O tâmpenie cu care Burduja se cam face de râs: Canalul Dunăre – București

Ajuns târziu într-o cursă deja supraaglomerată, Sebastian Burduja trebuia să fie omul cu un plan. A scris și cărți, două chiar, una cu planul pentru România, cealaltă cu planul pentru București. Dacă ar fi să-i urmărim discursul, Burduja este omul care a fost la Harvard și are un plan pentru București, ar fi fericit să discutăm proiectele, planul, ideile. Asta și fac aici. 

Dar trebuie să mă refer puțin și la persoană. Acum ceva ani am scris câteva rânduri pentru coperta primei sale cărți, traducerea unei decente lucrări academice despre politicile anticorupție.

Nu pot să nu remarc că de când am scris acele rânduri și până astăzi, Burduja nu a schimbat deloc rețeta. El era atunci un tânăr care făcuse Harvard și era convins că are un destin să facă bine României implicându-se. Asta se întâmpla acum vreo 15 ani. Era un mesaj aspirațional.

Câte decenii va mai fi Burduja un tânăr de viitor?

Între timp, este un lider politic cu ani de zile de politică, are mandate de parlamentar și de două ori ministru, ministru în funcție, de fapt. Tot ce poate să pună pe masă la lansarea candidaturii este faptul că e un tânăr cu Harvard convins că are un destin să facă bine României implicându-se. E ceva nerușinare în parada asta peste ani.

Serios, cum ar fi să mă vedeți că vin să spun: mă numesc Ghinea, am fost ministru de două ori, parlamentar, europarlamentar, sunt de opt ani în politică, votați-mă pentru că sunt tânăr și am absolvit London School of Economics. Aș fi ridicol la 46 de ani, după ani de politică și după ce am fost demnitar. Burduja e doar puțin mai tânăr ca mine, a intrat în politică înaintea mea, a fost ministru cam tot cât am fost și eu. Și totuși, acum trebuie votat că e tânăr și că Harvard.

Ideea asta de tânăr care se întoarce de la studii și se implică e una luminoasă în istoria noastră, o întreagă generație pașoptistă a vrut o țară ca afară și a făcut România modernă profitând de înfrângerea Rusiei în Crimeea. Deci, Burduja călărește un story istoric luminos. Băi, dar gata! – îți vine să-i strigi. Las-o dracu’ de tânăr-Harvard, că suntem deja vechi în politică, ce pui pe masă?

Și promit că aceasta este singura referire la persoana sa, că nu despre el m-am apucat să scriu, ci despre o idee a sa. M-a iritat teribil una dintre ideile sale. Nici celelalte nu sunt breze sau originale. Sunt fie clișee facile și nepractice (face Primăria ecosistem de start-up-uri IT, gen), fie idei de-a dreptul periculoase – un mare tunel nord–sud care să bage traficul în subteran. Adică un generator uriaș de trafic de tranzit prin centru când tocmai o să avem centură, care scoate acest trafic din oraș. Iar aglomerarea de trafic din centru nu e rezolvată nicicum prin tunel, că oamenii au treburi pe aici. E ca autostrada suspendată a lui Oprescu. Doar că ăla o fantaza pe sus, Burduja o fantazează pe jos, inginerește ambele sunt aberații, iar ca soluție de trafic ambele au efectul invers decât decongestionarea.

Dar nici măcar ăsta nu e proiectul care m-a iritat și m-a făcut să scriu acest articol. Ci ideea că Burduja va termina canalul Dunăre – București.

Uite ce zice: „E un proiect la care ţin mult şi se numeşte «Bucureştiul – port la Dunăre». Avem un canal Dunăre–Bucureşti, care e terminat în proporţie de cam 70%. Nimeni nu a fost în stare în 34 de ani să facă asta. Ideea nu e a comuniştilor, e de la Alexandru Ioan Cuza. Gândiţi-vă cum ar fi ca Bucureştiul să intre în liga oraşelor europene care sunt port la Dunăre: Budapesta, Belgrad, Viena, Bratislava. Aparţinem de acest club. Transportul pe apă, apropo, e cea mai ieftină formă de transport. Croazieră pe Dunăre Bucureşti–Viena? Sigur! Croazieră pe Dunăre Bucureşti – Delta Dunării? De ce nu? Am spus de la bun început, nu trebuie să ne mai propunem lucruri mici, mizele mici fac oamenii mici şi oraşe mici, mizele mari fac oamenii mari şi oraşe mari”.

De ce este canalul o idee tâmpită

O beție de cuvinte. Mie îmi e frică de idei din astea grandomane, iar Burduja pare că e complet îmbătat de ideea că el e un om deja mare care nu se încurcă cu chestii mici, a trecut deja la din astea grandioase. Un ceaușică tipic pentru politica românească. Am scris despre acest fenomen în ”Cine a făcut România”, unde am un capitol în care analizez politicile de investiții publice ale lui Ceaușescu, aproape fără excepție ratări stupide. Tot acolo vorbesc despre această obsesie falică a ceaușeilor din democrație, au această manie a mărețului risipitor, care încă face ravagii în modul în care gândim proiectele publice de investiții.

Hai să analizăm puțin ideea lui Burduja conform unei minime analize economice. În general, la orice investiție publică trebuie să ne punem întrebarea: merită banii, ai pune bani de la tine sau ai cumpăra acțiuni la o companie care face asta? Ideea asta că investițiile publice sunt o chestie care se face din burta de politician pentru că e frumos și mare este o formă de stupiditate de grup pe care trebuie s-o omorâm și ne propunem să facem și asta la Comunitatea Liberală. Pentru că este o piatră de moară pentru dezvoltarea României. Vedeți cu cât dispreț vorbesc politicienii PNLSD despre studii și proiecte, de parcă astea sunt făcute doar ca să-i încurce în a-și atinge propria măreție – vezi aici articolul meu anterior despre spitale și autostrăzi.

Deci, trebuie terminat canalul lui Ceaușescu pentru că există și e terminat 70%, zice Burduja. De ce? În primul rând asta cu 70% este o prostie repetată când și când prin presă. 70% din ce? Din groapă? Din utilaje? Groapa este acoperită de vegetație și gunoaie, utilajele au fost furate. Deci 70% furat este 70% investiție de unde poți pleca?

Dar, mai ales, dacă Ceaușescu s-a apucat, înseamnă că a și fost o idee bună?

Una dintre cele mai des întâlnite greșeli de management privat și public, despre care Burduja ar trebui să știe, că altfel rămânea repetent la Harvard, este problema costurilor îngropate. Dilema asta zice că oamenii au tendința de a decide continuarea unor proiecte începute deja și nereușite pentru că există o aversiune la pierdere a gândirii noastre. Dacă ai în față un proiect prost, dar început deja, din punct de vedere matematic, rațional, logic cea mai bună decizie este să-l închizi. Așa închizi efectele negative ale proiectului și salvezi resurse care pot fi folosite mai bine în altă parte. Dar mintea umană zice: dacă tot l-am început și am plătit niște bani, mai dăm niște bani și măcar îl facem. Sună frumos? Tocmai ați comis o greșeală banală de management.

Canalul Dunăre – București este un exemplu evident de proiect prost care trebuie închis. Faptul că a fost început nu e un argument bun să-l și termini. Tehnic vorbind, el este un proiect prost. În ciuda sfaturilor inginerilor hidrologi, Ceaușescu a luat decizia de a face canalul pe râul Argeș, nu să facă un canal paralel, artificial, cum suna o idee mai veche. Deci omul a vrut să schimbe complet natura, să sistematizeze jumătate de județ. Argeșul este un râu cu debit schimbător și cu multe aluviuni. Asta ar fi făcut operarea un coșmar. Știm asta de la, culmea, două curve politice care au însă calitatea că erau singurii ingineri de ape de la vârful politicii românești: Ion Iliescu și Călin Popescu Tăriceanu. Ei au zis astea public. În rest, alți politicieni care nu au meseria asta de bază s-au înghesuit să susțină terminarea. Au tot relansat pe gură acest proiect: Gabi Firea, Sorin Oprescu, Elena Udrea, Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă. Este o poveste care refuză să moară.

În 2018, premierul Dăncilă spunea că se va face prin parteneriat public privat. Cam cum vorbește acum Ciolacu despre altele. Când auziți vreun PSD (și PNL mai nou, comasarea îi prostește pe ăștia, nu-i deșteaptă pe ăilalți) că pronunță „PPP”, vă rog frumos să înțelegeți așa: e o chestie care ne place pentru că sună bine, dar nu are sens economic și nu ne dă UE bani și nici vreun investitor serios și e și al dracu’ de scumpă și nu avem bani la buget, deci de fapt nu avem cum s-o facem, dar zicem așa la oha public că va fi PPP, că presa preia. Evident, nu urmează nimic, dar imbecilul demnitar a zis ceva la popor.

Că Burduja se arată îndrăgostit de proiectul acestui canal arată doar că e un politician banal ca mulți alți ceaușei.

Apropo, cine crede că acest canal ar fi așa o gârlă prin care te lași cu colacul la Piața Unirii și ai putea ajunge la Sulina habar nu are de subiect. Erau patru ecluze incluse, e diferență de nivel, navele ar trebui urcate hidraulic la Bucureşti, etc. etc. Costuri uriașe de energie. Și pentru că Ceaușescu l-a vrut musai, inginerii au proiectat o struțo-cămilă. Chiar în proiectul lui Ceaușescu, capacitatea de transport a portului București ar fi fost mai mică decât a portului Medgidia, de pildă. Nu vă închipuiți că făceau un fel de Rotterdam în Ilfov.

Apropo de faptul că proiectul e prin alte părți: ales primar general, Burduja ar avea zero atribuții să facă acest canal – mai mult putea face din Guvern pentru jucăria asta nouă, dacă era serios.

Deci, proiectul lui Ceaușescu ar fi fost un port micuț cu costuri uriașe – 500 de milioane de euro echivalent deja investite în anii ’80 și s-ar cere 1,5–3 miliarde de euro după estimări grosiere ca să fie terminat. Cum guvernul PSD–Dăncilă nu fost în stare să înceapă măcar studiul tehnic promis în 2018, nu putem decât specula pe declarații publice.

Și așa ajung la problema de bază. OK, deci să-l terminăm doar pentru că l-a început Ceaușescu e o decizie proastă. Apoi, Ceaușescu a ales soluția tehnică proastă, prin râu. Dar dincolo de asta, are sens să faci un canal aici?

Nu e al lui Ceaușescu, e de pe vremea al lui Cuza, zice Burduja în beția sa de cuvinte.

Adevărul istoric e că informația asta, că ar fi de pe vremea lui Cuza, apare în niște articole din interbelic. Nu înseamnă că nu e așa, zic doar că la o cercetare sumară nu am găsit. Aștept un istoric că vadă ce a fost pe vremea lui Cuza ca proiect. Dar pe vremea lui Cuza principatele române nu aveau nici o cale ferată. Dunărea chiar era mijloc de transport unic, că nu existau nici mașini, darmite autostrăzi, și oricum noi exportam spre Constantinopol (și Occident, dar tot pe acolo, că la nord și est aveam imperii ostile și infrastructură nu exista decât pentru care de boi).

Dar epoca canalelor a apus odată cu căile ferate. Nu e România singura țară cu o asemenea situație. E un caz celebru chiar pe lângă Harvard: americanii începuseră să dezvolte o rețea de canale între marile orașe, pe care au abandonat-o când au apărut căile ferate. Transportul pe canale e ieftin, dar lent. Mai are sens la mărfurile vrac cu cantități foarte mari și unde timpul nu e important. În America, transportul de vite cerea rapiditate. Americanii au abandonat canalele când au investit în căi ferate.

Din punct de vedere economic, canalul acela a murit odată ce Carol I a inaugurat prima cale ferată din România: București – Giurgiu. Am avut vreodată comerț de la București la Dunăre cât să depășim capacitatea căii ferate? Adică e sufocat economic Bucureștiul pentru că nu are cum duce mărfuri la Dunăre? În caz că ați ratat niște evoluții, România nu mai exportă spre Constantinopol, ci spre Vest, iar alea 3 miliarde de euro pe care vrea să le îngroape Burduja într-un canal de fală ar prinde bine la căi ferate și autostrăzi, unde încă avem un deficit enorm de finanțare.

M-am chinuit cu Cătălin Drulă să finanțăm cu 3 miliarde de euro A7 din PNRR și am reușit. Știu ce înseamnă deficitul de finanțare. A8 nu are finanțare decât pentru capete (tot PNRR). Comarnic – Brașov nu are finanțare, iar PPP-ul lui Ciolacu e gargară acolo.

E complet ridicolă discuția cu canalul dacă te uiți pe nevoi/resurse. Este fix genul de ieșire habarnist electorală, fix ce nu trebuie să așteptăm de la cineva care zice că vine să ne profesionalizeze politica.

Calea ferată București – Giurgiu, aia făcută de Carol, a stat închisă vreo 15 ani (se scrie pe forumuri de experți că surparea podului de la Grădiștea în 2005, care a închis-o, a fost provocată de lucrările la canal făcute de Ceaușescu în albia râului). Adică, de fapt, statul român nu a simțit nevoia nici măcar pentru să repare calea ferată spre Giurgiu, nici vorbă că am avea capitala sufocată de lipsa de transport spre sud. De fapt, majoritatea traficului încolo se face pe șoseaua cu două benzi, dar unii visează la canal.

Ceaușescu a vrut un canal doar pentru fală. El ne costă bani și acum, degeaba. Proiectul trebuie închis

Deci, de ce a vrut Ceaușescu canalul? Pentru că era un deștept care făceau calcule despre economie și fezabilitate? Nu. Ceaușescu a vrut canalul pentru că era un prostovan căruia i-a plăcut să facă Dunăre – Marea Neagră, s-a fălit cu el; ne-a pus pe noi, pionierii, să-l slăvim pentru asta și apoi a zis: hopa, uite, hai să mai facem unul!

Dunăre – Marea Neagră nu e un proiect care să-și scoată investiția nici în 200 de ani, deși are ceva trafic, pentru că leagă mai scurt ceva cu ceva. Dunăre – București ar lega nimic cu nimic. În epoca în care Europa s-a umplut de autostrăzi, prostovanul nostru investea enorm în canale. Decizia a fost proastă și la acel canal pentru că analizăm ce investim față de ce opțiuni avem. România trebuia să aibă întâi autostrăzi, și de asta ne chinuim generația noastră să luăm din banii puși de UE pentru digital și verde, pentru că am rămas cu o datorie istorică față de români. Asta, pentru că Ceaușescu a fost un bou care a investit în canale în loc de autostrăzi. Vă trimit din nou la analiza investițiilor ceaușiste din cartea „Cine a făcut România”, nu insist aici. I-a plăcut prostului fala și a mai început un canal.

Producția industrială din epoca comunistă ar fi justificat canalul? Nu a făcut nimeni asemenea calcule. Era proiectat ca un port mic, pare că nici inginerii din comunism nu credeau că are sens economic, l-au făcut de frica dictatorului. Probabil din motivul simplu că baza industrială de la București nu producea vrac. Ce merită să transporți vrac? Cărbune, minereu, cereale. Unde să duci din astea de la București la Dunăre și invers?

Cerealele pe care le exporta Ceaușescu în anii ’80 ca să susțină investițiile falimentare ar fi mers pe canal? Cele mai multe se duceau în URSS. Dar nu e clar de ce ai fi adus cereale la București din Bărăgan și Moldova, ca să le plimbi pe canal, când aveai deja capacități de export pe apă la Brăila, Galați și Constanța. Lasă că sunt și porturi la Dunăre funcționale la sud de București, deci dacă buba erau ăștia 60 de kilometri, la o adică aveai calea ferată. Niciun sens economic, repet, totul era fală de politician care o luase razna. Iar ăștia vor să continue pentru că sună bine și pentru că sunt în sinea lor niște ceaușei. E trist că un Burduja care se vinde ca tânăr-Harvard nu întrerupe acest ciclu al stupizeniei de partid și de stat.

Cu atât mai mult, ce ai putea transporta acum pe canal? Laptopuri vrac? Serios, Bucureștiul este un centru financiar, de servicii, de logisitică (auto), de industrie de componente exportate spre vest. Lanțurile de producție-distribuție sunt foarte flexibile, că și transportul pe căi ferate are probleme. Deși e mai ieftin decât cel auto, firmele preferă dubele și camioanele pentru flexibilitate. Ce exportă și importă economia din jurul Bucureștiului la modul vrac + atemporal astfel încât să merite să îngropăm 3 miliarde de euro investiție + costuri uriașe energetice și nu e deja deservit de auto și feroviar? Că nicio investiție nu se face pentru că e frumoasă și mare, ci dacă are sens.

Decizia politică corectă: hai să-l închidem oficial! Credeți sau nu, canalul ăsta ne costă bani acum. Lucrările de infrastructură trebuie să-l ocolească, de pildă, pentru că legal vorbind e un obiectiv de investiții. Pe autostrada de centură București Sud s-au făcut niște poduri inutile în câmp. Dacă vă întrebați ce naiba le-a venit să ridice drumul pe un pod peste nimic, ei bine aflați că pe sub podul ăla trece viitorul canal. Cum ziceam, deși nu se va face niciodată (ceea ce e bine), acest canal ne costă bani. Dacă nu-l ocolești, nu iei avize de șantier.

UE nu va finanța niciodată o asemenea prostie – s-au întâlnit două blonde pe tema asta, Gabi Firea când era primar și Corina Crețu când era comisar european, și nu a ieșit nimic. Niciun investitor privat sau internațional nu va finanța niciodată așa ceva. Deci, rămâne doar ca Burduja să ne promită că dacă-l alegem vreodată ceva, va îngropa 3 miliarde de euro din banii voștri în ideea asta.

Batem câmpii, cu barca pe valuri

„Eu m-am pregătit în dezvoltare urbană, asta am făcut la Banca Mondială, asta am studiat la Stanford, la Harvard”, zice Burduja la lansarea candidaturii. Dar de ce să terminăm totuși canalul ăsta? În beția sa de cuvinte, primim și alte argumente: „Gândiţi-vă cum ar fi ca Bucureştiul să intre în liga oraşelor europene care sunt port la Dunăre: Budapesta, Belgrad, Viena, Bratislava. Aparţinem de acest club”.

Mhhh!! Ba nu, nu aparținem.

Hai să ne uităm pe harta asta de pe Wiki.

Linia aia roșie este Dunărea. Ea trece prin Viena, Bratislava, Budapesta și pe lângă Belgrad, care e legat de ea prin râul Sava, nu prin ceva canal. Care e deosebirea dintre București și aceste porturi la Dunăre? Că alea chiar sunt pe fucking Dunăre, Sherlock! Pur și simplu, Dunărea nu trece prin București și e stupid să vrei să investești 3 miliarde de euro ca să schimbi o realitate geografică banală. Nu trece Dunărea pe aici, trece 60 de kilometri mai încolo, care e drama?

Beția de cuvinte continuă însă: „Croazieră pe Dunăre Bucureşti – Viena? Sigur! Croazieră pe Dunăre Bucureşti – Delta Dunării? De ce nu?”

Pare că în mintea lui Burduja există o masă de oameni dornici să meargă în croaziere la Viena pe Dunăre. Asta înseamnă că dacă vrei să vezi Viena nu dai 150 de euro pe zbor low cost, ci 1.000 de euro ca să navighezi o săptămână pe Dunăre. Eu nu cred că există această masă de oameni. Dar nu mă pricep, nici el nu cred că se pricepe. Am așa o senzație că dacă ar fi avut sens economic, bunul nostru capitalism, pe care noi liberalii îl iubim, ar fi rezolvat chestia și aveam aceste croaziere. Dacă Burduja crede că există o masă de potențiali clienți pentru croazieră pe Dunăre la Viena, îl invit să caute bani privați și să lanseze o afacere.

Dar sunt convins, așa la bun-simț, că acest canal nu e relevant pentru croaziere spre Viena. Nu cred că această masă de clienți e blocată de un drum de o oră pe șosea la Giurgiu. Nu văd cum, dacă ai chef să te dai cu barca până la Viena și sunteți destui cu pofta asta cât să merite afacerea, nu văd deci cum te împiedici că trebuie să mergi 60 de kilometri pe o șosea cu două benzi. E similar cu drumul la Otopeni. Nu pare că românii ocolesc charterele turistice pentru că ar fi supărați că nu decolează din Piața Unirii și trebuie să meargă la aeroport. Cam asta e comparația relevantă. De ce crede Burduja că ai musai nevoie de un canal de 3 miliarde euro pentru primii 60 de kilometri ca să faci restul de 1.300 de kilometri pe Dunăre de la Giurgiu la Viena?

Abia acest „argument” arată ce disperare are Burduja să lanseze ceva măreț, doar pentru orgoliu. Că așa e când ești confuz: dom’le, îl facem pentru că e deja început de Ceaușescu, îl facem pentru că noi gândim mare, îl facem pentru transport de marfă, dar și pentru croaziere, da? Nu contează de ce, dar noi îl facem! Comitem toate greșelile posibile, pentru care orice prof de dezvoltare de la Harvard și-ar smulge părul din cap, dar îl facem pentru că noi gândim big.

Cu beția asta de cuvinte, Burduja își face praf și ultimul său atu: e tânăr, e educat la Harvard. La ce bun dacă rumegă idei proaste și proiecte stupide? Eu înțeleg așteptarea și disciplina în politică. Îl pune partidul să candideze, omul e bun la toate, la digitalizare, la energie, la București. El e un lider, s-a proclamat lider, nu trebuie să se priceapă la ceva anume. În modelul britanic sau american nu există conceptul de specializare a liderilor, asta e o modă franțuzească cu care se exagerează în România. Chiar sunt de acord cu asta.

Burduja vinde un model, are asta în comun cu Geoană: ei sunt lideri, nu trebuie să se priceapă, ei vând viziuni. E complet legitim. OK, dar totuși viziunea aia, ideile trebuie să fie wow. Nu partidul i-a băgat pe gât canalul Dunăre – București, omul are o pasiune personală. Viziunea sa de lider conține stupidități flagrante, în opoziție cu teoriile pe care el le flutură în CV.

Dacă e serios cu parcurile, PNL trebuie să ceară SRI, MAN și SPP deschiderea curții Parlamentului

Și vă mai dau un exemplu mai puțin flagrant, dar oarecum elocvent din același program: „Noul Parc Central, prin legarea parcului Izvor de parcul Academiei Române printr-un sistem de pasarele suspendate, creând o oază verde în inima orașului”.

Ca să fie clar, ideea este una bună. Numele e nefericit pentru că nu spune nimic. Avem din 2017 conceptul Parcul Uranus, pe care l-am lucrat cu Șerban Marinescu și o echipă de arhitecți voluntari. Aici detalii.

Uranus se numea cartierul pus la pământ de dementul de Ceaușescu pentru Casa Poporului. Dacă îi place lui Burduja să se cheme Parcul Central – e OK și așa, pare că omul ține musai să fie buricul la orice, noul parc ar fi Central, nu ca Cișmigiul sau Kiseleff care sunt în centru, ăsta e ăla cu adevărat central. Amuzant, dar asta e benign la o adică. Oricum îi zici, el ar arăta cam așa:

Asta e bucata de potențial verde care e fix acolo unde a zis Burduja, pe randarea făcută de noi în 2017. Ce e clar de aici e că punctul central al Parcului Central ar fi uriașa curte a Casei Poporului. Care ar trebui deschisă publicului. Doar că la asta se opun MApN, SRI și SPP. Pe motiv că armata are ceva teren acolo moștenire de la Ceaușescu, iar ceilalți pentru că în esență sunt tot niște securiști care cred că doar așa se poate asigura perimetru de securitate. Adică cu kilometri de spațiu verde inaccesibil pentru cetățeni. Chestie pe care fraierii care păzesc Parlamentele german, american, european, canadian etc. nu o pricep, că acolo la ei ajunge cetățeanul până la clădire, fără gard. Burduja vorbește despre parcul ăsta ocolind chestia principală.

Zice el: „prin legarea Parcului Izvor de Parcul Academiei Române printr-un sistem de pasarele suspendate”. Dumneavoastră înțelegeți ce zice? Între Izvor și Academie este o chestie care se numește Casa Poporului. Burduja vrea să facă pasarelă peste ea sau cum? Sau deschidem curtea Casei Poporului pentru public? Că asta e buba. Adică omul are (sau preia) o idee bună, dar ocolește fix starea de fapt împuțită actuală: PNLSD conduce SRI, Armata și SPP, iar ăia se opun.

Un ministru care vrea să adauge ceva în cursa electorală de la București putea să se angajeze că el, ca lider PNL, va obliga aceste instituții să deschidă curtea Casei Poporului. Asta era singura chestie relevantă pe care Burduja o putea adăuga, vizionar, la povestea asta, la acest moment.

Pasarelă peste Casa Poporului nu se poate defel, dar am ceva stres că omul ia în serios și asta, că doar el gândește big. Dacă a vrut să spună că pasarelele ar fi peste actualele bulevarde care despart Izvor de Casa Poporului și Casa Poporului de Academie, atunci ideea lui este proastă și nepractică – echipa de arhitecți a venit în 2017 cu idei mai bune de acoperit traficul (în esență, băgai autobuzele și mașinile pe sub parc prin pasaje scurte, nu puneai oamenii să urce pe pasarele în spațiu verde). Dar nu e deloc clar, că e totul confuz. Fără să iei în piept opoziția statului cu epoleți la dărâmarea gardului, nu are nici un sens să deschizi subiectul. Dar asta pare o metaforă pentru fenomenul Burduja: nou, inovator, big, dar nu cumva să supere pe cineva din Sistem sau să schimbe ceva. Totul e cu sclipici, dar comod.

Aștept ca Burduja să aibă o tresărire de orgoliu și să-mi arate că mă înșel. Viitorul grup PNL din CGMB va vota cu viitorul grup ADU să punem pe masă proiectul de deschidere a curții Casei Poporului, PNL contribuind și cu obligarea MAN, SRI și SPP să avizeze. Dacă face asta – e un pas înainte; dacă nu – e gargara. Se poate numi Central, dacă ține el.

Articol publicat în premieră pe platforma Comunitatea Liberală.