marți, aprilie 1, 2025
AcasăOpiniiNegocieri toxice SUA - Rusia: acord împotriva Europei și a Ucrainei!

Negocieri toxice SUA – Rusia: acord împotriva Europei și a Ucrainei!

-

După 12 ore de negociere între Rusia și SUA, purtate marți în Arabia Saudită, există doar un acord împotriva Europei! Iar Ucraina nu primește pace, ci doar condiționări!

Nu există un acord de încetare a focului pentru Marea Neagră și pentru infrastructura energetică, există doar o înțelegere care nu se poate implementa, decât dacă rușii primesc acces la sistemul bancar, la exporturi și la peste 100 de miliarde de dolari în tranzacții comerciale imediate.

Ucraina a acceptat un acord complet de încetare a focului încă de acum două săptămâni, după ce SUA i-a impus acordul pentru minerale, iar ulterior a venit și cu propunerea de a prelua părți din sistemul energetic.

Ucraina e victima și a acceptat necondiționat încetarea atacurilor asupra sistemului energetic și asupra navelor din Marea Neagră.

- Advertisement -

Rusia, agresorul, nu a aprobat acordul și a cerut noi și noi runde de negocieri cu SUA. Marți a anunțat că ar fi de acord doar cu un acord parțial de încetare a focului, însă doar dacă-i sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

  • ridicarea sancțiunilor privind exportul produselor alimentare;
  • ridicarea sancțiunilor pentru exportul de cereale (de peste 40 de milioane de tone) și de alte producții agricole (de peste 15 milioane de tone);
  • ridicarea sancțiunilor pentru exportul de îngrășăminte chimice (peste 40 de milioane de tone);
  • ridicarea sancțiunilor pentru pește și produse din pește;
  • ridicarea sancțiunilor asupra băncilor prin care se desfășoară tranzacțiile financiare pentru aceste exporturi, includerea băncilor în sistemul SWIFT;
  • ridicarea sancțiunilor asupra companiilor de asigurări pentru transportul acestor produse de export;
  • liberul acces al navelor rusești sau ale partenerilor pentru transportul acestor bunuri și accesul lor la reparații în port, la asigurări și alimentări cu combustibil;
  • eliminarea oricăror sancțiuni pentru importul rusesc de mașini agricole și de tehnologii pentru producția de alimente.

Acordul intră în vigoare în data de 18 martie! 🙂 Dar deja azi suntem în 26 martie, deci prima săptămână din cele 30 de zile deja a trecut, fără a exista un acord.

Ridicarea acestor sancțiuni înseamnă cǎ:

- Advertisement -

– UE va trebui să ridice aceste sancțiuni și să includă băncile rusești în sistemul SWIFT.

– UE va fi inundată de grâu și de îngrășăminte din Rusia, scăzând prețurile fermierilor europeni la producția de grâu. Dar se vor încălca și normele europene privind taxarea îngrășămintelor rusești și vor fi noi pierderi pentru producătorii europeni de îngrășăminte, care nu vor putea concura cu prețul celor din Rusia!

– Rusia va primi acces imediat la tranzacții de peste 80 de miliarde de euro, bani care vor veni din exportul acestor produse pe piețele europene, din Africa și din Orientul Mijlociu. Pentru că acolo vor ajunge, cu precădere.

– Băncile rusești vor fi reconectate la sistemul financiar internațional și se vor putea face și alte tranzacții.

– Rusia va putea interveni în piețele din imediata apropiere, manipulând prețurile multor produse alimentare, în condițiile în care situația financiară a fermierilor europeni nu e deloc una bună.

– Rusia va avea un câștig financiar semnificativ, care poate umfla bugetul de apărare!

SUA nu a comunicat și aceste condiții, în declarația de la Casa Albă! Dar ele se regăsesc pe comunicarea rusă!

Peskov, purtătorul de cuvânt de la Kremlin, a declarat ca există și alte decizii/consultări „tehnice” care nu pot fi făcute publice!

FACSIMIL: Declarația Casei Albe după negocierile de marți

DE ACELAȘI AUTOR:

Democrație populară à la Trump

7 COMENTARII

  1. Bomba bombelor: Steve Witkoff, emisarul lui Trump, se afla la Moscova cand discuta pe chat cu alti demnitari americani secrete de stat, contrar legislatiei SUA

    NU E NICI-O PROBLEMA. rusia NU II SPIONEAZEA PE AMERICANI!

  2. CEI CARE AU DAT TEAPA NORDIS, CEI CARE AU BENEFICIAT DE TEAPA SI-AU DUS BANII IN STRAIATATE CA UITE CE VREMURI NASOALE VIN? PATRIOTII DE EI, PREGATESC REZISTENTA IN PUTREDUL VEST ?
    NU ASA FAC TOTI CARE DE 30 DE ANI DAU TUNURI IN romania?

  3. Nu o sa iasa nimic din treaba asta. SUA o sa iasa sifonata, iar Putin o sa fie pus la zid. Trump este doar un jefuitor de cadavre, a mirosit ca Rusia are productia 40% pe militara pusa, ca are sanctiuni mari, ca intampina dificultati. A incercat sa-i creeze o imagine de zmeu lui Putin, insa realitatea este alta, iar ucrainenii si europenii stiu asta. D-asta o sa iasa un mare fas din discutiile purtate, Trump a vrut doar sa ajute Rusia contra servicii impotriva Chinei, insa nu va taia Ucraina ca pe tort, ca mai sunt si altii in joc. Putin este cel care nu are carti si este disperat sa obtina o pauza pana isi resapeaza toate rebuturile. UE este de 2 ori mai mare ca populatie ca SUA si are un PIB apropiat. Daca intra si Ucraina atunci este de 3 ori mai mare decat Rusia ca populatie si o sa cam manance cacat bolsevicii. Inca nu si-a turat Europa motoarele economice pentru razboi atunci sa te tii. Daca pica Putleru pica si tovarasii lui din Belarus, Serbia, Turcia, Ungaria, Slovacia. Miscari de amploare sunt in curs si partida se joaca. Mai putina frica si mai multa actiune concreta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -