Cum ar fi arătat România dacă George Simion ar fi câștigat alegerile. Exemplul polonez

Dacă vrem să ne imaginăm cum ar fi arătat România sub președinția lui George Simion, e suficient să aruncăm o privire asupra societății poloneze așa cum era ea între 2015-2023, perioada în care țara a fost condusă de către populiștii suveraniști ai partidului Lege și Justiție (PiS). Descoperim o atmosferă socială toxică, infestată  de discursuri post-adevăr (în care faptele nu mai contează, ci doar interpretarea acestora), de narative atât de violente, încât au provocat în mai multe rânduri moarte de om.

O constatare se impune cu aceeași ocazie: atât în campania electorală, cât și în perioada post-campanie, George Simion s-a inspirat copios și continuă să imite narativele PiS, clocite de Jarosław Kaczyński și acoliții săi.

J. Kaczyński este omul care, de la cârma partidului suveranist, conduce Polonia din umbră din 2003 până azi: un soi de Dragnea polonez, doar că mult mai longeviv decât al nostru.

Partidul Prawo i Sprawiedliwość (PiS) – Lege și Justiție – a fost înființat de către frații Lech și Jarosław Kaczyński în 2001, într-o Polonie agitată, haotică și sleită de tranziția post-comunism din anii 1990-2000.

Baza ideologică a partidului a fost definită încă de atunci: “restaurarea polonismului”, un concept născut în anii ‘30, amestec de identitate națională (definită prin religia catolică), de absolutism moral și de respingere a modernității.

Cuvântul de ordine al PiS este „Sanacja” (curățire, asanare), slogan utilizat în timpul regimului autoritar al mareșalului mareșalului Piłsudski, după lovitura de stat militară din 1926.  Imposibil să nu constați analogia acestui termen cu acea “curățenie generală” la care îndemnau propagandiștii georgiști în perioada campaniei electorale.

Idem pentru expresia care rezumă programul partidului: „wstawanie z kolan” (ridicarea din sclavie) – termen atribuit incontestabilului președinte al PiS, Jarosław Kaczyński.

Începând cu 2005, adică imediat după ce câștigă alegerile legislative, partidul, considerat inițial centrist, a virat la dreapta, frizând deja extremismul. Jarosław Kaczyński își recunoștea propria ipocrizie la Radio Maryja (catolic): „Întâi și întâi, trebuia să câștigăm alegerile. Apoi am alunecat spre dreapta atât de mult cât am putut”. (1)

Tot în 2005, PiS a propus modificarea Constituției în sensul pe care i-l știm astăzi (hiperbolizarea patriotismului, respingerea valorilor occidentale, stigmatizarea minorităților, exaltarea religiei catolice etc.), însă nu a dispus de majoritatea parlamentară pentru a o efectua.

În 2007, partidul Platforma civică al lui Donald Tusk trimitea PiS în opoziție timp de 8 ani.

Perioada imediat următoare este cea care ne interesează: din 2015 (an în care PiS a câștigat atât legislativele, cât și prezidențialele prin Andrjez Duda) și până în 2023, când PiS a pierdut legislativele, deci o parte din putere. Această perioadă este interesantă de observat pentru noi, pentru a înțelege ce am fi putut trăi, în ce ambianță, ce aer am fi respirat dacă România ar fi căzut  în suveranismul auristo-georgist.

Începând cu 2015, PiS transformă Polonia într-o „democratură” epuizantă pentru polonezul de rând. Divizată în două tabere care se urăsc reciproc, cea suveranistă și cea liberal-europeană, țara trăiește într-o atmosferă încărcată, de tensiune permanentă. Această toxicitate (pe care noi am cunoscut-o în campania electorală), în loc să scadă după încheierea alegerilor, s-a amplificat.

În „democrația iliberală” ești obligat să suporți valuri de ură, violență, presiuni, propagandă, atacuri, toate de o intensitate paroxistică, dificil de închipuit chiar și pentru noi, românii, care suntem familiarizați cu scandalurile. O dezbatere publică normală, calmă, e absolut imposibilă. Nu mai există niciunde și nicăieri, în Polonia lui Kaczyński.

PiS acaparează direct mass-media de stat, pe care o transformă în organ de propagandă, și atacă sistemul judiciar, paralizând funcționarea Tribunalul constituțional (omologul Curții Constituționale de la noi). Modul în care Kaczyński și acoliții săi au pus mâna pe justiția independentă în Polonia va fi subiectul unui alt articol.

Televiziunea publică poloneză (TVP Info) și canalele adiacente, odată supuse puterii printr-o simplă lege votată de majoritate, au început să descrie o realitate absolut paralelă, să renunțe la orice etică ori echilibru. Ca și cum la Televiziunea Română (TVR) s-ar difuza continuu programele de la Realitatea Plus, cu Anca Alexandrescu director de programe.

Presa occidentală, stupefiată, a consacrat articole întregi burtierelor care defilau pe ecranele TVP Info, necrezându-și ochilor. În narativele televizate, însuși Lech Wałęsa era catalogat drept „agent comunist”, iar Solidarność (Solidaritatea) – un grup complotist care ar fi confiscat puterea pentru elitele liberale, în complicitate cu fostii comuniști, în detrimentul poporului.

În afara bombardamentului cu semi-adevăruri sau minciuni, orice critică a puterii era tratată ca o înaltă trădare. Societatea poloneză a trăit într-o vijelie constantă de defilări de „trădători”, cu zecile și cu miile, până la oboseală și derută.

Cea mai grotescă acuzație de „trădare” a venit de la Jarosław Kaczyński însuși, care, în iulie 2017, de la tribuna Parlamentului, a lansat o tiradă de pomină în direcția Opoziției: „Să nu îndrăzniți să pronunțați numele fratelui meu (fostul președinte Lech Kaczyński, mort în 2010 în accidentul aviatic de la Smolensk, Rusia – n. red.), cu mutrele voastre de trădători! Voi sunteți cei care mi-ați ucis fratele, canaliilor!”

O explicație a acestor torente continue de ură, provocate expres și întreținute cu grijă, o furniza sociologul polonez Jadwiga Staniszkis (care între timp a decedat, în 2024). Acesta explica pentru Le Monde în 2017: „Radicalizarea societății este un mijloc pentru puterea suveranistă de a selecționa elitele de mâine. Ei  [elitele PiS] sunt convinși că violența poate îmbunătăți societatea și o va unifica în final, creând un om nou. Se înșeală, întrucât ceea ce se produce în societate este exact inversul”. (2)

Războiul din Ucraina a oferit televiziunii publice poloneze ocazia de a asocia opoziția liberală cu criminalii de război ruși. Într-un reportaj produs de televiziunea publică,  ororile din Bucea sunt asociate cu imagini datând de mai bine 10 ani, arătându-l pe Vladimir Putin în timpul negocierilor cu reprezentanți europeni, printre care Donald Tusk (aflat la momentul respectiv în exercițiul funcției sale de președinte al Consiliului European). Titlul derulat? „Tusk are sânge pe mâini!”.

Din colțul Facebook de unde își exercită propaganda pro-rusă, Anca Alexandrescu reia acest narativ imediat după alegerea lui Nicușor Dan ca președinte al României: 

Amploarea intoxicării la televiziunea publică este atât de mare, încât mulți polonezi declară că până și comuniștii erau mai subtili.

Dacă pe noi, românii, lucrurile acestea nu ne miră, surprinde totuși cât încasează televiziunea publică pentru a-și ciomăgi continuu populația cu dezinformările Puterii: în mai 2020, majoritatea parlamentară a votat o subvenție de 2 miliarde de zloți (451 de milioane de euro) pentru canalele TV publice.

În Polonia suveranistă, singurele mass-media independente sunt cele străine: Jarosław Kaczyński nu a avut timp să le „repolonizeze” capitalul, ocupat fiind pe prea multe fronturi.

Asaltul asupra presei nu e vizat doar televiziunile, bineînțeles, ci și presa scrisă și rețelele sociale. Jarosław Kurski, redactor-șef la Gazeta Wyborcza (principalul cotidian de opoziție, fondat de Solidarność), s-a trezit la redacție, încă din 13 decembrie 2015, cu un popă însoțit de un grup de fanatici, pentru a exorciza clădirea.

Exorcizările de clădiri, predicile furioase ale unei părți a clerului, asociate grupusculelor fasciste, au devenit între timp moneda curentă. „În această țară, liberalismul a devenit întruchiparea diavolului”, declara Jarosław Kurski în 2017 pentru Grand Continent.

Este, poate, singurul domeniu în care noi i-am bătut pe polonezi: Șoșoaca noastră a exorcizat tot Parlamentul European cu icoana ei, înainte de a fi scoasă afară la cererea președintei instituției, malteza Roberta Metsola. Totuși, Șoșoacă e izolată chiar și în opoziție, în vreme ce Polonia a experimentat aceste orori cu gruparea Kaczyński la putere.

Linșajul mediatic practicat de televiziunea publică a avut consecințe dramatice în Polonia: primarul orașului Gdansk, Pawel Adamowicz (opozant al PiS), a fost asasinat pe 14 ianuarie 2019, în timpul unei manifestări publice (un concert de caritate, de Crăciun), de către un individ de 27 de ani care tocmai ieșise din închisoare.

Evenimentul a șocat lumea întreagă, iar responsabilitatea televiziunii publice a fost arătată cu degetul: asasinul petrecuse 5 ani în închisoare pentru furt, loc in care singura distracție era televizorul. În închisorile poloneze, deținuții au acces doar la televiziunea publică.

Omul, izolat de lumea exterioară, slab psihic, a înțeles de la televizor că opoziția liberală l-a băgat de fapt în închisoare. Aceasta a fost identificată drept originea răului care a cuprins întreaga Polonie și care trebuia combătut și distrus. Iar primul lucru pe care l-a făcut când a ieșit din pușcărie a fost să se ducă la o manifestare a opoziției și să-l înjunghie, sub privirile mulțimii, pe Pawel Adamowicz, una dintre figurile cele mai populare ale Platformei civice, aflat la cârma Primăriei din Gdansk de mai bine de 20 de ani. (3)

Un studiu efectuat ulterior, la cererea Primăriei din Gdansk, a expus în cifre valul de ură care l-a avut drept țintă pe Adamowicz în mass-media publică poloneză: acesta a fost subiectul a 1.773 de reportaje care i-au asociat numele în mod constant cuvintelor: „trădător al neamului”, „trădare a intereselor naționale” și „lipsit de patriotism”.

În timpul funeraliilor (la care au participat peste 50.000 de oameni, nu și Jarosław Kaczyński), fratele edilului, Piotr Adamowicz, a amintit că Pawel primise cu puțin timp în urmă, din partea unui grup de naționaliști, un certificat de deces pe numele lui. Nu numai el, ci și alți primari ai Opoziției fuseseră amenințați astfel. Afacerea certificatelor de deces a fost clasată de către Parchetul controlat de PiS, fără nicio urmare.

Polonia suveranistă a cunoscut nu numai asasinatul politic, ci și sinuciderea ca formă protest civic.

Exasperat de discursul omniprezent rasist și homofob practicat de PiS, de acapararea instituțiilor poloneze, chimistul Piotr Szczęsny (54 de ani) și-a dat foc în public, pe 19 octombrie 2017, strigând „Protestez!”, după ce în prealabil și-a distribuit manifestul împotriva PiS.

A fost un gest complet asumat de către acest fost militant Solidarność, puternic deprimat de starea în care ajunsese țara sa și de atmosfera de ură din societate. (4)

„Piotr și-a dat foc pentru că nu mai putea”, a declarat pentru presa franceză același Jarosław Kurski, redactor-șef la Gazeta Wyborcza. El a adăugat: „Miroase groaznic în Polonia, ca și cum s-ar fi întors anii 1920-1930. Ideologia la putere a devenit cvasi-fascistă”.

Pe lângă aceste drame, „stegarul nostru dac”, Cezar Avrămuță, cel cocoțat în copaci și pe macarale pentru cauze bolnave, pare dintrodată încă și mai hilar.

Tot de la PiS s-a inspirat George Simion când și-a vărsat borșul din farfurie în capul Franței. Singura diferență este că țapul ispășitor, originea tuturor relelor la polonezii suveraniști este Germania. Discursul este însă strict același.

În 2020, Andrzej Duda, candidat la propria succesiune prezidențială, lansa în campania electorală: „Germania vrea să aleagă președintele polonez!”. Exact aceeași frază a fost utilizată de Simion în mai multe rânduri, referitor la Franța.

Le vremea respectivă, presa germană criticase decizia lui Duda de a grația un criminal pedofil, gest controversat care-l putea costa în campanie. Andrzej Duda a ripostat cu vehemență, repetând  la fiecare miting electoral: „Iată încă o manipulare perfidă din partea propagandei nemțești odioase! Încă un exemplu de ingerință a Germaniei în aceste alegeri, încă un exemplu de propagandă germană murdară împotriva mea!”.

Ca președinte încă în exercițiu, Andrzej Duda nu și-a permis să descindă el însuși prin studiourile TV germane, cum și-a permis Simion în Franța, însă și-a trimis șeful de campanie, Adam Bielan, să ceară explicații ambasadorului german la Varșovia.

Violența discursurilor anti-Germania a fost atât de mare în timpul campaniei, încât corespondentul publicației Die Welt, prezent la unul dintre mitinguri, a fost agresat pur și simplu de susținătorii președintelui. ONG-ul Reporters sans frontières a cerut ulterior președintelui Duda să prezinte scuze jurnalistului agresat.

În clipurile electorale ale PiS, sloganul prezent a fost: „Aveți de ales între Polonia sau Germania!” (Polska czy Niemcy, wybór należy do Ciebie!).

Bineînțeles, Donald Tusk este descris în permanență ca fiind „marioneta Germaniei”, la fel cum Nicușor Dan a fost desemnat de suveraniștii noștri drept „marioneta Franței”.

Spre deosebire de mai tânărul și carismaticul Andrzej Duda, Jarosław Kaczyński, vulpoi bătrân uns cu toate alifiile, a preferat glumițele cu impact la public, pentru a explica așa-zisa xenofobie a Germaniei față de polonezi. Venerabilul a povestit atât de des că polonezii care călătoresc cu Deutsche Bahn sunt declasați de către controlorii de tren germani (adică atunci când își cumpără bilet la clasa I sunt trecuți la clasa a II-a), că nemții nu suportă să vadă că polonezii își permit să călătorească la fel de bine ca ei, încât directorul căilor ferate germane a trebuit să dezmintă oficial minciuna.

Ceea ce nu l-a împiedicat pe „Incontestabilul” să acuze Berlinul, în 2021 , că „vrea să transforme Europa în cel al Treilea Reich”.

Polonia a fost cât pe ce să aibă și ea alegeri anulate. În  2021 a izbucnit scandalul Pegasus: PiS a spionat în timpul campaniei electorale din 2019 telefonul senatorului Krzysztof Brejza, organizatorul campaniei Platformei civice.

Pegasus a fost instalat de asemenea pe telefonul asistentei acestuia, Magdalena Łośko, și pe cel al tatălui senatorului, Ryszard Brejza, care este primarul orașului Inowrocław.

Deși inițial a negat ca Polonia ar utiliza acest sistem, eternul șef al PiS, Jaroslaw Kaczyński, din modesta lui funcție de simplu deputat, a fost obligat să recunoască faptul că Polonia a achiziționat o licență de la producătorul israelian, chipurile, pentru lupta anticorupție.

Ancheta care a urmat a stabilit că nu mai puțin de 578 de responsabili politici au fost spionați sub guvernarea PiS, inclusiv apropiați ai partidului aflat la guvernare (trădare să fie, dar s-o știm și noi!).

Conform legilor în vigoare, deși trecuseră doi ani de la alegeri, scrutinul ar fi trebuit să fie invalidat, dar nu s-a întâmplat.

Alegerile legislative din 2023 au însemnat sfârșitul unei epoci dominate total de PiS și revenirea la putere, în Parlament, a Platformei civice a lui Donald Tusk. Dușmănia PiS – Platforma civică, aceeași de 25 de ani, împreună cu rivalitatea eternă Kaczynski – Tusk, au supra-saturat alegătorul polonez. Ceea ce explică în parte victoria lui Karol Nawrocki, ilustrul necunoscut ales – ca și Andrej Duda acum 10 ani – personal de venerabilul Kaczyński, a cărei rețetă de selecție și al cărui fler politic funcționează întotdeauna.

Jarosław Kaczyński are astăzi 75 de ani.

P. S. Un fapt interesant în încheiere: circulă în societatea poloneză o mulțime de legende despre homosexualitatea bătrânului Kaczyński. Acesta nu a fost niciodată căsătorit, nu i se cunosc iubite și a trăit toată viața împreună cu mama sa, până la decesul acesteia. Homosexualitatea sa refulată s-ar afla, după unii, la originea teribilei homofobii pe care o manifestă și cu care a intoxicat societatea poloneză. Constatăm, deci, și aici o coincidență de legende, apropo de George Simion și istoria șoferului său. Din fericire pentru amândoi, viața privată a fiecăruia rămâne viață privată și așa trebuie să rămână.

Note

(1) – episodul e consemnat în cartea lui Michał Karnowski și Piotr Zaremba, „O dwoch takich… Alfabet braci Kaczynskich” (Apropo de aceștia doi… Alfabetul fraților Kaczynski) – Wydawnictwo M, 2006, pagina 292.

(2) – „Polonia în vremea urii”, Le Monde, 15 decembrie 2017.

(3) – Acest asasinat îl amintește pe cel al deputatei britanice progresiste Jo Cox, ucisă în 2016 de un militant de extremă dreapta, susținător al Brexitului.

(4) – Le Monde, „Piotr Szczesny, acest om simplu care și-a dat foc pentru a trezi Polonia”, 9 ianuarie 2018; Jean-Yves Potel, „O atmosferă de ură în Polonia”, Cairn Info, 2019.

DE ACEEAȘI AUTOARE:

* Lupta dacilor cu Soros