Problemele cu dinții îți afectează atât partea estetică, cât și starea generală de sănătate. Pe fondul cariilor netratate la timp, apar infecțiile – și de aici alte probleme. E ca un bulgăre de zăpadă care se rostogolește la vale. Devine din ce în ce mai mare, iar bugetul tău va avea de suferit. Nu este deloc plăcut să ajungi în acest punct.
Înainte de a te gândi la un implant dentar, ai putea începe prin a-ți proteja dinții naturali. Știai că există numeroase obiceiuri, aparent banale, care-ți distrug dinții fără să-ți dai seama? Sunt obiceiuri pe care mulți le fac zilnic.
Importanța menținerii unei danturi sănătoase și rolul stomatologului
Dacă vrei să ai o digestie bună, o masticație corectă și o dicție cât mai bună, trebuie să menții igiena orală, deci să ai grijă de dinții tăi. S-a dovedit prin exemple multiple faptul că sănătatea orală influențează starea generală a organismului.
Așa se face că vizitele regulate la stomatologie sunt esențiale pentru a preveni și trata problemele dentare. Medicul tău te va îndruma corect, în așa fel încât să eviți obiceiurile care ți-ar putea dăuna.
Obiceiuri care îți afectează dantura
Dinții strâmbi pot fi corectați cu fațete sau coroane (dacă problema nu este atât de complexă) sau cu diferite aparate dentare. Aceste probleme apar, de regulă, din copilărie, pe fond genetic sau din cauza utilizării suzetei timp îndelungat.
Pe lângă probleme de poziționare, pe parcursul vieții, te poți confrunta și cu alte probleme, pe care, fără să-ți dai seama, ți le creezi singur. Iată ce obiceiuri îți pot afecta dantura fără să conștientizezi!
Periajul agresiv
Dacă-ți cureți agresiv dinții, nu vei scăpa de depunerile de tartru. Periajul agresiv conduce doar la deteriorarea smalțului și la diferite probleme gingivale. Alege o periuță cu peri moi și spală-te pe dinți cu blândețe!
Consumul excesiv de băuturi acidulate și îndulcite
Sunt ca o ploaie rece în zilele de vară și ca o gură de aer proaspăt după o zi istovitoare. Deși le considerăm cele mai bune prietene, băuturile acidulate ne fac mult rău. Acestea conțin acizi care atacă smalțul și favorizează apariția cariilor.
Scrâșnirea dinților (bruxismul)
Pe fond de stres, multe persoane scrâșnesc voluntar sau involuntar din dinți. Acest obicei poate cauza fisuri dentare și uzura smalțului dentar. Dacă te trezești cu dureri în zona maxilarului, s-ar putea să scrâșnești noaptea din dinți.
Atenție, bruxismul se corectează doar cu ajutor din partea psihologului! În cabinetul stomatologic vei putea beneficia doar de gutiere – o protecția împotriva deteriorării dinților.
Folosirea dinților pentru a deschide obiecte
Deschizi ambalajele cu dinții? Tai ața cu dinții? Să știi că toate aceste obiceiuri pot duce la fisuri și fracturi dentare.
Folosește întotdeauna instrumente potrivite! Dinții se folosesc pentru a mânca, nu pentru a deschide ambalaje.
Mestecatul gheții sau al obiectelor dure
A rămas puțină gheață pe fundul paharului? Deși ai fi tentat s-o mesteci, ar fi bine să te mai gândești. Mestecatul gheții poate provoca microfisuri în smalț, crescând riscul de deteriorare.
Igiena deficitară
Te gândești să sari peste periajul de seară? Nu este tocmai o alegere înțeleaptă. Periajul de seară este esențial pentru a elimina resturile alimentare acumulate pe parcursul zilei. La fel de important este periajul de dimineață, la care adăugăm ața dentară și apa de gură.
Consumul frecvent de cafea și vin roșu
Cafeaua și vinul roșu conțin pigmenți care pot păta dinții. Dacă le consumi frecvent, încearcă să te speli pe dinți după sau măcar să nu sari peste periajul de seară!
Fumatul
Fumatul îngălbenește dinții și crește riscul de boli gingivale. Nu ar strica să fumezi cu moderație dacă visezi la dinți albi și sănătoși.
În concluzie, multe acțiuni, aparent banale, îți pot afecta dinții. Reorganizează-ți rutina!