Ucraina va adera la NATO, a anunțat joi Antony Blinken, secretarul de stat al SUA. Declarația a produs mare vâlvă în întreaga lume și reacțiile furioase ale Rusiei, împreună cu cele ale întregii mașinării de propagandă finanțate de Kremlin. Vestea vine simultan cu editorialul publicat în Unherd.com de Edward Luttwak, cunoscut strateg american, care spune că NATO va fi nevoită să trimită trupe în Ucraina, dacă nu vrea să asiste la o înfrângere catastrofală a Kievului.
„Statele Unite și aliații sunt uniți în sprijinul pentru Ucraina. La conferința de azi a miniștrilor de Externe din Consiliul NATO–Ucraina, noi am reafirmat că viitorul Ucrainei este în NATO“, a scris vineri Antony Blinken pe contul său de Twitter.
The United States and our Allies are united in our commitment to Ukraine.
At today’s Foreign Ministers meeting of the NATO-Ukraine Council, we reaffirmed that Ukraine’s future is in NATO.
— Secretary Antony Blinken (@SecBlinken) April 4, 2024
Se conturează tot mai clar o schimbare majoră de abordare a Occidentului, care pare să se fi decis că e momentul să oprească Rusia.
Motivele sunt mai multe. În primul rând, s-a ajuns la concluzia că amenințările Rusiei cu atacuri nucleare sunt vorbe goale. Nimeni n-ar îndrăzni așa ceva, deoarece ar în semna distrugerea tuturor. Nici sovieticii n-au îndrăznit să folosească bomba atomică – nici măcar Stalin! –, iar Putin, cu atât mai puțin.
În al doilea rând, Ucraina este în mare dificultate, după doi ani de război. Într-un conflict de uzură, este evident că statul cu mai multe resurse se va impune, până la urmă. Iar Rusia are, comparativ cu Ucraina, resurse aproape nelimitate.
În al treilea rând, Occidentul a înțeles clar că nu-și poate permite ca Rusia să învingă în Ucraina. Ar însemna că se deschide o cutie a Pandorei. China se pregătește intens să atace Taiwanul, Coreea de Nord agită armele nucleare spre Coreea de Sud, Iranul amenință că atacă Israelul etc. Toate aceste țări și multe altele care trec momentan pe sub radar (spre exemplu, Venezuela amenință că invadează și ocupă Guyana) așteaptă să vadă dacă lumea liberă dă înapoi în fața agresiunii rusești.
Putin s-a angajat în contestarea ordinii de după Al Doilea Război Mondial, iar ocuparea unui stat vecin prin forța armelor ar însemna că toată lumea poate face același lucru.
Simultan cu declarația lui Antony Blinken la Summitul NATO–Ucraina, în cunoscuta publicație „UnHerd“ a apărut un amplu editorial scris de Edward Luttwak, strateg și istoric născut la Arad și emigrat în SUA, cunoscut pentru lucrările sale de strategie, geoeconomie, istorie militară și relații internaționale. Fost consultant au diverselor administrații americane, Luttwak face o analiză începând din 1945, odată cu apariția bombei atomice, și arată că, după ce au devenit conștienți de puterea distructivă a acestei arme, politicienii n-au mai îndrăznit s-o utilizeze. Este cazul până în zilele noastre, când bomba nu va fi utilizată decât dacă tabăra adversă o va folosi prima. Dar nimeni nu vrea să fie cel care lansează primul atacul, astfel că opțiunea nucleară nu trebuie luată în calcul nici în războiul ruso-ucrainean.
Pe de altă parte, arată Edward Luttwak, Rusia își materializează treptat superioritatea numerică și avansează încet. NATO va fi nevoită să trimită trupe pe front, pentru a opri înaintarea rușilor. Marea Britanie, Franța și țările nordice se pregătesc deja de acest moment.
Mai jos, un fragment din editorialul cunoscutului strateg american de origine română.
Edward Luttwak: „Țările NATO vor trebui în curând să trimită soldați în Ucraina, altfel vor fi nevoite să accepte o înfrângere catastrofală“
„(…) Situația din Ucraina s-a schimbat din nou, dar aceeași logică este valabilă. În locul rușilor frustrați și împotmoliți în tranșeele lor, acum poziția ucraineană este cea care pare precară. Kievul prezintă acest lucru ca pe o chestiune de material și cere în permanență arme mai multe și mai bune din partea Occidentului. Cu toate acestea, deși ar putea fi trimise mai multe tunuri și rachete, este clar că ceea ce forțează Kievul să se retragă pas cu pas nu este lipsa de putere de foc, ci lipsa de soldați.
Până săptămâna aceasta, recrutarea în Ucraina începea doar la vârsta de 27 de ani, spre deosebire de norma globală de 18 ani. Zelenski a redus acum această vârstă la 25 de ani; însă, având în vedere că mulți ucraineni sunt scutiți de serviciu, forțele lor armate totale se ridică la mai puțin de 800.000 de persoane active. Ucraina este îngreunată de distribuția pe vârste a populației sale, copiii și persoanele în vârstă fiind suprareprezentate în comparație cu tinerii din intervalul de vârstă 19-35 de ani. Dar totalul trupelor lor este încă prea mic pentru o populație care depășește 30 de milioane de locuitori, conform majorității estimărilor, având în vedere că Israelul poate alinia rapid o armată de aproximativ 600.000 de oameni la o populație de aproximativ 8 milioane de locuitori. Acest lucru înseamnă că, dacă Putin nu decide să pună capăt războiului, trupele ucrainene vor fi împinse înapoi din nou și din nou, pierzând în acest proces soldați care nu pot fi înlocuiți. Rusia nici măcar nu trebuie să își trimită cele mai bune trupe pentru a realiza acest lucru – doar soldați voluntari contractuali atrași de plata bună sau prizonieri ruși care execută pedepse penale obișnuite, recrutați direct din celulele lor de închisoare. Indiferent de calitate, însă, armata rusă este deja mai numeroasă decât cea ucraineană, iar diferența se mărește pe zi ce trece.
Aritmetica acestui lucru este inevitabilă: țările NATO vor trebui în curând să trimită soldați în Ucraina, altfel vor trebui să accepte o înfrângere catastrofală. Britanicii și francezii, împreună cu țările nordice, se pregătesc deja în liniște să trimită trupe – atât mici unități de elită, cât și personal logistic și de sprijin – care pot rămâne departe de front. Aceștia din urmă ar putea juca un rol esențial prin eliberarea omologilor lor ucraineni pentru ca aceștia să se poată recalifica în roluri de luptă. Unitățile NATO ar putea, de asemenea, să îi înlocuiască pe ucrainenii care în prezent sunt ocupați cu recuperarea și repararea echipamentelor avariate și ar putea prelua părțile tehnice ale programelor de pregătire existente pentru noii recruți. Acești soldați NATO s-ar putea să nu vadă niciodată lupta – dar trebuie să o facă pentru a ajuta Ucraina să profite la maximum de forța sa de muncă redusă.
În mod crucial, având în vedere că China se apropie tot mai mult de un atac asupra Taiwanului, SUA nu pot furniza mai multe trupe decât cele aproximativ 40.000 care se află deja în Europa. Prin urmare, o decizie capitală trebuie luată de ceilalți membri NATO, în special de cei mai importanți: Germania, Franța, Italia și Spania. Dacă Europa nu poate furniza suficiente trupe, Rusia se va impune pe câmpul de luptă și, chiar dacă diplomația va interveni cu succes pentru a evita o debandadă totală, puterea militară rusă va fi revenit victorioasă în Europa Centrală. În acel moment, puterile vest-europene vor trebui să-și reconstruiască forțele armate, fie că le place sau nu, începând cu revenirea serviciului militar obligatoriu. Poate că, în aceste circumstanțe, am putea asista chiar la o izbucnire a nostalgiei nucleare, întorcându-ne în mod nebunesc la iluzia că un armament apocaliptic ar putea fi suficient pentru a menține pacea.”
Cred că domnul Blinken era un pic băut cind a scris, la fel și domnul Luttwak. Cei doi probabil că și-au pregătit deja buncărele antiatomice. Mai rămâne sa ni le pregătim și noi.
Care voi ?
Rusofilii lui Putinica &Comp.
„Noi”, nu „voi”! Sau crezi ca vei găsi loc de refugiu?
Babacu, crezi oare ca Putin va folosi butonul rosu? Eu nu cred!
In primul rand EUROPA, restul lumii civilizate trebuie sa-i dea o lectie dura.
Asta, daca, asa cum Orban si altii nu au actiuni revansarde…
Epoca lui e in agonie. Acum e timpul de actiune! Anul acesta e anul definitor!
De la un dictator psihopat ne putem aștepta la orice. Un pitic paranoic care probabil a visat frumos după ce l-a omorât pe Alexei Navalnîi. El și coreeanul sint cam pe același calapod.
Declaratia vine intr-un context in care este nevoie de o schimbare de strategie in razboiul din Ucraina. Cel mai probabil tarile care formeaza NATO si-au dat seama ca daca pica Ucraina, Rusia va sabota Europa ca sa poata merge mai departe cu razboiul. Populatia Ucrainei va fi determinata sa lupte impotriva Europei si asta nu este bine. Acest razboi s-a prelungit foarte mult pentru ca SUA nu ajuta Ucraina, conform tratatului de la Budapesta. Nu doar Rusia nu a respectat acel acord, ci si republicanii care au blocat ajutorul. Vin vremuri grele din toate punctele de vedere si doar naivii nu vor sa recunoasca.