O nouă afacere murdară pusă la cale de generali ai Armatei române, care au înțeles că a o conduce înseamnă a o jefui. Generalul Cătălin Zisu s-a gândit să facă milioane de euro dintr-un cimitir! Ma exact, din extinderea acestuia, prin tradiționalele „lucrări fictive”.
Procurorii militari de la DNA fac percheziții, începând de vineri dimineață, la Comandamentul Logistic Întrunit al Armatei, precum și la Hotelul Haiducului, în care locuiește comandantul acestei structuri militare.
În Hotelul Haiducului s-a sinucis judecătorul Gică Popa, șeful completului militar care i-a condamnat la moarte pe Nicolae și Elena Ceaușescu
Potrivi G4media, este vizat comandantul Logisticii Armatei Române, generalul-locotenent doctor Cătălin Ștefăniță Zisu (general cu 3 stele), într-un dosar de fraudă cu prejudiciu de peste 2,4 milioane de euro.
Percheziții sunt și la Hotelul Haiducului din cartierul bucureștean Drumul Taberei. Acest hotel, care aparține Armatei și în care locuiește generalul Zisu, are o istorie aparte. În el era cazată echipa de fotbal Steaua în anii ’80 și la începutul anilor ’90.
Tot la Hotelul Haiducului au stat, din decembrie 1989 până în primăvara anului 1990, cei doi judecători militari care au condamnat la moarte cuplul dictatorial Nicolae – Elena Ceaușescu, în mascarada de proces de la Târgoviște (25 decembrie 1989). Cei doi magistrați, Gică Popa și Ioan Nistor, dormeau cu pistolul sub pernă. Într-o cameră a acestui hotel s-a sinucis Gică Popa, pe 1 martie 1990.
Afaceristul care a umflat facturile pentru „lucrări fictive de evacuare pământ și umplere cu moloz”
Dosarul în care se fac percheziții la Comandamentul Logistic Întrunit al Armatei și la Hotelul Haiducului vizează acuzații de abuz în serviciu. Generalul Zisu ar fi acordat companiei Garden Center Grup, deținută de omul de afaceri Ionel Olteanu, un contract pentru extinderea Cimitirului Ghencea Militar.
Procurorii DNA acuză umflarea costurilor prin „lucrări fictive de evacuare pământ și umplere cu moloz”.
Printre cele 21 de persoane care sunt aduse la DNA cu mandat se numără generalul Zisu și afaceristul Ionel Olteanu, patronul Garden Centre.

După condamnare, generalii ajung în Parlament!
În trecut, mulți alți generali sau colonei au furat fără rușine resursele Armatei române. Celebre sunt schimbul de terenuri dintre Armată și Gigi Becali (Victor Babiuc, fost ministru al Apărării, şi generalul Dumitru Cioflină au fost condamnaţi la 2 ani de închisoare cu executare, iar Gigi Becali la 3 ani de închisoare cu executare, în 2013) și vânzarea ilegală a locuințelor de serviciu ce aparțineau MApN (generalul Mircea Chelaru, fost şef al Statului Major General al Armatei, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, iar generalul Corneliu Dobrițoiu – la un an de închisore cu suspendare).
Anul trecut, generalul în rezervă Nicolae Ciucă, intrat în politică la adăpostul pensiei speciale de aproape 4.000 de euro (obținută la 52 de ani), a „sifonat” circa 3 milioane de euro din banii PNL (bani primiți de la bugetul statului) pentru a-și promova maculatura personală căreia îi zice carte. Cazul a devenit dosar penal, dar cu mersul de melc al Justiției române, e greu de crezut că se va ajunge la un verdict. Mai degrabă se va ajunge la prescriere…
Cu excepția lui Cioflină, toți cei pomeniți mai sus (Babiuc, Dobrițoiu, Chelaru, Ciucă, Becali) au ajuns în Parlament, unii chiar și miniștri! Ei au avut mare succes – unii mai au și acum – la PNL și la AUR…
Gigi Becali a proorocit în 2023: „Zisu ăsta are el ceva, s-a făcut mare milionar. Dar poate trimite DNA-ul un control, să vedem unde sunt miliardele, nenea Zisu!”
În vara anului 2023, comandantul Comandamentului Logistic Întrunit al Armatei, generalul Zisu, a fost acuzat de patronul FCSB, Gigi Becali, că s-ar fi aflat în spatele interzicerii echipei sale de a juca cu rivala Dinamo pe stadionul Ghencea.
Într-o conferință de presă susținută în iulie 2023, Gigi Becali a declarat: „Talpan (colonelul Florin Talpan, juristul CSA Steaua – n. red.) e susţinut de aceeaşi persoană care a susţinut şi nesemnarea contractului. Are putere mare, numai că nu are la nivel de Guvern. E posibil să fie Zisu. Omul, când are bani, dacă mai are şi grad… dacă, să zicem, e general şi mai face şi 50-60 de milioane de euro, atunci cu acela nu poţi să te mai pui. Ăla are şi putere de grad, şi putere politică, şi putere de bani. Ăla e puternic, tată, e greu. Zisu ăsta are el ceva, s-a făcut mare milionar. Stă ascuns, dar e mare milionar. Dar poate trimite şi DNA-ul un control să vadă ce s-a întâmplat cu logistica Armatei, să vedem unde sunt miliardele, nenea Zisu! Toţi care s-au luat cu mine, toţi au căzut în belele. O să vedeţi! Toţi care îmi fac mie rele, toţi o să treacă numai prin belele”.
Generalul Cătălin Zisu este un apropiat al generalilor Nicolae Ciucă, fost șef al Armatei Române, și Lucian Pahonțu, șeful Servciului de Protecție și pază (SPP). De altfel, generalul Ciucă apare alături de generalul Zisu, ținându-l tandru pe acesta, în fotografiile suprinse de paparazzi în octombrie 2024.
DAR CINE NU FURA DIN NOMENKLATURA ?
„NOUA” „justitie” IN ACTIUNE.
„Vicol si Ciorba scapa din arestul preventiv, sunt inapoi in libertate. O judecatoare s-a opus, dar a fost in minoritate”
CA DOAR GRUPAREA vicol-ciorba N-OR FI DAT IAMA IN BANII ALTORA FARA PROTECTORI SI FARA SA IMPARTA CU EI ?
Un ostaș în slujba țării!
„Nimeni nu este mai presus de LEGE”.
Acest vechi dicton juridic a ruginit de 35 de ani apocaliptici pe care DOAR NOI (prostimea) i-am trăit în această țară condusă numai de mizerabili.
Un ceo bugetar, Vance, zice ca ne “ataca” Musk-probabil, energetic, sau ne bombardeaza cu satelitii decazuti pe orbite nestationare.
Dar cum sa ne aparam daca la noi unii, tocmai aia cu apararea, fura banii din cimitir, in timp ce altii ascund banii furati si tablourile in cimitir. Zombiland.
Abia ii asteapta pe inteleptii de la rasarit sa le zica „davai”.
Nu e doar apropiat al ui ciuca,ci e si fan georgescu! Se strange latul in jurul camarilei lui Caraman?
Punem pariu ca si asta-i mare suveranist ?
Decat pe campul de lupta maica, nu mai bine „suveranist” pro ?
a ajuns pana la varf. Pe noi nu ne infrang strainii, avem falitii nostrii!
Apropoo, mai exista prevederea aia cu tradarea de tara si cum se mai pedepseste, daca se mai pedepseste.
Degradarea, mai exista?
Mai avem tribunal militar?
Ce exemple dam tinerilor ofiteri?
Numirile se mai fac pe competenta sau pe genti si ceasuri?
Pe timpuri iti verificau si familia ta si a sotiei, ca sa nu poti fi corupt, pentru ca de la coruptie la tradare nu erea decat un pas.
…..nu „era„ decât un pas .
General de tinichea. În armată avem mai mulți generali decât soldați.
Armata asta de generali chiar o să ne apere cu pușcociul în mână
dacă vin rușii peste noi ? Și în marină e la fel, aven mai mulți amirali
decât nave militare. Poate să ne confirme chiar amiralul Chițac,
primarul din Constanța.