„Fratele” lui Liviu Dragnea în materie de infracţiuni, Adrian Severin demonstrează o dată în plus cât de periculos este pentru o societate liberă să laşi slobozi la gură indivizi dovediţi că au încălcat legea: se întorc împotriva democraţiei.
Şi pentru că România nu are antidot faţă de revenirea infractorilor în viaţa publică, ei acţionează liber împotriva celor care nu le-au permis să-şi vadă de şpăgile şi de hoţiile lor din banul public.
Cea mai la modă metodă de răzbunare pentru infractorii dovediţi este atacul la Occident. O armă folosită cu mare succes de Rusia, pentru care lucrează, direct sau indirect, personaje toxice precum Adrian Severin.
„Geniul” din Carpaţii corupţiei ştie şi de ce nu avem şosele
Mai nou, el a descoperit vinovatul pentru lipsa de autostrăzi din România: Occidentul! Nu corupţia, nu secătuirea bugetelor de către mafiile roşii, ci ţările spre care România s-a îndreptat în 2007, atunci când a cerut să fie primită şi a fost acceptată în Uniunea Europeană.
”Autostrăzile care ar fi trecut Carpații ar fi contrazis proiectul geostrategic occidental al dezarticulării României, respectiv al menținerii ei într-o stare susceptibilă oricând de dezmembrare și partajare geopolitică. În special proiectul Europei germane contempla posibilitatea unei frontiere externe pe linia Carpaților Orientali și Meridionali. De aceea, măcar cu titlu de test sau de pregătire a terenului, dacă nu cumva chiar cu ambiții imediate mai mari, s-au amorsat agitațiile de la Târgul Mureș din martie 1990.
În consecință, dincolo de corupția națională și internațională care, mână în mână, au jucat un rol nefast în chestiunea autostrăzilor românești, o explicație a absenței acestora stă în faptul că Occidentul european s-a folosit de procedurile UE pentru a ne interzice în concret realizarea lor. Oamenii politici români care s-au opus au fost înlăturați de la putere, iar dacă nu s-a putut doar cu atât, au luat drumul pușcăriilor fiind declarați corupți în urma unor procese trucate.
Liderii și forțele politice care protestează astăzi față de lipsa autostrăzilor sunt tocmai aceia care au susținut și susțin în continuare un asemenea mecanism de distrugere a elitelor naționale și blocare a oricărui progres în dezvoltarea infrastructurii naționale. Nerușinarea lor este pe măsura imposturii și a trădării lor”, a declarat Severin, citat de Podul.ro.
Condamnat pentru şpagă şi agresor al justiţiei
Adrian Severin a fost condamnat definitiv, în 16 noiembrie 2016, de Înalta Curte, la patru ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de luare de mită şi trafic de influenţă, pentru că, în perioada decembrie 2010 – martie 2011, a acceptat promisiunea a doi jurnalişti de la ”Sunday Times” de a-i plăti 100.000 euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, al cărui membru a fost din partea PSD. În februarie 2018, Adrian Severin a fost eliberat condiţionat după ce a executat un an şi trei luni din pedeapsă.
Victor Ciorbea, cel care deține poziția de Avocat al Poporului, s-a întâlnit cu mai mulți infractori. Printre aceștia s-au aflat Adrian Severin, închis pentru luare de mită, și Aurel Jean Andrei, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul retrocedărilor de pe litoral.
Scopul întâlnirii a fost acela de declanșare a procesului demolării sentințelor definitive luate de completurile de trei judecători, urmând aceeași cale ca la completurile de cinci judecători de la ÎCCJ.
Această modalitate de contestare a fost creată de o decizie controversată luată de CCR, criticată de GRECO, Comisia de la Veneția și de raportul MCV al Comisiei Europene.
A spurcat ceremonia de la Ateneu
Pentru PSD şi ALDE, Europa contează doar ca s-o pomenească în discursuri oficiale. În realitate însă, din cauză că UE nu poate garanta imunitate pentru corupţie, politicienii aflaţi la putere în România nu dau doi bani pe Europa. Şi-o dovedesc exact în momente sensibile.
Adrian Severin, fost europarlamentar PSD condamnat la închisoare pentru luare de mită și trafic de influență, în Parlamentul European, a stat într-o lojă în spatele liderilor UE, împreună cu familia premierului Viorica Dăncilă, la ceremonia de la Ateneu care a marcat preluarea Președinției rotative a Uniunii Europene de către România.
În discursurile rostite, toți liderii europeni prezenți – Donald Tusk, Antonio Tajani, Jean Claude Juncker – au vorbit despre respectarea statului de drept, a valorilor europene și combaterea corupției.
De menţionat că organizatorul evenimentelor de la Bucureşti prilejuite de preluarea preşedinţiei rotative a UE de către România a fost Guvernul Dăncilă. Deci prima responsabilă pentru prezenţa lui Adrian Severin alături de liderii UE este Viorica Dăncilă.
Pe langa prostie a inceput sa doara si nesimtirea! la pesedei se poate!
Nu e delir.Sunt diversiuni ordinare ale unui bolsevic si antioccidenta fanatic. Adrian Severin este nepotul Anei Pauker , ginerele lui Brucan si pina in ’90 indoctrina si transforma proletarii cu dosare betonin activisti PCR la Fabrica de boi a lui Ceausescu asa cum era numita Academia ,,Stefan Gheorghiu ” .Boi de care romanii faceau haz de necaz spunind ca-s buni doar ca sa are tragind la jug Bulevardul Victoriei !
Dragul meu for Opus Dei Odessa
Am pricini mari de povestit zilnic pe Ziariştii.com dar nu face vreodată apologia malefică despre persoane şi personaje. Mă feresc de damnațiune. O doamnare e marea mea condamnare. Voi vorbi mereul de omul rău de Stânga şi de omul bun de Dreapta care crede în ideile bune ale lui Dumnezeu de a forma binele pe pământ ca preț sufletesc pentru frumosul său fiu Jesus Crist. Biblia vorbeşte clar de ruperea de la 1054, când Anglicanii se rup definitiv de Europeni. A supune omul sunt Anglicanii. A face omul liber spun Europenii. Mirajul sărăciei să dispară. În Anglia Europenii să câștige 4000 euro la 400 ore lucrate. Nu ca românii care câştigă în agricultură 500 lire sterline la 400 ore. Firesc e să nu mori pe plantațiile altora şi bine e să ai pensia ta. Ca salariul lui Francis I de 35.000 euro lunar sau ca pensia lui Benedict al XVI-lea.
Liviu Dragnea e mason. Nu are nevoie de pensie. Va fi mereu la guvernare prin masoni şi curve ale Masoneriei care tace.
O mizerie de om. Stie ca nu e asa, dar e obisnuit cu minciunile, cu ticalosia.
Ce face acum, ce porcarie a facut ca europarlamentar, e putin fatza de cat de mult rau a facut Romaniei in anii ’90, in calitate de co-participant la deturnarea tarii pe drumul capitalismului de tip mafiot.
Iadul e prea bland pentru el si pentru cei ca el, pe care aceste vremuri mafiote i-a activat, i-a facut sa-si lepede mastile, sa sustina fara rusine coruptiii si ticalosiile lor.
Cu aşa politicieni, e tot mai uşor de explicat mizeria românească de până-n 2007.