Ca și Ceaușescu, Trump râvnește la Premiul Nobel pentru pace. Al nostru visa să-i împace pe evrei cu palestinienii, al americanilor, pe ruși cu ucrainenii. Și unul, și altul – doi imbecili care s-ar urca pe un munte de cadavre, doar să-și atârne o tinichea în piept și să apară în vreo revistă.
Anunțata întâlnire Trump – Putin nu va aduce nimic decisiv pentru războiul din Ucraina, unde se va muri ca și până acum. Și, oricum, nu despre nefericiții care mor acolo e vorba, ci despre ambițiile nebunești a doi geambași de popoare. Putin vrea să refacă imperiul lui Petru cel Mare, iar Trump – să le arate americanilor că e un negociator excelent.
Nu ucrainenii uciși de Putin bântuie prin visele lui Trump, ci rușinea și umilința pe care le simte când își amintește că a promis pace în 24 de ore de la preluarea mandatului. Evident, o prostie spusă de un prost.
Orgoliul său e rănit de un Putin care știe cum să ducă de nas un bufon. Când crezi că Trump e pe punctul de a-l lua de guler pe Putin, că și-a dat seama că Rusia își bate joc de el, ne întoarcem brusc la punctul inițial. Trump redevine slugarnic cu Moscova, care-i promite negocieri de pace. Din nou, SUA taie tot – arme, bani, informații, ajutoare pentru Kiev. Evident, ăsta iar se vede cu Nobelul pentru pace în mână. E ca la taur, care se uită la o batistă roșie și își pierde controlul.
Trump și Putin readuc la viață o nenorocire din prima jumătate de secol XX, în plin secol XXI: împărțirea lumii în zone de influență, unde soarta popoarelor e decisă numai de marile puteri. Țările mici nu au niciun cuvânt de spus.
De la căderea Zidului Berlinului, tot ce s-a făcut în Europa a fost ca niciodată să nu ne mai întoarcem la hegemonia care ne-a distrus. Mai ales în Europa de Est suntem încă traumatizați, după 45 de ani de comunism criminal. Doar că Trump exact asta face, readuce la rang de dictat impunerea voinței dictatorilor asupra independenței și suveranității țărilor.
E un precedent extrem de periculos. Iar dacă nu conștientizăm e pentru că nu am trăit vreodată asta.
