Una dintre întrebările importante care-și așteaptă răspunsul în scandalul plagiatului comis de ministrul Justiției în lucrarea de doctorat: va fi salvat Radu Marinescu prin intervenția Universității din Craiova (UCV), condusă de Rectorul Cezar Ionuț Spînu, prietenul (soțul?) Alinei Sorina Pistrițu, secretara șefă a UCV și sora Liei Olguța Vasilescu, „Nașa” Clanului PSD Craiova?
Formal, activitatea de verificare a acuzațiilor de plagiat formulate împotriva lui Radu Marinescu (52 de ani) este în sarcina Comisiei de Etică a Universității din Craiova.
În ziua de 12 ianuarie, Comisia a luat în discuție aceste acuzații doar cu titlu informativ și a amânat dezbaterea pentru vineri, 16 ianurie 2026, așa cum a comunicat presei: „După discutarea punctelor de pe ordinea de zi, ca urmare a articolelor din presă referitoare la suspiciunea de plagiat a tezei de doctorat a domnului Radu Marinescu, deși problema respectivă nu era pe ordinea de zi anunțată, s-a făcut o informare despre această situație. În urma discuțiilor, Comisia de Etică Universitară a hotărât organizarea unei ședințe extraordinare, vineri, 16.01.2026, pentru a discuta oportunitatea analizei acestei spețe”.
Atât din modul în care este formulată prima reacție oficială a acestei Comisii pe subiectul suspiciunilor de plagiat, cât și din analiza procedurilor specifice și a componenței Comisiei, rezultă că este foarte mică probabilitatea ca Universitatea din Craiova să confirme că „avocatul de casă” al Clanului Lia Olguța Vasilescu – Claudiu Manda a plagiat cu nesimțire în lucrarea de doctorat.
Cine sunt președintele și vicepreședintele Comisiei de etică a Universității din Craiova
Conform site-ului Universității din Craiova, Comisia de Etică este formată din:
- prof. univ. dr. ing. Sorin Enache – Facultatea de Inginerie Electrică (președinte);
- conf. univ. dr. Adrian Nicolescu – Facultatea de Litere (vicepreședinte);
- asist. univ. dr. Camelia Bobașu – Facultatea de Drept (secretar);
- prof. univ. dr. Adriana Burlea-Șchiopoiu – Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor;
- prof. univ. dr. ing. Liana Stănescu – Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică;
- conf. univ. dr. Gabriela Iacobescu – Facultatea de Științe;
- student Luiza Maria Crețu – Facultatea de Drept;
- student Andreea-Daniela Brăguță – Facultatea de Educație Fizică și Sport.

Președintele Comisiei: prof. univ. dr. ing. Sorin Enache
Profesorul Sorin Enache are un CV impresionant și, la prima lectură, face dovada unui profesionist în domeniul Ingineriei Electrice.
Absolvent ca șef de promoție 1990 al Facultății de Electrotehnică din Universitatea Craiova, Enache a lucrat o foarte scurtă perioadă ca inginer cercetător la Institutul de Cercetări pentru Mașini Electrice și Transformatoare Craiova.
În octombrie 1990 și-a început cariera universitară ca preparator la Facultatea de Electromecanică din cadrul Universității Craiova. A parcurs destul de rapid treptele ierarhice universitare. Din octombrie 2009 este profesor universitar la Facultatea de Inginerie Electrică a UCV.
Profesorul Sorin Enache și-a realizat lucrarea de doctorat în perioada 1993-2001, în domeniul Inginerie Electrică, la Universitatea din Craiova, sub coordonarea prof. univ. dr. ing. Aurel Câmpeanu.
Totodată, actualul președinte al Comisiei de Etică a UCV a ocupat funcții importante: prodecan al Facultății de Electromecanică (2004-2008), decan al Facultății de Inginerie in Electromecanică, Mediu și Informatică Industrială (2008-2011), decan al Facultății de Inginerie Electrică (2011-2012).

În ecuația profesională și de familie a președintelui Comisiei de Etică a UCV o regăsim și pe soția acestuia, Monica Adela Enache, în prezent cadru didactic la aceeași instituție universitară ca și soțul ei (Facultatea de Inginerie Electrică), cu gradul universitar de conferențiar.
Soția președintelui Comisiei de Etică a UCV și-a susținut doctoratul în 2009, la Facultatea de Inginerie în Electromecanică, Mediu și Informatică Industrială, cu teza „Analiza unor procese de bază specifice funcționării motorului sicron cu reluctanță variabilă”. Conducător de doctorat i-a fost același ca și în cazul soțului: prof. dr. ing. Aurel Câmpeanu. Detaliu important: în momentul susținerii lucrării de doctorat de către Monica Adela Enache, decanul facultății respective era Sorin Enache…
Profesorul Enache a fost membru al Comisiei de Etică a Universității din Craiova în perioada 2017-2020, iar din 2020 este președintele Comisiei.
Începând cu ianuarie 2017, conform informațiilor oferite de site-ul UCV, Comisia de Etică a analizat 10 dosare privind suspiciuni de plagiat:
- Dosar 1/2017 / caz lect. univ. dr. asociat Lucian Dindirică (fost viceprimar PSD al Craiovei, cândva foarte apropiat și loial Clanului Olguța-Manda) – respingere sesizare.
- Punct de vedere 03.2018 / caz Petcu S. Cristian Vasile (protejat al ÎPS Teodosie al Tomisului) – recomandare retragere titlul de doctor în Teologie.
- Dosar 2/2018 / caz P. D. (nume anonimizat) – propunere retragere titlul de doctor în Drept.
- Dosar 2/2019 / caz conf. univ. dr. N.C. (nume anonimizat) – respingerea ca nefondată a sesizării.
- Dosar 9/2019 / caz A. R. K. I. (nume anonimizat) – propunere retragere titlul de doctor în Drept.
- Dosar 1/2020 / caz P. D. D. L. D. (nume anonimizat) – propune menținerea titlului de doctor în Inginerie.
- Dosar 3/2021 / caz A. M. M. (nume anonimizat) – propune menținerea titlului de doctor în Management.
- Dosar 5/2021 / caz I.A.B. (nume anonimizat) – propune menținerea titlului de doctor în Drept.
- Dosar 7/2021 / caz prof. univ. dr X (nume anonimizat) – încetarea analizei speței pentru că reclamantul nu mai este angajat al Universității.
- Dosar 2/2025 / caz P. (B.) C. (nume anonimizat) – propune respingere sesizare ca nefondată.
Observăm că pe parcursul a 9 ani (perioada în care profesorul Sorin Enache a fost membru și președinte), Comisia de Etică a Universității din Craiova a analizat 10 dosare de plagiat, din care în doar 3 cazuri a propus retragerea titlului de doctor.
Vicepreședintele Comisiei: conf. univ. dr. Adrian Nicolescu
Conferențiarul Adrian Nicolescu are un CV foarte interesant. Și-a început cariera profesională cu funcția de consilier juridic (decembrie 2013 – ianuarie 2015) la Protect NPG, o firmă de pază care a făcut parte dintr-un grup de firme controlate de controversatul om de afaceri craiovean Cătălin Găgeatu.
În octombrie 2015, Nicolescu și-a început cariera universitară, ocupând funcția de cadru didactic asociat la Facultatea de Litere a Universității din Craiova.
În paralel, a ocupat diferite funcții în domeniul juridic și al asistenței sociale:
- consilier juridic la Societatea profesională notarială Găgeatu Ilie/Găgeatu Ileana Mădălina „LEXUS” (pentru aproximativ o lună: 08.01.2015 – 02.02.2015);
- inspector de specialitate grupa III la DGASPC Dolj (07.01.2015 – 14.06.2015);
- expert monitorizare persoane vulnerabile la Departamentul pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (15.06.2015 – 06.09.2015);
- consilier juridic la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj (07.09.2015 – 29.09.2017).

În octombrie 2017, Adrian Nicolescu „s-a liniștit” profesional, devenind lector universitar la Facultatea de Litere a Universității din Craiova.
În octombrie 2022 a obținut titlul de conferențiar universitar, pe care-l are și în prezent.
Adrian Nicolescu predă studenților de la Facultatea de Litere a UCV cursuri și seminarii în domenii precum „Asistența și protecția drepturilor copilului”, „Instituții europene”, „Politici educaționale și sociale”.
Nicolescu este absolvent al Facultății de Drept a Universității din Craiova (promoția 2012) și a obținut doctoratul la aceeași facultate, în anul 2016.
Reacția Comisiei de etică a Universității din Craiova în cazul plagiatului de care este acuzat ministrul Justiției, Radu Marinescu – Ipoteze de lucru
Ipoteza 1
Comisia de etică a UCV poate să decidă că nu există condiția oportunității analizării acuzațiilor și să amâne „ad calendas graecas” dezbaterea. Să ne reamintim că punctul de la ordinea de zi a ședinței extraordinare convocată pentru 16 ianuarie 2026 este „a discuta oportunitatea analizei acestei spețe”. O astfel de reacție este însă puțin probabilă și dacă ar fi adoptată, ar fi dovada lașității și, totodată, ar fi prea puțin utilă lui Marinescu.
Ipoteza 2
Comisia de etică a UCV preia în lucru dosarul și aplică termenul de 45 de zile calendaristice stabilit de Regulamentul de Organizare și Funcționare, care dispune: „Se pronunţă în termen de 45 de zile calendaristice de la primirea sesizării, prin hotărâre motivată în baza unui raport, care se comunică persoanei cercetate şi persoanei care a formulat sesizarea. Termenul de 45 de zile este un termen de recomandare pentru analiza sesizării”.
Această soluție de tergiversare a rezolvării ar permite Comisiei de etică să nu se expună în scandal, dar nu i-ar fi de folos lui Marinescu, pe care orice amânare, deocamdată, nu-l ajută.

Ipoteza 3
Comisia de etică a UCV poate să solicite un punct de vedere din partea Facultății de Drept din cadrul Universității, acolo unde Marinescu și-a susținut doctoratul. Profesorul Ion Dogaru, coordonatorul științific, a decedat în 2018, astfel că o expertiză asupra acuzațiilor de plagiat poate fi solicitată Facultății de Drept. O astfel de soluție a fost adoptată de Comisie în Dosarul nr. 5/2021, în cazul I. A. B. (nume anonimizat), acuzat de plagiat:
„După primirea solicitării Ministerului Educației de analiză a sesizării nr. 16159/02.04.2021 privind existența unei situații de plagiat, Comisia de Etică a constatat faptul că domnul prof. univ. dr. I. D., conducătorul știintific al tezei, este decedat. În aceste condiții s-a solicitat Școlii Doctorale a Facultății de Drept a Universității din Craiova să formuleze un punct de vedere. Deși timpul avut la dispoziție pentru analiză a fost relativ scurt, totuși, datorită operativității Școlii Doctorale a Facultății de Drept a Universității din Craiova, a fost posibilă analiza sesizării de către un colectiv de trei specialiști în domeniul tezei.”
Ipoteza 4
Comisia de etică a UCV solicită Compartimentului de Digitizare și Verificare Teze de Doctorat să verifice lucrarea de doctorat prin utilizarea „softului antiplagiat iThenticate, recunoscut de Ministerul Educației și achiziționat de UCV”.
Acest compartiment a fost înființat ca urmare a Hotărârii Consiliului de Administrație al UCV din 19.10.2022, în aplicarea Ordinului nr. 5255/10 septembrie 2021 al Ministerului Educației privind verificarea respectării eticii și a deontologiei universitare în elaborarea tezelor de doctorat.
În acest context, la nivelul Universității din Craiova a fost adoptată o Procedură privind verificarea antiplagiat a tezelor de doctorat susținute în perioada 1990-2016. Dacă Universitatea din Craiova și-a respectat obligațiile legale stabilite prin ordinul emis de Sorin Câmpeanu, fost ministru al Educației, atunci inclusiv teza de doctorat susținută de Radu Marinescu a fost verificată.
Însă, chiar dacă lucrarea de doctorat a lui Marinescu a fost verificată (ori va fi verificată) cu ajutorul softului antiplagiat, rezultatul nu este concludent. Motivul l-a explicat chiar Emilia Șercan: „De ce și-ar dori cineva ca o teză de doctorat să fie verificată cu softul și nu de o persoană? Simplu. Softul are limitele sale. În teza lui Marinescu nu am găsit în spațiul online nici măcar un singur rând care să mă ducă spre sursa plagiatului. Nimic”.

Ipoteza 5
Comisia de etică a Universității din Craiova nu va înregistra cvorumul stabilit de Regulament, anume minimum 2/3 din membri. Este soluția de avarie, utilă doar dacă gruparea de profesori universitari loiali Clanului Olguța-Manda nu a reușit să identifice soluții optime pentru salvarea lui Radu Marinescu.
Ipoteza 6
Comisia de etică a Universității din Craiova decide să studieze speța și în termen scurt, cu mult timp înainte de epuizarea celor 45 de zile, emite un verdict favorabil ministrului Justiției, Radu Marinescu. S-ar confirma, astfel, că Universitatea din Craiova se află sub controlul Clanului Olguța-Manda, cu sprijinul direct sau indirect al rectorului Cezar Ionuț Spînu, partenerul (soțul?) Alinei Sorina Pistrițu, secretara șefă a UCV și sora Liei Olguța Vasilescu – „Nașa” Clanului PSD Craiova.
Sunt posibile și alte variante de lucru, inclusiv Ipoteza x – Comisia de etică a Universității din Craiova constată că plagiatul există și propune retragerea titlului de doctor. În contextul dat, probabilitatea este de sub 1%…
Indiferent de decizia pe care o va adopta, Comisia de etică a Universității din Craiova va rămâne în Istorie. Important este însă de care parte a Istoriei…




Acarul Paun s-a pensionat? Tara este infestata cu concetateni de-ai acestui individ. sunt un soi de hibrizi intre lacuste si porci. Rad tot si se baga cu picioarele in troaca, nu au nici jena, iti zambesc in fata si te frig pe la spate in moalele capului. Codoseala este sportul lor preferat. Cum am mai spus regula este confirmata de putinii oamenii onesti. Arcul rosu electoral nu este un accident. 35 de ani de blocaj al tarii prin vot spun totul despre acesti concetateni. Romania nu are nici o sansa.
pacate, asa a vrut boborul. Chiar si acum ii injura pe cei care vor sa carpeasca barca. Avem UN MILION de muncitori ce produc efectiv si 14 MILIOANE care asteapta sa vina mamicuta sa la bage in gurita…..
noua amanare a hulitului CCR?
Mai dom premier, de ce le dai bani daca nu muncesc? Adica, mecanicul de locomotiva ia salariu iar trenul sta in gara? Sa nu incepeti cu importanta muncii, ca incep si eu cu Spiru Haret si facultatile neacreditate!