În recentul interviu acordat Digi 24, extremistul George Simion a recunoscut că una dintre promisiunile foarte seducătoare prin care a obținut votul românilor a fost, de fapt, „o formă de marketing, de promovare”. Altfel spus, programul privind construcția de case la 35.000 de euro bucata a fost o mare minciună, o manipulare cinică, premeditată și ticăloasă a electoratului.
Să ne reamintim cozile imense la sediile AUR din țară, formate din mii de nefericiți care și-au oferit datele personale și au semnat hârtii fără nicio valoare juridică, fiind convinși că vor primi case ieftine dacă George Simion va fi ales președinte al României.
Șansa lui Simion este că o mare parte din electoratul lui este afectată de analfabetism funcțional și de aceea putinistul își permite ticăloșii atât de sinistre cum a fost faza cu „case la 35.000 euro”. O ticăloșie chiar mai infectă decât ticăloșiile comise de PSD cu ajutorul sacoșelor pline cu ulei și făină.


Votanții lui Simion trebuie înțeleși, au dreptatea lor, însă până într-un punct. Da, urgia adusă asupra țării de guvernarea PSD-PNL, jafurile imense comise asupra bugetului public și fondurilor europene de clanurile mafiote transpartinice, curvărăsia în care zace Justiția ajunsă „mașină de spălat” corupți, indolența Serviciilor secrete incapabile să contracareze prezența rusească în economia și politica românească, migrația a milioane de români spre Occident în căutarea unui trai normal, aroganța cu care politicienii postdecembriști i-au tratat pe români – toate acestea și multe altele reprezintă motive suficiente să-ți dorești prăbușirea actualului sistem politic mafiot.
Însă schimbarea acestui sistem nu poate fi făcută incendiind România prin alegerea unui mincinos patologic și putinist din ale cărui fapte și declarații rezultă limpede că ne va transforma în sclavi pe moșia lui Vladimir Putin.


Mulți dintre cei care-l votează acum pe putinistul George Simion i-au votat în trecut pe politrucii ticăloși din PSD. Tehnica de manipulare a fost atunci aceeași: promisiuni fără acoperire, ignorarea totală a mecanismelor constituționale de funcționare a statului român.
Extremistul George Simion operează aceeași manipulare, minte cu nerușinare profitând de analfabetismul funcțional în care zac milioane de români.
Ce atribuții are Președintele României și câteva teme pentru acasă
Schimbarea reală se face prin efort de gândire.
Să cunoști ce poate face cu adevărat președintele României – în temeiul Constituției țării – se află la un click distanță, mai exact pe site-ul dedicat textului Constituției noastre.
Un corp electoral care a dovedit că este înarmat cu tehnologie de ultimă generație în domeniul comunicațiilor (smartphone, iphone, tablete, laptop, PC) poate accesa rapid și lectura textul din Constituție despre președintele țării.
Să învățăm și să recapitulăm, folosidu-ne și de sinteza colegilor de la DECLIC și de informațiile oferite de site-ul Președinției României.
Vom trece în revistă atribuțiile Președintelui pe plan extern (adică în relația României cu alte state, organisme și organizații internaționale, UE, NATO etc.).
1. Se ocupă de relațiile României cu alte state, este imaginea și vocea țării pe plan internațional.
Temă pentru acasă:
Aplicați aceste atribuții la cazul extremistului George Simion și rezolvați următoarea problemă: în contextul în care George Simion are interdicție de intrare în Ucraina și Republica Moldova (fiind suspect de relații cu serviciile secrete ale Rusiei) și având în vedere mesajele lansate de George Simion, ani în șir, împotriva Uniunii Europene, a NATO și a sistemului de democrație euro-atlantic, explicați cum va reuși George Simion să salveze România de la izolare internațională, de la pierderea accesului la miliardele de euro oferite de UE și de la dispariția garanțiilor de securitate și apărare militară oferite de NATO!
2. Votează în numele României când se iau decizii importante în Uniunea Europeană.
Temă pentru acasă:
În contextul în care George Simion și europarlamentarii trimiși de AUR în Parlamentul Europei au un permanent discurs anti-UE și favorabil intereselor Rusiei în Estul Europei, explicați cum va reuși George Simion să salveze România de la izolare în structurile UE și, implicit, de la consecințele acestei izolări: pierderea accesului la miliarde de euro fonduri europene, apariția de restricții pe piața muncii în statele membre UE împotriva românilor care muncesc acolo, retragerea investitorilor europeni (cu pierderea a sute de milioane de euro retrase din economia românească și apariția a câteva mii de șomeri)!
3. Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil.
Temă pentru acasă:
În contextul în care putinistul George Simion a acționat, direct și indirect, în susținerea intereselor Rusiei în Europa de Est (vezi refuzul de a ajuta Ucraina în lupta de apărare națională purtată împotriva invaziei Rusiei, vezi și refuzul de a susține colaborarea României cu Republica Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană și pentru apărarea împotriva pericolului rusesc), explicați cum va evita România o alianță cu Rusia (alianță care este consecința logică a comportamentului pro-Rusia manifestat de George Simion) cu Simion președinte și un Parlament controlat de suveraniștii pro-Rusia!
4. Numește ambasadori și supervizează ambasadele și consulatele României în alte țări.
Temă pentru acasă:
În contextul în care, pe de o parte, George Simion are interdicție în Ucraina și Republica Moldova, tensionează de câte ori are ocazia relațiile României cu UE și cu diferite state membre UE, sub pretextul unor false teme suveraniste, iar pe de altă parte, George Simion manifestă fie obediență față de gruparea din jurul președintelui Donald Trump, fie o neutralitate binevoitoare activă față de interesele Rusiei în Europa de Est, explicați cum va reuși extremistul George Simion să confere ambasadorilor numiți credibilitate în fața guvernelor statelor (excepție făcând Rusia, China și alte state a căror politică internațională este compatibilă cu suveranismul promovat de Simion) unde vor fi acreditați!
Și acum, atribuțiile președintelui în politica internă a țării.
1. Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.
Temă pentru acasă:
În contextul în care George Simion insistă să-l propună ca prim-ministru pe Călin Georgescu (suspect de acțiuni politice în slujba Rusiei, cercetat penal pentru şase infracţiuni, dintre care cele mai grave sunt instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, comunicarea de informaţii false şi fals în declaraţii în formă continuată privind sursele de finanţare a campaniei electorale din 2024, când a declarat zero cheltuieli etc.), explicați care va fi impactul acestei numiri (un prim-ministru anchetat penal, suspectat că este agent de influență al Rusiei, beneficiarul unor sinecuri pe bani publici oferite de Sistem etc.) pentru România atât pe plan intern, cât și pe plan internațional!
2. Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită. (Articolul 86 – Constitutia României) / Preşedintele României poate lua parte la şedintele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.
Temă pentru acasă:
Având în vedere lipsa aproape totală a capacității de dialog și colaborare, precum și lipsa de aderență la mecanismele democratice de care a dat dovadă extremistul George Simion (scandaluri provocate în Parlament și la sediile unor instituții publice, unde a încercat să pătrundă fără drept; stilul dictatorial în care conduce propriul partid, unde nu se respectă aproape nimic din statutul și normele de organizare ale partidului etc.), explicați care vor fi consecințele acestui tip de comportament în relațiile lui George Simion cu Guvernul țării!
3. Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional (Articolul 90 – Constituţia României).
Temă pentru acasă:
În contextul în care este cunoscută poziția anti-UE și anti-NATO exprimată direct și indirect de extremistul George Simion (nu luăm în serios recentele lui declarații așa-zis pro-UE și pro-NATO și le considerăm o biată și disperată încercare de manipulare a electoratului), estimați, pe de o parte, cât de mare este riscul ca George Simion să convoace un referendum pentru ieșirea României din UE (RoExit) și eventual din NATO (a se vedea insistența lui Simion pe „lupta pentru pace”, prin care justifică o eventuală nerespectare de către România a obligațiilor pe care le are ca stat membru NATO), iar pe de altă parte, care vor fi consecințele pentru România (exemple: prăbușirea economică în lipsa fondurilor UE, integrarea României în sfera de interese ale Rusiei și Chinei comuniste prin aderarea la BRICS, transformarea româniei în stat-satelit al Rusiei lui Putin etc.).
4. Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Temă pentru acasă:
Având în vedere faptul că extremistul putinist George Simion acționează constant, sub pretextul „luptei pentru pace”, pentru împiedicarea României de a respecta obligațiile pe care le are ca stat membru NATO și ca factor de rezistență împotriva Rusiei în Europa de Est, estimați care va fi nivelul de loialitate față de președintele Simion și gradul de acceptare în rândul militarilor Armatei Române (armată NATO) a politicilor publice în domeniul Apărării contrare intereselor României în NATO (inclusiv încercarea de a scoate România din NATO) pe care va încerca să le implementeze George Simion!
5. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (condus de președinte) organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea natională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii (Articolul 119 – Constituția României).
Temă pentru acasă:
În contextul în care putinistul George Simion are interdicție de intrare în Ucraina și Republica Moldova, fiind suspectat de contacte și colaborare cu serviciile secrete rusești (posibil FSB, SVR), precum și suspiciunea generală că Simion execută ordine primite de la Moscova în acțiunile lui politice, estimați care va fi orientarea politicii României privind apărarea și securitatea națională (detaliați riscul ieșirii României din NATO și al implicării României în războiul din Ucraina alături de Rusia, sub pretextul recuperării unor foste teritorii românești)!
6. Președintele României propune Parlamentului candidații pentru funcțiile de director SRI și director SIE. Președintele propune CSAT candidații pentru funcțiile de directori ai SPP și STS.
Temă pentru acasă:
În același context al suspiciunii rezonabile că putinistul George Simion este agent de influență și colaborator al serviciilor secrete rusești, estimați atât riscul ca serviciile secrete românești să fie destructurate de oamenii propuși de Simion la conducerea lor (și numiți de o majoritate suveranist-naționalistă în Parlament), cât și probabilitatea ca serviciile secrete românești să fie integrate în sistemul internațional de spionaj al dictaturii lui Vladimir Putin!
7. Preşedintele României este garantul independenţei naționale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
Temă pentru acasă:
Având în vedere comportamentul public pro-Rusia manifestat de George Simion în numeroase situații, estimați riscul ca România să-și piardă independența prin transformarea în stat-satelit (gubernie) a Rusiei lui Vladimir Putin!
8. Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice.
Temă pentru acasă:
În contextul în care George Simion a demonstrat permanent lipsă de respect pentru ordinea constituțională și pentru funcționarea autorităților publice (inclusiv prin implicarea în acțiuni de propagandă care vizau destabilizarea ordinii de drept, vezi minciunile cu privire la pandemia Covid-19), estimați care va fi gradul de degradare a ordinii constituționale sub un eventual mandat de președinte al lui Simion!
9. Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate (Articolul 80 – Constituţia României).
Temă pentru acasă:
Având în vedere că, pe de o parte, AUR – partidul condus de extremistul George Simion – a promovat în spațiul public teoria conspiraționistă despre „sorosiști”, a redactat liste cu „dușmani” și persoane incomode, a manifestat permanent dispreț față de societatea civilă, acuzând-o că este parte în „conspirația globalistă”, iar pe de altă parte, că putinistul George Simion este un individ violent, scandalagiu, cu apucături de ultras din mahalaua galeriilor de fotbal, estimați cum va exercita președintele Simion această funcție!
Ce NU poate face președintele României – despre minciunile putinistului George Simion
O sinteză pe înțelesul tuturor despre CE ANUME POATE și mai ales NU POATE să facă președintele României a fost realizată de colegii noștri de la DECLIC. Altfel spus, au demontat minciunile deversate cu cinism de putinistul Simion în mintea românilor naivi.
Să le luăm pe rând.
1. Președintele României NU face case la 35.000 euro!
Minciuna cu „case la 35.000 euro” a fost una dintre cele mai seducătoare și a adus AUR și lui Simion milioane de voturi. Recent, cu un cinism care provoacă vomă, extemistul George Simion a recunoscut că a fost vorba de o „chestiune de marketing politic”, adică de o minciună.
2. Președintele României NU taie dobânzile la creditele românilor!
Minciuna spusă de Simion cum că poate să intervină asupra dobânzilor la creditele pe care la au românii la bănci, facându-le să dispară, a adus alte milioane de voturi pentru AUR și Simion. Președintele României nu are nicio pârghie constituțională specifică funcției pentru a interveni în politica financiară a băncilor (mai ales că majoritatea se află în proprietate privată, fiind afaceri private).
3. Președintele NU poate să mărească pensiile, salariile, alocațiile, indemnizațiile!
Putinistul George Simion a promis de multe ori că va mări pensii, salarii, alocații, indemnizații, dacă va fi ales președinte. Această minciună a convins sute de mii de români, inclusiv pensionari, să-l voteze. O minciună aruncată cu cinism, deși Simion știe foarte bine că președintele României nu are nicio putere (conform Constituției și legilor țării) în domeniul finanțelor publice.
4. Președintele NU poate să decidă construirea de spitale, școli, autostrăzi, biserici!
AUR și extremistul George Simion au promis că din banii alocați partidului, ca subvenție de la stat, vor construi un spital. Spitalul n-a fost construit. Au fost achiziționate însă niște autoutilitare transformate în „Caravana medicală AUR”, care acum zac părăsite, pe la Tunari, printre lanurile de rapiță. Cam așa și cu minciuna că Simion va construi spitale, școli, autostrăzi, biserici etc., dacă va fi ales președinte. Simion minte cinic, știind că președintele României nu are în fișa postului, stabilită de Constituție, atribuții privind construirea unor astfel de edificii.
5. Președintele NU poate să numească un prim-ministru după bunul plac!
Putinistul George Simion insistă să-l promoveze pe Călin Georgescu ca fiind varianta sigură de prim-ministru, dacă va fi ales președinte. Numitul este anchetat penal, suspectat că este agent de influență al Rusiei, iar toată viața lui a beneficiat de sinecuri pe bani publici oferite de Sistem. Prim-ministrul României este desemnat în urma urma consultării dintre președinte și partidul/partidele care dețin majoritatea în Parlament ori a partidelor parlamentare (dacă nu există o astfel de majoritate). Președintele nu poate să-și numească propriul prim-ministru, iar procedura este clar prezentată în Constituția României:
ARTICOLUL 103
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.
(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
6. Președintele NU poate declanșa alegeri anticipate când are el chef!
Alegerile anticipate se organizează doar dacă două propuneri de Guvern (prim-ministru + miniștri) sunt respinse de către Parlament, în termen de 60 zile una de cealaltă, iar președintele solicită celor două Camere dizolvarea Parlamentului. Prin urmare, procedura e ceva mai complexă. La acest moment de criză politică și mai ales economică (cursul leu-euro se prăbușește; marile corporații din România dau semne că vor să se retragă, ceea ce ar provoca zeci de mii de șomeri și pierderi financiare imense la bugetul statului; Uniunea Europeană se pregătește să ne izoleze, în cazul în care vom alege un putinist ca președinte, ceea ce ar provoca pierderea a miliarde de euro fonduri europene etc.), declanșarea alegerilor anticipate ar fi un dezastru pentru România și ne-ar arunca în haos…
… dar poate că George Simion tocmai pentru asta este manevrat de Rusia: să arunce România în haos!
În concluzie: nu mai puneți botul la minciunile derbedeului putinist George Simion!
Minciunile spuse de George Simion sunt foarte multe, iar aici poate fi identificată o tehnică a serviciilor secrete: inundă spațiul public cu minciuni atât de multe, încât ținta vizată (în cazul nostru, statul român) să nu aibă timp și resurse să le demonteze. Asta a făcut și face George Simion!
Totuși, din această imensă hazna de minciuni, putem alege minciunile cele mai urâte și cu impactul cel mai mare asupra electoratului și să demonstrăm ce mizerie sinistră deversează în agora românească.
Rămânem optimiști și încrezători în destinul european al țării noastre!
Nu vă fie frică, putinistul pică!
Simion nu știe decât cinci fraze ,prost, rău . De departe Nicușor președinte.