„Sarajevo Safari”: vânătorii de oameni din Bosnia anilor ’90. O româncă ar fi ucis mai mult de 10 localnici

Înspăimântătoarea „vânătoare de oameni” din Bosnia anilor ’90 este subiect de dezvăluiri pentru presa occidentală. Publicații din mai multe țări – Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Spania etc. relatează ororile din urmă cu trei decenii, când indivizi bogați din toată lumea, transformați în lunetiști, plăteau sume enorme pentru „plăcerea” de a împușca oameni la întâmplare. Tema a fost abordată profesionist și de ziariștii de la publicația britanică „The Times”, ale căror dezvăluiri sunt cutremurătoare.

Străini bogați, inclusiv cetățeni britanici, sunt acuzați că au plătit pentru a împușca copii și femei însărcinate în timpul asediului capitalei bosniace la începutul anilor 1990, relatează „The Times”. Printre asasinii sadici se numără și o româncă, al cărei „palmares” este îngrozitor: peste 10 oameni împușcați mortal!

La sfârșitul unei zile petrecute ucigând femei și copii cu puștile lor scumpe cu lunetă, turiștii-asasini obișnuiau să sărbătorească până târziu în noapte, devorând friptură de porc și bând coniac în restaurante și cafenele din Sarajevo.

Documentarea făcută de ziariștii de la „The Times” este zguduitoare și ridică problema pedepsirii vinovaților, dar vorbește și despre prăpăstiile naturii umane, capabilă de atrocități greu de imaginat.

Între timp, mai mulți magistrați din Italia investighează acuzațiile că printre „vânătorii de oameni” s-ar fi aflat și cetățeni italieni. Recent, ei au interogat un șofer de camion și colecționar de arme în vârstă de 80 de ani din Pordenone (nord-estul Italiei), care a negat implicarea. Alți trei presupuși lunetiști italieni urmează să fie interogați.

Peste 100.000 de dolari per „trofeu”. Asasinii plăteau mai mult pentru un copil sau o femeie însărcinată

„Mergeau la cafenea între orele 18.00 și 19.00 și stăteau până la 5.00, spre dimineață, cântând și râzând”, povestește – pentru „The Times” – Aleksandar Licanin (63 de ani), care spune că a fost martor la petrecere.

Străinii care au plătit pentru privilegiul de a ucide civili nevinovați erau în principal bărbați bogați, dar existau și femei, susține Licanin, care la acea vreme era voluntar într-o unitate de tancuri sârbe bosniace. Printre „vânătorii de oameni” se numărau britanici, italieni și germani, își amintește el.

De ani de zile circulă știri despre așa-numitul „Safari de la Sarajevo”, care ar fi atras străini bogați pe dealurile ce străjuiesc capitala bosniacă. Se întâmpla la începutul anilor ’90 ai secolulu XX, în timp ce orașul era asediat de forțele sârbe din Bosnia, în timpul războaielor balcanice din fosta Iugoslavie.

În schimbul unor plăți de până la 88.000 de lire sterline (peste 100.000 de dolari, la vremea respectivă), vizitatorilor li s-ar fi permis să folosească pozițiile lunetiștilor sârbo-bosniaci pentru a împușca locuitorii care se adăposteau în orașul din vale. Străinii sadici, aflați într-o complicitate criminală cu sârbii bosniaci care asediau capitala, plăteau, se pare, sume chiar mai mari pentru „privilegiul” de a ucide copii sau femei însărcinate.

Victimele acestor străini sadici, care ucideau din plăcere, s-au numărat printre cei peste 11.500 de oameni uciși în timpul asediului de aproape patru ani (1992–1995).

Comandantul Todorovici și poștașul Aleksici – „un psihopat”

După mai bine de trei decenii de tăcere, Aleksandar Licanin a fost de acord să se întâlnească, în Bosnia, cu reporterii „The Times” pentru a dezvălui tot ce-și amintește despre presupușii asasini.

Licanin pune că s-a hotărât să vorbească după ce a aflat că, în Italia, ancheta procurorilor prinsese viteză. „Vreau ca adevărul să iasă la iveală și așteptam să înceapă o anchetă reală”, a spus el în timp ce fuma țigară după țigară într-o cafenea din orașul său natal, Prijedor – localitate de 76.000 de locuitori, situată în nordul Bosniei, în Republika Srpska, aproape de graniața cu Croația, la 180 de kilometri de capitala Sarajevo.

„Sunt pregătit ă le spun magistraților italieni ce știu”, rostește Licanin apăsat, arătându-și hotărârea.

El spune că războiul său a început în 1993, când comunitatea sârbă bosniacă din Sarajevo, din care făcea parte, s-a despărțit de bosniacii musulmani locali, pe măsură ce rupturile etnice și religioase au început să alimenteze conflictul într-o Iugoslavie aflată în dezintegrare.

Prins și ținut captiv de bosniacii musulmani, tânărul sârbo-bosniac Aleksandar Licanin – care atunci avea 31 de ani – a ajuns în cartierul Grbavica din Sarajevo, controlat de sârbii bosniaci. El s-a înrolat într-o unitate de tancuri a forțelor sârbo-bosniace, care a participat la asediul sălbatic asupra zonelor controlate de bosniacii musulmani.

Conform mărturiei lui Licanin, comandantul său, Slobodan Todorovici, era un fost ofițer în armata iugoslavă aflată în dezntegrare.

Instalată în cimitirul evreiesc din Sarajevo, de unde se poate admira priveliștea asupra orașului, unitatea lui Licanin a împărțit punctul de observație cu miliția sârbă numită Detașamentul Cetnik, formată din 200 de oameni. Această miliție din Novosarajevo era condusă de un fost poștaș – Slavko Aleksici.

Licanin susține că lunetiștii lui Aleksici ucideau cu sânge rece: „Aleksici avea o zonă restricționată în cimitir, la 200 de metri de noi, pe care o puteam vedea. Trăgeau în femei, copii și bătrâni. Erau scăpați de sub control, iar Aleksici era evident un psihopat, se vedea asta în ochii lui”.

„Aleksici avea un craniu montat pe capota jeep-ului”

Licanin dezvăluie că a văzut pentru prima dată străini bine îmbrăcați, ocupând poziții alături de lunetiștii lui Aleksici, în 1993 sau 1994.

• „Purtau geci scumpe de piele și mi s-a spus că erau italieni, germani și britanici. Au fost ajutați să găsească ținte, iar tragerea din cimitir era o lovitură clară – aveai totul. Străinii, care erau cazați într-un complex din apropierea cimitirului, dădeau și între 500 și 1.000 de mărci germane (aproximativ 200-400 de lire sterline – n. red.) pentru a li se oferi un loc de lunetist valoros în clădiri înalte.”
• „După vânătoare, o cafenea era golită pentru a le face loc, iar jeepul lui Aleksici, care avea un craniu montat pe capotă, sosea. Eu plecam, nu voiam să avem contact cu ei. Mâncau mult, mai ales carne – porc și miel la cuptor. Beau bere, whisky și coniac. Sărbătoreau uciderea oamenilor. Nu-mi pot imagina cum poți trăi cu uciderea unui copil.”
• „Părea normal ca femei străine să plătească pentru a ucide, din moment ce și sârbii aveau femei lunetiste.”
• „Toți lunetiștii erau pur și simplu sadici.”

„Trăgeau din spatele unor tranșee de beton. O femeie din România a ucis peste 10 oameni”

Afirmația lui Aleksandar Licanin, conform căreia printre turiștii-lunetiști se aflau și femei, a fost confirmată de Zlatko Miletici, pe atunci șeful poliției din Sarajevo.

În urmă cu peste trei decenii, acesta conducea o echipă anti-lunetiști, iar în prezent este parlamentar în Legislativul de la Sarajevo.

Zlatko Miletici a declarat recent, pentru canalul de știri Balkan N1: „Îmi amintesc de o femeie din România care trebuie să fi ucis peste 10 oameni. Acei lunetiști străini erau amplasați adânc în tranșee de beton și era dificil să-i neutralizezi. Au ucis zeci de copii și femei. Aveam informații că (miliția lui Slavko Aleksici – n. red.) îi găzduia pe acești oameni pentru bani și că majoritatea proveneau din Italia”.

Lunetiștii ar fi fost ajutați de tânărul Aleksandar Vucici, actualul președinte al Serbiei! „Traducea pentru străini, la cafenea”

Aleksandar Licanin susține că unul dintre sârbii care-i ajutau pe lunetiștii străini era Aleksandar Vucici (55 de ani) – pe atunci un tânăr membru al Partidului Radical Sârb (de extremă dreapta), astăzi președintele pro-rus al Serbiei.

„El era la cafenea și traducea pentru străini”, a spus Licanin.

Președintele Serbiei, care atunci avea 22-23 de ani, se apără spunând că în acea perioadă nu lucra cu Aleksici, ci era prezent la Sarajevo „ca jurnalist”.

Licanin a amintit și de jurnalistul croat Domagoj Margetici, specializat pe investigații. În noiembrie 2025, acesta a susținut același lucru: că Vucici a fost implicat în „safariul uman” de la Sarajevo.

În replică, o purtătoare de cuvânt a președintelui Serbiei l-a numit pe croatul Margetici  „traficant de dezinformare răuvoitoare, construită special pentru a eroda credibilitatea instituțională a Republicii Serbia și a președintelui său”.

Arhiva lui Aleksici

Sârbul Slavko Aleksici a murit în decembrie 2025, dar chiar înainte de fârșitul său a negat că Vucici ar fi făcut parte din miliția sa și a exclus că ar fi găzduit lunetiști străini.

Croatul Domagoj Margetici a susținut ulterior că serviciile secrete sârbe ar fi putut să orchestreze moartea lui Alekici, în cazul în care și-ar fi schimbat versiunea.

Teoria a fost promovată și de un avocat sârb, Cedomir Stojkovici, care a fost acuzat de „incitare la schimbarea violentă a ordinii constituționale” de către o instanță sârbă, i s-a interzis să posteze pe rețelele de socializare și este acum în arest la domiciliu după ce a refuzat să se conformeze.

La Zagreb, Margetici a declarat pentru „The Times” că, înainte de a muri, Aleksici și-a lăsat arhiva unui fost coleg de miliție, care acum i-a înmânat-o lui – jurnalistului croat.

Margetici a prezentat documente dactilografiate purtând aparent semnătura lui Aleksici, în care îi dădea lui Vucici permisiunea de a escorta străini în Bosnia la începutul anilor ’90.

Jurnalistul croat a negat acuzațiile conform cărora documentele ar fi false. El a postat online unele documente, inclusiv unul care numește un atacator italian. Margetici a cenzurat numele italianului, lăsând doar inițialele R.R. „I-am informat pe magistrații italieni despre numele său”, a spus el.

România, printre cele 10 țări nominalizate

Domagoj Margetici susține că a auzit relatări despre împușcări încă de la sfârșitul anilor ’90.

„Asociații lui Aleksici mi-au spus că poți plăti pentru a zbura cu elicopterul la Sarajevo sau pentru a călători acolo cu camionul din Belgrad sau cu un autobuz cu voluntari sârbi care pleca din Belgrad joi seara și se întorcea duminică. Tariful dus-întors era de 2.000 de mărci germane (aproximativ 1.000 de dolari – n. red.)”.

Martorii aflați la Sarajevo la acea vreme au declarat de atunci că împușcările se înmulțteau în zilele de weekend.

Margetici susține că sursele sale din miliția sârbo-bosniacă i-au spus că atacatorii proveneau din Rusia, România, Grecia, Italia, Spania, Franța, Germania, SUA, Canada și Marea Britanie.

Ziaristul croat a adăugat: „Mi s-a spus că vor plăti mai mult pentru a împușca copii și femei însărcinate”.

Sarajevo Safari

Afirmațiile despre povestea safariului uman au apărut lent, începând cu anii ’90.

În 2007, pușcașul marin american John Jordan, care se afla la Sarajevo, a vorbit despre „trăgători turistici”.

Un documentar din 2022 al cineastului sloven Miran Zupanici, intitulat „Sarajevo Safari”, l-a determinat pe jurnalistul italian Ezio Gavazzeni să investigheze, declanșând la rândul său ancheta italiană.

Un fost ofițer de informații bosniac, Edin Subasici, a declarat că un soldat sârb luat prizonier la Sarajevo a dezvăluit că a întâlnit un grup de cinci lunetiști italieni. După ce Subasici s-a plâns ofițerilor de informații italieni, aceștia i-au spus la începutul anului 1994 că au pus capăt vizitelor.

„Eu încă am coșmaruri. Pun pariu că ei dorm liniștiți”

În cafeneaua din Prijedor, Aleksandar Licanin își amintește că a văzut străini trăgând la Sarajevo chiar până când Acordul de la Dayton a pus capăt ostilităților, la peste un an mai târziu – în noiembrie 1995.

După război, Licanin s-a căsătorit și și-a găsit de lucru ca tăietor de lemne, dar trauma luptelor nu l-a părăsit niciodată. „Soția mea spune că încă am coșmaruri, deși nu mi le amintesc dimineața. Străinii care au venit la Sarajevo aveau minți bolnave. Pun pariu că nu au coșmaruri, dorm liniștiți”.