PSD amenință că iese de la guvernare dacă coaliția nu scapă țara de pensiile speciale.
Parcă eram hain că am pus tema în PNRR. Ce clăbuci au făcut ani de zile ‘telectualu’ Dâncu, ministru la MApN, și academicienii Budăi și Ciolacu pe subiect!
Deci, stați așa, să repetăm: PSD amenință că…
Ha-ha-ha-ha-ha-ha!
***
Narcis Herescu surprinde esența dezbaterii despre companiile de stat. Restul e vrăjeală cu multe cuvinte.
„PSD + suveraniști = Love, da’ pe banii tăi.
Gara de Nord din București, gara noastră, a întregului popor, administrată de stat, miroase a piș@t. La propriu.
CFR, a noastră, a întregului popor, administrată de stat, miroase a piș@t. La propriu.
Aeroportul Otopeni, al noastru, al întregului popor, administrat de stat, miroase a piș@t. La propriu.
Orice companie administrează statul aceasta va ajunge, mai devreme sau mai târziu, să miroase a piș@t. La propriu sau la figurat.
De ce?
Pentru că asta cu «a întregului popor» e o vrăjeală sinistră, poporul doar plătește subvenții de la bugetul de stat, primind în schimb, ați ghicit, un pipi făcut cu boltă pe el.
Este «suveranismul» care permite câtorva oameni să se îmbogățească, ei fiind ori incompetenți, ori corupți, ori și una și alta.”
Mă tem însă, că toate cele nominalizate a fi „ale întregului popor” au un miros specific de fecale. Nicidecum de (cum elegant ați scris) piș@t.
Picăm de pe Glob, domnule Ghinea? Nu simțiți?
Corect. Doar vrajeli comuniste adica PSD-iste. Respect domnule Ghinea.
Sunteti deprimat. Si aveti de ce. Simt ca ne-au invins.
In spatele secaturilor lacome, inconstiente, mediocre care acaparasera statul roman si in nesimtirea lor inca nu au plecat, dar ne-au captat toata atentia cu talhariile lor, s-a desfasurat operatiunea malefica. Acel razboi hibrid despre care se vorbea a invins.
Totul e anapoda: aceasta vraiste din tara, aceasta coalitie care se poarta absurd, institutiile, puterile statului, mintile noastre. Poporul nu mai stie ce e cu el, presa corecta este demolata, presedintele pare ca pluteste deasupra realitatii. Iar revolutia Bolojan se duce de rapa…