România termină campania de calificare la CM 2026 cu un meci de palmares contra micuțului San Marino, marți, de la ora 21.45.
Cum partida nu poate influența poziția finală a niciunei echipe din Grupa H, se pune doar problema scorului și a modului în care echipa antrenată de Mircea Lucescu va reacționa după dezamăgirea suferită sâmbătă la Zenica, în fața Bosniei.
Ai SuperCote, SuperPariuri, BetBuilder și Cote Mărite pentru România – San Marino!
Refacerea moralului cu un adversar modest
„Ajutați” de eliminarea lui Denis Drăguș la doar două minute de la intrarea pe teren, „tricolorii” au pus capăt șanselor de a prinde locul 2 în grupă. Ei speră să găsească drumul spre Mondialul nord-american pe ruta Ligii Națiunilor. Iar marți seară se reunesc pentru ultima reprezentație din actualele preliminarii, în ceea ce ar trebui să fie un „galop de sănătate”.
În tur, România s-a impus cu 5-1 pe terenul celei mai slabe națiuni din clasamentul FIFA, permițându-i acesteia să înscrie singurul gol din actualele preliminarii, în care au încasat nu mai puțin de 32!
San Marino este, de altfel, și formația europeană care a primit cele mai multe goluri, la egalitate cu Republica Moldova, cu mențiunea că golaverajul vecinilor de peste Prut a fost dat peste cap de cele 11 goluri încasate de la Norvegia lui Haaland. Urmează Gibraltar (28), Liechtenstein (24) și Estonia (21).
Cum singurul semn de întrebare e legat de numărul de goluri marcate de reprezentativa noastră, și Cotele Superbet indică un festival al reușitelor în poarta oaspeților: Daniel Bîrligea are o cotă de 1,43 pentru un gol (3,90 pentru dublă), Louis Munteanu are aceleași cote, iar Ștefan Baiaram (1,67 pentru gol, 5,00 pentru dublă) caută prima sa reușită sub tricolor.



