„Rinocerii” – fantomele unei națiuni bolnave

Rinocerii – cei din societatea umană, nu cei din savana africană! – sunt un amestec de ticăloșie, indolență, trădare, prostie și lene, o sinteză a tuturor bolilor sufletești care chinuie națiunea noastră.

Într-un fel, rinocerii aparțin fiecăruia dintre români. Au fost născuți, crescuți și hrăniți aici, pe plaiurile mioritice. Nu a existat vreo „conspirație mondială” sau o întunecată „Ocultă iudeo-masonică”, nu a complotat nimeni împotriva „geniului românesc”, să-l doboare, să-i fure „măreția istorică”.

După Decembrie 1989, românii și-au creat singuri turma de rinoceri!

Când rinocerii…

Îmi amintesc cum, abia ieșit din adolescență, la începutul anilor ’90, priveam șocat și fără să înțeleg grozăvia, cum turme de mii de muncitori scandau pe străzile orașelor: „Noi muncim, nu gândim!”. Rinocerii cei vechi – activistul PCR, securistul și turnătorul, „lucrătorul” în Comerțul Exterior, directorașul de întreprindere promovat de Partid, nomenclaturistul, universitarul impostor și parvenit, preotul și episcopul turnători la Securitate – au renăscut din aceste scandări muncitorești și din bâtele minerilor veniți „să facă ordine” și „să planteze panseluțe” în Piața Universității, singura zonă liberă de comunism în acele vremuri sinistre.

Rinocerii s-au temut doar câteva luni, fiind tulburați de Punctul 8 de la Timișoara: „legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate”. A fost un vis…

Un vis frumos pentru noi, cei care speram la o Românie democratică. Un vis urât pentru rinoceri.

Muncitorimea hâdă, țărănimea proastă și intelectualitatea lașă ori – mai grav – complice i-au ajutat pe rinoceri să fenteze, iarăși, Istoria. I-au salvat.

Când rinocerii…

Salvați de prostia neamului românesc, rinocerii au reușit, ani în șir, să pună în „stand-by” aproape întreaga națiune. Muncitorimea a fost trimisă în „șomaj tehnic” – un fruct otrăvit care a contribuit, alături de jaful imens comis de rinoceri, la distrugerea economiei românești. Muncitorul anilor ’90 s-a bucurat că „ăștia ne dă 75% din salariu și stăm acasă”.

Au apărut micile afaceri de cartier – „buticul”, „non-stopul” –, alimentate de bani făcuți din comerțul cu rulmenți și alte nimicuri vândute „la turci”.

O parte din muncitorime s-a transformat în „casta buticarilor”, o biată pleavă care se hrănea cu resturile căzute de la masa rinocerilor.

O parte și mai mare din muncitorime, spre sfârșitul anilor ’90, a ales calea pribegiei și a pus, în Occident, semințele viitoarei Diaspore românești.

Tot în anii ’90, țărănimea a fost aruncată în haosul retrocedărilor de pământ. O corupție șocant de agresivă a înflorit la sate, urmare a legilor strâmbe care au guvernat recuperarea de către țărănime a pământurilor confiscate de comuniști și „băgate la CAP”. Țărănimea a fost spulberată în acei ani, iar pământurile – pentru care țăranii s-au certat și s-au omorât între ei – au fost vândute tot de țărani, pe nimic, rinocerilor. Așa au apărut marile ferme, marile proprietăți agricole, surse de îmbogățire nemaivăzută pentru rinoceri și, ulterior, după aderarea la UE, pretexte pentru fraudarea banilor europeni de către aceiași rinoceri.

Reacția celor care au înțeles că rinocerii vor să transforme România într-o „Rusie mai mică” a fost slabă, stângace, a început cu naivități și s-a sfârșit cu trădări și ticăloșii. Regimul Constantinescu s-a declarat învins, iar românii, pentru prima oară după Decembrie 1989, au pus semnul de egal între Democrație și Neputință. Rinocerii au revenit la putere, cu și mai multă sete de îmbogățire și de răzbunare.

Când rinocerii…

Anii 2000, pentru prima dată de la căderea comunismului, i-au arătat pe rinoceri în toată ticăloșia lor. Românii au ales ca țara să fie condusă de una dintre cele mai sinistre hoarde de rinoceri, care a reușit performanța de a confisca aproape în totalitate statul român. Am cunoscut fenomenul „PDSR-izării”: de la portar până la directorul de instituție publică, toată lumea se căciulea în fața PDSR/PSD-ului. În acei ani, rinocerii au experimentat și pus la punct mecanismele de confiscare legală (da, prin legi strâmbe!) a administrației publice. Aceste mecanisme sunt atât de eficiente și de ispititoare, încât au fost utilizate ulterior de aproape toate partidele care au ajuns la guvernare.

Rămășițele sănătoase ale națiunii române, din instituții ale statului și din societatea civilă, au lucrat pentru ca România să nu se transforme în grajdul de lux al rinocerilor. Plătind un preț mare din cauza indolenței și trădărilor comise de rinoceri, România a devenit, totuși, stat membru al Uniunii Europene și al NATO. Rinocerii s-au adaptat, căutând să profite și de această fericită conjunctură. S-au spălat mai des, și-au dat cu „parfum european”, să nu se mai simtă mirosul lor pestilențial de parveniți, hoți și impostori și au descoperit noi resurse care pot fi jefuite, pe lângă avuția națională.

Când rinocerii…

După 2007, rinocerii s-au specializat în două mari domenii ale ticăloșiei: fraudarea fondurilor europene și transformarea Justiției și a Serviciilor Secrete în târfele de companie ale mafiei politice. Rinocerii au furat vagoane de bani europeni și au lăsat în urma lor terenuri de sport în pantă, bazine de înot în comune depopulate, autostrăzi neterminate, spitale în care au dat cu un pic de var peste infecțiile nosocomiale, zeci de mii de șomeri cu diplome obținute la pseudo-cursuri de formare profesională etc.

Chiar și atunci când un rinocer ceva mai domesticit i-a amăgit pe români că e mare cruciat anticorupție, jaful a continuat netulburat.

Românii anilor 2000 sunt românii pribegiei. În acei ani s-a format Diaspora românească. Milioane de români au părăsit țara și și-au căutat printre străini binele care le-a fost refuzat de rinocerii mioritici.

O vreme a existat speranța (iluzia?) că această Românie din Diaspora va fi una sănătoasă sufletește, ancorată puternic în universul valorilor democratice vest-europene. Poate că o vreme chiar așa a și fost… Rinocerii s-au temut de această „Românie din depărtări”, însă, într-un sfârșit, au reușit s-o îmbolnăvească. Diaspora s-a fărâmițat, frustrările, analfabetismul funcțional și prostia au ajuns și acolo.

Când rinocerii…

Rusia ne „iubește” în felul ei. O „iubire” perversă, sadică, posesivă, geloasă și sinistră. Rusia nu a renunțat niciodată la noi și s-a folosit mereu de rinocerii mioritici în încercarea de a ne readuce în stăpânirea ei. Rinocerii lui Iliescu au dat mereu din coadă pe la Moscova. Rinocerii ca Ciolacu, Ciucă și Iohannis au decis chiar să trădeze în favoarea Rusiei, refuzând să pună în mișcare mecanismele legale împotriva trădătorilor „suveraniști” din AUR, SOS, POT și alte făcături politice ale haznalei putiniste (a nu fi utați cei ce și-au făcut culcuș, de multă vreme, în PSD și PNL!).

Rinocerii își caută mereu un aliat pentru a rămâne în grajdul de lux pe care și l-au construit din ruinele României. Rusia este cel mai bun aliat al lor, pentru că Rusia în sine este marele grajd al rinocerilor KGB-iști și bolșevici.

De data asta, însă, rinocerii de la noi se tem cu adevărat! Timpul nu mai are răbdare cu ei. Cuțitul Istoriei – devenită măcelar de rinoceri – se ascute, iar ei aud sunetul care le prevestește dispariția.

Rinocerii României vor reacționa violent, sinistru și cu toată puterea lor. Nu mai au altă soluție! Fie ne vor căsăpi, fie îi vom căsăpi noi pe ei!

Când rinocerii…

Când rinocerii nu vor mai fi, abia atunci se va naște România cu adevărat liberă. Dar rinocerii nu dispar de la sine și nu vine nimeni, din cer sau de pe pământ, să-i gonească.

Tu, cel ce citești aceste rânduri, dacă ai sufletul și mintea sănătoase, tu și cu mine și cu toți cei de lângă noi, care și-au păstrat această sănătate a sufletului și a minții, avem puterea să-i aruncăm pe rinoceri în noaptea Istoriei, acolo de unde au venit.

Veniți să alungăm fantomele, veniți să ne vindecăm, veniți să-i gonim pe rinoceri! Altfel, ne vom prăbuși în beznă.

DE ACELAȘI AUTOR: