USR îl mută pe Radu Miruță de la Ministerul Economiei la cel al Apărării. Locul său la Economie va fi luat de Irineu Darău.
Demisia lui Ionuț Moșteanu din funcția de ministru al Apărării, ca urmare a scandalului privind studiile dubioase și CV-ul contrafăcut, duce la „mișcări de trupe” în interiorul USR. Moșteanu era și vicepremier.
Toți miniștrii USR – între 31 și 40 de ani
Radu-Dinel Miruță (40 de ani), deputat de Gorj aflat la cel de-al doilea mandat consecutiv (din 2020), va fi noul ministru al Apărării și viceprim-ministru din partea USR, funcții pe care le deținea ca interimar din 28 noiembrie. El va renunța la portofoliul de minitru al Economiei, pe care-l ocupa din 23 iunie, de la învestirea Guvernului Bolojan. Născut la Tismana (județul Gorj) pe , este de profesie inginer.
Ambrozie-Irineu Darău (39 de ani), senator de Brașov aflat la cel de-al doilea mandat consecutiv (din 2020), va fi noul ministru al Economiei. Născut la Sighetu Marmației (județul Maramureș) pe 12 octombrie 19, este de profesie informatician (a fost olimpic la informatică și istorie).
Ceilalți doi miniștri ai USR sunt Oana Țoiu (40 de ani) la Externe, respectiv Diana Buzoianu (31 de ani) la Mediu.
Așadar, toți cei patru miniștri ai USR vor fi între 31 ș 40 de ani!
Unul născut la Tismana, altul la Sighetu Marmației
În această dimineață, președintele USR, Dominic Fritz, a convocat Comitetul Politic al USR pentru ziua următoate – vineri, 19 decembrie 2025, ora 12.00 –, în format online. Fritz va supune la vot două propuneri pentru trei poziții de ministru în Guvernul Bolojan: deputatul Radu Miruță (actualul ministru al Economiei) – ministru al Apărării Naționale și vicepremier, iar senatorul Irineu Darău – ministru al Economiei.
USR precizează într-un comunicat: “Propunerea lui Radu Miruță pentru Ministerul Apărării este una firească având în vedere rigoarea de care a dat dovadă în activitatea guvernamentală, dar și în contextul implicării sale directe și consistente în implementarea Programul SAFE în România, program de înzestrare a Armatei cu interacțiune între Ministerul Apărării și industria națională de apărare de la Ministerul Economiei”.
Conform comunicatului, Radu Miruță a declarat: „În cele șase luni de mandat la Ministerul Economiei, am demonstrat că pot pune o instituție pe direcția corectă, că pot elimina nedreptăți și că știu cum să valorific resursele naturale ale României. Am încredere deplină că succesorul meu va menține această linie, iar eu voi rămâne un sprijin constant în Guvern pentru continuitatea acestor proiecte. În același timp, consider esențial să consolidăm sectorul Apărării, să întărim capacitățile industriale și să modernizăm producția, astfel încât România să fie mai bine pregătită pentru provocările actuale de securitate. Ca vicepremier, mă voi asigura că proiectele pe care le-am început la Ministerul Economiei își urmează foaia de parcurs pe care am gândit-o. Mă simt onorat de această nominalizare și sper să pot arăta că fac treabă bună pentru România, indiferent de sigla instituției pe a cărei poartă intru”.
La rândul său, Irineu Darău, propus pentru funcția de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, a declarat: „Sunt onorat și responsabilizat de încrederea pe care colegii din USR mi-o acordă. Îmi asum deplin misiunea de a coordona domeniile complexe de care răspunde acest minister și de a căuta soluții raționale și constructive. Voi continua reformele începute de colegul meu Radu Miruță, voi căuta proactiv soluții pentru industria românească și voi promova o mai bună gestiune a companiilor de stat. Bazându-mă pe experiența mea profesională de 15 ani în dezvoltare software, voi susține digitalizarea accelerată a serviciilor publice esențiale și un parteneriat deschis cu cei mai buni experți români”.
Conform comunicatului USR, Irineu Darău are o experiență profesională de peste 15 ani în mediul privat, inclusiv în contexte internaționale, lucrând pentru companii și proiecte complexe din domeniul industrial, financiar și tehnologic. Activitatea sa a inclus arhitectură software, coordonare de proiecte și echipe, precum și colaborarea cu clienți internaționali de anvergură.




Ambrozie-Irineu Darău a fost foarte vocal in sustinerea lui ND, denigrand-o pe Lasconi.
Acum e recompensat cu o functie de ministru. Gretos!
Totul se judeca prin prisma atitudinii fata de Lasconi. Lasconi e centrul Universului.
Este vorba de caracterul omului.
Ca sa capeti o functie, iti batjocoresti colega de partid, mi se pare mizerabil.
Iar alesul lui, Nicusor Dan, este cel mai slab presedinte pe care il are Romania.
Nu spun numai eu, spun cei care l-au votat din convingere, nu din obligatie, sa nu iasa Simion. Il avem pe iohannis II, poate si mai rau decat el.
Chiar si tu Vall ai spus cuvinte urate despre ea, si mi-ai facut o impresie groaznica.
Si pe mine m-ai jignit, desi eram libera sa votez pe cine voiam, nu era treaba ta sa ma insulti.
Chiar si acum, te-ai gandit sa-mi raspunzi la comentariu. Trebuia sa-ti spui parerea despre acest articol, nu despre ce cred eu.
Regret ca dna Dogioiu a plecat langa premier, pentru ca imi lipsesc tare mult articolele dumneaei. Era singura persoana care spunea adevarul.
Nu cred ca te-am jignit, chiar daca sustineai ceva cu care nu eram de acord, tu nu meriti jigniri si nici eu nu obisnuiesc.. Poate ca te-am contrazis.
In ce priveste replica de acum, este legata de articol in aceasi masura ca si comentariul tau.
Toti sunt buni penttu Niculaita Minciuna,sunt de incredere,doar l-au ajutat cu un puci meticulos pus la punct inca de la lansarea candidaturii Elenei Lasconi…cine s-a uitat atent la toste evenimentele acestui partid,de cand a pierdut catastrofal alegerile europarlamentare si locale din 2024,pe mana lui drula, si terminand cu puciul din timpul campaniei din anul acesta,punandu-le cap la cap,isi da seama ca acest individ a fost impins sa candideze de cei care nu s-au asteptat la intrarea Elenei Lasconi in turul 2 ,cu riscul sa bage tara in haos.Vorba unui classic in viata,: „Pas cu pas”…
M-am tot gandit de ce USR a facut aceasta schimbare, pentru ca Radu Miruta era foarte bun la ministerul economiei.
Ceva nu i-a placut lui ND, poate pentru ca Radu Miruta era prea critic la adresa PSD, si l-a trecut la armata, unde nu va avea o voce prea puternica.
Am sesizat ca ND e foarte indulgent cu PSD.
In schimb, Irineu Darau a fost foarte critic cu Elena Lasconi, sustinandu-l pe ND la presedintie. Probabil ca a vrut ministerul economiei acest individ.
Asa ca, ND i-a indeplinit „pohta ce-am pohtit”, ca sa-l recompenseze.
Nu stiu cum este Durau, poate la fel de bun sau mai bun decat Miruta.
Dar cred ca Miruta era perfect ca ministru al economiei, incepuse sa cunoasca ce se petrecea acolo, era hotarat sa faca curatenie. Trebuia lasat acolo.
Valll (cu trei de l ca doi erau la ak24), daca citesti mai sus , ministrul Apararii devine si viceprimministru asa ca Radu Miruta va coordona si cele patru ministere atribuite USR ,asta una la mana apoi nu trebuie uitat contextul geo politic cu razboi la granita .Mai trebuia sa te gandesti,asa ca idee , ca R M este aproape consatean cu G Cartianu . Spre stiinta ta satele din care provin cei doi sunt despartite de aprox 15 km .Tismana a devenit recent oras dar cand s-au nascut cei doi ,Tismana era sat .Inca ceva interesant ,bunicii lui Grindeanu sunt dintr-un sat al fostei comune Tismana .
Poate ca Miruta a crescut in rang, dar eu vorbesc din punctul de vedere al ministerului economiei. Acolo era forte necesar, incepuse sa faca ordine si sa strice aranjamente mafiote. Poate va face treaba si Darau.
La ministerul apararii se va fi plictisi, aici cred ca nu ministrul este persoana care ia hotararile.
Ca in fiecare padure: doi stejari falnici si o uscatura.
Oameni buni, nu vă mai contrați. Cu ND, Miruță, Darău, Buzoianu și cu partidul care stă să vină, noi cei mulți-puțini care votăm USR din 2015 vom învinge în lupta cu monstrul PSDNL. Este normal ca între oamenii frumoși și buni să existe și uscături. Suntem în România.
Mă bucur să aud că dl Miruță e aproape consătean cu dl Cartianu. E de bine. Așa că: țineți aproape, se întunecă peste țară. Domnul sa fie cu noi toți!
Regia nu e la President ND. E în altă parte. Și e dublă.
Să ne rugam.
Inafara de Diana Buzoianu ,ceilalti sunt calcification doar ca buni pupincuristi nicusoristi.
la matematica!? Nu este bun, ne trebuie o coafeza dragi tovarasi!
De tot rahatul. Fără diplome la Spiru sau SNSPA niște neica nimeni.
Nu mai e dreptate in Romania. Se duce totul de rapa; nici un pic de interes . Daca isi dadea interesul, cumpara si el acolo ceva de la ecotera, valahia, Titu Maiorescu, cantemir si era si el la loc de cinste cu atatea valori romanesti: Udrea, Gorghiu, Maruta, tinu si alti ministri si parlamentari.
Știe careva de Babacone, nebunache ăsta cred că ori și-a tăiat venele ori a căzut în budă.
Nu se poate. A tras singur apa?
@tetea: Cred că e plecat cu stegarul dac prin copaci, pe la Sinagogă. Da’ și când se va intoarce, JAR mâncăm toți.
Ziare.com
*
Avocatul Adrian Toni Neacșu, fost magistrat și fost membru al CSM, susține că senatorul Irineu Darău, pe care USR l-a validat pentru funcția de ministru al Economiei, nu este potrivit pentru acest post.
*
Încă unul din „elita” useristă!
Oare o fi făcut și ăsta parte din grupul care în 2021 a aplaudat în public ieșirea de la guvernare în cel mai prost moment pentru țară?
Adăugați 48 de ani la poza lui Irinel Darău și-l aveți pe Babacu la absolvirea școlii de apv-iști.
DN1 km 250+8.