Surpriză de proporții, în filmul documentar „Viitor Luminos”, regizat de Andra MacMasters: imaginile de arhivă arată o mulțime de personaje care au reprezentat „Republica Socialistă România” la Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților din 1989, desfășurat în capitala Coreei de Nord, Phenian.
Din delegație au făcut parte, printre alții, artiștii Dan Puric, Dan Bittman și Silvia Dumitrescu, precum și „tânărul promițător” Adrian Năstase – toți patru, bravi „suveraniști” ai zilelor noastre. Se poate spune că Phenian 1989 a marcat gândirea defectuoasă a acestora în capitalismul postcomunist.
Delegația „Tineretului Român” la cea de-a 13-a ediție a Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților din Phenian, desfășurat în perioada 1-8 iulie 1989, a fost trimisă de Partidul Comunist Român, cu aprobarea dictatorului Nicolae Ceaușescu. A fost o decizie rarisimă, dat fiind că delegația conținea peste 100 de persoane, iar regimul Ceaușescu nu obișnuia să facă atâta „risipă”, reducând la minimum delegațiile externe (uneori, la marile competiții plecau doar portivii, fără antrenori sau preparatori fizici).
Cine făcea parte din delegație? Multe nume cunoscute astăzi, inclusiv din lumea artistică: Dan Puric, Dan Bittman, Silvia Dumitrescu, Loredana Groza, Daniel Iordăchioaie, Vasile Muraru, Claudiu Bleonț, Edi Petroșel etc.
De asemenea, personaje care cochetau cu Puterea politică din vremea dictaturii: Adrian Năstase, George Copos etc.
Mugur Isărescu reprezenta economia și finanțele.
Dintre toate aceste nume, câteva se regăsesc astăzi în „turma suveranistă”: Adrian Năstase (care în iulie 1989 avea 39 de ani), Dan Puric (30 de ani), Dan Bittman (27 de ani) și Silvia Dumitrescu (29 de ani). Aceștia par să-și fi însușit „suveranismul comunist”, antioccidental, al regimului Ceaușescu, altoit cu „mega-suveranismul” dinastiei Kim din Coreea de Nord.
Ce se dezbătea? Explică Andra MacMasters, regizoarea filmului, în podcastul „Vorba lu’ Tetelu”: „Discuțiile politice erau organizate pe 8 forumuri. Un exemplu: «Centrul pentru solidaritate antiimperialistă, eliberare națională, independență, suveranitate, autodeterminare națională, progres social, democrație și demnitate umană». Alt exemplu: «Centrul pentru dezvoltare economico-socială. Noua ordine economică internațională. Datoria externă. Dezarmare pentru dezvoltare»”.
Ce voia Ceaușescu? Andra MacMasters: „Delegația avea un mandat – trebuia să vorbească despre achitarea datoriei externe”.
VIDEO: Dialogul dintre Tetelu și Andra MacMasters, pigmentat cu multe imagini din film. Imagini din Coreea de Nord 1989!
Adrian Năstase a fost trimis în Coreea de Nord să apere regimul Ceaușescu. Avea legitimație falsă de student, la 39 de ani!
Ce rol avea Năstase? Andra MacMasters, regizoarea filmului: „Adrian Năstase s-a deplasat la Phenian cu o legitimație falsă de student. El era acolo ca să apere regimul Ceaușescu în fața criticilor venite de la delegațiile țărilor nordice, pe tema bisericilor demolate de Ceaușescu. (…) Adrian Năstase avea o poziție foarte bună în acele vremuri, socrul său era ambasadorul României în China”.

Fost ministru al Agriculturii (1969-1981), Angelo Miculescu (1929-1999) a fost ambasadorul României în China timp de trei ani (1987-1990). El era cel de-al doilea socru al lui Adrian Năstase (tatăl Danei Năstase). Primul fusese un alt grangur comunist, Grigore Preoteasa (1915-1957), decedat la Moscova, într-un accident aviatic în care era să piară și Nicolae Ceaușescu.
Și Angelo Miculescu a murit tot într-un accident, dar unul rutier, pe o șosea din județul Ialomița – la aproape 42 de ani după Grigore Preoteasa.
Angelo Miculescu a fost căsătorit cu Irina Cernașov, prietenă bună (ca și sora sa Tamara – celebra „mătușă Tamara”) cu odioasa bolșevică Ana Pauker.
Adrian Năstase a participat la reuniunea de la Phenian ca student, deși avea 39 de ani și nu mai era student de mult! El a prezentat o legitimație falsă.
Veselie mare în delegația română, la o lună după masacrul din Piața Tienanmen. Plus o escală la Beijing
În dialogul cu regizoarea Andra MacMasters, Tetelu a constatat că „marile teme” discutate în iulie 1989 la Phenian seamănă teribil cu discursurile „suveraniste” de astăzi, mai ales cu aberațiile antioccidentale ale lui Călin Georgescu. „Suntem în 1989 cu discursurile de astăzi. Trăim în 1989. Filmul explică ce se întâmplă astăzi, în România actuală, poate o să înțelegem de ce avem artiști «suveraniști»”, a spus realizatorul interviului.

Tetelu a punctat: „În delegația României avem parte de o veselie de nedescris, în Coreea comunistă. Cu o lună înainte, a avut loc masacrul din Piața Tienanmen, din capitala Chinei. Delegația României – veselie nevoie mare – merge la Phenian, dar merge și la Beijing, ca să preia mesajul oficial al Chinei către tovarășul Nicolae Ceaușescu”.

„Văzând filmul, înțelegi de ce Silvia Dumitrescu este georgistă”
Tetelu a mai comentat: „Văzând filmul, înțelegi de ce Silvia Dumitrescu este georgistă. Arc peste timp, îl vedeți acum și pe Dan Puric”.

Silvia Dumitrescu a fost prezentă în acest an la un miting al susținătorilor lui Călin Georgescu. „Cred în tine Călin Georgescu”, a scris Silviu Dumitrescu pe Facebook, cu o notă de analfabetism (la cinci cuvinte, îi lipsește o virgulă esențială).
Dan Puric este unul dintre cei mai înverșunați propagandiști antioccidentali din România. Putinist isteric, el repetă la orice microfon că „Uniunea Europeană este mai rea decât Uniunea Sovietică”.





Ati omis sa il mentionati la VIP-uri si pe Nea Puiu Pascu, care incearca in avion, de pe scaunul din spate, sa il bine dispuna pe beizadeaua si viitor magraon Bombonel. In vara lui 1989 venea foarte frecvent la clubul unde fusese jucator in anii ’70 si ni s-a spus ca este cadru universitar la Stefan Gheorghiu si in curand urma sa intre in C.C. Provenea din Satu Mare unde taica-sau fusese mare procuror comunist. Interesanta mentionarea sa in cartea lui Cosmin Popa „Intelectualii lui Ceausescu” despre care cred ca am mai mentionat aici in anii trecuti. Asocierea, desi era foarte tanar, sa intr-o conducere a ISS care nu s-a mai concretizat alaturi de marxistul Tudor Bugnariu, mirosea puternic a sovietism. Tot in anii 1989 a fost la Moscova. Este suficient de inteligent si probabil ca a fost dezactivat ca sa mai faca acum pe suveranistul ca Bombonel si S.Dumitrescu care in mod evident le lipseste o doaga.
Si inca o aparitie demna de remarcat in film : maiorul(pe atunci) Vasile Malureanu, cel care s-a ocupat de „Meditatia Transcedentala” si in general cu sectorul culturii despre care a si scris o carte, cu aparat legat de gat danseaza cu o coreeanca (probabil tot securista).
Un “Muppet Show” in varianta comunista.
Asta am vazut in cele cateva secvente din film presarate prin podcast. Trimisi sa distreze delegatia “la varf”, ieri si azi tot la varf.
Luati la puricat (haha) o parte din filmele facute dupa ‘89: finantari, participanti, teme. Sa vedeti personaje, bani papati, teme suveraniste si cam cum s-au grupat ei. Distractie mare in caravanele lor.
Va fi usor de inteles cum au ajuns cantaretii si actorii (mereu politicii) sa ne trimita “lacanal”. Muppet Show comunist pentru fraierii care cred in ecranul tv, cam asta a fost dupa ‘89.
Circ si sarlatani.
Un saltimbanc, elev turnător fruntaș, scriitor și orator (la început mistico-monarhic-legionaroid), apoi, din ce in ce mai convins slujitor al filetisților, pe față și pe spate, preoți cu convingeri legionare dar și securisto-comuniste.
Cântăreți modești/e și atunci și azi.
Securisti de ieri, deveniți părinții securiștilor de azi.
„Prostănacul” Edecului plecat a spus un mare adevăr. I-a ieșit porumbelul: „Să știți că suntem mulți”!
Se pare că sunt periculos de mulți. Și sunt jivine dresate de niște „dresori” bine pregătiți. Sper ca regia planetară-USA, care joacă pe sârmă, în sfârșit, procesul comunismului și abilitatea matematicianului nostru (cu cel mai greu mandat de 40 de ani) să fie făcută în maniera inversă celor făcute de antecesorii lui.
Mult succes, domnule Președinte Dan! Dumnezeu sa-ți călăuzească gândirea și pașii!
NIHIL SINE DEO.
Poporul rămas credincios ideilor DREPTE și ADEVĂRULUI este de partea ta (partea bună).
Sondajele spun altceva 🙂 Da’ poate mint…
Unii spuneau că am scăpat de comuniști 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Ia uitati-vă bine, n-o vedeți și pe Ancaca Alexandrescu?
Punem pariu ca bolsevicul Buratino nu va comenta pentru a nu prelungi dezbaterea pe acest subiect?
Ce v-am spus?
Ca unul care atunci, in ’89, aveam 32 de ani va pot spune ca in societatea romaneasca comunista de atunci se raspandea rapid (probabil tot turnatorii pusi la produs) ideea ca futecistii romani dusi la Phenian( la un superCongres al acestora din intreaga lume) reprezentau viitorul Guvern Nicu Ceausescu la care se pare ca Ceauserstii lucrau atunci de zor constienti ca zilele lui Ceasca old la conducerea tarii erau numarate(in special de Gorbaciov).
@ TOFAN MIHAI: Frumos ticluit. 👏👏👏👍👍🤫 +1
Daca esti securist de mic, cand esti mare doar te joci.
Pe vremea aia Tovarasul Dan Paduche zicea tot asa cu Dumnezeu?
Nu, atunci era ateu dar lichiaua e un maestru al prefăcătoriei
@Curios: Nu atunci era cu tovarășu’ Draq. 👿👍
L-a ascultat cineva cu rabdare pe Dan Puric? Da nu, am facut-o aseara unde era invitat la Romania TV. M-am concentrat sa am inceput sa rocesez tot ce spune acest individ. Sincer vorbind omul este bolnav cu capul. Incepe o fraza despre ceva si imediat face o paralela cu Nero, Caligula, Franco, apoi mai revine la bietul popor roman care nu mai are identitate. Nu mi-a venit sa cred ca aceata cufureala asta verbala este inghitita de atatia oameni. Puric nu vorbeste bine, este o dezaxat care vomita fraze pe care le-a mestecat ani la rand. Este un personaj toxic de la care nu ai nimic ce invata. Dobitocul asta era in gasca ce l-a aplaudat in vizita pe Dughin in Romania. In acest film sunt viitorii capitalisti de cumetrie, formatori de opinie. Bitman alt senilizat, ca si alcoolica de Silvia Dumitrescu. Fostii comunisti libisti ai lui Ceasescu sunt acum sugeraniti. Astfel de personaje sinistre nu sunt cu mult diferite de Lavrov, Zaharova, Soloviov.
@Ion Ardeleanu: Cred că acest mim, exagerat spus actor, spune citate și atunci când se kcă.
In 1984, in perioada de autarhie totala, tov sefu a fost trimis la expozitia tenologica mondiala de la Hanovra. S-a intors cu un metru cub de reviste prospect. Erau multe din Coreea de sud. Presupuneam ca adevarul despre aceasta tara era diferit de ceea ce arata propaganda comunista timp de 4 decenii. Studiam ore in sir aceste prospecte si aflam ca exista Dae Woo, Hunday si Samsung. In 1988 presa gorbaciovista patrundea in Romania – detestatul de astazi Sputnic – si consacra un numar olimpiadei de la Seul si Coreei de sud. Acum inteleg ca securitatea era pregatita de debarcarea cizmarului. In acelasi an un coleg , beizadea comunista aflat in rezerva de cadre a partidului. a primit din exterior un televizor Samsung Color. Era deceptionat si revoltat: un tv dintr-o tara atat de inapoiata. In 1990 a devenit un mare patron, pleava a intrat in somaj.
Nu stiam cine este Bitman; ne petreceam timpul asteptand autobuzul care nu sosea la timp, nici la dus nici la intors. Ajungeam franti acasa pregatiti sa lucram si duminica. Seara era o desfatare; Europa libera nu mai era bruiata, iar Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Emil Hurezeanu ne ajutau sa evadam din existenta cenusie a cotidianului.
Despre D Bitman am aflat abia dupa 2000. O doamna pensionara mi-a venit in casa pentru niste cotizatii. La RR canta un barbat. Doamna a lasat pixul jos, a spus aaaaaaaaaaaah! Dan Bitman si a inceput sa planga. Doamna este o votanta consecventa. In mai mi-a batut la usa: Hai la vot! Sa votam schimbarea !
Cu exceptia catorva actori din generatiile vechi am refuzat tot ceea se numea cultura si divertisment comunist.
Despre cauze si efecte, printre care si cei din poza de mai sus, cititi si exceptionalul text din Podul al domnului Radu Preda.
din 26 dec. 2025
tara de javre oportuniste! Priviti si azi, cum trec de la un partid la altul.
Daca navalesc rusii cu buriatii lor, tare ma tem ca in trei zile astia isi vor boteza iarasi copiii, Vladimir, Oleg, Vania…