Lucrurile se complică tot mai mult în Africa, unde ies la iveală detalii absolut nebănuite ale unei afaceri care începe să prezinte semnele unor ramnificații până în structurile de forță ale statului român. Armata rwandeză a prezentat imagini cu alți 288 de mercenari români care luptau pentru RD Congo și s-au predat după căderea orașului Goma. Statul s-a mobilizat exemplar pentru recuperarea și repatrierea mercenarilor români angajați de „Prigojin de România“, Horațiu Potra.
Până acum, opinia publică din România n-a avut nici cea mai vagă idee despre dimensiunile companiei militare private al cărei șef formal este Horațiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină franceză apropiat de PSD care acum îl susține cu oameni și mijloace pe Călin Georgescu la Președinția României.
Abia dezastrul militar suferit de armata guvernamentală congoleză la granița cu Rwanda a scos la iveală o parte din dedesubturi, care sunt realmente șocante.
Dimensiunile șocant de mari ale forțelor militare private trimise de Potra în Congo: 800 de mercenari!
Aflăm că numărul mercenarilor români din Congo este de aproximativ 800! Un număr enorm, mai ales că e vorba de foști militari racolați din armata României și trimiși în Africa pentru salarii foarte bune – se vehiculează suma de 5.000 de euro/lună.
Prăbușirea armatei congoleze din zona orașului Goma i-a lăsat pe mercenarii români într-o poziție vulnerabilă, în pericol să fie măcelăriți de rebelii M23 susținuți de Rwanda.
Zilele trecute, Ziaristii.com v-a relatat cum câteva sute dintre militarii români au cerut adăpost într-o bază militară ONU unde se află trupe uruguayene de menținere a păcii.
This afternoon, the Rwanda Defence Force (RDF) received and escorted over 280 Romanian mercenaries who had been fighting alongside the Armed Forces of the Democratic Republic of the Congo (FARDC) in Eastern part of DRC. These mercenaries surrendered to M23 following the capture… pic.twitter.com/a1Jw7t6lUq
— Rwanda Defence Force (@RwandaMoD) January 29, 2025
Acum vin informații despre o altă parte a acestui veritabil corp militar trimis din România să lupte în Africa. Există deopotrivă surse oficiale și neoficiale. Forțele Armate Rwandeze publică o serie de fotografii cu mercenarii români dezarmați, sub pază militară, încărcați în autobuze, și scriu: „În această după-amiază (miercuri, 29 ianuarie – n. red.), Forțele de Apărare din Rwanda (RDF) au primit și escortat peste 280 de mercenari români care au luptat alături de Forțele armate ale Republicii Democratice Congo (FARDC) în partea de est a RDC. Acești mercenari s-au predat M23 după capturarea orașului strategic Goma. Ei sunt acum transportați la Kigali“.
Jurnalistul independent de investigații Thomas van Linge publică un film în care coloane lungi de militari români sunt percheziționate de militari rwandezi. Olandezul explică: „Un total de 288 de mercenari români li s-au predat rwandezilor după ce au trecut frontiera (rwandezo-congoleză – n. red.) din Goma, care acum se află sub controlul M23. Se estimează că aproximativ 800 de români sunt activi în RD Congo, angajați de Guvern să mențină securitatea“.
#DRCongo 🇨🇩: a total of 288 Romanian mercenaries surrendered to #Rwanda following their crossing of the border from #Goma, which is now under #M23 control.
It is estimated that around 800 Romanians are active within the DRC, hired by the government to maintain security. pic.twitter.com/oag0ZPINca
— Thomas van Linge (@ThomasVLinge) January 29, 2025
Potra este brațul armat al lui Călin Georgescu, iar în curând va avea la dispoziție sute de mercenari repatriați de statul român după înfrângerea din Congo
Aceasta nu este prima sursă care afirmă că, de fapt, românii lui Potra sunt în Congo ca forță activă, combatantă, și nu doar ca instructori ai forțelor locale, așa cum ni s-a spus până acum. În urmă cu câteva zile, unul din mercenarii refugiați în baza ONU îi transmitea jurnalistului Adelin Petrișor un mesaj video în care spunea clar că rebelii au cucerit pozițiile pe care le apărau românii și congolezii.
Cunoscutul blogger militar care publică pe X sub pseudonimul „Intelschizo“ menționează: „Ei bine, cred că e primul război româno-polonez prin proxy. Avem Polonia care înarmează forțele susținute de Rwanda și români care luptă activ alături de RD Congo“.
Analistul politic Sorin Ioniță comentează ironic veștile din Africa: „Cei 280 de mercenari români din Congo ai legionarului Potra nu «au reuşit să se evacueze», cum a scris presa noastră după un comunicat MAE – ci s-au predat fără luptă inamicului, gruparea M23, care i-a luat prizonieri, i-a dezarmat şi i-a predat armatei ruandeze. Asta pentru precizie, deoarece parcă văd că o să vină acasă şi o s-o facă pe eroii pe-aici, umflând chestia, cam ca Ciucă cu bătălia de la Nassiriya”.
Implicarea imediată a Ministerului Afacerilor Externe de la București pentru a extrage forțele mercenarilor români din Congo este relevantă pentru alt lucru ieșit la iveală: deși compania lui Potra este privată, acum devine tot mai evident că operează cu sprijinul și implicarea ocultă a structurilor de forță. PressOne.ro scrie chiar, într-un articol publicat azi, că nu doar rezerviști din diverse servicii, Poliție, Jandarmerie, trupe din operațiunile speciale ale Armatei, dar și militari activi fac parte din acest contingent! Este prezentat exemplul jandarmului Florin Gabriel Dăscălescu, ofițer activ care și-a luat concediu și s-a dus să lupte în Congo alături de mercenarii lui Potra!
Extrem de important, în această poveste, este faptul că Horațiu Potra, acest „Prigojin de România“, îl sprijină direct pe Călin Georgescu, candidat independent la Președinție. Potra îi asigură lui Georgescu cel puțin gărzile de corp, iar în decembrie a avut o tentativă de a veni la București, alături de 12 mercenari, într-un moment când în Capitală se anunțau proteste împotriva anulării alegerilor.
Aceste conexiuni nu vin doar să reconfirme implicarea unor părți din instituțiile de forță ale statului român în tentativa de preluare ostilă a puterii la București prin Călin Georgescu, dar și să ridice îngrijorări asupra evoluției ulterioare a evenimentelor. Ce se va întâmpla în perioada următoare, când Călin Georgescu va avea la dispoziție o armată de mercenari numărând aproape 1.000 de oameni, repatriată din RD Congo și gata de acțiune în România?
VA FI COMPLETAT TABELULU LUI MENDELEEV.
Poate ai vrut sa spui tabelul lui MEN-DILI-EV!