România se află în pragul unei lovituri de stat soft, pe care elite militarizate, în cooperare cu o zonă politică, vor să împingă țara spre modelul Rusiei lui Putin, cu „democrația controlată“, avertizează istoricul Armand Goșu într-un interviu pentru Aktual24.ro, referindu-se la posibilitatea ca alegerile prezidențiale să fie anulate de CCR. Este vorba de așa-numitul „grup de la Grivco“, stăpânul României în ultimii ani, care nu are niciun gând să renunțe la putere și la resursele financiare, iar pentru asta e dispus să facă absolut orice.
Lucrurile sunt lieralmente pe muchie de cuțit, avertizează Armand Goșu. Avem de-a face cu două tabere din servicii, una merge cu Călin Georgescu, pe o linie dură care urmărește inclusiv ROEXITUL și repoziționarea României, iar cealaltă vrea găsirea unei soluții pentru a-i băga pe Ciolacu ori Ciucă în turul doi al alegerilor. Miza este puterea absolută. În acest război, românii încă mai pot salva „democrația asta șchioapă, buboasă pe care o avem“, face Armand Goșu un apel aproape disperat.
Mai jos, câteva dintre declarațiile istoricului.
„În ultimii ani, România a avansat către un regim de stat autoritar, modelul fiind Rusia lui Putin! Unii au spus Orban, Erdogan, dar de fapt modelul este Putin. E modelul promovat de această elită militarizată care controlează tot mai bine România și care vrea să o controleze în continuare! Și care nu doar că s-a plictisit de democrație, ci o urăște, o detestă, o consideră originea tuturor relelor“
„Dacă Curtea Constituțională anulează alegerile, înseamnă că, la nivel oficial, statul român devine nedemocratic! S-a spus că va fi un fel de lovitură de stat soft, în care o parte din zona militarizată preia puterea. Zona militarizată plus o zonă politică. Ce înțelegem prin zona politică: cine a condus România în anii ăștia? Păi, grupul de la Grivco, hai s-o spunem! (…)
Probabil, temerea lor e că pierd puterea. De ce? Pentru că ei au aici resursele! Sunt banii de la Bruxelles, sunt o grămadă de alte lucruri. Și ei nu vor să piardă puterea. Și atunci ei sunt în stare să împingă lucrurile spre așa ceva, spre anularea alegerilor! Bun, în momentul în care anulezi alegerile, intri într-o… Curtea Constituțională a mai făcut ceva interesant: a mai scos-o și pe Șoșoacă din cursa prezidențială, bulversând, practic, întregul proces electoral din România! Dacă mai anulează și alegerile, toată lumea își pierde încrederea în democrația românească. Atunci ai, pur și simplu, o declarație privind renunțarea de către România la orice pretenție de democrație, de dezvoltare democratică! (…)
În ultimii ani, România a avansat către un regim de stat autoritar, modelul fiind Rusia lui Putin! Unii au spus Orban, Erdogan, dar de fapt modelul este Putin. E modelul promovat de această elită militarizată care controlează tot mai bine România și care vrea să o controleze în continuare! Și care nu doar că s-a plictisit de democrație, ci o urăște, o detestă, o consideră originea tuturor relelor.
Noi, votanții, nu suntem cei mai importanți actori în această bătălie. Actorii majori sunt diversele facțiuni din serviciile secrete, oamenii din vechea Securitate, diverse grupuri de acolo, care au făcut bani, milioane, controlează partidele, media. Ei pot să împingă România spre o variantă de suveranism dur și pur, cu Călin Georgescu președinte. Și o variantă mai soft, cu Ciucă sau Ciolacu, un regim autoritar electoral, de tipul Rusiei din primele două mandate ale lui Putin.
În prima, cu Georgescu, într-un exces de mândrie naționalistă, putem avea un ROEXIT, adică România chiar se re-poziționează geopolitic.
În a doua variantă, România rămâne în UE și NATO, dar renunță la modelul democrației occidentale și aderă la cel al democrației controlate, în care o elită militarizată dictează, dar are grijă să nu depășească anumite linii roșii și va face declarații nesfârșite de dragoste pentru americani.
Și atunci, această elită, prin deciziile abuzive ale instanțelor, ale Curții Constituționale, va anula alegeri pentru că nu iese cine trebuie și te va pune să votezi până iese cum vrea ea. Asta s-a întâmplat și în Rusia.
Astăzi suntem într-un moment în care putem salva democrația asta șchioapă, buboasă, pe care o avem în România. Depinde de noi să nu permitem acestor oameni și instituții să ucidă firava democrație de la noi.“
VARANII
Domnul Armand Gosu este specialist în lansarea de FAKE.
E un article de opinie, Babacule, nu un articol de informatie. N-are deci cum sa fie un fake.
Mai lasa-ne totusi impresia ca nu esti chiar asa de prost, ca mai ai cand cate-o sclipire de gandire, oricât de rară. Nu ne risipi chiar toate indoielile.
Domnul Armand Gosu a mai vorbit si alta data lucruri care nu s-au adeverit, n-am motive sa-l iau în serios.
Asta e altceva si e dreptul tau.
Militari nemultumiti ca lor nu le-a crescut pensia si care striga ca s-au saturat de psd, ciolacu si pnl.
Lume care striga ca o sa voteze, toata familia, cu Geordescu pentru ca s-au saturat de partidele astea. Am citat.
E o furie atat de mare ca incep sa cred ca psd vrea sa ia soarta pntcd, vorba lozincilor, sau se reinventeaza dupa alegeri.
Nu stiu de unde se informeaza oamenii pe care i-am auzit, despre unii stiu ca nu folosesc retele sociale deci deja circula din gura in gura dar e de rau.
Lumea nu vrea partide, rezistii sunt “boschetarii” din piata. E o atmosfera de razbunare, asta e cel mai potrivit cuvant. Toti zic ca voteaza tinerii care au aparut acum. I-a vazut cineva? Or fi boti?
Erata poti.
Ai sesizat corect. Romanii (inclusiv lucratorii din servicii) s-au saturat de PSD și PNL care pana acum și-au împărțit tara ca la tarabă.
Am auzit că CSAT a tinut ședință dar nu spune cine s-a implicat, nu spune nici măcar dacă sint din exterior sau din interior. Nu cred ca securistii noștri sint atit de proști incit sa nu-si dea seama cand vin rusii cu atacul cibernetic. De altfel STS dezminte concluziile CSAT si a comunicat deja ca softul de la BEC nu a fost afectat. Dar o mica virgula tot au pus ei pe TIK TOK.
Cam asa e cu serviciile, nu toți sint „trup și suflet” cu politrucii.