Delirul propagandistic a explodat la televiziunea Realitatea Plus, miercuri, 26 martie, în „măreața” zi de naștere a lui Călin Georgescu. Fraze bombastice au fost rostite la microfoane caraghioase ori au defilat pe ecrane, într-un festivism nemaiîntâlnit de pe vremea dictatorului Nicolae Ceaușescu.
În anii ’70-’80 ai secolului trecut, pe 26 ianuarie, țara încremenea într-un omagiu grețos, suprarealist: era ziua de naștere a lui Nicolae Ceaușescu.
În anul de grație 2025, pe 26 martie, o mână de oameni ce-și spun „poporul” (ei și numai ei sunt poporul!) l-au omagiat în stradă pe ne-președintele Călin Georgescu, șarlatanul susținut de mafia putinistă să pună ghearele pe România.
Georgescu a împlinit azi 63 de ani, motiv pentru zona „suveranistă” (extremistă) a societății să i se închine precum moaștelor Sfintei Parascheva.
Undeva, în Ilfov, sfintele moaște semnau controlul judiciar
După prânz, circa 1.000 de oameni s-au adunat în Piața Constituției, unde au protestat pentru Turul 2 înapoi, dar s-au și îndesat să-i cânte „La mulți ani” lui Călin Georgescu. Numai că sărbătoritul lipsea! Și a lipsit Guru toată ziua, într-un tovărășesc dispreț față de adulatorii săi. Unii chiar erau nedumeriți: de ce nu vine „președintele”?! I s-o fi întâmplat ceva?!
Nu i s-a întâmplat nimic, nu l-a răpit Statul Paralel (pentru că e de-al lor), nici măcar Alexandreasca nu l-a ascuns în beci (își păzește Cristela securistele moaște). Doar „stegarul dac” (aba coborât din copac) și vreo 10-15 alte drăcovenii i-au ținut de urât la secția de poliție din Ilfov unde era zi de control judiciar. Control judiciar de ziua lui!

Între două internări la Psihiatrie, „stegarul dac” (Cezar Avrămuță) a decretat: „Trădarea trebuie să înceteze de urgență! Trădătorii trebuie să se predea!”.
Nu s-a predat niciunul, dar n-au intrat zilele în sac… mai sunt speranțe pentru geto-dac!
Nu e clar de ce Georgescu a venit și de astă-dată înconjurat de bodyguarzi din oastea de mercenari a fugarului Horațiu Potra: să-i fi fost teamă de „stegarul dac?!”. Că alte arătări nu se prea arătau prin zonă…
În fine, oamenii din Piața Constituției au fost revoltați și de arestarea lui Bogdan Peșchir, dubiosul finanțator al lui Georgescu. Și pac, vocea poporului: „Au arestat un om, un român, care a făcut numai bine în țara asta. Cu tot răul pe care l-ai făcut, dacă ai făcut bine trebuie să fii mântuit!”.
Mântuire – despre asta este vorba! Chiar și în lipsa lui „Mesia cu pantaloni roșii”…

Iar i-au tras țeapă milioanele de patrioți!
De la ora 16.00 a avut loc o învârtoșare a „poporului” și în fața Autorității Electorale Permanente (AEP), de unde „patrioții” au plecat în marș spre Piața Victoriei, unde s-a dat adunarea la 17.30.
„Românii vor să transmită un mesaj clar de ziua lui Călin Georgescu”, a anunțat președintele AUR, George Simion, principala căpușă politică înfiptă în greabănul moaștelor georgiste.
N-au fost „milioane de rrrrromâni”, cum anunțase Realitatea Plus – această Voce a Valhalei care vrea să înlocuiască Vocea Americii de odinioară –, n-au fost nici sute de mii de „frați și surori”, ci câteva mii de cetățeni derutați (cu tot cu cei aduși cu autocarele AUR), care duceau dorul unui fund domnesc de pupat „la aniversară”.
Fundul lui Călin Georgescu a stat însă la căldurică, să nu se mureze sub stropii căzuți din cer. Doar urătorii au cântat, de sub umbrele: „Mulți ani trăiască / Mulți ani trăiască / Laaaaa muuuuulți aaaaani! (…) / Georgescu să trăiască / Georgescu să trăiască / Laaaaa muuuuulți aaaaani!”.
Iar unul a tras concluzia: „A fost foarte frumos! A plouat, da’ ne-a și udat!”.
Călin și Cristela „nu s-au riscat”. Mercenarii lui Potra or fi de mare încredere, dar ei lucrează cu veste anti-glonț, nu cu veste anti-ploaie!
În Piață a ajuns și Cezar Avrămuță („stegarul dac”), semn că distanța din Ilfov până-n centrul Capitalei nu e la fel de lungă ca „drumul de costișe ce duce la Vaslui”… Doar pentru Călin și Cristela a fost muuuuult prea lungă – clar și precis!

Odă șarlatanului iubit
Dar să mai zăbovim oleacă asupra televiziunii Realitatea Plus, ale cărei prestații din aceste vremuri vor constitui studiu de caz pentru manualele de propagandă ale viitorului.
Pe site-ul Realitatea Plus s-a anunțat dis-de-dimneață: „Astăzi, de ziua lui Călin Georgescu, români din toate colțurile țării ies în stradă, într-o mobilizare fără precedent. Disapora vine și ea acasă, la chemarea democrației. Este ziua cea mare a manifestației pentru democrație! Românii se adună, astăzi, în stradă, pentru a sărbători ziua lui Călin Georgescu. Români din toate colțurile țării și-au anunțat prezența în București la acest eveniment fără precedent”.
Ei, nu chiar fără precedent, pentru că și Ceaușescu era omagiat de ziua lui, ba chiar și Ponta și-a aniversat ziua de naștere pe stadion – pe cel mai mare dintre ele, Arena Națională, în 2012!
Apoi, n-au ieșit în stradă „români din toate colțurile țării”, pentru că s-ar fi umplut măcar un sfert din Piața Vctoriei, ceea ce n-a fost cazul.
Cât despre „o mobilizare fără precedent”, asta a funcționat doar în laboratorul de propagandă din sufrageria familiei Păcuraru (Realitatea Plus).
Și cum să mai mobilizezi poporul (da, poporul!), când Guru n-a mai dat niciun mesaj public din 11 martie, când CCR i-a respins candidatura la alegerile prezidențiale din 4 mai?!
Sa adaug si urarea mea: la multi ani cu executare!
Cursdeguvernare.ro
Alarmă: Semnele recesiunii citite în zațul execuției bugetare. Deficit de 1,58% după doar 2 luni – Probleme mari la venituri, consum, investiții, dobânzi
„NOUA” ‘justitie’ FUNCTIONEAZA LA TURATIE MAXIMA: „II SCAPA PE TOTI”.
Gura păcătosului adevăr grăiește! Georgescu chiar este iubit, spre deosebire de Ceaușescu, unde nu era decit mascarada.
Și pe cine ar trebui sa iubească românii? Pe Iohannis? Pe Ciolacu? Pe Banda celor 9? Pe milițianul Predoiu?
Mai bine lipsa de asa iubitori. Clienti de psihiatrie, analfabeti functionali, tradatori de tara, agenti rusi, idioti utili etc.
Ciuma Roșie n-are leac.
Cum pe cine? Pe tine militianul de frunte: baba(trola)cu!
Partidul, Georgescu, România! 🤮
Astazi a fost ziua unirii Basarabiei cu Romania. Vreun la multi ani din partea lui Simion Jupuitu, Gavrila Localoca, Georgescu Dilimache sai Shosho Nino Nino? Evident ca nu, dar uram lamultiani lui Nea Nicu Dilimache. Inca o dovada cat de josnici sunt cei din excrementul POTAURSOS. Ce putori odioase voteaza cufureala asta izolationista.
Prevăd vremuri grele pentru sorosisti în următorii 5 ani. Deja au început sa-si rupă hainele de pe ei!