vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsȘtirea cea mai tristă

Știrea cea mai tristă

-

A fost odată ca niciodată, că de nu ar fi, nu s-ar povesti.

A fost odată, în vremurile noastre, un copil sărac din Afganistan. Și o pungă de plastic, din care copilul și-a făcut un tricou alb-albastru, cu dungi verticale și cu numărul 10 scris la vedere.

Tricoul, în combinația asta, era al Argentinei. Copilul era Murtaza Ahmadi și avea 5 ani. Numărul 10 era al lui Lionel Messi și fusese scris de fratele mai mare al lui Murtaza.

- Advertisement -

În ianuarie 2016, fotografia copilului cu tricou din pungă de plastic făcea înconjurul lumii. Și ajungea la marele Messi.

Au fost odată niște oameni buni, de la UNICEF, care s-au ocupat ca Murtaza să primească un tricou original de joc, cu un autograf de la Messi, plus un mesaj: „Te iubesc”.

A fost odată o țară, Afganistan, din care familia Ahmadi a trebuit să plece în Pakistan, ca urmare a situației politico-militare tensionate. Se întâmpla în luna mai 2016. Micuțul Murtaza și-a luat cu el tricoul lui Messi.

- Advertisement -

A fost odată un dor de casă, care i-a făcut pe cei din familia Ahmadi să revină în satul lor din Afganistan, provincia Ghazni, în ciuda pericolelor.

A fost odată o echipă, FC Barcelona, care în decembrie 2016 făcea un turneu în Qatar. Acolo a fost dus Murtaza să-și întâlnească idolul argentinian. Puștiul a purtat tricoul lui Messi, iar Messi l-a luat în brațe. Așa s-a născut o nouă fotografie condamnată să facă înconjurul lumii.

A fost odată un copil fericit. Dar bucuria lui avea să se curme brusc.

Au fost odată niște oameni răi, numiți talibani, care au început să amenințe familia Ahmadi. Văzuseară și ei poza lui Murtaza cu multimilionarul Messi și erau convinși că familia Ahmadi s-a îmbogățit. Au început să curgă amenințările, pentru instituirea unei taxe de protecție.

A fost odată un copil sărac, dar fericit. Acel copil este acum la fel de sărac, dar trist. A fost nevoit să-și părăsească din nou satul din provincipa Ghazni, împreună cu familia sa, pentru a se muta în capitala Kabul.

Iar asta este știrea cea mai tristă.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -