Radu Bercea, pictor şi fost deţinut politic, împlineşte 80 de ani

La vârsta de 19 ani a fost arestat pe stradă. I s-au pus ochelari de tablă pe ochi, iar la mâini şi picioare, lanţuri. În urma unui proces-simulacru, a primit o condamnare de 20 de ani. A executat 5 ani de închisoare în coloniile de muncă de la Canal. Vina lui a fost de a nu semna pactul cu diavolul, ideologia comunistă criminală.

Azi, Radu Bercea împlineşte vârsta de 80 de ani şi este unul dintre cei mai valoroşi pictori români contemporani. La mulţi ani, maestre!

VIDEO: vizionaţi aici interviul pe care l-am realizat cu Radu Bercea, pictor şi fost deţinut politic

În anul 2016 eram jurnalist la TVR Iaşi şi căutam un personaj pentru următorul meu film documentar. Eram interesat de foştii deţinuţi politic ai erei comuniste româneşti şi drama lor. Despre Radu Bercea ştiam puţin, dar destul cât să-mi trezească interesul.

Am păşit pragul apartamentului în care locuieşte, la Gura Humorului, în judeţul Suceava. Sincer, mă aşteptam să întâlnesc un om chinuit, marcat de torturile îndurate şi oroarea de a fi trecut prin cele mai oribile puşcării create vreodată de mâna omului. N-a fost aşa.

Omul din faţa aparatului de filmat avea aspect de boier de viţă veche, un aristocrat rătăcit, departe de lumea lui. Radu Bercea părea orice, numai fost deţinut politic, bătut şi torturat, nu.

„Unde e deţinutul, domnule Bercea?”, l-am întrebat. „E în mine.”, mi-a răspuns. Am tăcut. Judecasem prost şi superficial. Cum am putut fi atât de naiv încât să nu-mi dau seama că odată plecat în lagăr nu te mai întorci niciodată.

Radu Bercea vorbeşte puţin despre suferinţa sa. Preferă să tacă. Viaţa l-a învăţat că nu e bine să-şi deschidă porţile sufletului în faţa oricui. A refuzat mulţi jurnalişti, care, interesaţi de povestea lui, au vrut să-l facă cunoscut lumii.

Începutul coşmarului comunist

Nu-i iubea pe ruşii de pe tancurile sovietice, care i-au nenorocit părinţii şi viaţa. De fapt, Radu Bercea ura comunismul cu toată fiinţa. A făcut imprudenţa să o spună cu voce tare. I-a fost fatal! Regimul comunist nu ştia de glumă, la fel şi colegii de clasă, care l-au turnat la Securitate.

Ce a urmat a fost iadul adus pe pământ, cu tot cu diavoli, dar care au luat chip de om. Bătăi crunte, torturi şi temniţă grea. Era un copil abia, pe gâtul căruia cizma comunistă se aşeza cu toată brutalitatea de care era în stare.

Radu Bercea a trecut prin cel mai odios spaţiu concentraţionar românesc. Canalul. Salcia, Periprava, Grindu şi bacul Jirond sunt nume ce readuc groaza pe faţa sa. Erau colonii de muncă forţată. Unicul scop era ca, odată intrat, duşmanul poporului să moară, muncind în folosul clasei muncitoare, atotputernică.

Sute de mii de deţinuţi politic au murit acolo, din cauza bătăilor, a muncii extenuante şi condiţiilor mizere de viaţă. Cadavrele au fost îngropate în digurile ce mărginesc apele albastre. Azi puţin mai ştiu, dar şi mai puţini au trăit să povestească.

VIDEO: vizionaţi aici filmul documentar despre Radu Bercea şi calvarul pe care l-a trăit în comunism

Despre torturile şi chinul bătăilor zilnice pe care le-a îndurat, Radu Bercea vorbeşte greu, smulgându-şi cuvintele cu cleştele. Îi vine greu să povestească. Orice amintire îl întoarce înapoi, în vremuri când libertatea şi o viaţă normală erau un vis imposibil.

Cicatricile torturilor au rămas şi azi pe palmele lui Radu Bercea, precum semnul cuielor din mâinile şi picioarele lui Isus Hristos, pe Cruce. De fapt, ce au fost puşcăriile comuniste pentru cei care au trecut prin ele, dacă nu Golgote şi Cruci, iar ei nişte Hristoşi, cei mai buni fii ai neamului lor.

Viaţa de după eliberare, în România comunistă

La eliberare, după cinci ani de temniţă grea, Radu Bercea a părăsit un lagăr mai mic ca să intre într-unul mai mare. Mare cât o ţară. România comunistă. Acum nu mai era adolescentul naiv. Se maturizase brusc, sub lovituri de bocanc şi aromă de carne de om, arsă cu fierul în lungile nopţi de torturi.

Foştii prieteni îl ocoleau, iar lumea îl ţinea la distanţă ca pe un paria. Era fost deţinut politic şi semenii se temeau să nu-i împărtăşească soarta. Îşi purta, ca un tatuaj pe frunte, vina de a fi dorit să trăiască liber, într-o ţară ce-şi iubeşte fii, nu-i striveşte. Chinul abia începea.

După eliberare, zeci de ani, Radu Bercea s-a zbătut să trăiască. Securitatea îl chema săptămânal la raport, amintindu-i mereu că puşcăria e tot acolo şi îl aşteaptă. Serviciu nu avea. Nimeni nu dorea să angajeze un puşcăriaş. Era stigmatizat pe vecie.

A reuşit să supravieţuiască datorită talentului extraordinar de a picta. Ironic, a fost nevoit să picteze sloganuri comuniste pe pancarte, ca să poată supravieţui. Prim-secretarul judeţului Suceava l-a remarcat şi a vrut să-l aducă la centru, printre pictorii mari ai vremii. Totul a căzut când mai marii de la judeţeana de partid au aflat că tânărul plin de talent fusese deţinut politic.

Radu Bercea, după anul 1989

Revoluţia din anul 1989 i-a adus lui Radu Bercea un sac de speranţe şi certitudinea că pentru România sunase ceasul deşteptării. Că la pomul lăudat nu se merge cu sacul, Radu Bercea ştia, dar s-a mai prefăcut o vreme. După un timp, crudul adevăr i se înfăţişa, hidos şi sfidător.

La cârma ţării se cocoţaseră tot cei vechi, comuniştii din eşalonul doi al PCR, împreună cu fiii şi nepoţii lor. Vechii torţionari, care-l bătuseră la Canal, aveau acum haine noi, funcţii înalte şi pensii barosane. Nimic nu se schimbase.

Radu Bercea, ajuns la vârsta înţelepciunii, s-a retras în lumea lui şi a lăsat zilei răutatea ei. Apartamentul său din Gura Humorului este o oază plină de tablouri şi pensule, liman al frumosului şi binelui. Aici începea povestea prieteniei noastre.

Azi, la vârsta de 80 de ani, Radu Bercea e un om împlinit. Copiii şi nepoţii îi calcă des pragul şi-i sar în braţe, iar el ştie că n-a trăit degeaba. Ceilalţi copii, tablourile sale, fac apartamentul neîncăpător, dar sublim.

Putea să fie unul dintre pictorii respectaţi ai Bucureştiului, cu lucrări expuse pe simezele marilor galerii de artă bucureştene. Nu a vrut. E modest şi iubitor de linişte. Iubeşte Bucovina şi nu ar părăsi-o niciodată. Cu toate acestea, tablourile sale au ajuns în marile galerii de artă ale lumii.

Radu Bercea e cetăţean de onoare al oraşului Gura Humorului, unul dintre premianţii galei Zece pentru Bucovina, premiat naţional şi internaţional cu zeci de premii ce garantează pentru talentul său formidabil, de a pune lumea pe pânză.

După anul 1989, a scris cărţi şi a organizat expoziţii grafice despre groaznicele chinuri îndurate în puşcărie. A vrut ca lumea să ştie, ca să nu repete. Monstrul totalitarismului comunist nu trebuie să învie, iar Radu Bercea simte asta ca pe o datorie  de conştiinţă.

Cu siguranţă, Diogene ar spune despre el că „a găsit un om”. După 5 ani de temniță comunistă și torturi iubește oamenii la fel de mult, fără să-și fi pierdut încrederea în ei. E omul care a înțeles cel mai bine afirmația lui Dostoievski, „Iadul este neputința de a iubi”.

Noi am rămas apropiaţi. E bunicul pe care nu l-am avut niciodată. Vorbim des şi ne spunem de toate. O plimbare prin oraş alături de el durează minim două ore, deşi Humorul e mic. Oamenii îl opresc să-i strângă mâna, să-şi facă un selfie şi să-l asculte, emoţionaţi. Acum nimeni nu mai fuge de Radu Bercea. Oamenii vin spre el, atraşi magnetic de puterea binelui!

Pictorul