vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăOpiniiTovarășu' Dupu

Tovarășu’ Dupu

-

Am primit un text foarte dureros de la prietenul meu Valentin Dolganiuc. Am hotărât să-l public în rubrica mea de pe Ziaristii.com, pentru că arată câte ceva din comportamentul PNL-PSD în Basarabia. Personal, o susțin pe Elena Lasconi și voi face un îndemn către basarabeni s-o voteze. (Alecu Reniță)

Valentin Dolganiuc

Tovarășu’ Dupu

Anticipez reacția slugarnică a clientelei formate de tovarășul Dupu în Republica Moldova și declar pentru scribii mercenari specializați pe elogierea „stăpânului”: nu am confundat niciodată profitorii, ciocoii, politicienii și incompetenții din instituțiile statului român cu neamul românesc sau cu Țara noastră – România.

Am un sentiment de profundă recunoștință față de generozitatea poporului român în raport cu Basarabia și, la fiecare gest de ajutor și solidaritate românească, mă simt adânc mișcat de omenia fraților din Țară.

Totuși, nu pot să mă prefac că nu văd când profitorii și șmecherii scot sute de milioane de lei din bugetul României pentru R. Moldova, dar refuză să respecte legea și să asigure o elementară transparență, care să arate publicului larg costurile proiectelor, rezultatele reale și impactul lor asupra comunităților beneficiare.

- Advertisement -

Cunosc câteva personaje sinistre de pe ambele maluri ale Prutului, certate cu transparența, etica profesională și bunul-simț, personaje care compromit numele de român, își camuflează interesele individuale și partinice sub masca filantropiei din bani publici, cerând – în schimbul „ajutorul dezinteresat” – cât mai multe voturi pentru partidul ce i-a dăruit postul și jilțul jinduit.

Adrian Dupu

Adrian Dupu, secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRMM) din Guvernul României, mai exact „gubernatorul Basarabiei”, se află în topul personajelor sinistre care, de orice s-ar atinge, murdărește, sluțește și profanează.

Rezultatele de la Referendum și alegerile prezidențiale în interiorul Republicii Moldova scot la iveală nu numai eșecul reformelor guvernanților de la Chișinău, ci și ineficiența totală a „investițiilor” Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din Guvernul României. A scoate instituția privatizată de Adrian Dupu din ecuația eșecului electoral de acasă, din 20 octombrie și 3 noiembrie, înseamnă a finanța o instituție de stat adusă în pragul falimentului, a stoarce bani în continuare din bugetul României pentru proiecte foarte costisitoare, fără rezultate durabile, promovate nu în beneficiul Republicii Moldova, ci pentru clientela lui Dupu de pe ambele maluri ale Prutului.

- Advertisement -

Au existat câteva voci singulare de la Chișinău, care au atenționat, prin demersuri oficiale și scrisori deschise, guvernarea PSD-PNL de abuzurile în lanț ale secretarului de stat A. Dupu, de lipsa totală de transparență, de mimarea concursurilor, de camuflarea sumelor pentru proiectele „câștigătoare”, de direcționarea banilor statului român spre un grup restrâns de profitori și organizații de pe ambele maluri ale Prutului, de formarea unei clientele proprii sau PNL-iste la Universitatea de stat, în mass-media, în diferite primării din R. Moldova etc.

Bazându-mă pe informațiile sumare apărute în spațiul public (a se vedea cea mai recentă atenționare – Scrisoarea deschisă către d-nii Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu din 10 iunie 2024, adresată de profesorul universitar Ana Guțu), îi dau dreptate autoarei, care spune lucruri șocante despre activitatea compromițătoare a lui A. Dupu, inclusiv transformarea DRRM „într-o sinecură a activiștilor politici din PNL… de la 14 angajați la peste 100 de angajați”.

De ce vocea onestă a mai multor personalități basarabene, inclusiv a d-nei Ana Guțu, nu a fost și nu este auzită de Nicolae Ciucă, șeful Partidului Național Liberal, care i-a dat „dezlegare” lui A. Dupu să trateze R. Moldova ca pe o pradă? De ce și-a turnat ceară în urechi un alt pretins liberal cu dinți de aur, ca Rareș Bogdan, la abuzurile interminabile ale colegului său de partid comise în R. Moldova? Ce se fac a nu înțelege conducătorii PNL Doar Ana Guțu se adresează în cea mai clară și perfectă limbă română: „În perioada secretariatului general DRRM al lui Adrian Dupu au fost reduse finanțările către instituțiile media din R. Moldova, instituții care promovează românismul, identitatea și cultura românească… De ce nu sunt finanțate proiecte mediatice de promovare a rolului României în calitate de susținător permanent al R. Moldova în aspirațiile sale euro-atlantice ? De ce funcția de Secretar de stat al DRRM în Guvernul României, așa cum am văzut cu toții în acest an, este pe larg exploatată în scopuri electorale și mai puțin în scopul promovării identității românești, comunității de cultură, limbă și neam în România și R. Moldova?… În această funcție nu pot accede oameni pe criteriul care și cât finanțează partidul. Parcursul lui A. Dupu este inadecvat din punct de vedere al intereselor naționale ale României!”

Dincolo de osanalele lingușitorilor de serviciu, a mancurților și clientelei întreținute din banii publici alocați de DRRM, nu pot trece cu vederea finanțarea „cultului personalității” de către mass-media plătită de A. Dupu. Mie, personal, îmi repugnă profund servilismul unor vânduți și cumpărați „intelectuali, oameni de cultură, profesori, PNL-iști locali, jurnaliști și primari”, care evită să spună adevărul și se întrec în elogii grețoase la adresa „geniului Carpaților” și a „celui mai iubit fiu”, care a trecut Prutul să-i convertească pe basarabeni „de la ciuma roșie la liberalism iohannist”.

Este oribil că adunătura de mercenari și clientela îndrăznesc să acrediteze ideea că Adrian Dupu înseamnă România, iar abuzurile lui nu pot fi combătute, fiindcă orice critică la adresa dânsului ar stimula românofobia și ar dăuna cauzei naționale. Repet: anume demnitari ca Adrian Dupu au compromis PNL și aduc cele mai mari prejudicii imaginii României – el, fiind în realitate, un Dodon de pe malul Dâmboviței.

Știu că în campaniile electorale Adrian Dupu intră în călduri și aleargă disperat în căutarea clienților. Deja se vrea senator și a umplut mass-media servilă cu imaginea sa de „Tovarășu'”. Face adunări peste adunări, fuge dintr-o primărie în alta, înșală alegătorii cu promisiuni goale și cere insistent să fie votat. Ar fi multe de spus despre matrapazlâcurile tovarășului Dupu în R. Moldova, dar sintetizez.

1. Șeful DRRM a privatizat instituția de stat, i-a deturnat misiunea, scopul și destinația, a lichidat orice forme autentice de transparență, a mimat concursurile și a tăinuit costurile proiectelor finanțate (a se vedea site-ul drrm.gov.ro) către clientela sa individuală sau cea pretins liberală; rapoartele formale sunt confuze și îmbibate cu fotografiile „tovarășului conducător”, fără să ofere o informație clară despre bugetul anual alocat DRRM, sumele care au ajuns în R. Moldova și care au rămas la București pentru întreținerea Departamentului, valoarea reală a proiectelor conform principiului cost-beneficiu, durabilitatea proiectelor și impactul lor asupra comunităților.

2. Departe de orice control de la „centru”, lipsit de demnitate și conștiință românească, protejat de conducerea PNL, A. Dupu și-a făcut interesele individuale și de clan cum a dorit în R. Moldova. A neglijat sau chiar a discriminat zeci de organizații pentru că aveau mesaj românesc; a evitat să audă vocea altor personalități basarabene decât cele băgate în „PNL-diaspora R. Moldova” sau cele recomandate bănuim de cine; a contribuit direct să dispară sau să intre în pericol de dispariție presa de orientare românească, având zeci de mii de cititori, și a finanțat copios publicații fără niciun abonat; a introdus cenzura și a oprit să apară în mass-media finanțată de DRRM numele autorilor și personalităților basarabene care pledează civilizat pentru aducerea Acasă a Basarabiei și reîntregirea României noastre.

3. În esență, activitățile lui A. Dupu se înscriu în grila baronilor siamezi ieșiți din „ciuma roșie în straie liberale”, iar gândirea sa manevrează între moldovenismul civic și națiunea moldo-europeană. Fapt ce a făcut ca proiectele autentice pentru reîntoarcerea identității românești să fie aruncate la coș, iar cele de vitrină, lipsite de conținut românesc, să fie omniprezente – de la „expozițiile” din pivnițele cu vinuri până la puzderia de evenimente vesele, menite să justifice cheltuirea banilor publici.

4. Categoric, A. Dupu sub nicio formă nu înseamnă DRRM sau – Doamne ferește! – România. Să fie limpede și pentru idioții utili: chiar și atunci când Iohannis l-a decorat cu Ordinul „Steaua României” pe Marian Lupu, odiosul ideolog al moldovenismului antiromânesc, noi nu am pierdut încrederea în instituțiile statului român, ci am protestat, ca și în cazul A. Dupu, împotriva demnitarilor care compromit autoritățile române și aduc prejudicii neamului românesc.

5. Prin tăinuirea cheltuielilor banilor publici alocați DRRM, consider că A. Dupu nu are niciun drept moral să fie pe listele de candidați pentru Senat, ci pe lista scurtă a DNA pentru anchetare.

Totodată, îndemn cetățenii români din R. Moldova să participe masiv la alegerile prezidențiale și parlamentare, dar înainte de a vota, să se delimiteze de tovarășii care ne poartă cu vorba de peste trei decenii și țin națiunea română în două state separate.

Votați președintele și parlamentarii care iubesc poporul român de pretutindeni și au în programul lor electoral Reîntregirea României noastre!

Valentin Dolganiuc – fost viceprim-ministru al republicii Moldova, veteran al Mișcării de renaștere românească din Basarabia, deputat în Primul Parlament, votant al Declarației de Independență față de Rusia imperială (în 1991)

1 COMENTARIU

  1. aktual24.ro
    Inca un bilet (gendec) a iesit la iveala. Zbor privat la Madrid in care se aflau Ciolacu, Sorina Docuz, Laura Vicol si Sorin Grindeanu

    CAND ISI MAI GASEA ciolacul TIMP CA EL LUCRA DIN GREU PENTRU romani. N-AM ZIS BINE ? MAI DEGRABA II LUCRA ?

    grindeanu E RUDA CU ilie sarbu, TATA SOCRUL MITOMANULUI pontea, RASPOPITUL.
    O FI AFLAT mitomanul CE FACEA TATA SCORU LA LOVILUTIE ?

    aktual24.ro
    „Ponta anunta ca se pregateste sa fie „viitorul” prim-ministru al Romaniei: „De duminica deja””

    PARTIDUL SI SECURITATEA PENTRU ETERNITATE !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -