Serviciile secrete au refuzat să transmită CNSAS dosarul lui Călin Georgescu, ceea ce arată o responsabilitate directă a SRI și SIE în criza profundă în care a fost aruncată România din noiembrie 2024 încoace, arată cercetătorul și disidentul anticomunist Gabriel Andreescu. Într-un editorial scris pe Contributors.ro, Gabriel Andreescu spune că, exceptând unele mici sincope, colaborarea sa cu CNSAS a fost bună în ultimele două decenii. Lucrurile s-au complicat când s-a ajuns însă la Călin Georgescu, Arhiva Securității devenind brusc impenetrabilă pe acest subiect.
Gabriel Andreescu relatează că pe 20 decembrie anul trecut a solicitat la CNSAS mai multe dosare, între care ale lui Călin Georgescu, Mircea Malița și Ilie Bădescu. Fiind cercetător acreditat, are acest drept. Însă, surpriză, CNSAS i-a răspuns pe 22 ianuarie că dosarele lui Călin Georgescu și Mircea Malița n-au ajuns la instituție – adică n-au fost predate de serviciile secrete. Așa cum subliniază autorul articolului, este sigur că Malița – personaj foarte important în perioada comunistă, apoi căzut în dizgrația Ceaușeștilor și filat la ordinul nevestei dictatorului – are un dosar stufos. El însă nu este la CNSAS, „ceea ce înseamnă că Serviciile îl consideră de siguranță națională“.
A doua mare anomalie, care ridică mari semne de întrebare, o reprezintă absența dosarului lui Călin Georgescu. În calitate de candidat la alegerile de astă-toamnă, acesta ar fi trebuit predat în mod obligatoriu de servicii către CNSAS, deoarece această instituție trebuie să facă un filtru al celor care vor să devină președinți ai României.
Gabriel Andreescu subliniază abuzul SRI și SIE, care au decis, în mod excepțional, să-l protejeze pe Călin Georgescu de privirile indiscrete pe care simplii civili le-ar putea arunca în trecutul său: „(…) Serviciile de informații nu furnizează CNSAS dosarele de securitate pe care le consideră de siguranță națională (cu concursul palid al Colegiului CNSAS, care are reprezentanți în Comisiile mixte de evaluare). Dacă nu au transmis dosarul lui Călin Georgescu la CNSAS înainte de începutul procesului electoral, înseamnă că SRI și SIE s-au prevalat de rolul lor de veghetor asupra documentelor clasificate. Doar că pretenția Serviciilor de informații de a hotărî asupra accesului la dosarul lui Călin Georgescu se lovește de dreptul votanților și organizațiilor de acces la informaţiile de interes public. Informația despre scheleții din dulap ai unui potențial președinte este de un covârșitor interes public. Depășește cu totul competența SRI și SIE să decidă dacă reține sau nu informația relevantă din arhive privitoare la cel care ar reprezenta statul român şi ar fi garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării; care ar veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice; care ar încheia tratate internaţionale în numele României; care ar fi comandantul forţelor armate şi ar îndeplini funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, structură având puterea să dea ordin Serviciilor de informații“.
Cercetătorul exclude scenariul conform căruia Călin Georgescu (plecat cu bursă în străinătate încă din 1985) să nu aibă dosar de urmărire informativă ori de colaborator. Și mai interesant este interviul dat recent de Mihai Răzvan Ungureanu, fost director SIE, ministru de Externe și premier care a relatat că, atunci când a decis retragerea diplomaților colaboratori ai fostei Securități ceaușiste, Călin Georgescu a plecat singur din MAE, refuzând „să se supună examenului“.
Gabriel Andreescu concluzionează: „(…) Serviciile de informații au obligația să declare public că au căutat și nu au găsit nimic despre „prezidențiabil” în arhiva lor. Situația la care s-a ajuns este de o asemenea gravitate, încât Parlamentul are responsabilitatea să verifice susținerile Serviciilor în «cazul Georgescu» printr-o Comisie de anchetă – nu doar prin Comisiile de control ale SRI și SIE, compromise. (…) SRI și SIE au nu doar obligația să aducă la cunoștința opiniei publice informațiile despre trecutul lui Călin Georgescu de până în 1989. Ci, în actualul context limită, să clarifice traiectoria acestuia în ultimii 35 de ani. Georgescu este vârful de lance al unui proces care amenință evoluția noastră spre tipul de civilizație de care ne-am legat identitatea în istorie. Criza actuală, electorală, instituțională și politică, reprezintă o amenințare la siguranța națională fără comparație cu „amenințarea” deschiderii unor dosare clasificate deținute de Servicii. Eșecul instituțiilor a căror rațiune de a fi este chiar protejarea noastră de asemenea încercări limită este absolut catastrofal”.