiar de pe treptele Poliției.
Mai mult, discursul lui e șlefuit și adaptat fiecărei zi de luni, un fel de „tătucul vă veghează, nu pot face multe, încă, dar stați pe aproape!”.
În paralel, vedem în fiecare zi cum, în online, crește numărul trolilor și al boților; iar în real, cum agresivitatea, stimulată la maximum, face victime.
Cât o mai ținem așa?
***
Rezumatul declarațiilor lui Georgescu, de azi-dimineață, a fost făcut de Sorin Bocancea.
***
S-au îngrozit unii văzând ușurința și seninătatea cu care mințea Lavrov la o televiziune americană. Confruntat cu dovezi ale orașelor distruse, ale spitalelor atacate, ale blocurilor bombardate, ministrul de Externe al lui Putin afirma că rușii niciodată, în toată viața lor, nu au atacat ținte civile.
La fel de senin, guru Georgescu, cel care scoate replici din „Stăpânul Inelelor”, inventează citate atribuite unor personalități și grăiește ziceri stupide cu vocea lui Sergiu Nicolaescu, vorbește solemn de „guvernul de pseudo-culți”.
Atât Lavrov, cât și guru au aceeași școală rusească de manipulare, dezinformare și prostirea în față a fraierilor.
***
Între timp, s-a aflat unde e Simion.
E pe TikTok, unde luptă cu globalismul și, așa cum bănuiam, se organizează pentru alegerile din Republica Moldova, unde și-a înscris partidul pentru parlamentare și a inițiat niște operațiuni secrete sub inițialele D.A.
Desigur, fanii lui, care-i înjură gros pe frații moldoveni și-i acuză de „influențarea alegerilor”, nu vor vedea în acest demers nicio problemă.
Simion a participat și la alegerile parlamentare din 2021, unde a luat 0,49%, fiindcă moldovenii sunt sătui de gioarsele lor rusești, nu mai au nevoie și de ale noastre.
Terchea-berchea curu’ Georgescu habar n-are ce înseamnă „liber arbitru” 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Tătuku? Da, interesant… Pensionarii care nu mai au bani de medicamente, cu pensii tăiate, ăștia au tătuk? TikTok
Nu mai plânge de mila lor. Le rămâne suficient pentru 2 beri în fiecare zi. Cei ce au muncit 40 + ani au pensii corespunzătoare.
Mă tem că, după ce va trece uraganul ce stă să vină, și urgia se va liniști, cu așa justiție, DSS & DIE si Poliție numite frumos de AI ” sructuri”, mă tem. Ăștia il vor face pe Geogescu & Co scăpați. Duplicitatea la români e una dintre regulile Omertà. Până și AI s-a ferit să răspundă cu „Securiști” când i-am spus să fie mai clar în răspuns și i-am zis: „începe cu S se termină cu I”.
AI este invenție umană. Ce face omul cu AI? Ne dă vânt de pe Glob.
Atât.
SARLATANUL NU E SCULA SECURICILOR ?
AU REINCEPUT SA POMPEZE BANI IN SARLATAN. CINE POMPEAZA? OR FI SI DIN NOMNKLATURA? DIN CEI CARE AU SUFERIT CONDAMNARI? OR FI DIN CEI CARE SI-AU LUAT ‘justitia’ ADICA TOATA PUTEREA?
Valeriu Nicolae
„Fiul extremistului Georgescu, Cosmin Georgescu, s-a căsătorit cu fiica lui Mihai Neagu, fost șef PDL Giurgiu și fost președinte al Consiliului de Administrație la Nuclear Electrica și la Compania Națională a Uraniului. Această legătură de familie a fost dublată de contracte pe linia Salrom, Transelectrica și Nuclear Electrica, instituții considerate zone „sensibile” și controlate de servicii secrete”SECURISTI, ARMATA. FEUDALII CAR STAPANESC romania.
Rețeaua de influență
Numele lui Georgescu și al apropiaților săi apar în documente și investigații legate de persoane influente din mediul politic și economic, printre care:
Gabriel Lință, asociat al lui Rusen, cu studii la colegiul lui Gabriel Oprea, promovat de rețele apropiate de Dan Voiculescu.
Marian Neagu, fost la Romarm și implicat în companii strategice din energie.
Cazacu, ex-președinte al Consiliului de Administrație la Romarm, intervievat în presa dubioasă și legat de contracte cu statul.
De asemenea, Toni Greblă, fost șef AEP, apare în conexiuni prin intermediul lui Rusen și a unor afaceri investigate de DNA.
Investigația mai relevă legături și cu Dănuț Precup, asociat cu afaceristul Sorin Struținski, condamnat pentru corupție: ”Precup era un meșter la firme suveici și l-a dat țepe firmelor de stat. Deci perfect, mă, perfect pentru Sfântul Georgescu. Da, știu că e greu de înghițit, dar asta cu Precup, uitați aici dovada din Monitorul Oficial. Precupa are mare parte a afacerilor în Constanța, cum vă așteptați, legături cu un turc, cunoscut și el cu afaceri super dubioase și cu Sorin Struținski, fugi și el în Italia. Legăturile lui Struținski cu foști oameni din securitate sunt foarte bine cunoscute, la fel ca și legăturile cu mafiotul ăla de Mazăre. E și el condamnat la 10 ani și opt luni. Diaspora din Italia a votat masiv cu Georgescu, intoxicați de zeci de mii de TikTok-uri într-o campanie manipulativă îngrozitoare în care s-au băgat foarte foarte mulți bani”.
HAI CA AU CRESCUT TAXELE, INFLATIA, SI VOR MAI CRESTE. CA SA FIE BINE PENTRU NOMENKLATURA, PENTRU „speciali”
PUTEA VARANUL SA LIPSEASCA? „pro-americanul” VARAN 🤣
Tatucu, guru. Interesant. In spiciul de ieri, tinut in fata reporterilor si al fanilor, supranumitul a zis ceva de lumea noua sau ceva de genul asta.
Lumea noua nu e chiar noua. O lume in care un individ este considerat sursa de putere religioasa si, simultan, de putere autoritara a mai fost. O noua veche religie de stat e pe vine. Cativa lideri se bat pentru postul suprem, care toti zic ca aduc pacea.
Nu este Mesia, este antihrist, in sens biblic.
Stau de vorba cu cineva care imi povesteste ca avem o mare problema: ca femeile nu mai sunt femei si barbatii nu mai sunt barbati, ca femeia trebuie sa-si reia locul ei. Nu este vorba de familie traditionala in povestea doamnei dar acolo se tinteste. Si cei cu familia traditionala isi scot foloasele din povestea asta.
Cum se va realiza asta?
In metoda practicata de doamna, putin speriata ca feminitatea ei ar fi diminuata de forte externe si din cauza ar putea avea o multime de probleme cu cauze hormonale, o componenta puternica ar fi “sa umblam dezbracati”. Nu tot timpul, din cand in cand. Astfel, putem stimula sexualitatea, cantitativ si ca perioada de timp dar si ca numar de parteneri si am fi paziti de riscul de a fi mai putin femeie respectiv barbat.
!?!
Si, pe tot parcursul asta spre desavarsirea noastra sa ne ferim de cei, acei, ce interfereaza si vor sa ne subrezeasca ca natie facandu-ne mai putin barbati respectiv femei. Pentru ca exista un astfel de complot. Globalist.
Imi venea sa-mi trag niste palme ca sa ma trezesc din cosmarul porcos.
Acum inteleg de unde frica ca ne-am transforma cu totii in niste lgbd sub factor extern subversiv. Unul globalist.
Deci, ceea ce se ofera este un lider spiritual si autocrat, un mesia fecundator, si este mare concurenta intre ei, unul mai sexos ca altul, si toti vor sa ne-o traga tuturor. Pardon de expresie.
Cu metoda asta astupi si gura scorpiilor, de la Ceauseasca, responsabila pentru ce facea barbatu ei, pana la fiecare nevasta, vinovata din fiecare familie – cine dracu a pus-o sa vrea mere – , care si-o ia traditional zilele astea. Vezi femicidul si frustrarea, direct proportionala cu violenta, a barbatilor lor.
O fi hormonal.
Deci, am retinut: de maine, despuiati pe strada!