Rusia și SUA s-ar afla „în pragul unui conflict militar direct“, amenință ministrul de Externe rus Serghei Lavrov într-un interviu acordat publicației turcești Hürriyet care a fost publicat vineri. Lavrov se plânge că armele turcești ar fi folosite de ucraineni ca să ucidă soldați ruși și spune că starea de conflict iminent cu americanii a fost indusă de „rusofobia“ Administrației Biden.
Discursul șefului diplomației rusești rămâne la fel de cufundat ca și până acum în realitatea paralelă construită de Putin. Lavrov omite să menționeze cu Rusia e cea care a invadat Ucraina, vorbind ca și cum ar fi exact invers. El pretinde că Biden ar fi creat o spirală a rusofobiei, deși administrația americană a încercat permanent, încă din toamna lui 2021, să-l convingă pe Putin să nu invadeze țara vecină și, apoi, a fost foarte reticentă în a le trimite ucrainenilor armamentul necesar.
Exact această temere a Casei Albe le-a dat curaj rușilor, care își permit să fie tot mai vindicativi. Întrebat despre alegerile prezidențiale de marți, din SUA, unde s-a demonstrat deja că Moscova s-a implicat masiv, Lavrov a oscilat între a mima victimizarea și nepăsarea: „În timpul mandatului actualului preşedinte, care a împins la maximum spirala rusofobiei în Statele Unite, ţările noastre sunt în pragul unui conflict militar direct. (…) Nu avem nicio preferinţă. La vremea sa, administraţia Trump a adoptat cele mai multe sancţiuni antiruse în comparaţie cu predecesorii săi. (…) Indiferent cine va câştiga alegerile, nu credem că linia antirusă a Statelor Unite se poate schimba“.
De fapt, Rusia s-a implicat nu doar în dezbinarea populației SUA, ci și în susținerea lui Trump. În urmă cu o lună, FBI a trimis în judecată niște intermediari ai serviciilor secrete rusești care au plătit cu milioane de dolari influenceri care creau filmulețe viralizate apoi pe rețelele de socializare în conformitate cu narativele propagandei putiniste.
Atacurile o vizează pe democrata Kamala Harris, care e ținta unei campanii de teorii ale conspirației.
Vesnica litanie a rusilor de data asta dusa la extrem! Conflict militar direct?? Si unde s-ar petrece asta? In Ucraina unde rusii bat pasul pe loc de aproape 3 ani? In Siria? In Iran? In Coreea de Nord? Sau Lavrov ameninta nu foarte discret cu armele nucleare?
armele iraniene si coreene ucid ucrainieni.
Dar mor tineri nevinovati si voi jucati zaruri cu soarta omenirii!
Si la tv prostiti populatia cu grija voastra.