Ruina credinței strămoșești (II): călugării fără călugărie din Sinodul BOR. Cei trei lideri din clubul select al „biecuvântaților” dictaturii comuniste

Statutul pentru organizarea și funcționarea BOR (care poate fi studiat AICI) insistă să păstreze o aparență de sobornicitate și (în limbaj profan) de democrație care ar guverna viața și activitatea pastoral-misionară și filantropică a BOR. Aparent, toate deciziile din cadrul BOR, începând de la nivelul parohiilor până la cel mai înalt nivel (Sfântul Sinod) sunt adoptate prin implicarea și consultarea credincioșilor mireni și preoților, împreună cu ierarhii și comunitățile mânăstirești. Cel puțin asta scrie pe hârtia pe care e tipărit Statutul…

În realitate, în BOR, 13,9 milioane de români creștini ortodocși (conform datelor oferite de Recensământul din 2022) sunt conduși de aproximativ 50 de episcopi care administrează în numele acestor milioane de suflete resurse umane, financiare și materiale imense, fără transparență și fără absolut niciun mecanism de informare și participare decizională reală (nu mimată!) a credincioșilor din parohii, a preoților și comunităților monahale.

Sinodul BOR a ajuns să fie, în fapt, un for consultativ al unor clanuri de stăpâni feudali. În fiecare eparhie (episcopie, arhiepiscopie, mitropolie) întâlnim un ierarh al locului (uneori secondat de un episcop-vicar), înconjurat de o camarilă formată din preoți cu funcții în administrația bisericească, din călugări și/sau călugărițe (uneori cu ispitele lumești aferente). Aceștia gestionează resurse importante fără a da socoteală credincioșilor în numele cărora ierarhul respectiv păstorește și cu atât mai puțin preoților și comunităților monahale din subordine.

Funcționarea piramidală a BOR (Sf. Sinod – Adunarea Națională Bisericească – Adunările Eparhiale – Protopopiatetele – parohiile – comunitățile mânăstirești) se bazează pe o presupunere: ierarhii (membrii Sfântului Sinod) sunt călugări care respectă cele trei voturi monahale: votul ascultării, votul fecioriei, votul sărăciei. Respectarea acestor voturi (jurăminte) fundamentale ar fi garanția că Sinodul BOR este populat de călugări responsabili, aflați în deplină ascultare față de Hristos și mereu orientați spre jertfa de sine pentru Dumnezeu și obștile mânăstirești, clerul și credincioșii pe care-i păstoresc.

Realitatea din Sinodul BOR este la distanțe imense de acest ideal al smereniei creștine și ne duce cu gândul mai mult la smintelile și ispitele din anticamera iadului…

Patriarhul Daniel – multă carte, carieră administrativ-bisericească de succes și foarte puțină călugărie

Patriarhul Daniel poate fi considerat liderul grupului select al ierarhilor care, înainte de Decembrie 1989, în anii ’80, ani de maximă teroare a dictaturii comuniste, au avut „binecuvântarea” de la regimul ceaușist (PCR, Securitate) să urmeze studii în Occidentul decadent, inclusiv să exercite acolo activitate profesională în domeniul teologiei. Altfel spus, când românii de rând trăiau în frig, întuneric, frică și înfometare, regimul comunist îngăduia unor teologi și călugări „promițători” (pentru regim și mai puțin pentru Biserică) să se plimbe nestingheriți, la „studii”, prin Occident.

Dubioasă îngăduință…

Patriarhul Daniel a beneficiat din plin de colaborarea dezvoltată între BOR și cele două instrumente folosite de dictatura comunistă pentru exercitarea unui control absolut asupra României, anume PCR și Securitatea.

În anii ’70–’80 ai secolului trecut, Daniel Ciobotea a fost trimis la studii în Occident, într-un periplu care miroase greu a DIE (Direcția de Informații Externe a Departamentului Securității Statului).

Din anul 1976 și până în 1988, actualul patriarh al BOR urmează studii de teologie în Franța (1976-1978: Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umane din Strasbourg), în Germania (1978-1980: Facultatea de Teologie Catolică a Universităţii „Albert Ludwig” din Freiburg), își susține texa de doctorat cu titlul „Réflexion et vie chrétiennes aujourd’hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité” la Universitatea din Strasbourg (iunie 1979) și activează în Eleveția ca lector la Institutul Ecumenic din Bossey (Geneva) şi ca profesor asociat la Geneva şi Fribourg, până în 1988.

În aceeași perioadă, viitorul patriarh Daniel a fost un fervent participant la diferite conferințe și întruniri internaționale din zona ecumenismului, dezvoltând numeroase contacte atât cu comunități ortodoxe românești din Occident (cu precădere din SUA), cât și cu reprezentanți ai mișcării ecumenice. Dintre aceste participări, reținem: Al Treilea Congres Ortodox al Europei Occidentale (1977: Amiens, Paris – Franța), două ediții ale Colocviului despre Filioque (1978, 1979: Klingenthal – Gemania; Franța), Conferința Studenților Creștini de la Wellesley (1979: SUA), Conferința Ecumenică de la Cambridge (1979: Boston – SUA), Reuniunea Ecumenică asupra Spiritualității Creștine de azi de la mănăstirea Valamo (1981: Finlanda), Reuniunea Ecumenică „Iisus Hristos – Viața lumii” de la Niederaltaich (1982: Germania), Reuniunea Ecumenică asupra Rugăciunii pentru Unitatea Creștinilor de la Veneția (1982: Italia), A VI-a Adunare Generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor (1983: Vancouver – Canada).

Daniel Ciobotea a venit în țară, pentru câteva luni, pentru a fi călugărit în 6 august 1987 la Mănăstirea Sihăstria (Neamţ), cu numele de Daniel (numele de mirean este Dan Ilie Ciobotea), având ca naş de călugărie pe părintele arhimandrit Ilie Cleopa.

Cariera monahală a Patriarhului Daniel a fost marcată de avansarea „la excepțional” pe scara ierarhiei călugărești. În numai 10 zile de la momentul intrării în călugărie, Patriarhul Daniel a fost hirotonit ierodiacon (diacon călugăr – 14 august 1987) și imediat a fost promovat la treapta de ieromonah (preot călugăr – 15 august 1987).

În anul următor, 1988, după încetarea activității didactice (misiunii?) din Elveția, viitorul Patriarh Daniel a fost iarăși promovat în ierarhia călugărească, fiind hirotesit protosinghel (penultima treaptă călugărească, înainte de treapta de arhimandrit) și numit consilier la Patriarhia Română și director al Sectorului „Teologie Contemporană şi Dialog Ecumenic” al Patriarhiei. În același an, a fost numit conferenţiar la Catedra de Misiune Creştină a Institutului Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti.

De menționat faptul că actualul Patriarh Daniel a fost susținut în cariera lui academică de preotul profesor Dumitru Stăniloae. Acesta i-a fost și coordonator al lucrării de doctorat cu titlul „Teologie și spiritualitate creștină. Raportul dintre ele și situația actuală” (o reeditare a lucrării de doctorat susținută în 1980, în Germania), în baza căreia a obținut titlul de doctor în Teologie, pe 31 octombrie 1980, la Institutul Teologic Universitar din București.

Patriarhul Daniel a făcut o adevărată obsesie pentru Dumitru Stăniloae, fapt care l-a determinat să forțeze canonizarea acestuia ca Sfânt al BOR, în ciuda gravelor rătăciri filetiste pe care Stăniloae le-a avut în unele scrieri ale sale și a colaboraționismului direct și indirect cu dictaturile din România secolului XX.

La scurt timp după căderea dictaturii comuniste, pe 18 ianuarie 1990, Patriarhia Română anunța printr-un comunicat că Patriarhul Teoctist s-a retras din funcție.

În aceeași zi se înființa Grupul de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii, coordonat de protosinghelul Daniel Ciobotea. În grup se regăseau arhimandritul Bartolomeu Anania (viitorul mitropolit al Ardealului, fost deținut politic, apoi „călător” prin Occidentul „decandent” cu aprobare de la regimul comunist), preotul profesor Dumitru Stăniloaie (colaboraționist al tuturor formelor de dictatură din România secolului XX și unul dintre teologii români care au încercat să împace naționalismul cu creștinismul), preotul Constantin Galeriu, preotul Constantin Voicescu, ieromonahul Iustin Marchiș, alături de intelectuali de elită ca Sorin Dumitrescu, Horia Bernea și Teodor Baconschi (care foarte probabil au nimerit inocent în această conspirație „călugărească”).

Oficial, acest grup promova o agendă reformatoare pentru BOR, în contextul entuziasmului dobândirii libertății după Decembrie 1989.

În fapt, grupul a fost folosit de viitorul Patriarh Daniel pentru a conduce efectiv BOR, în perioada 18 ianuarie – 4 aprilie 1990.

În această perioadă, la propunerea mitropolitului Nicolae Corneanu, protosinghelul Daniel Ciobotea este ales la 12 februarie 1990 (după nici trei ani de călugărie!) în funcția de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, fiind hirotonit arhiereu în ziua de 4 martie 1990. La vârsta de 39 de ani, fără să fi avut vreo viață călugărească reală, Daniel Ciobotea intra în elita episcopală a BOR…

Noul episcop a încercat să impună Grupului ca pe scaunul patriarhal să fie ales arhimandritul Bartolomeu Anania, dar propunerea a fost respinsă, după intense dezbateri.

În urma unor negocieri (se pare foarte dure), pe 4 aprilie 1990, episcopul-vicar Daniel Ciobotea îi cere Patriarhului Teoctist să se reîntoarcă pe scaunul patriarhal. Respectivele negocieri s-au concretizat ulterior acestei „împăcări”: toți liderii importanți ai grupărilor implicate în teribilul război fratricid dintre episcopii Sinodului BOR au fost răsplătiți!

Pe 7 iunie 1990, Daniel Ciobotea a fost ales Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

Rivalul său (alt „plimbăreț” prin Occident, cu aprobare de la dictatura comunistă), viitorul mitropolit Teofan Savu, care era și favoritul Patriarhului Teoctist, avea să fie ales în 1991 ca episcop-vicar patriarhal cu titulatura „Sinaitul” (deținea deja, din 1990, funcția de Secretar al Cabinetului Patriarhal).

Cu o mică întârziere, pe 21 ianuarie 1993, arhimandritul Bartolomeu Anania a fostși el promovat, fiind ales Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului.

În aceeași perioadă, un alt „călător” prin Occident cu aprobare de la comuniști, anume Irineu Popa, actualul Mitropolit al Olteniei, după o carieră monahală de aproximativ șase ani (întreruptă permanent de „călătoriile pentru studii” în Occident!), era ales în septembrie 1991 în funcția de arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului, cu titlul „Slătineanul”.

Așadar, actualul Patriarh al BOR, Daniel Ciobotea, a intrat în rândurile elitei bisericești (episcopii din Sinod) după numai 3 ani de la momentul călugăriei. Toate informațiile deținute despre „cariera călugărească” a acestuia indică faptul că Patriarhul BOR nu a fost niciodată un călugăr veritabil. Avansat „la excepțional” pe treptele ierarhiei călugărești și în camarila episcopală a BOR (funcții bisericești pentru care, canonic vorbind, i-ar fi fost necesari zeci de ani de trudă duhovnicească și de slujire în chilia mânăstirii), Patriarhul Daniel pare a fi mai degrabă un „produs” al forțelor politice cu miros de PCR și Securitate care au capturat, după Decembrie 1989, statul român și marile domenii de activitate ale societății românești, între care și Biserica Ortodoxă Română.

Din această perspectivă, reacția slabă și ineficientă a Patriarhului Daniel față de gravele rătăciri din BOR a fost determinată mai puțin de disciplina canonică din Biserică și mai mult de mecanisme de analiză și gândire specifice vieții politice, reacția lui fiind probabil dependentă de anumite interese străine Bisericii Ortodoxe Române. În această perioadă, rătăcirea cea mai periculoasă este erezia filetistă pro-rusă care a alimentat sprijinul oferit de ierarhi, preoți și monahi pentru mișcarea suveranistă controlată de Călin Georgescu și George Simion.

În acest moment, Patriarhul Daniel se află într-o situație foarte dificilă. Biserica pe care o conduce este în pericol de a se confrunta cu un nou război fratricid între grupările de episcopi din Sinod. Patriarhul Daniel s-a concentrat pe implementarea unor măsuri economice și administrative care, pe de o parte, să-i asigure resursele necesare pentru finalizarea proiectului faraonic filetist intitulat „Catedrala Mântuirii Neamului”, iar pe de altă parte, să-i promoveze imaginea de ierarh „reformator”.

Din perspectivă duhovnicească, politica managerială a Patriarhului Daniel se dovedește a fi una falimentară.

În Sinod se confruntă grupări formate din episcopi bănuiți de homosexualitate, din episcopi care sunt aliați ai mafiei politice, din episcopi naționaliști filetiști care visează la o Românie suveranistă în care BOR să guverneze alături de un „despot luminat”, după modelul tandemului Putin – Patriarhul Kiril al Moscovei. Lupta dintre aceste grupări este extrem de dură și de un cinism absolut demonic.

Miza este imensă: controlul asupra unei entități religioase care acționează în numele a peste 13 milioane de români și administrează discreționar, fără transparență și fără niciun control din partea credincioșilor care o compun sau din partea statului român, o avere de neimaginat. O avere formată din sume imense de bani, acces la zeci de milioane de euro din fonduri europene, terenuri agricole, păduri, ferme psicicole, fabrici de lumânări, pensiuni și hoteluri, plantații viticole și crame etc.

Dacă Patriarhul Daniel nu va găsi o soluție pentru a pacifica Sinodul BOR, foarte probabil că uriașa Catedrală a Mântuirii Neamului va rămâne simbolul fizic al prăbușirii BOR…

Mitropolitul Moldovei, Teofan Savu – „copilul de suflet” al Patriarhului Teoctist

Teofan Savu, actulul Mitropolit al Moldovei și pretendent la scaunul de Patriarh al BOR, este un alt lider și membru de marcă al clubului select al episcopilor „binecuvântați” de dictatura comunistă cu aprobări pentru deplasări și studii academice în Occidentul „decadent”. Totodată, Teofan Savu este unul dintre episcopii care au parcurs rapid treptele vieții călugărești, fiind avansat „la excepțional” pe scara ierarhică a BOR.

Acest „copil de suflet” al Patriarhului Teoctist (pe care fostul șef al BOR îl dorea ca urmaș la scaunul patriarhal) a fost tuns în monahism în iulie 1985, la Schitul Crasna al Mănăstirii Sinaia (Prahova). Urmând aceeași rețetă de avansare „la excepțional”, în același an era promovat ierodiacon (8 septembrie) și ieromonah (14 septembrie).

În 1986, departe de suferința românilor care trăiau înfometați și terorizați sub dictatura comunistă, Teofan Savu a fost trimis în misiune (pastorală, evident!) în Occident, cu inevitabilul acord al PCR și al Securității.

Astfel, în perioada 1986-1990 a urmat studii doctorale la Institutul Teologic Ortodox „Saint Serge” din Paris, unde a obținut titlul de doctor în Teologie cu lucrarea „La divino-humanité du Christ et la déification de l’homme dans l’oevre du Saint Maxim le Confesseur”, iar timp de trei ani (1987-1990) a activat și ca preot la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Bussy en Othe (Franța).

Întors în țară după prăbușirea dictaturii comuniste, Teofan Savu s-a poziționat de partea Patriarhului Teoctist în conflictul cu Grupul de Reflexie condus de actualul Patriarh Daniel. Loialitatea i-a fost răsplătită, astfel că pe 1 august 1990 a fost numit Secretar al Cabinetului Patriarhal, iar un an mai târziu, pe 2 septembrie 1991, a fost ales Episcop-Vicar Patriarhal, devenind omul de taină al Patriarului Teoctist, specializat pe relațiile externe ale BOR.

La vârsta de 32 de ani, cu o spoială de viață călugărească (șase ani de pseudo-călugărie, petrecuți mai mult prin Occident!), Teofan Savu intr în camarila episcopală a Sinodului BOR…

În dorința de a-l impune ca viitor lider al BOR, Patriarhu Teoctist a obținut, pe 2 octombrie 2000, alegerea lui Teofan Savu ca Mitropolit al Olteniei. În această funcție, mitropolitul Teofan a făcut eforturi remarcabile pentru a-și completa CV-ul cu domeniile lipsă: asistență socială, activitate culturală, activitate mass-media, pastorația tinerilor etc. În epocă, se spunea că Teofan face permanent un „copy-paste” după acțiunile specifice acestor domenii pe care le realiza mitropolitul Daniel Ciobotea în Moldova. Rivalitatea dintre cei doi a atins cote înalte.

Posibil că unul din efectele acestei rivalități a fost apariția, în Mitropolia Olteniei, a unei structuri schismatice și necanoice înființată de preoți „rebeli” olteni – așa-zisul Sindicat „Păstorul cel Bun”. Acesta a provocat importante daune de imagine mitropolitului Teofan și multă tulburare în eparhia pe care o conducea.

Cităm din epocă reacția Asociației Studenților Creștini Ortodocși din Craiova (ASCOR), condusă la acel moment de studentul teolog Dan Camen (actualmente preot consilier administrativ în Mitropolia Olteniei, condusă de controversatul mitropolit Irineu Popa).

ASCOR Craiova a publicat un comunicat în care se arătau efectele aberante, din perspectivă teologică și canonică, ale înființării unui așa-zis sindicat preoțesc.

„Știind că scopul înființării acestui sindicat privește probleme de ordin strict economic, nu putem să fim nepăsători asupra consecințelor grave ce decurg din viitoarea activare a acestui sindicat în cadrul parohiilor oltene întru care slujim.

Aspectul ecleziologic ce decurge din interpretarea strict instituțională a Bisericii și a organismelor ce funcționează în sânul ei, se resfrânge asupra tuturor mădularelor ei. Astfel că Biserica nu este o simplă instituție ce funcționează pe baza de norme și legi, ci e un adevărat Trup tainic al cărui Cap e Hristos și ale cărui porunci întreg Trupul le implinește. Un mădular nu poate astfel să facă grevă pentru funcția ce o îndeplinește sau pentru faptul că nu este îngrijit precum celălalte madulare, socotite a fi mai de îngrijit, ci împlineste plinătatea Trupului întru care viază.

Un simplu funcționar însă, poate face grevă pentru simplu fapt că e plătit (prost), iar relația sa cu cei sub care lucrează este una de natură strict economică; însă în Biserica Ortodoxă în care am crescut duhovnicește, funcționariatul nu este admis pentru că preoția nu este o meserie, ci este o misiune precum am învățat și am primit ca model de viețuire”. (Sursa: Blogul Theologhia)

Un fapt bizar rămâne atitudinea față de acești preoți schismatici pe care a avut-o următorul ierarh al Olteniei, anume mitropolitul Irineu. Acesta a recrutat majoritatea liderilor „sindicatului” și le-a oferit funcții importante în administrația bisericească, în contextul în care, la începutul activității ca mitropolit al Olteniei, Irineu a lichidat aproape toate proiectele și entitățile de asistență socială, culturale și mass-media înființate de mitropolitul Teofan.

Meteorica apariție și, ulterior, dispariția în condiții neclare a acestui sindicat preoțesc au alimentat zvonul că foarte probabil tot acest scandal a fost rezultatul unei „operațiuni secrete” menită să lovească puternic în imaginea mitropolitului Teofan și să-i compromită șansele la scaunul patriarhal.

După moartea Patriarhului Teoctist (în 2007), Teofan Savu a candidat fără succes la funcția de Patriarh al BOR. În turul 2 al alegerilor, el și-a retras candidatura în favoarea lui Bartolomeu Anania, care a fost însă învins de Daniel Ciobotea, devenit astfel noul Patriarh.

Totuși, Teofan Savu are suficientă influență în Sinodul BOR și în mediile interesate de activitatea Bisericii, astfel că pe 5 martie 2008 a reușit să obțină alegerea sa ca Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

Mitropolitul Teofan Savu se înscrie cu drepturi depline în clubul călugărilor „necălugări” din Sinodul BOR, rețeta fiind aceeași: promovare „la excepțional” pe scara ierarhiei călugărești și bisericești, studii în străinătate cu aprobarea regimului comunist, carieră fulminantă în administrația bisericească. Altfel spus, prea puține legături cu viețuirea monahală veritabilă, între zidurile mânăstirii…

Mitropolitul Olteniei, Irineu Popa – un afacerist venal în haine de ierarh, anchetat de DNA

Controversatul ierarh al Olteniei, Mitropolitul Irineu Popa a fost „binecuvântat” de regimul comunist cu aprobarea de a se deplasa în Franța, pentru ca în perioada 1986-1987 să urmeze cursuri de limbă şi literatură franceză, la Facultatea de Litere din Grenoble.

În paralel, în perioada 1986-1990, Irineu Popa a urmat cursuri de doctorat în Teologie (specialitatea Dogmatică) la Institutul „Saint Serge” din Paris, cu teza de doctorat „La personne et la communion des personnes dans la Theologie de Saint Basile le Grand”.

În anii 1989-1990, Irineu și-a desăvârșit cunoașterea limbii engleze, urmând cursuri specifice la Londra, iar în 1990-1991, setea de cunoaștere i-a îndreptat pașii către Ierusalim, pentru cursuri de arheologie biblică la Institutul de Arheologie Biblică din Tantur (Ierusalim).

Irineu Popa a fost tuns în monahism la Mănăstirea Frăsinei în anul 1985. În același an era hirotonit ierodiacon, iar în 1986 a fost promovat pe o nouă treaptă călugărească – ieromonah.

După aproximativ cinci ani de călugărie (fragmentată/suspendată permanent de plimbările „la studii” prin Occidentul decadent, cu „binecuvântare” de la regimul comunist), Irineu Popa a fost promovat de Sinodul BOR, pe 6 septembrie 1991, în funcția de Arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, cu numele de „Slătineanul”. Irineu Popa devenea episcop al BOR la tânăra vârstă de 34 de ani, după un simulacru de viață călugărească…

Noul arhiereu-vicar a urmat o pe cât de spectaculoasă, pe atât de dubioasă carieră academică și birocratică în BOR.

În 1991 a început să predea la Facultatea de Teologie a Universității din Craiova, ca profesor suplinitor la Catedra de Istoria culturii și civilizației bizantine (1991-1994), venit prin transfer de la Institutul „Saint Serge” din Paris (unde predase aproximativ un an).

În perioada 1994-1997 a fost profesor de Teologie Dogmatică și Morală, ar din 1997 a devenit profesor titular la Catedra de Teologie Dogmatică, ulterior șef al Catedrei de Sistematico-Practice (2004-2008). Într-un final, a ajuns decan al Facultății de Teologie Ortodoxă, la Universitatea din Craiova (din 24 ianuarie 2008).

Pe linia administrativ-bisericească, în 2000 a fost numit referent pentru manualele de Religie din cadrul Comisiei Teologice și Liturgice a Sf. Sinod, iar în 2003 a primit funcția de Secretar al Comisiei Speciale pentru Canonizarea Sfinților Români din cadrul Sinodul BOR.

Perioada de glorie a lui Irineu Popa a început odată cu numirea ca Mitropolit al Olteniei, pe 8 iulie 2008.

Imediat ce a ocupat funcția de ierarh al Olteniei, mitropolitul Irineu  lansat un proces de transformare organizatorică și înfeudare a Arhiepiscopiei Craiovei (pe care o controlează direct, la nivelul județelor componente Dolj și Gorj, în calitate de Arhiepiscop).

Mitropolitul Irineu a „pacificat” așa-zisul Sindicat „Păstorul cel Bun” (oferind membrilor „sindicatului” iertarea, iar unora dintre lideri – funcții importante în aparatul administrativ bisericesc) și, simultan, a lichidat aproape toate proiectele, programele și entitățile de asistență socială, de activitate culturală și mass-media înființate de fostul mitropolit Teofan, promovat ca mitropolit al Moldovei.

Au dispărut sau au fost transformate – prin reduceri masive de personal și tăierea resurelor bugetare alocate – proiecte precum „Cetatea Creștină” (periodic lunar editat și tipărit de Mitropolia Olteniei), postul de radio local LOGOS (a cărui emisie a fost redusă de la 24 de ore la 2 ore zilnic, fiind transformat în studio local al Radio Trinitas), Centrul de consiliere „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din Craiova (coordonat de monahia Siluana) etc.

Alte asociații și fundații patronate de Mitropolia Olteniei au fost transformate în instrumente de atragere a fondurilor europene, care au fost „sifonate”, faptele penale comise fiind obiectul unui dosar deschis de DNA.

„Reformarea” structurii administrative poate fi considerată o adaptare a acesteia la noua viziune pastoral-misionară a noului ierarh, deși măsurile aplicate de mitropolitul Irineu sunt mai degrabă o încercare de a șterge orice prezență a activităților realizate de mitropolitul Teofan.

„Generozitatea” față de preoții schismatici, lideri și membri ai „Sindicatului Păstorul cel Bun”, rămâne însă un gest absolut bizar și în afara Canoanelor și Regulamentelor BOR. În contextul în care Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei (28 mai 2009) condamnase în termeni duri înființarea „sindicatului” (preoții „sindicaliști” erau acuzați că au fost „ispitiți de duh de rătăcire, de dezbinare și de ieșire din disciplina și comuniunea bisericească”), acordarea unei iertări generale pentru toți cei implicați și promovarea unora dintre lideri în funcții importante la nivelul Mitropoliei Olteniei miroase a complicitate. Logica situației ne spune că mitropolitul Irineu nu ar fi luat o astfel de decizie fără să-l informeze pe proaspăt alesul Patriarh al BOR, Daniel Ciobotea, și fără să obțină acordul acestuia.

Marea problemă a mitropolitului Irineu a fost coliziunea lui cu DNA-ul condus de Laura Codruța Kovesi.

Conform platformei media Presshub, care citează publicația locală Știri Craiova, la începutul lunii noiembrie 2024, mitropolitul Irineu ataca în instanță (la Curtea de Apel Craiova) „temeiul juridic în care procurorii DNA au clasat un dosar în care au fost cercetate contracte derulate cu fonduri europene de către Arhiepiscopia Craiovei”.

DNA a clasat speța în temeiul articolului 16, alineatul 1, literele b și f din Codul Procedură Penală. Efectul juridic este acela că „acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă: b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege; f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică”.

Nemulțumit de decizia DNA, Mitropolitul Irineu a solicitat instanței ca temeiul prin care dosarul a fost clasat să fie schimbat conform art. 16 alin. 1 lit. a din Codul de Procedură Penală, pentru a se constata că ”fapta nu există”.

Conform jurnaliștilor de la Știri Craiova, în dosarul DNA, în cazul faptelor comise de mitropolitul Irineu Popa și supuse anchetei penale, procurorul de caz „a reținut că a fost împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, pronunţând soluţia de clasare numai după ce a constatat că fapta imputată petentului (Mitropolitul Irineu) există, este prevăzută de legea penală şi a fost săvârşită de acesta cu vinovăţia cerută de lege, însă, raportat la aspectele statuate prin deciziile Curţii Constituţionale a României nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, în privinţa lor a intervenit prescripţia generală a răspunderii penale”.

Altfel spus, Irineu Popa, mitropolitul Olteniei, se numără printre politicienii, funcționarii publici etc. anechetați de DNA pentru fapte de corupție ale căror dosare au fost clasate din cauza ritmului extrem de lent cu care s-a operat dosarul, dar și grație intervenției „la comandă politică” a judecătorilor de la CCR.

Un amănunt devenit interesant, în contextul actual: avocatul Radu Marinescu (încă ministru al Justiției, apropiat grupării PSD controlate de primărița Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, și de consortul acesteia, europarlamentarul Claudiu Manda) l-a reprezentat pe Irineu în acest demers disperat de a șterge urmele unor fapte penale aflate într-un evident conflict cu Canoanele și Regulamentele BOR.

Lectura motivării hotărârii emise de instanța de judecată (Încheierea nr. 103 din 04.11.2024, pronunțată de Secția penală și pentru cauze cu minori a Curții de Apel Craiova, în dosarul penal nr. 755/54/2024) este șocantă.

Jurnaliștii de la Știri Craiova dezvăluie: „În numele copiilor săraci și al bătrânilor singuri, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfințitul Irineu, a accesat și obținut milioane de euro din fonduri europene prin Arhiepiscopia Craiovei. Însă, în urma unei anchete a procurorilor anticorupție începută în 2014, a reieșit că șeful Bisericii Ortodoxe Române pe zona Olteniei a manipulat procedurile de achiziție, a dat bani către societăți deținute sau controlate de camarila sa, a transferat ilegal sume și a cumpărat influență. Cu alte cuvinte, a comis mai multe infracțiuni. Nu o spunem noi, ci asta au constatat DNA și instanța judecătorească. Dar Irineu a scăpat de rigorile legii. Nu prin grație Divină, ci lumească”.

Din motivarea emisă de instanță „rezultă că ÎPS Irineu și acoliții lui s-au folosit în mod abject de Biserică, de copiii săraci și de bătrânii singuri, pentru a convinge Uniunea Europeană să aloce finanțări pentru înființarea unor centre sociale. În realitate, proiectele finanțate de UE pentru Mitropolia Olteniei – Arhiepiscopia Craiova au fost doar pretext pentru îmbogățirea lui și a apropiaților”.

Proiectele pentru care procurorul a reținut că s-au comis „acte materiale ce intră în conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 18 indice 1 din Legea nr. 78/2000”, șapte la număr, au fost pentru:

• „Reabilitare, amenajare, etajare şi schimbare destinație, din casă parohială în centru social – cod SMIS 20916” (valoare 3.321.222,42 lei);
• „Centru social multifunctional Best – Life pentru copii dezavantajati social – cod SMIS 15092” (valoare 3.645.075,45 lei);
• ”Acces social – reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea centrului social de zi pentru persoane vârstnice Mitropolit Firmilian – cod SMIS 4602” (valoare 3.606.748,47 lei);
• ”Centru social multifuncțional în […]”;
• ”Centru social multifuncțional în Târgu Jiu, […]”;
• ”Centru social pentru persoane vârstnice Renaşterea: reabilitare, modernizare, mansardare pod existent și dotare – cod SMIS 21002” (mansardare 3.952.580,74 lei);
• ”Consolidare, restaurare si refunctionalizare cu valorificare patrimoniu cultural – imobil str. Brestei, nr. 24, Craiova – cod SMIS 3774” (valoare 16.542.019,92 lei).

Faptele penale pentru care mitropolitul Irineu Popa a fost anchetat de DNA sunt în totală contradicție cu demnitatea de ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. Simpla lor înșiruire, fără a mai intra în detalii, este lămuritoare:

• „În susţinerea cererilor de finanţări nerambursabile aferente proiectelor au fost depuse documente şi declaraţii apreciate în formularea acuzaţiei ca fiind inexacte, în sensul în care ar exprima în cuprinsul lor, contrar realităţii, împrejurări «ajustate», încât să nu descalifice beneficiarul din iniţiativa de a obţine fonduri europene”.
• „Procedurile de achiziţie s-ar fi efectuat doar în mod formal şi disimulat, în scopul de a crea aparenţa desfăşurării unui proces independent şi obiectiv de atribuire a contractelor, în realitate întregul demers fiind manipulat şi decis de Popa Ion (Irineu Popa – n. red.) şi Profeanu Virgil (vechi partener de afaceri al lui Irineu Popa – n. red.), conform intereselor comune, respectiv atribuirea contractelor şi virarea sumelor de bani obţinute cu titlu de fonduri nerambursabile către societăţile deţinute sau controlate de Profeanu Virgil, fiind astfel încălcate, în mod flagrant, instrucţiunile şi normele privind atribuirea contractelor plătite din fonduri europene”.

Procurorul de caz a reținut că, în cazul unui număr de 6 contracte, persoane juridice controlate de omul de afaceri implicat în dosar, în speță Virgil Profeanu, proprietarul VP Holding, au virat sume de bani în contul unor persoane juridice controlate de mitropolitul Irineu în schimbul unor produse și servicii a căror realizare a rămas fictivă (nu a fost niciodată îndeplinită).

Judecătorul de Cameră preliminară a arătat: „În privința celor şase contracte sus menționate, care ar fi avut ca unic scop remiterea unor sume de bani cu titlu de mită, s-a constatat aceeaşi situaţie, respectiv existenţa mai multor elemente suspecte rezultate în urma materialului probator administrat în cauză”.

Procurorii DNA au constatat, de asemenea, că în timpul derulării de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrație a unui control inopinat în iulie 2015, în legătură cu proiectul finanțat din fonduri europene având ca beneficiar Arhiepiscopia Craiovei, „reprezentantul legal al acesteia din urmă, petentul Popa Ion Irineu, ar fi remis sume de bani directorului Direcției Constatare și Stabilire Nereguli din cadrul MDRAP pentru ca acesta din urmă să-și exercite influența în vederea prelungirii duratei controlului, astfel ca Popa Ion Irineu să aibă răgazul necesar pentru falsificarea unor documente ce-i fuseseră solicitate de către echipa de control”.

Încetinirea ritmului anchetei DNA (după îndepărtarea Laurei Codruța Kovesi de la conducerea instituției) și deciziile CCR (luate pentru salvarea politicienilor și funcționarilor publici anchetați pentru fapte de corupție) l-au salvat pe mitropolitul Irineu Popa de răspunderea penală, însă faptele pe care le-a comis au existat și rămân să fie lămurite de Irineu la Judecata de Apoi.

În textul motivării, instanța de la Curtea de Apel Craiova a constatat: „Raportat la probatoriul administrat în cauză, judecătorul de cameră preliminară reţine că, în cauză, au existat, incontestabil, materializări ale unui comportament ce nu poate fi catalogat ca infracţional decât în parte, atâta vreme cât s-a dovedit că verbum regens al infracţiunilor imputate petentului Popa Ion Irineu există şi, respectiv, se suprapune (dar s-a împlinit termenul general de prescripție a răspunderii penale) sau nu, la nivel teoretic, peste acţiunile concrete desfăşurate. Prin urmare, critica privind inexistenţa unor fapte în materialitatea lor nu poate fi primită, întrucât acţiunile imputate petentului Popa Ion Irineu există ca modificări în realitatea obiectivă, însă, pentru motivele arătate, nu se suprapun tiparului abstract prevăzut de normele de incriminare, ori, pentru cele care se suprapun s-a împlinit termenul general de prescripție a răspunderii penale”.

Concluzia este una evidentă: Mitropolitul Irineu Popa este un alt călugăr „necălugăr” cu influență în Sinodul BOR și implicit unul dintre autorii morali ai dezastrului în care se prăbușește Biserica Ortodoxă Română.

(Va urma)