În urmă cu câteva luni, am prezentat mai multe detalii despre modul în care funcționează propaganda putinistă în statele Lumii Libere, inclusiv în România, în articolul intitulat Războiul nevăzut (I): Rețeaua „Matryoshka” și inteligența artificială – o privire în tenebrele campaniilor de propagandă instrumentate de Rusia lui Putin”.
Vă propunem, la început de an nou 2026, să medităm împreună la câteva propuneri de măsuri pe care autoritățile române trebuie să le adopte urgent pentru a apăra țara de agresiunea lansată de Rusia, susținută de China comunistă, într-un sinistru și periculos de eficient război hibrid asupra României.
Miza acestui demers de apărare a suveranității și independenței României, a sistemului democratic european din România, nu este doar sancționarea și eliminarea din spațiul public a unor agenți de influență precum AUR/George Simion, Călin Georgescu și gruparea lui de simpatizanți și mercenari ori ca europarlamentarii Diana Șoșoacă și Claudiu Richard Târziu – agenți anti-UE.
Deși importantă, aceasta este o miză secundară. Principala miză este creșterea rezilienței instituțiilor statului român și a societății românești în fața războiului hibrid și informațional lansat asupra noastră de Rusia lui Putin, secondată tot mai puternic de China comunistă.
Reforma Sistemului de Securitate Națională
Autoritățile române trebuie să aloce urgent fonduri și cadru legislativ pentru întărirea capacității instituțiilor specializate (SRI, SIE, STS, DGIA, DNSC etc.) pentru identificarea și documentarea operațiunilor civile și militare de dezinformare și influență externă, inclusiv în spațiul virtual, lansate împotriva României.
Aceste instituții specializate vor fi integrate în cadrul unui mecanism inter-instituțional de comunicare și acțiune (ceva de genul „Task-Force: Foreign Information Manipulation and Interference), cu un mandat legal clar și ferm de prevenție, alertă și reacție în contexte importante pentru Securitatea Națională (campanii electorale, alegeri, referendumuri, crize majore etc.).

Sistemul de Securitate Națională trebuie să dezvolte parteneriate eficiente cu acele entități ale societății civile care au demonstrat că dețin expertiză în combaterea acțiunilor de dezinformare și influență externă lansate în războiul hibrid de terțe state potențial inamice României.
Nu în ultimul rând, este necesar să se dezvolte mecanisme rapide și transparente de declasificare parțială sau totală și de comunicare publică a interferențelor specifice războiului hibrid care au fost documentate de Sistemul de Securitate Națională, pentru a se contracara narativele de „victimizare” a agenților de influență din solda Rusiei și Chinei comuniste.
Completarea legislației specifice
O prioritate este finalizarea reformei legislative privind transparența finanțării partidelor politice, dar și a ONG-urilor și campaniilor online, cu impunerea strictă, sub rezerva sancțiunii penale, a obligației de raportare detaliată a surselor de finanțare, inclusiv pentru „influenceri politici” din rețelele de socializare.
Adoptarea urgentă a unor norme legale care să blocheze accesul din teritoriul României la rețeaua de socializarea TikTok, controlată indirect de China comunistă, precum și la diferite alte entități media și rețele de socializare înființate și cotrolate de terțe state potențial inamice României.

E necesară actualizarea – prin înăsprirea sancțiunilor penale – a legislației cu privire la:
- contestarea ordinii constituționale;
- instigarea la ură de rasă;
- revizionism și anexări teritoriale;
- apologia politicilor de agresiune a unor state cu regim de dictatură și potențial inamice României;
- apologia comunismului, a legionarismului, a fascismului/nazismului și a antisemitismului;
- negarea Holocaustului.
Măsuri cu caracter politic
Partidele democratice trebuie să-și asume oficial, printr-un pact politic scris, apărarea Democrației, apartenența României la Uniunea Europeană și la NATO, precum și izolarea publică a politicienilor și partidelor politice extremiste, anti-UE, anti-NATO și pro-Rusia.
Aplicarea acestei măsuri presupune, anterior, ca PSD și PNL să-și asume efortul de a-i elimina din structurile proprii pe acei politicieni care au deturnat aceste partide și au transformat părți importante din ele în grupări mafiote extrem de toxice pentru democrație și pentru statul român.

Accesul la resursele parlamentare și la mass-media publică (TVR, Radio România) trebuie să fie condiționat de respectarea unor standarde democratice minime. Parlamentarii care propagă constant teze ale propagandei Rusiei și Chinei comuniste, narative privind revizionismul teritorial, dezinformări privind politicile UE și NATO etc. trebuie să suporte sancțiuni disciplinare mult mai severe.
Instituțiile guvernamentale (ministere, agenții etc.) trebuie să-și reformeze politicile de comunicare publică în sensul prezentării coerente, permanente și eficiente a beneficiilor concrete pe care le au românii ca urmare a apartenenței României la Uniunea Europeană și NATO.
Măsuri de natură financiară
Identificarea și, eventual, încetarea investițiilor, a contractelor media și de publicitate încheiate de instituții ale statului român și agenții, companii etc. subordonate acestuia cu entități private care au legături financiare și de afaceri cu Rusia și China comunistă ori cu state aliate ale acestora, cu accent pe domeniile energie, infrastructură digitală și mass-media.
Aplicarea strictă, în regim de urgență, a sancțiunilor îndreptate împotriva Rusiei, prin blocarea, lichidarea activelor rusești din România, încetarea parteneriatelor economice cu entități economice controlate direct sau indirect de Rusia etc.

Acordarea de linii de finanțare guvernamentale pentru mass-media și ONG-uri independente din România, inclusiv granturi pentru jurnalism de investigație pe teme privind războiul hibrid, extremismul politic și propagarea de narative pro-Rusia/pro-China, în scopul de a dezvolta participarea societății civile și a mass-media independente la apărarea României pe frontul războiului hibrid.
Parteneriatul cu societatea civilă
Autoritățile române trebuie să inițieze periodic campanii naționale de informare cu privire la mecanismele propagandei folosite în războiul hibrid de terțe state potențial inamice României. Aceste campanii vor fi adaptate pe grupe de vârstă, de apartenență la categorii sociale și pe tipuri de canale de comunicare (mass-media, internet, rețele de socializare etc.).
Cultele religioase, cu precădere Biserica Ortodoxă Română, beneficiare ale unui consistent sprijin financiar din partea statului, trebuie obligate – ca o condiționare a acestui sprijin financiar – să participe la combaterea instrumentalizării religiei în scopuri politice extremiste, pro-Rusia, pro-China prin narative anti-UE, anti-NATO și anti-democratice.

Măsuri cu caracter educativ
Autoritățile române trebuie să implice activ sistemul de educație publică în dezvoltarea unor domenii de educație precum media și gândirea critică, începând de la nivel de gimnaziu.
Elevii și studenții români trebuie învățați noțiuni de bază pentru indentificarea acțiunilor de dezinformare în media și online: ce înseamnă sursele de informații și cum se verifică, bot, troll, deepfake, mecanismele propagandei instrumentate de Rusia și China comunistă etc.
Profesorii de gimnaziu și liceu, indiferent de disciplina predată, trebuie instruiți prin cursuri finanțate de guvern, cu privire la narativele de dezinformare, ideologiile extremiste etc., astfel încât aceștia să poată indentifica dezinformarea din comunitatea școlară a elevilor.

Sistemul de Securitate Națională trebuie să dezvolte parteneriate cu universități și institute universitare/academice pentru înființarea și dezvoltarea de laboratoare „fact-checking” și de observatoare a campaniilor de dezinformare.
Măsuri specifice de apărare în războiul hibrid
În mod evident, România are nevoie de o Strategie Națională de Răspuns la Războiul Hibrid, care să fie integrată sau derivată din Strategia Națională de Apărare. O astfel de strategie trebuie să includă componenta Dezinformare-Manipulare-Interferențe electorale ilegale și să stabilească foarte clar responsabilitățile instituțiilor statului în aplicarea strategiei.
Guvernul României trebuie să intensifice cooperarea extinsă cu instituțiile UE și NATO în schimbul de informații, bune practici și instrumente tehnologice pentru întărirea apărării țării împotriva războiului hibrid lansat de Rusia și China comunistă. O atenție deosebită trebuie să se acorde parteneriatelor specifice cu Republica Moldova, pentru dezvoltarea unor mecanisme comune de apărare.
Nu în ultimul rând, la nivel guvernamental trebuie inițiate periodic exerciții de apărare și simulări de crize (campanii fake, prăbușirea economiei, aflux masiv de refugiați în cazul ocupării Ucrainei de către Rusia, provocări militare ale Rusiei în Rep. Moldova și la granița de est a României etc.), pentru ca instituțiile statului cu atribuții în Sistemul de Securitate Națională să învețe să reacționeze coordonat și să anihileze efectele propagandei instrumentate de terțe state potențial inamice României.

Concluzie
2026 va fi un an dificil și periculos pentru democrația din România, pentru parcursul nostru european, pentru apartenența noastră la Lumea Liberă.
Războiul hibrid lansat de Rusia, cu sprijinul activ al Chinei comuniste, asupra României este o realitate de necontestat.
Existența a câteva milioane de români infestați de propaganda Rusiei – și transformați în „zombi” utili agenților de influență ai Rusiei și Chinei comuniste în România – reprezintă o altă realitate dramatică cu care se confruntă statul român.
Vrem, nu vrem, războiul declanșat de hoardele de orci ale lui Putin este „ante portas”, iar trădătorii de țară sunt deja printre noi și vor încerca să deschidă porțile țării pentru invazia pe care o pregătesc asupra Europei, marile dictaturi din Est – Rusia și China.
Guvernul României se luptă cu mafia din Justiție, cu mafia din administrația locală, ambele controlate de mafia transpartinică din PSD-PNL, cu criza financiară sinistră lăsată moștenire de guvernarea PSD a parvenitului Marcel Ciolacu.
În acest context, va fi dificilă asumarea acestor măsuri de apărare împotriva războiului hibrid lansat asupra țării noastre. Însă trebuie înțeles că fără o minimă organizare, România va fi învinsă în acest război și, foarte probabil, va fi transformată în gubernie rusească și colonie economică a Chinei, cu colaborarea entuziastă a trădătorilor dintre noi și în aplauzele celor câteva milioane de români cu mintea făcută praf de propaganda anti-românească deversată de Rusia și China.
Încă mai avem timp! Să ne apărăm țara și libertatea!




România trebuie să se apere de ea însăși, adică de mafiile numite partide și de îmbuibații în robe complici cu asasinii, hoții și violatorii, cei care au distrus țara și au făcut ca milioane de români să scuipe și să emigreze sătui să fie furați la nesfărșit. Acești CRIMINALI continuă să distrugă, să condamne populația la moarte și sărăcie și din cauza lor România va dispărea cât de curând de pe hart Europei. ACUM sau niciodată toți trebuie să plătească pentru TICĂLOȘIA LOR CRIMINALĂ. Valul revoltei îi va mătura pe toți și îi va trimite unde le este locul. Falsa democrație trebuie curmată ACUM.
A mai incercat unul Calin cu „turul doi anapoi” : Iesiti in strada ! Si sa-a ales cu un fas! Tu o sa primesti un partz . Cred ca nici noaptea nu poti dormi de necaz ca „valul” nu vine .
Pe maidan, mă. Susții un regim nu doar ticălos, ci CRIMINAL, un regim câinos cu care ești complice… Probabil că esti o putoare bugetara, un neica nimeni care taie frunze la caini si suge ca o plosnița banii de la buget. Puți!