Sfârșitul șantajelor electorale ale sistemului

În avântul lor populist din această campanie, aproape toți candidații s-au prezentat a fi vajnici luptători cu „sistemul”, puțini dintre ei arătând în mod clar ce desemnează prin acest termen. Iar faptul că oamenii sistemului s-au prezentat ca fiind antisistem a sporit confuzia în rândul celor ce au privit în vitrina electorală cu gândul de a alege de acolo cel mai bun produs antisistem.

Unii înțeleg prin sistem actuala guvernare, alții înțeleg „globaliștii sorosiști”, iar alți înțeleg vechile structuri ceaușiste ce nu au lăsat din mâini puterea după căderea comunismului.

Prin sistem, eu înțeleg rețeaua transpartinică de interese dezvoltată după căderea comunismului pe vechea structură de partid și de stat, formată din cei rămași la putere la toate nivelurile asministrației publice prin neaplicarea Punctului 8 de la Timișoara și prin falsa reformă a vechii securități, ce a însemnat doar o schimbare de ambalaj. Liderii comuniști și securiștii s-au răspândit în noile stucturi politico-administrative și și-au creat complexe politico-mediatice pentru a-și prezerva puterea, lucru care le-a reușit.

De-a lungul celor trei decenii și jumătate de existență, sistemul și-a ținut aproape susținătorii prin anumite mesaje: „n-ați mâncat salam cu soia”, „vin moșierii”, „nu ne vindem țara”, „un om pentru liniștea voastră”, „interesul național”, „mândru că sunt român”, „ne luăm țara înapoi” sau „jos sorosiștii și globaliștii”.

În afară de aceste mesaje ce au adus voturile necesare menținerii puterii, sistemul a recurs și la crearea alternativei „antisitem”, pentru ca erodarea partidelor sale mainstream să nu aducă în scena politică vreo alternativă cu adevărat antisistem – ferească „tovarășul Dumnezeu”! Așa au apărut partidele-bidon AUR, SOS și POT, în care au migrat oamenii sistemului care până atunci activaseră în partidele de guvernământ.

Într-o societate democratică nu mai poate fi vorba de partid unic, pentru că, din păcate pentru sistem, s-a schimbat regimul politic; însă „veghea mereu trează” a sistemului a produs „democrația originală”, iar cultura antidemocratică și dorința lui de putere au produs cartelizarea politică sub forma USL. Abia intrată în UE și lovită imediat de criza mondială augmentată de politica iresponsabilă a lui „economia duduie”, România s-a confruntat cu criza politică majoră din 2012, care era cât pe ce s-o scoată de pe orbita europeană.

Din fericire, acel puci a fost oprit de providențialele intervenții ale UE și ale SUA, însă cartelizarea politică a rămas să sape mai departe la frageda temelie a tinerei noastre democrații. Deciziile luate de cele două vârfuri ale limbii Varanului, Crin Antonescu și Victor Ponta, nu au fost eliminate ulterior, iar cartelizarea și-a urmat consolidarea prin modificarea legii electorale, menită să înveșnicească oamenii cartelului în funcții la toate nivelurile. Despre importanța acestei legi în menținerea sistemului la putere a vorbit explicit unul dintre liderii săi, Paul Stănescu, când a profețit sumbru că dacă nu le iese candidatul vor avea alegeri în două tururi la primării și la consilii județene.

În 2006, după guvernarea sistemului ce a ajuns la apogeu în coaliția numită „patrulaterul roșu”, a urmat o pauză care nu a însemnat o retragere, ci o repliere a lui. Aveam să aflăm mult mai târziu că o mare parte dintre cei ce au fost la guvernare sub steagul CDR erau tot oamenii sistemului, ce au lucrat pentru disoluția alternativei la „patrulaterul roșu”. Și au reușit.

Dar, pentru că societatea a evoluat mai repede decât sistemul, exista riscul ca primul reprezentant al sistemului, Ion Iliescu, să nu ajungă la Cotroceni, motiv pentru care sistemul a împins în alegeri un indezirabil: Corneliu Vadim Tudor. A fost prima dată când s-a aplicat șantajul electoral la acest nivel. De frica extremistului, chiar și cei mai înfocați opozanți ai sistemului au votat cea mai rezonabilă ofertă a acestuia. S-a votat atunci, pentru prima dată, „răul cel mai mic”.

În următoarea cursă pentru Cotroceni, sistemul a mizat pe un alt om de bază, Adrian Năstase, mergând „la sigur”, pentru că s-a bazat pe baronii locali pe care acesta i-a crescut cât timp a fost premier. Dar a apărut alternativa antisistem, Traian Băsescu, despre care se știa că este tot din sistem, dar care promisese să se bată cu el. Lupta anticorupție pe care a îmbrăcat-o „antisistemismul” lui Traian Băsescu avea să-i aducă acestuia două mandate de președinte, pe care le-a câștigat în competiție cu doi oameni ai sistemului: Adrian Năstase și Mircea Geoană. Riposta sistemului s-a produs prin puciul din 2012.

A urmat o perioadă cu o atmosferă politică demnă de Coreea de Nord. Sistemul și-a recompus partidul-stat sub forma cartelului USL și părea că nimic nu-i va mai sta în cale. Însă cuplul pe care a mizat s-a desfăcut, iar în cursa pentru prezidențiale s-a înscris cel ce fusese lance a puciului și care-și arătase în mod explicit preferințele pentru China, Rusia și Turcia și dispețul pentru UE. Dar labilitatea și mitomania de care dăduse dovadă nu l-au recomandat sistemului ca om de încredere, motiv pentru care acesta a scos din pălăria Grivco candidatul rezonabil. Frica față de accederea lui Ponta l-a adus pe Iohannis la Cotroceni, ca „răul cel mai mic”. Acesta a fost al doilea șantaj electoral al sistemului.

Sub primul mandat al lui Iohannis s-a produs ascensiunea suveranismului în cadrul USL, mesajul „mândru că sunt român” fiind dominant în discursul public al cartelului. Dar pentru că Iohannis nu a fost sigur pe victoria sa în obținerea celui de-al doilea mandat, sistemul i-a furnizat-o drept contracandidată pe Viorica Dăncilă, o persoană ce-și dovedise crasa incompetență și nocivitatea în timpul exercitării funcție de premier și față de care Iohannis a jucat rolul „răului cel mai mic”. Acesta a fost al treilea șantaj electoral al sistemului.

În al doilea mandat, Iohannis i-a făcut sistemului serviciile pe care i le datora, aducând partidul de suflet al acestuia la guvernare și concepând schema prin care el să rămână cumva la putere prin interpuși. În troica pe care a făcut-o cu Ciolacu și cu „Ciucă al nostru”, a decis ca la cele două palate să ajungă Ciucă și Ciolacu. Însă pentru că niciunul nu avea tracțiune electorală, sistemul a recurs la aceeași schemă, a votării „răului cel mai mic”.

Timp de un mandat, cele două palate nu au făcut nimic pentru stăvilirea extremismului, deși au avut pârghiile legale la dispoziție. Aveau nevoie de extremiști în campanie, pentru rolul balaurului. Așa a ajuns PSD să introducă voturi în urne pentru Simion, iar PNL să plătească o parte din campania pe rețele a lui Georgescu, cu gândul ca-n turul 2 să se ajungă ca unul din cei doi preferați să concureze cu unul dintre extremiști. Acesta a fost al patrulea șantaj electoral al sistemului.

Numai că socoteala de la Cotroceni nu s-a potrivit cu cea de la urne: niciunul dintre cei doi, Ciucă și Ciolacu, nu a intrat în turul 2. Iar dacă nu ar fi existat presiunile din mass media dinafara complexelor politico-mediatice, Iohannis nu ar fi desecretizat informațiile ce dovedeau frauda electorală a lui Georgescu. La fel s-ar fi întâmplat și dacă intra Ciolacu în cursă.

Au urmat anularea alegerilor și pregătirea următoarelor alegeri pentru scaunul de la Cotroceni. Șoșoacă fusese interzisă în noiembrie 2024 și nu mai putea fi acceptată acum; candidatura lui Georgescu a fost respinsă ca urmare a fraudei din noiembrie 2024; a mai rămas Simion, a cărui candidatură ar fi trebuit respinsă pe aceleași motive pentru care a fost respinsă cea a Dianei Șoșoacă, la care se adaugă un lucru grav precum statutul de persona non grata în Ucraina și Republica Moldova. Să mai punem la socoteală și amenințările cu jupuirea în piața publică a membrilor Biroulu Electoral Central, între care cinci judecători de la Înalta Curte. Dar era nevoie de un balaur care să ajungă în turul 2 cu candidatul sistemului, Crin Antonescu.

Niciun candidat al sistemului nu l-a atacat pe Simion în campanie, ci au sărit cu toții pe un candidat antisistem: Nicușor Dan. Simion trebuia numaidecât să intre în turul 2, lucru care s-ar fi întâmplat chiar dacă ar fi fost atacat. Dar corb la corb nu-și scoate ochii! Simion e al sistemului și lui i s-a distribuit un rol pentru ca românii să aleagă din nou „răul cel mai mic”. Acesta a fost al cincilea șantaj electoral al sistemului.

Din nou, socoteala din birourile sistemului nu s-a potrivit cu cea de la urne. „Cum adică?”, urla Ciolacu când a simțit că lucrurile merg prost. Iac-așa! Mare tristețe în tabăra sistemului, iar ieșirile lui Crin Antonescu împotriva lui Nicușor Dan și a susținătorilor săi îi consolidează acestui Hibernatus poziția de om al sistemului.

„Nu e pentru cin’ se pregătește, ci pentru cin’ se nimerește”, spune autorul anonim. Iar în turul 2, electoratul are de ales între un candidat antisistem și unul al sistemului care doar a mimat că se bate cu sistemul. Dacă sistemul pregătise din nou schema în care să fie ales „răul cel mai mic”, de această dată va trebui ales între bine și rău, pentru că între cei doi candidați este o diferență ontologică. Nu mai avem în cursă oameni ai sistemului cu diverse grade de nocivitate, ci unul absolut nociv, om al celei mai dure și mai retrograde părți a sistemului și-n strânsă relație cu Rusia, și unul ce s-a luptat cu sistemul în București și care este un pro-european fără echivoc.

Până în prezent, sistemul ne-a șantajat de cinci ori. De trei ori i-a ieșit, de două ori a dat rateuri. Pentru că electoratul a decis altfel, sistemul își pune oamenii să semene ambiguitate. Oamenii săi nici nu spun direct că-l susțin pe Simion, dar nici nu ies să spună că-l susțin pe Dan sau îl atacă mai departe pe acesta din urmă. Ponta a ieșit la început pentru Simion, apoi împotriva lui; Antonescu a ieșit penibil să împartă electoratul în două secte (a lui Băsescu și a lui Georgescu) – o față palidă abia ieșită din somnul de 10 ani și care visează încă la o revenire în politică.

Este evident faptul că partidele sistemului sunt în criză profundă, iar aceasta poate fi rezolvată doar pornind de jos în sus, de la organizațiile din teritoriu. Deja unele organizații de comună și unii primari și-au anunțat deschis susținerea pentru Nicușor Dan. E necesar un val de asemenea ieșiri care să spulbere conducerile centrale ce au adus aceste partide în situațiile jalnice de astăzi. Alinierea în spatele lui Nicușor pentru a spăla rușinea în care combinatorii de la centru i-au băgat ar fi o ocazie pentru începerea unei reformare a organizațiilor lor. Dar, atenție!, nu cu Ponta și nici cu Antonescu, pentru că ar dovedi iar faptul că n-au înțeles nimic.

Unii dintre semenii noștri, ce nu-l agreează pe Nicușor Dan din diverse motive, îl vor vota pe acesta tot de frică – și au și de ce. S-ar putea crede că este în act al șaselea șantaj al sistemului, numai că, am văzut, sistemul nu-l mai prezintă pe Simion ca răul cel mare, ci seamănă confuzie. Doar societatea civilă, unii dintre foștii candidați și organizațiile de partid locale atrag atenția asupra pericolului real pe care-l reprezintă acest politician extremist. De această dată nu mai avem un rău controlat de sistem, ci unul pe care sistemul și-l dorește, schimbându-i rolul din balaur în fătul lui frumos care n-ar fi chiar așa de rău. Deci, avertismentele nu mai fac parte dintr-o strategie de marketing, ci sunt sincere și semnalează un pericol de moarte pentru europenitatea noastră. Iar dacă cineva înregistrează aceste avertismente ca șantaj, de această dată este unul convenabil, pentru că efectele lui vor fi benefice.

Dincolo de strategiile sistemului, avem în față doi candidați pe care niciun sistem nu-i poate prezenta mai bine decât o fac ei.

Simion este același mitocan zurbagiu și violent ieșit din galerii, în combinații cu clanurile interlope și cu rușii, un utilizator al vechilor metode securiste (vezi cazul jurnaliștilor filmați fără acordul lor), un farsor pentru care politica este un mijloc de căpătuială.

Nicușor Dan rămâne premiantul politicos și calm, nespectaculos, dar profesionistul cu un portofoliu de politician și de om de administrație care-i scoate din sărite pe oamenii sistemului; un om de drum lung, al construcțiilor trainice, și un pro-european fără ambiguități.

De aceea, alegerea lui Nicușor Dan va însemna ieșirea României din criza politică în care sistemul a zvârlit-o, rezolvarea crizei economice pe care tot sistemul a creat-o și trecerea la cele veșnice a schemei pe care sistemul ne-a aplicat-o de cinci ori: șantajul electoral.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Candidații „putinieni”

* Turul 2 înapoi!

* Hibernatus

* Valhallii