Modelul agrar propus ca „proiect de țară” de Călin Georgescu s-a dovedit deja un succes. În Germania lui Hitler!

Am citit și eu, ca tot omul care se informează direct de la sursă,  proiectul de țară al lui Călin Georgescu: „Instaurarea statului suveranist-distributist și a unei societăți bazate pe democrația participativă”.

Am recunoscut modelul de producție și distribuție agricolă implementat de NSDAP (Partidul Național-Socialist al Muncitorilor Germani) începând cu anul 1933, după ce Adolf Hitler a înlocuit democrația Republicii de la Weimar cu Reich-ul nazist.

Nici nu e greu: poate s-o facă orice student în istorie sau chiar un elev de liceu umanist din Germania ori Franța.

În Occident s-au scris zeci de mii de cărți și articole despre organizarea statală și economia germană din anii NSDAP. Câteva dintre acestea servesc ca bază a acestei analize (le găsiți în referințele atașate la sfârșitul acestui text).

Dacă ne gândim bine, nici nu este anormal ca un proiect electoral de extremă-dreapta (cel al lui Călin Georgescu) să fie inspirat dintr-un sistem organizațional pus în practică de o extremă-dreapta (cel nazist în cazul studiului nostru). Sistem care, pe deasupra, a și dat rezultate, în anumite limite.

Subiectul, extrem de vast, merită o analiză, fie și numai pentru a răspunde la întrebarea: asta ne dorim pentru România?

O precizare se impune încă de la început: e vorba de o paralelă între modul de producție și distribuție a resurselor agro-alimentare al celui de-al Treilea  Reich și proiectul de țară al lui Călin Georgescu. În niciun caz o suprapunere de persoane: nu-l putem considera  pe Georgescu al doilea Hitler doar pentru că propune un proiect și o ideologie extremistă.

Corectitudinea politică, aceea care-l scârbește atât de tare pe candidatul la prezidențiale, nici nu ne permite.

1. Georgism-nazism – principii și concepte comune de politică agroalimentară: autarhie, sacralitate a civilizației rurale

Dacă punem alături proiectul de țară al candidatului Călin Georgescu și modul de producție/distribuție al Corporației Agriculturii Reich-ului (numită Reichsnährstand, RNSD), constatăm o perfectă suprapunere.

Preceptele cu care suntem bombardați zilnic despre sfințenia pământului nostru – care adăpostește oasele strămoșilor, în timp ce ne hrănește – sunt foarte asemănătoare ideologiei Blut und Boden (Sol și sânge) al Reich-ului nazist. Și germanii trebuia să fie hrăniți doar cu resursele proprii, ale solului lor, pentru rațiuni mistice și civilizaționale.
Baza, soclul, temelia pe care se constituie națiunea germană era sângele strămoșilor care a udat solul din care se hrănesc.

În programul propus de Partidul Național-Socialist la alegerile din 1932, autosuficiența alimentară era un obiectiv politic și ideologic, ca și în proiectul Georgescu.

Hitler însuși proclama că o rasă pură (ariană) are nevoie de o hrană pură. A se hrăni local și național în funcție de ce oferă solul german înseamnă reînvierea memoriei colective legate de pământul și istoria strămoșească, proclama Führer-ul. Conceptul vă sună cunoscut?

Călin Georgescu nu vorbește de rasă (epoca nu-i permite), ci de civilizație. Zice în pagina 15: „România este mai mult decât o țară, este o civilizație!”. Iar civilizația noastră, cea care se trage din „arimii biblici, ultimii supraviețuitori ai imperiului cel sfânt al păstorilor, noi, vlahii din Valahala, fiii lui Dumnezeu”, are, evident, nevoie de „hrană curată și apă cristalină”, locale, care-și trag energia din pământul strămoșesc, pentru a reînvia sfânta istorie a neamului.

Comunitatea populară tradițională germană în timpul celui de-al Treilea Reich (Volksgemeinschaft) era caracterizată atât de aspirația la auto-suficiență alimentară cu produse cât mai naturale, cât și de valorile familiei tradiționale creștine (mai ales onoarea și moralitatea). Germanii erau astfel destinați, în concepția lui Hitler, să devină stăpânii lumii.

Aceste idei, suprapuse pe morozitatea vremurilor, pe amenințările unei pretinse degenerescențe care ar duce la pierderea conștiinței de sine, amplificate de discursurile dramatice, pline de stereotipuri și emoție paroxistică, i-au adus lui Hitler votul țărănimii  germane și postul de cancelar.

E suficient să arunci o privire pe afișele propagandistice ale vremii ca să constați că peisajul idilic al Germaniei eterne, vândut la vremea respectivă de naziști, e vizual absolut similar cu ce vinde Georgescu astăzi despre plaiurile patriei.

Și Georgescu ne promite, într-un fel, că vom fi stăpânii lumii. Dacă respirăm adânc și bem apă curată, devenim o forță. Dacă mai și facem o conductă cu apă spre Occident, ne umplem de bani, gata, am cucerit lumea! Vorba aia: „O să vină neamțu’ și-o să ceară să lucreze în România”, dar nu-l angajăm. Ghinionul neamțului e că nu-l mai are pe Hitler, norocul nostru că-l vom avea pe Georgescu – asta transmite șarlatanul.

Germania nazistă a mers încă și mai departe, inventând „naționalismul culinar”. Rețetele de bucate tradiționale, specifice fiecărei regiuni, au fost reînviate și promovate. Acestea fuseseră mult timp neglijate sau ignorate în epocă, în favoarea bucătăriei franțuzești.
Măcar Georgescu ne lasă în pace cu asta, bucătăria românească nefiind amenințată de vreun dușman străin.

2. Model de societate nou, schimbare de sistem. O descriere a sistemului agrar nazist

Între național-socialism (~suveran-distributism) și modelul societal propus de Georgescu nu sunt diferențe ideologice, doar terminologice. Candidatul anti-Occident este foarte explicit referitor la „resetarea” pe care o propune atunci când proclamă că partidele nu vor mai exista, ori că nu e nicio diferență între comunism și capitalism.

Ori, modul de producție/distribuție a produselor agro-alimentare în timpul celui de-al Treilea Reich corespundea perfect acestui principiu: nici comunist, nici capitalist.

Țăranul german trebuia să-și înscrie proprietatea în registrul național al proprietăților agricole (Erbhof), să-și dovedească “autenticitatea germană” (adică non-iudaismul), să-și declare succesorul și să prezinte contractele de muncă încheiate cu eventualii angajați.

Statul nazist îi recunoștea proprietatea absolută, oferindu-i titlurile de Führer (șef) pe exploatația lui și de Bauer, adică o ștampilă de țăran autentic, conform ideologic, lucrător oficial al gliei națiunii.

Astfel, țăranul german putea beneficia de subvenții, reduceri la prețul îngrășămintelor și al mașinilor agricole, centre de colectă și silozuri de stocare a produselor și mai ales o piață de desfacere asigurată, la adăpost de speculă pentru produsele sale.

În schimb, statul nazist controla în totalitate gestiunea producției – impunea ce trebuia să producă țaranul și ce cantitate trebuia să fie introdusă în sistemul de distribuție și consum. Tot statul stabilea prețurile și putea priva proprietarul de titlurile sale, în caz de încălcări ale onoarei. Ei da, „onoarea” și „demnitatea” – noțiuni interpretabile după bunul plac al celui care le decretează – condiționau totul în național-socialism.

În 1938, anul premergător declanșării celui de-al Doilea Război Mondial, erau înregistrați 685.000 de producători pentru 15,5 milioane hectare de teren agricol (în medie, 2,2 ha).

Toți deținătorii de proprietăți agricole dintr-o localitate făceau parte din asociația/ cooperativa sătească. La nivel local, acestea erau dirijate de un Ortsbauernführer – șeful țăranilor locali.

La nivelul fiecărei asociații comunale (Ortsbauernschaft) existau 3 secțiuni:

• Secțiunea 1, care se ocupă de renașterea culturală a obiceiurilor și tradițiilor rurale. Această secțiune reglementa și raporturile între producătorii satului respectiv ori între angajați.
• Secțiunea 2, cu preponderență tehnică, se ocupa de contabilitate, tehnici de exploatare, formare profesională, dar și de organizarea de târguri agricole.
• Secțiunea 3 era exclusiv distributivă, comercială și regulamentară. Un soi de serviciu administrativ comunal.

Atenție: regăsim toate aceste linii în programul electoral al lui Călin Georgescu!

Orstbauernschaft-urile agricole sătești/comunale erau grupate în jurul unui teritoriu (Kreis), care ar corespunde unui județ de la noi.

Ierarhia era strict respectată: șeful „județean”, Kreisbauernführer-ul, e ierarhic superior Orstbauerführerul-ui sătesc. La nivel „județean”, aceeași structură administrativă tri-secțională e prezentă: secțiunea 1 județeană, 2 și 3 – cu aceleași atribuții.

Urmează ierarhic superior structurile regionale (Land), în număr de 19, condusă fiecare de către un Landsbauerführer și de aparatul administrativ tri-secțional corespunzător regiunii.

În vârful piramidei, la nivel național, central, toate aceste structuri locale, „județene” și regionale erau dirijate de către șeful țărănimii Reichului, Reichsbauernführer-ul, numit direct de Adolf Hitler.

Reichsbauernführer-ul ocupă în același timp postul de ministru al Agriculturii și Alimentației: are adjuncți, un stat major și servicii administrative la dispoziție.

Șefii regionali și locali se reuneau o dată pe an la Goslar (capitala agriculturii Reichului), pentru Adunarea națională a țărănimii germane (Reichsbauerntag). Este latura „participativă” a sistemului agrar nazist.

Consiliul agricultorilor Reich-ului, o altă organizație centrală, era un corp agricol în uniformă, un fel de SS al agriculturii.

Consiliul era compus din funcționari ministeriali și conducători regionali, avea ca scop reglarea comerțului cu produse agricole și mai ales cu organizarea Serbării recoltei (Reichserntedankfest) de la Buckeberg. O sărbătoare nazistă grandioasă, oneroasă, cu origini în serbările creștine ale recoltei, ce avea loc în fiecare an cu participarea a un milion de persoane și a tuturor diriguitorilor Reich-ului, amplu transmisă spre public cu toate mijloacele de propagandă ale regimului.

Oricât de încântător pare la lectură, modelul nazist al agriculturii germane s-a izbit în timp de nemulțumirea țărănimii. Nici comunist (ca urmare a proprietății private și venitului asigurat pe baza muncii proprii), nici capitalist (din cauza impunerii controlului absolut al statului asupra gestiunii, distribuției și comercializării produselor), sistemul agro-alimentar nazist priva țăranul de libertatea economică și comercială a întreprinzătorului privat.

Țăranul german, care cunoscuse foametea și lipsurile, a ieșit din sărăcie prin aplicarea programului nazist, și-a păstrat și consolidat proprietatea, însă s-a trezit în timp ca fiind un soi de funcționar public în propria gospodărie. Neputând să agonisească mai mult decât permiteau limitele sistemului, a preferat munca în industrie, la oraș, mai rentabilă financiar.

Până și conceptul atât de drag lui Georgescu, de împărat-țăran, îl regăsim în regimul hitlerist! Naziștii doreau ca Germania să devină un Bauernreich, o împărăție țărănească, un imperiu al valorilor ruralității tradiționale combinat cu o agricultură modernă, mecanizată.

Deși a reușit să hrănească populația germană și o armată în stare de război, agricultura suveranist-distributivă a celui de-al Treilea Reich n-a reușit niciodată să fie complet independentă și nici n-a putut funcționa singură, fără munca forțată a bieților prizonieri de război sau deportați politic.

Același model de politică agricolă a fost exportat și implementat și în țările ocupate de Germania nazistă. Franța, o țară cu tradiții agricole proprii, autonomă alimentar datorită importurilor din colonii, a opus rezistență la început. Ulterior a fost în parte „sedusă”, în parte obligată să adopte modelul intervenționist german. Țărani francezi au fost îndemnați să plece la muncă în Germania, pentru transfer de competențe.

În Franța au fost construite „ferme-model”, dotate ostentativ cu mașini agricole și finanțate generos pentru a determina țărănimea franceză să adopte modelul german.

La încheierea războiului și după eliberarea de sub ocupație, urmele agriculturii colaboraționiste a regimului de la Vichy, eficace din punct de vedere al productivității, au pus chestiuni de principiu în elaborarea unei politici agricole naționale proprii. (Referința 2)

Revenind la Georgescu, nu este deci de mirare că acesta, trăind 10 ani în spațiul germanofon (în Austria), inginer agronom de profesie, format la o facultate comunistă, trimis la studii în „capitalismul degenerat”, a putut fi sedus de un model naționalist, suveranist, distributist și extremist.

Problema e ca acest model, atât de drag lui Georgescu, nu poate fi implementat și nici nu poate funcționa fără dictatura care vine la pachet!

Călin Georgescu nici nu se ascunde: programul său de țară prevede încă de pe prima pagină „modificări structurale” profunde, care vor produce  „o schimbare de sistem, deoarece pe scheletul actual nu se poate construi cu adevărat”.

3. România lui Călin Georgescu – fără industrii poluante și cu fără medicină clasică 

Cuvântul “industrie” e aproape inexistent în programul electoral al „președintelui ales” (!) Călin Georgescu. E folost doar cât să spună că „industriile poluante și ineficiente vor fi eliminate total”, fără altă precizare. Asta ar însemna sfârșitul industriei chimice ori farmaceutice românești, precum și a industriei de construcții metalice, mașini, utilaje ori echipamente, pentru că toate poluează.

Georgescu vorbește despre „reindustrializarea țării, care va porni de la parteneriatul sat-oraș și care se va face, în primul rând, după obiectivul agricol urmărit” (pag. 13). Am avea deci doar o industrie nepoluantă de conserve, biscuiți și mobilă (care, în plus, există deja) și exporturi masive de produse alimentare. Te întrebi: pe cine vrea să hrănească Georgescu, în afară de români? Pe chinezi, pe indieni? 

Scrie negru pe alb în programul electoral: „resursele țării nu sunt privatizabile, nici de vânzare”. Însă tot Georgescu vorbea despre exportul de apă prin conducte, la greci – o altă contradicție din seria despre care am vorbit deja.

Nici pomeneală de start-up-uri în țară noastră, de inteligență artificială ori de medicină clasică, spitale, asigurări de sănătate. În proiectul lui Georgescu e prevăzut că „hrana sănătoasă, apa încărcată cu energia pamântului, completate cu mișcarea în aer liber și cu starea de bine și de armonie a societății” vor asigura „prevenție și decongestionare în sistemului sanitar” (pag. 6 și pag. 11).

Chiar și la acest capitol e imposibil să nu observi o similitudine cu viziunea nazistă asupra unei vieți sănătoase: o preferință pentru vegetarianism, refuzul vaccinurilor, al alcoolului, al tutunului, cure de aer/ apă/soare, terapii alternative, naturism…

4. Democrația participativă à la Georgescu: nerespectarea tratatelor și „creștinismul economic”

E descris în proiect și ce înțelege candidatul „suveranist” prin democrație participativă. În niciun caz un sistem bazat pe referendumuri la care să fie chemați toți cetățenii ca să ia o decizie (ca în Elveția), ci „abordare consultativă”.

Se va consulta deci cu „forurile de decizie” (pag. 7), iar „viitoarele programe sectoriale și regionale vor ține cont de valoarea autentică a patrimoniului natural, material, social și uman existent”.

Așadar, Bauerführer-ii vor avea interesul de a fi cât mai autentici. Mecanismul e simplu: afișați-vă steagurile și icoanele și urlați-vă dragostea de neam și glie, dacă vreți finanțare!

E absolut evidentă intenția lui Georgescu de nu respecta tratatele semnate de țară noastră, acelea care-l deranjează. Spune la pagina 15: „România își va respecta obligațiile față de alianțele, organismele și parteneriatele din care face parte, în măsura în care acestea le vor respecta pe ale lor față de România”. Altfel spus, orice pretext va fi bun, orice acuză va fi o scuză pentru a nu respecta semnătura statului român.

Nu am găsit nicăieri, în proiectul de țară, cuvântul „ortodoxie”. Nu există!

Cuvântul creștinism e utilizat din abundență, în toate felurile, de la „economie creștină” (termen vag și vid de sens) la creștinismul ca scut suveranist împotriva xenofobiei.

Nici în timpul Reich-ului nazist, creștinismul tradițional – apărat de acesta – nu era definit strict prin religia majoritară. Naziștii, în frunte cu Hitler, vorbeau mai degrabă de „Providență”, iar creștinismul era amestecat cu tot soiul de ezoterisme, astrologie, credințe nordice (tipice extremei drepte de pretutindeni și dintotdeauna) etc.

Creștinismul lui Georgescu este un amestec poli-molecular de ortodoxie, penticostalism, milenarism, valhalla, new-age, ezoterism și mai ales șamanism. Cultul șamanic e afișat în propria sufragerie.

Mulți s-au întrebat ce sunt aceste obiecte și ce reprezintă simbolurile gravate pe ele. Sunt pur și simplu un soi de instrumente muzicale șamanice, cumpărate din Bavaria, de la fabricantul Meinl (care le importă la rândul lui) sau de pe Amazon.com. Sunetul tamburului șamanic e menit să vă trimită în transă, ceea ce explică starea lui Georgescu în anumite filmulețe postate pe net.

Instrumentul cu triskelul a fost retras rapid din sufragerie – seamănă prea tare cu simbolul unei divizii a SS, iar video-urile în care apare au fost suprimate din rețele sociale.

A fost înlocuit rapid în vitrină cu altul identic, cumpărat de la aceeași firmă, gravat cu floarea vieții. Vi-i puteți imagina ușor pe soții Georgescu, fiecare cu șamanlâcul lui, bătând din tambur în sufragerie în căutarea comuniunii cu Dumnezeu.

5. Pacea înscrisă într-un proiect electoral în timp de pace

Niciun cuvant în proiectul de țară despre armată sau apărare. „Vom fi apărați de Dumnezeu, nu de tancuri”, zicea Georgescu într-un interviu, „iar poporul român vrea pace”.

Tema păcii, repetată obsesiv, cu stridență în vreme de pace, pe mine personal mă îngrijorează. Naziștii urlau la fel de virulent că ei vor pace atunci când încă nu începuse războiul; Hitler însuși promitea pacea, cu o miliție paramilitară în spate.

La vremea respectivă, toate acestea nu înșelau pe nimeni din exterior, cum e ironizat în acest afiș francez din perioada respectivă, care spune „istoria reîncepe, vreau pace”.

Ca și atunci, inamicii sunt deja desemnați, inventați bucată cu bucată, gata să ofere pretextul unei lupte existențiale împotriva răului. 

Ieri: evreii; comunismul; un sistem ocult de putere mondială, care voia să distrugă Germania, nația cea mai inteligentă dintre toate, de rasă pură, destinată să fie salvarea lumii.

Azi: multinaționalele, globalismul, „soroșismul”, oculta mondială (evreiască, de preferință) care vrea se ne decimeze.

Ieri, Tratatul de la Versailles și Societatea Națiunilor umileau Germania, îi transformau pe nemți în sclavi și le furau resursele.

Astăzi, UE, NATO, ONU, supermarketurile fac, chipurile, același lucru cu românii. 

Vremurile sunt la fel de incerte ca atunci, la fel de tulburi („se simte in freamătul pădurii”, nu?); corupția e la cote stratosferice; datoria externă – enormă; nemulțumirea populară – la limita exploziei. Exact terenul fertil care a permis ascensiunea lui Hitler la putere!

Startul e deja dat pe plan internațional, prin întronizarea primului șef de stat cu evidente manifestări de extremă-dreapta în Statele Unite.

Și în secolul XX a existat o pleiadă de conducători fasciști, printre care și de-ai noștri.

Vechii demoni fasciști legionaroizi n-au pierit, îi chinuie încă pe unii dintre fanii lui Georgescu.

Voi reveni în curând cu o a doua parte a nazismelor care l-au inspirat pe Călin Georgescu – o analiză a metodelor sale de propagandă.

Referințe bibliografice

1. Volker Hentschel – „Economia celui de-al treilea Reich”, ediția franceză în traducerea lui  Gérard Schneilin, ed. Presse Sorbonne Nouvelle, martie 2018, pag. 77-89; poate fi consultată online aici.

2. G. Uhrin – „Politica agrară și alimentară a Germaniei”, ediție în franceză, în Politique étrangère, n°6 – 1936 – 1ᵉannée. pag. 80-93; poate fi consultată aici.

3. Margot Lyautey, Christophe Bonneuil – „Originile germane și vychiste ale modernizării agricole franceze după 1945”, ediție în franceză publicată în Revue d’Histoire Moderne et Contemporaine, 2022, n°69-2, pag. 86-113; poate fi consultată aici.

4. Gensine Gérard – „O modernizare ambivalentă: Politicile agricole ale Germaniei național-socialiste”, ediție în franceză, Presse universitare de Rennes, 2017; poate fi consultată aici.