miercuri, ianuarie 15, 2025
AcasăRăzboi în UcrainaVIDEO. Blitzkrieg ucrainean în Kursk, cu un avans de 20 de kilometri...

VIDEO. Blitzkrieg ucrainean în Kursk, cu un avans de 20 de kilometri într-o zi. A fost spartă defensiva a trei subunități rusești și nord-coreene, conduse de generalul Alaudinov

-

Kremlinul a fost luat pe nepregătite la început de an, chiar pe frontul din regiunea rusă Kursk. Trupele ucrainene au reușit să înainteze spectaculos, într-o singură zi, pe un teritoriu de 20 de kilometri și să spargă apărarea a trei subunități rusești și nord-coreene, conduse de generalul-locotenent kadârovit Apti Alaudinov. Printre unitățile distruse s-a numărat și una cecenă, „Ahmat”.

Au apărut deja imagini cu o coloană de blindate a Kievului care a pătruns în zona satului Berdin, din districtul Bolșoi Soldatsoe, regiunea Kursk. Localitatea se situează la 20 de kilometri de orașul ocupat Sudja și la 85 de kilometri de orașul-capitală Kursk.

„Patrioții Z” au scris că generalul putinist-kadârovit Apti Alaudinov și-a recunoscut deja înfrângerea pe acea linie a frontului. S-au înregistrat numeroase pierderi în tabăra rusă. Informațiile legate de asaltul fulger al ucrainenilor sunt confirmate și de fostul ministru adjunct al Informațiilor din autoproclamata „Republică Populară Donețk”, Daniil Bezsonov.

Practic, prin această ofensivă, trupele ucrainene conduse de generalul Oleksandr Sîrski și-au intensificat operațiunea eșuată în perioada august – septembrie 2024, când n-au izbutit să avanseze deloc în direcția Bolșoi Soldatskoe. Mai mult, la acea vreme, ei s-au văzut nevoiți să mai și cedeze o parte din teritoriile cucerite anterior. Situația pare să se fi schimbat peste noapte în favoarea lor.

- Advertisement -

Conform corespondenților militari ruși, ucrainenii înaintează în grupuri mici și își debarcă infanteria în păduri sub acoperirea vehiculelor blindate, iar noaptea desfășoară activități de deminare. În plus, își sprijină militarii cu sisteme performante de război radio-electronic și rachete cu rază lungă de acțiune, tactica adoptată fiind similară cu cea de anul trecut.

Ucrainenii ar fi acumulat rezerve mult mai mari față de perioada precedentă și au devenit activi în mai multe direcții simultan. O asemenea remarcă a apărut pe canalul de Telegram „Baza”. Tot acolo se precizează că Kievul s-a pregătit timp de câteva luni pentru asaltul din ianuarie 2025.

- Advertisement -

Statul Major General Ucrainean a informat că, de la începutul zilei de duminică, 5 ianuarie, și până la ora 16.00 a aceleiași zile, rușii au efectuat 42 de atacuri în Kursk.

La rândul lor, putiniștii au raportat și ei în mod oficial că Forțele Armate de la Kiev au efectuat noi contraatacuri în Kursk, „presupus pentru a opri înaintarea trupelor ruse”.

Ucrainenii au înaintat în trei direcții, dar au mult de lucru, fiindcă rușii aruncă activ în luptă trupe nord-coreene, se menționează pe site-ul Obozrevatel.com.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Violență anti-presă la mitingul AUR: jurnalist doborât la pământ și lovit cu pumnul. Amenințări, pietre și mașini vandalizate. „Suveraniștii” au recidivat după două zile

Revolta unui manager de companie privată: „Marii bărbați de stat nu propun încă nicio măsură de reducere a dezmățului bugetar”

EDITORIALE:

GRIGORE CARTIANU: Un scrutin prea îndepărtat

ADRIAN PAPAHAGI: Demență calificată

CRISTIAN GHINEA: Am citit eu ordonanța ca să nu trebuiască s-o faci tu. A venit plata pentru minciuni

BOGDAN GLĂVAN: Un fals intelectual: creșterea impozitului pe dividende

SORIN BOCANCEA: Globul de Aur și Balonul de Săpun

DANA HERING: M-a blocat Călin Georgescu

VLADIMIR MUNTEANU: 2024 – anul prăbușirii noastre. 2025 – anul Rezistenței noastre!

MARIE-COSETTE HANGANU: Generalului Yakovleff, războiul din Ucraina și pericolul Trump

MATEI UDREA: O lună de la anularea alegerilor prezidențiale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -