Departamentul Justiției din SUA tocmai a publicat peste 3 milioane de documente, poze, mail-uri și filmulețe din dosarul Epstein. În peste 3.000 din ele apare Donald Trump, însă numărul acestora va crește, având în vedere că e nevoie de timp pentru a studia aceste volume.
Partea urâtă este că, în unele documente, Trump este acuzat de fapte ilegale, la petrecerile lui Epstein, unde erau aduse și violate fete minore. Aceste acuzații se regăsesc în mai multe mailuri ale unor agenți FBI care centralizează acuzațiile martorilor și declarațiile. Nu se știe dacă acestea sunt și reale, dacă există probe. Dar ele se regăsesc în comunicări.
După numai câteva ore, însă, Departamentul de Justiție deja a șters, fără explicații, acele documente abia publicate, care-l menționau pe Trump. Dar e clar ca au fost publicate din greșeală. Însă acestea au fost deja descărcate și salvate.
În documente apar si comunicări între Elon Musk și Epstein, cu toate că Musk a negat tot timpul o comunicare cu acesta. În schimb, ne amintim că anul trecut, când Trump si Musk s-au certat, ultimul a declarat că Trump ar fi prezent în dosarul Epstein.
O altă persoană prezentă în documente ar fi Bill Gates. Dar și Howard Lutnick, actualul secretar de comerț al SUA, este menționat, planificând o excursie pe insula lui Epstein. Și probabil că vor mai urma și alte surprize neplăcute.
***
“Trump este un unificator”, spune Doamna Melania!
Putea alege orice – că e puternic, energic, patriot (asta nu înseamnă că ar fi fost bine primite), dar să spui că unește poporul american, precum și lumea întreagă, înseamnă că în ultimele săptămâni ai trăit într-o lume paralelă.
Dar tot din spusele Primei Doamne aflăm și problema: e prea multă opoziție în SUA. Păi, oare de ce e prea multă opoziție, după doar câteva luni de la câștigarea mandatului? Oare pentru că președintele unește prea bine poporul? Sau pentru că, prin ceea ce face și spune, a dezbinat profund națiunea americană?
Gata, Trump Unificatorul! Un nou film pe ecrane, care va avea același succes ca și filmul „Melania”: 45 de milioane cost de producție, încă pe atât cost de promovare și cele mai slabe vânzări din istoria recentă a box-office-ului american!
***
Când să plec de la birou, dau peste știrea aceasta: George Simion anunță că AUR își face sediu de partid în SUA, la Washington, și va implementa în România politicile MAGA în sănătate.
În primul rând, toate aceste bazaconii se fac pe banii noștri, din taxele pe care le plătim. Pentru că partidele au ajuns să fie organizații de stors bani.
În al doilea rând, aștept acea filmare cu un parlamentar AUR luat de ICE pe sus și trimis într-un centru, pentru a fi “relocat” în România. Băieții ăștia de la ICE intraseră zilele trecute în Consulatul Ecuadorului și era cât pe ce să evacueze personalul diplomatic.
În al treilea rând, care „politici MAGA” din sănătate? Acolo, singurele politici au fost cele prin care:
- au renunțat la multe scheme de vaccinare;
- au recomandat laptele integral și friptura americană pentru o națiune plină de energie, dar și un meniu Mc.
În rest…
- fondurile pentru cercetare au fost tăiate;
- instituțiile care operau la nivel federal au rămas fără obiectul muncii;
- costurile serviciilor medicale și ale asigurărilor au crescut enorm în ultimul an (65% dintre americani declară asta);
- politicile de reducere a poluării aerului și a rezervelor de apă au fost și cele decimate;
- bugetele federale pentru tratamente noi și pentru americanii cu boli cronice, veterani sau persoane defavorizate au cam dispărut.
Care „politici MAGA”, bre? Cele în care te vindeci în grădină iarna, mâncând zăpada? În care îți pui melci pe obrazul stâng ca să te conectezi cu planeta? Sau în care stai acasă bolnav și te vindeci doar prin rugăciune?



