România este aproape de faliment. O nouă creștere a birurilor este iminentă. După ce taxele au crescut 3 ani la rând, a 4-a creștere nu va mai aștepta un an. Planul fiscal pe 7 ani convenit cu UE este deja în aer în privința unor indicatori-cheie.
Citesc că PNL este insolvabil. Un alt „blestem al resurselor”. Să primești zeci de milioane de euro de la buget și să rămâi dator vândut e ceva de noaptea minții.
Ciucă, Bode și junta militară care au reușit această „performanță” au deținut și ministerul de finanțe al României și exact aceeași moștenire o lasă la nivel național.
Ciucă, patriotul nostru, a dispărut complet din peisaj, precum ăla de și-a băgat piciorul în ghips la Revoluție. Ar trebui să reprezinte o lecție pentru toți cei care cască gura la toți cei care se bat cu cărămida în piept că sunt „patrioți”. Sunt patrihoți, de fapt.
Patrihoții cu grade au băgat România în groapă. Au băgat-o în criză economică (dacă nu ar exista lucrările alea la autostrăzi finanțate prin PNRR, recesiunea ar fi o-fi-ci-a-lă) și au împins-o la buza crizei financiare.
Nu există soluție viabilă decât reducerea risipei din sectorul public. Pentru asta avem nevoie de un DOGE în România. Am susținut nevoia auditării tuturor agențiilor, instituțiilor și companiilor de stat cu ani de zile înainte ca DOGE să fie vehiculat în America.
Acum înțeleg că un alt „patriot” se laudă că-l poate invita pe Elon Musk în România. Chiar îl rog să-l invite să vorbească despre reducerea statului, vreau să văd a opta minune a lumii în Piața Victoriei.
DOGE se vrea un control macro de sus in jos. Sigur ca este util. Insa cu ranga nu repari prea multe. Fara educatie, constientizare, fara implicarea directa a lumii micro, de jos in sus, iese dictatura si distrugere, nivelare.
Scenariu de film SF. Actiunea se petrece pe o planeta oarecare.
A trecut mai bine de un secol de la revolutia comunicationala si omenirea unei planete isi afiseaza in public viata, in toate dimensiunile ei, intr-o retea virtuala in care s-a mutat socializarea dintre indivizi.
Comunicarea, divertismentul se fac exclusiv prin intermediul tehnologiei, din spatele ecranelor de orice fel: tv, telefon, … in fata carora omenirea aceasta isi petrece o buna parte din viata. Aproape nimeni nu se mai intreaba ce este dincolo de ecran.
Viata, in limbajul in care sunt programate masinile pe care aceste populatii le folosesc pentru a comunica, este informatie si este procesata si stocata de masina in limbajul specific masinii, limbaj pe care putini il inteleg. Totul este informatie, toate aceste ganduri si simtiri reale sunt informatii si, cu timpul, devin mormane enorme de date aparent lipsite de utilitate. Un puzzle degradat, imposibil de pus in forma initiala nedumicata.
Desi cantitatea de informatie pare haos si imposibil de structurat cu o logica, unii se aventureaza sa reconstruiasca artificial viata reala folosind puterea imensa de calcul a masinilor asupra informatiei acumulate. Se dovedeste ca si numarul destul de redus de tipare comune e de ajutor. Pare posibila punerea informatiei inapoi in structuri de date corespunzand tipologiilor din care provin. Aparenta dezordine pare ca poate fi pusa inapoi in cutie. De data asta se vrea un Frankenstein reconstruit femtoscopic si in toate dimensiunile. Greu de inteles dorinta de a fi creator. Unul limitat de legile naturii dar creator.
Treptat, de la sine si din curiozitatea unora, se dezvolta un model virtual al intregii vieti si al lumii reale. Rezolutia modelului depinde initial de cantitatea de informatie si de inteligenta creatorului modelului. Insa, pentru a pune modelul in timp si a-i da astfel dinamica, creatorul conecteaza modelul la lumea reala si il lasa sa evolueze in timp si spatiu. Cele doua sunt acum conectate ombilical. Trece un timp, durata necunoscuta, de “gestatie”.
Ca in orice conectare ombilicala, informatia curge in ambele sensuri: creatorul influenteaza si este influentat de creatie, realitatea ajusteaza modelul si il hraneste cu informatie proaspata in timp ce tot ea, realitatea, conectata la modelul virtual, incepe sa fie influentata de acesta.
Modelul sintetic devine capabil sa modifice realitatea din care provine.
Pentru creatorul modelului virtual devine evident ca este posibil sa controleze realitatea din interiorul modelului virtual.
Este si etic? Un experiment mental, gedankenexperiment, poate simplu demonstra ca un creator jucaus se poate juca acum cu societatea virtuala pe care si-a construit-o: poate face transformarile pe care si le-a imaginat in lumea reala, ii poate corecta defectele, o poate eficientiza sau isi poate razbuna frustrarile pe care lumea reala i le-a produs. Poate conduce realitatea din simpla programare a modelului virtual, ii poate construi un lider, doi, cinci, prin simpla determinare a unui punct focal in care se aduna un numar suficient de mare de indivizi reali.
Granita dintre artificial si natural se sterge, sub un creator artificial. Cam asa se termina filmul.
Creatorul Universal trebuie ca este independent de propria creatie pe care a inzestrat-o cu liber arbitru.
Un scenariu coerent si plauzibil, dar cu viitor… apocaliptic!
Dupa ce a creat lumea, Creatorul si-a luat mana:
Ne-a abandonat, in toate, sa razbeasca… cine poate!
El, cam obosit , saracul, si-a mai prelungit Sabatul
Si a uitat ca o luna… n-are doar… o saptamana!!!
( Mutulica- Ruga pentru pace )
Electoratului îi e dor și de liberalul Cîțu.