joi, ianuarie 30, 2025
AcasăNews"Cea care a schimbat foarte puternic regula jocului a fost Elena Lasconi....

„Cea care a schimbat foarte puternic regula jocului a fost Elena Lasconi. Nicușor Dan are o coerență pe care Georgescu nu o are. Georgescu vine din zona foștilori ideologi ceaușiști” (Vladimir Tismăneanu)

-

Nicușor Dan are o coerență pe care Călin Georgescu – personaj venit din zona foștilor ideologi ceaușiști – nu o are, afirmă politologul Vladimir Tismăneanu într-un interviu acordat Aktual24.ro. Elena Lasconi a schimbat masiv regula jocului în politica românească, iar Nicușor Dan este un personaj care, venit dintr-un domeniu (matematica) unde a excelat, poate obține victoria la alegerile prezidențiale din luna mai, mai spune Tismăneanu.

Acesta opinează, după ce l-a urmărit îndeaproape pe Călin Georgescu, că acesta va ceda mental la un moment dat, așa cum s-a întâmplat și cu Ceaușescu, deși acesta din urmă era incomparabil mai bine dotat intelectual decât actualul candidat independent la Președinție.

Fundătura în care a intrat România de câteva luni este provocată de regimul sicofantic al lui Klaus Iohannis, 10 ani în care poporul s-a simțit ignorat și disprețuit de Putere. Acum a venit vremea plătirii polițelor, iar oamenii votează cu Călin Georgescu doar ca să se răzbune, chiar dacă această răzbunare ar costa enorm de scump România.

Vladimir Tismăneanu: „(…) Sunt acești profitori ai epocii Iohannis, mulți dintre ei oportuniști și parveniți și cu toate elementele de acest gen… Priviți pozele, cum se prosternează și Rareș Bogdan, și Morarii și alții în fața lui Iohannis, efectiv îți vine să vomiți! Conceptul de sicofantocrație nu l-am creat eu, dar aici avem de-a face cu un regim sicofantic! Efectiv este un regim sicofantic. Care era și în jurul lui Ceaușescu, de altfel. (…)

- Advertisement -

Călin Georgescu vine în urma unei imense frustrări colective și personale! Fenomenul Georgescu este un fenomen compensatoriu. El compensează sentimentul abandonului, sentimentul că oamenii se simt disprețuiți, ceea ce a fost caracteristica fundamentală a Epocii Iohannis. Nici despre Iliescu, nici despre Băsescu, nici despre Emil Constantinescu nu se poate spune că generau acest sentiment. (…)

În momentul de față este cineva care se «enfichează» de popor (de la expresia franceză «je m’en fiche», adică «nu-mi pasă» – n. red.). Nu-i pasă! Și pentru că clasa politică s-a pretat și se pretează încă la acest joc al lui «nu-mi pasă», oamenii spun: «Domnule, nu-mi pasă nici mie că ăsta a spus tot felul de bazaconii! Lasă, să-i văd ce-o să facă când o să intre ăsta la Cotroceni! Uite-așa, de-al dracului!» acest tip de distrație poate să ne coste foarte mult!”.

Vladimir Tismăneanu: „Georgescu vine din zona foștilor ideologi ceaușiști. Flerul îmi spune că este un element mental care va capota acolo! La fel cum a capotat și la Ceaușescu”

Călin Georgescu este un produs al vechii Securități, concluzionează Vladimir Tismăneanu. Dar să nu ne imaginăm că securiștii de pe vremea lui Ceaușescu erau cine știe ce minți strălucite, ba dimpotrivă. Iar acest lucru se vede în ce se petrece azi în România.

- Advertisement -

“Securiștii erau foarte primitivi. Nu îl cunosc pe domnul Troncotă și cu atât mai puțin pe personajul numit Corvin Lupu. Știu că este profesor la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și știu că este un înfocat admirator al mareșalului Antonescu și al Legiunii. Asta este zona Cristoiu. Cum Dumnezeu pot să fie simultan și cu Antonescu, și cu legionarii? Măcar legionarii aveau consecvența lor! Horia Sima era foarte anti-antonescian! Adică Antonescu masacrase Legiunea! Iar Georgescu este produsul lor (adică al vechilor securiști – n. red.). Troncotă a făcut foarte mult pentru albirea Securității, cum a făcut și Stoenescu (Alex Mihai Stoenescu – n. red.), cum au făcut și alții”.

Ieșit la rampă azi, candidatul vechii Securități este, de fapt, un vechi personaj pe care „băieții cu ochi albaștri“ au tot încercat, de-a lungul anilor, să-l propulseze în vârful puterii, fără succes până acum, afirmă Vladimir Tismăneanu.

„Prezența în discursul public a lui Călin Georgescu a început mai devreme. El a tot fost împins. E un fel de hopa-Mitică, apare în diverse situații când te aștepți mai puțin. Ce vreau să spun este că ei – prin ei înțeleg facțiunile impenitente, să le spunem nepocăite, ale fostelor structuri de putere, care sunt troncoții, stoeneștii și cine o mai fi fost din această zonă – sunt pe acolo! Și în aceeași măsură vine și tot acest meteorit Georgescu. L-am urmărit pe Călin Georgescu inclusiv în discuția cu Turcescu. Mie mi se pare că este un element mental care va capota acolo! La fel cum a capotat la Ceaușescu! Nu spun că e același nivel, Ceaușescu era deasupra lui Georgescu intelectual, sincer vorbind”.

O schimbare de paradigmă a venit deja dinspre zona pro-europeană a societății românești, crede politologul. El afirmă că Elena Lasconi a încurcat socotelile Sistemului astă-toamnă, iar în luna mai există o șansă ca Nicușor Dan să câștige.

„Cine cred că a schimbat foarte puternic regula jocului a fost Elena Lasconi! Dar asta e altă istorie, nu știu, n-am destule date, nu știu cum va fi relația între ea și Nicușor Dan. Cred că Nicușor Dan poate fi… Mie îmi plac oamenii care sunt cei mai buni în domeniul lor și pentru care politica vine ca o altă treabă. Nicușor Dan era foarte bun în domeniul lui, în matematică, și a fost foarte bun ca primar. Toți spun: «Au fost și întreruperi de apă…». Sigur că au fost, și totuși a fost ales a doua oară. Ăsta e un test foarte important, când cineva e ales a doua oară. Eu aș spune despre Nicușor Dan că are o coerență pe care Georgescu nu o are. Dar Georgescu vine dintr-o zonă care aparținea, era ipotecată de foștii ideologi ceaușiști sau a doua și a treia generație a lor. Unde îl plasez și pe Adrian Năstase!”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Istoricul Armand Goșu: „Călin Georgescu este reprezentantul celei mai sinistre părți a Sistemului românesc. Provine din Securitate, din burta Sistemului, din zona nereformată a serviciilor secrete! Pe linie de SIE“

33 COMENTARII

      • Adevarata problema pentru mafiotii Cartelului (PNL+PSD+Slugile lor din Servicii si Justitie) nu e Calin Georgescu, ci Elena Lasconi!
        Prima oara cand au vrut s-o scoata din joc a fost cand Cartelul si-a pus slugile de la CCR sa decida renumararea votului, pe motiv ca Elena Lasconi ar fi furat voturi de la candidatul Cartelului, Ciolacu, care nu intrase in turul al doilea. A fost un eșec rusinos. Renumărarea a demonstrat ca cea furata fusese Elena Lasconi!
        Apoi, au anulat alegerile si l-au scos la inaintare pe Clovnisor Dan, a carui misiune e ”sa sparga” USL si s-o scoata astfel din joc pe Elena Lasconi, sau macar sa-i fure voturi!
        Insa Elena Lasconi are deja in spate aproape 2 milioane de voturi loiale, fiind si finalista la alegerile prezidentiale perfect legale si constitutionale, dar anulate prin lovitura de stat de tip bolsevic de catre Cartel cu ajutorul slugoilor lui din BEC si CCR!!
        Clovnișor Dan, ”iepurele” mafiotilor PNL si PSD nu are in spate decat pe mafiotii respectivi!

        Dupa ovitura de stat mafiile PSD+PNL+UDMR, trâmbițând ca e musai ca niste partide atat de ”proeuropene” ca ele să vină cu un candidat comun la alegerile prezidențiale, l-au scos din joben pe Plicușor Dan! O diversiune de tip bolșevic pusa la cale de catre Iohannis si Bolojan.
        Sperau ca Plicusor Dan sa ”sparga” USR, determinand astfel abandonul Elenei Lasconi (cea care in mod real, cinstit si corect ar fi devenit Presedintele Romaniei, daca lovitura e stat nu ar fi existat), totul cu gandul la cele aproape 2 milioane de voturi ale ei, care au dus-o in finala!
        Sondajele adevarate insa au aratat vor lua o clanță mare cu aceasta eterna mazeta caricaturala. Imediat l-au lasat din brațe si l-au scos la inaintare, tot candidat unic ”pro-european” si ”pro-NATO”, pe Antonescu Căcărău, cocota masculina ”liberala” care se se pupa pe gingii cu Victor Ponta, injurand amandoi SUA si UE, la comanda securistului Dan Voiculescu!
        Astia-s ”pro-europenii” lui Iohannis, Ciolacu si Bolojan!

        • cele aproape 2 milioane de voturi nu vor mai fi. Leana a fost votata din disperare fata de lipsa de oferte. nu are si nu va avea valoare. Insistand sa candideze veti face un deserviciu Romaniei. Unde veti fi in cazul esecului care se prefigureaza. cine va raspunde?

    • Ce obicei la unii sa improaste… Obicei, sau misiune.
      Vladimir Tismaneanu vine din zona intelectualilor remarcabili din Romania. S-a nascut in Romania, a studiat in Romania si acum este profesor la o universitate importanta din SUA.
      Dar nu a incetat sa ramana foarte atasat de tara unde s-a nascut. Romania este patria lui si asta se simte in tot ceeace publica, in carti, in articole…

      • Da? Nu mai spune! Si Calin Georgescu unde s-a nascut? In Honolulu?
        N-am nimic nici cu unii nici cu altii. Dar nici nu pot fi de acord cu cei „fara printipuri”, care vad totul numai prin interes.

  1. Pentru cine este inclinat sa creada ca fiind rautacioasa clasificarea „curtii de casatie in materie de servicii de informatii”, asa cum il pupa in fund o anume doamna istoriciana F.B. in volumul de interviewuri intitulat „Securitatea noastra cea de toate zilele”(Ed.Corint, 2020), ca fiind „albitor al Securitatii”, imi permit sa le aduc in atentie raspunsul lui C.T. – rasfatat al televiziunii pandeliciene Metropola TV – la intrebarea „Pe Internet sunt si voci care va gratuleaza cu termenul de „securist”. Va deranjeaza acest lucru ?”
    C.T. : „Evident ca nu ma deranjeaza. Dimpotriva, chiar imi face placere…..Mau tarziu, cand am inceput sa aprofundez studiile de securitate, mi-am dat seama ca am devenit un ,militant pentru pace, adica un securist.”
    Probabil ca singura inexactitate pe care o comite dl. V.T. este de a il alatura pe acest imbecil lui Alex Stoenescu, care desi si el „albitor” ca indeletnicire secundara, nu este ridicol ca primul si are un nivel cultural si profesional superior.

    • „eroule nationale cu sceptru de lut”, nu-mi plac cei care fac pe lupul moralist. Vladimir Tismaneanu este fiul lui Leon Tismaneanu (cind a venit in Romania), si se numea Leon Tismenitzki (cind era in URSS si facea parte din garda Anei Pauker).
      Nu-mi place sa ma ocup de treburi din astea, cu conditia sa ne respecte nu pe mine, ci in general pe romani. Sau cind ma provoaca cioflingarii de 3 lulele ca tine.
      Stii ce? Nu te avantajeaja cu nimic sa-ti iei ca pseudonim un adevarat erou, tu esti doar un amarit de virus fata de care vaccinul a fost inventat demult.

    • Mai curând tu dai cu mucii în (…), BB a spus un adevar ultraștiut. Adevărul pe cine supără? Dar multi pe aici au mintea incețoșată și preferă să creadă ce spun media în solda hoților și criminalilor, în loc să privească o realitate care a dus la cel mai mare exod din istoria RO (5 milioane au plecat și au scuipat în urma lor cu scârbă, sătui să tot fie furați și au votat schimbarea, fără a se lăsa manipulați, mințiți sau cenzurați)

      • Fiul unui credincios comunist a aruncat la gunoi icoana comunismului si a scris despre comunism ca este un “Diavol in istorie”, in timp ce plebea scurma prin gunoi ca sa o puna iar pe perete.
        Cine persista in pacat?

        • Problema cu Nicusor e ca nu e corect,isi santajeaza fostii colegi din USR de cate ori are el dorinta de a ajunge intr-un post public.Diferenta intre Lasconi si dansul este ca pe Elena o cunoaste acum toata tara si diaspora,a convins ca e sincera si nu are interese ascunse ,are deja aproape 1800000 de voturi in saci ,pe cand cel de-al doilea a fost ales local,cu doar 300000 de voturi.Pe Spotmedia este un articol interesant si convingator .despre Nicu si caracterul sau deloc potrivit pentru o functie atat de importanta la care aspira,pentru ca si felul de a te prezenta oamenilor carora le ceri votul conteaza.Poti sa ai competente ca mathematician,dar dorinta de putere cu orice pret am mai vazut-o la tot felul de oportunisti,nimic nou in comportamentul sau.

          • La spot media scrie o alta acritura. Muratura aia a mai spus ca ei ii plac oamenii care vorbesc repede. Criteriu beton de evaluare a valorii si caracterului. Nicusor nu este corect? Or fi Barna si Voiculescu? S-au ascuns la Bruxeles, unde i-am trimis in baza voturilor confiscate pe care le-a luat alianta cu FD si PMP, pe care i-ati aruncat imediat in sant. Asta este corectitudinea pe care o clamezi? Caracterul vostru? Aroganti, veleitaristi, aaaaagresivi , conflictuali. Mai vrei? Mutulica cel peltic s-a luptat in zeci de procese cu mafia retrocedarilor si a infractiunilor din domeniul urbanistic. voi ce faceti? va certati tot timpulintre voi si cu toata lumea. asta oferiti romanilor? Noua ne place Nicusor. Nu il vom vota pentru calitati fizice ci pentru cele morale. Sa demonstreze muratura citata ca nu este asa.

  2. Cel care a schimbat regula jocului a fost Ludovic Orban,fara sacrificiul sau de ultim moment,Lasconi nu ajungea in turul 2.Acum,ca a reusit sa scoata din joc ciolacii de la guvernare,e ciudat ca toata lumea politica,prin slugile lor de la casele de sondare ,inclusiv nicusor ,vor sa o scoata din joc.Nimeni dintre jurnalisti nu-si pune problema asta,doar cei de la Spotmedia ,si intr-un mod care le face cinste.Bravo,Spotmedia!

  3. Ne la locul ei comparatia cu CG,a lui Nicusor Dan,macar, ca si CTP, dl Tismaneanu sa fi folosit doar majuscule,a numelui nebunului scos de securistii rezervisti si nu numai.
    „Eu aș spune despre Nicușor Dan că are o coerență pe care Georgescu nu o are..”

  4. ai mare dreptate. Iar Nicusor este muuult peste Lasconi….
    Sii daca se mai ciondanesc cei doi, vom vedea un placintar presedinte!
    USR ar avea sansa vietii daca ar termina cu frecusurile interne si oamenii asta sunt votati pentru lipsa alternativei, nu pentru marile lor capacitati.

  5. „Ceaușescu era deasupra lui Georgescu intelectual, sincer vorbind”. (!). Serios?! După mine Cesușescu era deasupra lui Georgescu doar din punct de vedere al sănătății mentale, nu și din punct de vedere intelectual.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -