Instalarea lui Ilie Bolojan, începând de miercuri, la Palatul Cotroceni în calitate de președinte interimar al României, după demisia lui Klaus Iohannis, e întâmpinată cu numeroase semnale pozitive și multe speranțe. Din toate părțile societății, oamenii așteaptă ca noul președinte – care va rămâne în funcție până după alegerile din 4 și 18 mai – să imprime un nou stil de lucru și de comunicare, de natură să mai risipească din ura și frustrările generate de Iohannis.
La finalul Biroului Politic Național al PNL de marți seara, Ilie Bolojan (55 de ani) a transmis un prim mesaj după ce s-a autosuspendat din poziția de președinte al liberalilor ca să poată fi investit, conform Constituției, ca președinte al țării: „(…) Sunt, deci, pregătit ca începând de mâine să exercit această poziţie onorantă la Cotroceni, încercând ca prin atitudinea pe care o voi avea să-i respect pe cetăţenii României, să fac acest lucru cu decenţă, să susţin stabilitatea ţării noastre, să garantăm partenerilor noştri internaţionali că România este o ţară de încredere şi să reprezentăm cu demnitate România în exterior”.
În ședință s-a decis instalarea lui Cătălin Predoiu (56 de ani), vice-prim-ministru și ministru de Interne, ca președinte interimar al PNL.
Bolojan spune că, prin deciziile adoptate înainte să se suspende, speră să fi lăsat în ordine lucrurile atât la conducerea Senatului, cât și în PNL: „O direcţie importantă este să fim ceea ce am încercat în toată această perioadă – un partid responsabil, un pilon de stabilitate pentru coaliţie şi pentru ţara noastră. Şi aceasta este o direcţie importantă, pe care o vom susţine în perioada următoare, în plan guvernamental şi parlamentar”.
Ceea ce a încercat să schimbe și să imprime Bolojan în PNL, inclusiv în ședința de marți, este revizuirea atitudinii față de reformele cerute în PNRR. Noul șef al statului consideră prioritare reformele și pentru a putea accesa banii europeni. Până la sfârșitul anului 2024, cu Nicolae Ciucă la comandă, PNL a avut ca obiectiv frânarea reformelor, pentru a nu deranja clientela de partid, afacerile „băieților din servicii“ și pensionarii speciali.
Acum, Bolojan spune că trebuie redus deficitul și scăzute cheltuielile bugetare, iar fondurile europene devin prioritare „prin urgentarea îndeplinirii tuturor condiţionărilor legate de jaloane, în aşa fel încât România să-şi poată accesa banii europeni, pentru ca volumul de investiţii care a fost estimat anul acesta să fie atins“.
Fostul premier Dacian Cioloș (55 de ani) a scris pe contul său de Facebook că venirea lui Bolojan la Cotroceni, fie și doar pentru trei luni, e prima veste bună după luni de turbulențe. Misiunea noului președinte e foarte grea, pentru că societatea e dezbinată cum n-a mai fost din 1990, dar prin dialog cu toate categoriile sociale și transparență decizională se poate recâștiga încrederea oamenilor, spune fostul premier.
Dacian Cioloș: „Pe lîngă dialog și transparență, este necesară și o discuție despre cum se astupă găurile din buget și cum scăpăm de nepotisme, sinecuri politice și incompetență în administrația publică. Această discuție ar trebui să separe apele și în coaliția de guvernare actuală“
„Primul lucru bun care se întâmplă în vânzoleala politică și socială din ultimele luni este faptul că Ilie Bolojan preia pentru următoarele trei luni, chiar și doar interimar, funcția de președinte al României.
Are o misiune complicată pentru că tensiunea din societate și adversitatea pe teme politice care dezbină oamenii se simt la un nivel care nu a mai existat de la începutul anilor ‘90.
Cred că în următoarele săptămâni și luni va trebui să ne căutăm resursele de răbdare și înțelepciune care să genereze proiecte care pot uni. Proiecte prin care să putem construi compromisuri sănătoase atât în politică, cât și în societate la nivelele la care se pot face lucruri vizibile și benefice pentru țară. Și aceste proiecte să nu implice ordine de sus în jos, ci să reiasă dintr-un dialog cu cei care au și soluții și fac lucruri bune, nu doar spun altora ce ar trebui să facă.
Antreprenorii români, de exemplu, ar trebui să aibă un cuvânt de spus.
Organizațiile neguvernamentale și fundațiile care conduc și finanțează proiecte prin care diverse servicii sociale și medicale au devenit mai bune în ciuda ineficienței statului ar trebui să îşi poată folosi experiența în servicii publice care așteaptă să fie ameliorate.
Agricultorii români trebuie ascultați și ajutați, nu prin exploatarea politică a nevoilor lor.
Cei care lucrează cu onorabilitate în serviciul public trebuie să știe și să vadă că viitorul lor depinde de competențele lor și nu de proptele politice.
Pe lîngă dialog și transparență, valori care în timp pot recredibiliza conducătorii instituțiilor statului, este necesară și o discuție despre cum se astupă găurile din buget și cum scăpăm de nepotisme, sinecuri politice și incompetență în administrația publică (așa cum Ilie Bolojan a dat deja semne, la Senat, că își dorește).
Această discuție ar trebui să separe apele și în coaliția de guvernare actuală, pentru că nu poți spune, pe de o parte, că vrei sa reformezi și să cureți politica de gunoaie, dar să accepți situații precum Vicol-Ciorbă și să te înfrupți din gunoiul de sub preș ca lider politic.
Aceste lucruri clarificate și puse în discuție cu curaj pot da o șansă la un vot mai rațional și mai puțin furios din partea unor oameni care, pe bună dreptate, și-au pierdut încrederea în politică, democrație și parlamentarism. Cu aceste lucruri odată clarificate, oamenii vor putea ieși mai ușor din vraja falșilor profeți politici care mestecă vorbele Moscovei.
Cred că Ilie Bolojan este omul care poate iniția acest proces chiar în timpul scurt pe care îl are la dispoziție dacă este onest susținut de cei care spun că-i sunt parteneri.“
Dă-i bice Domnule Președinte!!!… România nu e pierdută.
🇪🇺👍🏻
Si acum este greu spre imposibil, acum înțelegem mai clar că Țapul n-a avut nici o șansă.
Daca trage si Lenuta, poate sa miste caruta!
Ca, cu penelistii lui, s-ar putea s-o ia hai-hui:
Ca astia sunt prin laturi… de multe legislaturi!!!
@Mutulică
😃😃😃👍🏻…
PNL-iști viteji.
mai am incredere in nimeni, aici nu se pote realiza nimic. Am mai pierdut 36 de ani din viata.
Sa dea Dumnezeu sa vedem un miracol ca la 1918 dar astea vin o data la un mileniu.
Un Ferdinand, un Carol I, o Regina Maria, un Cuza, nu mai vedem curand, genele alea au pierit prin lagare si inchisori…
nu ne trebuie vreun personaj istoric unicat, ne multumim cu un Bolojan care candideaza la presedintie sau il sustine pe N.Dan. Nu vrem insa un Bolojan lipit de un candidat complet diferit de el, un candidat cu tupeu care adora vorbele goale, adica un usl-ist bun cel mult ca purtator de cuvant al presedintelui.
Sa speram,ca nu costa nimic.