Figură extrem de populară în Europa de Vest, prezență constantă a platourilor de televiziune franceze, generalul Michel Yakovleff are o viziune asupra războiului din Ucraina, un diagnostic al lumii în care trăim şi o perspectivă a viitorului – toate, interesante și pentru publicul românesc.
Rāzboiul din Ucraina a adus în atenția opiniei publice occidentale o pleiadă de militari de carierǎ, deveniți analişti militari în mass-media, şi – odată cu aceştia – un suflu nou, securizant în ploaia de amenințări cu care se confruntă lumea civilizată.
Cu spectrul războiului la uşă, Europa occidentală i-a descoperit şi privit mai de aproape pe cei care o apără: o specie aparte de oameni, al căror loc de muncă e câmpul de luptă, biroul de la NATO sau Statul Major, tot atât cât bibliotecile naționale. Aceşti militari sunt blindați de cunoştințe de istorie, în special de istorie militară, la un nivel care i-ar face invidioși pe istoricii de profesie.
Această galaxie de militari, care aduc cu ei simțul demnității, al onoarei şi curajului cvasi-disparute în rândul clasei politice, au reuşit să redinamizeze peisajul societal îmbâcsit de meschinării politice, de ascensiunea falşilor patrioți (auto-numiți astfel, dar vânduți Rusiei putiniste), şi redă încrederea în forța Occidentului de a rămâne drept, pe propriile picioare, în ciuda vremurilor tulburi.
Generalul de brigadǎ Michel Yakovleff (66 de ani) e una din figurile cele mai populare, poate cel mai iubit de publicul francez. Dotat cu un franc-parler în contrast total cu limba de lemn a politicienilor, nuanțat de limbajul înflorit al militarilor, de o exprimare simplă şi inteligibilă, cu spirit autocritic (face parte dintre cei care nu au crezut că Rusia va ataca Ucraina), generalul s-a remarcat încă din primele zile ale invaziei ruse, pledând pentru apărarea spațiului aerian ucrainean.
Atunci când multă lume părea enervată de strigătele de ajutor ucrainene („cum adică să închidă Occidentul cerul Ucrainei?!”; „sunt nebuni, vor să intrăm în război?”), generalul a propus, curajos, ca baterii anti-aeriene ale NATO să apere populația civilă de bombardamentele ruseşti. Yakovleff, care are sânge rusesc prin bunicii săi (emigrați în Franța în timpul revoluției bolşevice), a declarat ferm și răspicat, la vremea respectivă, că e o ruşine pentru Rusia să bombardeze populația la orele precise la care copiii se duc la şcoalǎ.
Chiar dacă nimeni nu i-a urmat ideea, opinia publică a fost cucerită de prestanța acestuia şi s-a interesat îndeaproape de viziunea lui asupra războiului, de opiniile sale, de parcursul său. Și iată ce a aflat…
***
Tânărul Yakovleff a descoperit armata la încorporare, în 1976. Povesteşte cu umor că el a plecat de la simplu recrut şi, cum milităria i-a plăcut, s-a înscris la Academia de la Saint-Cyr, de unde a ieşit cu o diplomă în specialitatea „Blindate și cavalerie”.
Prima repartizare a fost într-un regiment de cavalerie al Legiunii străine, la Orange (în Franța), apoi la sediul acesteia din Djibouti.
Botezul focului, primul angajament pe un câmp de luptă, l-a avut în 1991, ca proaspăt comandant al unui escadron al Legiunii străine, în Irak, în cadrul operațiunii „Furtuna deşertului” (războiul din Golful Persic).
După război a revenit la studii, la Colegiul Interarme, pentru 2 ani, apoi a fost trimis ca şef de operațiuni în Forțele Franceze din Germania.
În 1997 a activat în SFOR (forțele de securitate ale NATO în Bosnia-Herțegovina, menite a pune în practică acordurile de la Dayton), iar în 2002 a preluat conducerea batalionului francez de la Mostar.
Din 2006 a lucrat intens, în Ministerul Apārarii, la elaborarea Strategiei naționale de apărare în perspectiva 2020, apoi a fost retrimis în fosta Iugoslavie, la Mitrovica (în Kosovo), în cadrul KFOR.
Michel Yakovleff a devenit general de brigadă în 2008, pe când activa în Kosovo, şi general de divizie în 2012.
Din fosta Iugoslavie a plecat la Bruxelles, la Comitetul militar al Statului Major al NATO, efectuând în acelaşi timp stagii în instituții de apărare britanice, la Norfolk.
În 2014 a avansat în NATO, preluând poziția de comandant adjunct al Statului Major al forțelor militare din Europa (SHAPE).
Generalul Yakovleff este şi autorul unei cărți de strategie militară, „Tactique théorique”, publicată în 2006 şi reeditată în alte trei ediții. Ca expert, a scris numeroase articole de specialitate.
„Putin şi-a injectat singur o doză de ukrainium”
Văzut prin ochii lui Yakovleff, războiul din Ucraina este „o enormă eroare strategică a lui Vladimir Putin”. De altfel, cu amestecul de sobrietate şi umor care-l caracterizează, generalul spune adesea că „Putin şi-a injectat singur o doză de ukrainium”, o otravă lentă, similară poloniumului cu care l-a ucis pe defectorul Litvinenko la Londra, şi de la care i se va trage sfârşitul. Nu numai cel politic, ci şi sfârşitul fizic!
„Domnul Putin va deveni mai mult decât un personaj istoric: va deveni o unitate de măsură. Avem scara Richter pentru a masura seismele, o să avem scara Putin pentru a măsura gafele și erorile istorice. Vom spune: «Ai făcut o eroare de 1 putin», sau 2 ori 3 putini, da-da, nu râdeți!”, declara Yakovleff, în hazul general, într-un studio TV.
„Putin ar fi trebuit să se abțină în a invada Ucraina: am fi rămas cu impresia că armata rusă inspiră teamă, nu cu certitudinea că inspiră milă”, spunea generalul Yakovleff, expresiv, când lumea întreagă descoperea armata rusă, beată criță, cărând frigidere şi WC-uri în spate.
De atunci, generalul a câştigat o asemenea popularitate, încât fani ai acestuia au început să-i contabilizeze punchline-urile (a se vedea contul „Les punchlines de Yakovleff”, pe rețeaua X).
„Şi voi, ruşii, ce-ați făcut imediat după aia? V-ați dus şi le-ați luat Crimeea, drept mulțumire”
Pe măsură ce războiul a avansat, Yakovleff şi-a mărit eforturile în a atrage atenția că ajutorul militar pentru Ucraina nu-i va permite să învingă Rusia, ci doar să reziste. În ciuda pierderilor în oameni şi teritorii, armata ucraineană a devenit cea mai experimentată din Europa, o adevărată forță. Experiența acesteia ar fi un plus pentru NATO, spune generalul, recunoscând că alianța a făcut o eroare enormă atunci când, la Summitul de la Bucureşti (2008), a determinat țara vecină să renunțe la adeziune.
“La NATO am rāsuflat cu toții uşurați când Ucraina a renunțat la candidatură, care… ne stânjenea”, recunoştea generalul în fața lui Alexandr Makogonov, purtătorul de cuvânt al Ambasadei Rusiei la Paris. “Şi voi, ruşii, ce-ați făcut imediat după aia? V-ați dus şi le-ați luat Crimeea, drept mulțumire”, i-a trântit în față aceluiaşi personaj.
Acest duel, devenit celebru (probabil, singurul duel civilizat, de mare clasă, în direct, la televiziune, între un diplomat rus şi un înalt ofțer NATO), a avut loc înaintea contraofensivei ucrainene ratate. Makogonov, un as al propagandei ruse în Franța, diplomat strălucit şi povestitor fără egal al narativelor ruseşti despre război, s-a văzut pentru prima oară depăşit de argumente simple şi de bun-simț. Yakovleff a fost irezistibil: “Cu ce vă deranjează că aveți ca vecini țări din NATO? Stați putin: NATO înseamnă țări civilizate – Franța, Belgia, Germania… Franța – primul investitor în Rusia până, mă rog… alaltăieri, dacă pot să spun astfel. Germania – primul dvs. client, cu o poziție amicală, comprehensibilǎ față de Rusia… Deci, când spuneți «aoleu, NATO ne încercuieşte!» – cum?! Faptul că suntem vecini face din noi o amenințare?! Şi Franța are vecini: Belgia, Elveția… cu ce suntem noi o amenințare pentru ei sau ei pentru noi? Avem dreptul să fim vecini fără să fim o amenințare unii pentru ceilalți! De ce doar Rusia are această viziune, ori teamă obsesivă, că dacă eşti vecin, eşti implicit o amenințare?!“ (Dialogul în întregime – AICI).
„Trump e omul rușilor. Are sânge pe mâini”
Critic al lui Trump, în care nu are nicio încredere, Yakovleff crede că acesta va abandona Ucraina pentru că, pur şi simplu, nu-l place pe Zelenski şi pentru că liderul de la Kiev a refuzat să instrumentalizeze dosarul Hunter Biden.
După descoperirea în presă a relațiilor private între Trump şi Kremlin, datând încă din perioada „războiului rece”, generalul l-a numit direct drept „omul ruşilor”.
Yakovleff nu i-a iertat lui Trump blocarea ajutorului militar pentru Ucraina: “Oameni au murit pe front pentru că nu mai aveau muniție. Trump are sânge pe mâini”.
În viziunea sa, Trump ar trebui să-şi demonstreze forța în fața lui Putin, impunând un tratat de pace “perdant-perdant”: Ucraina va pierde mult în război, însă trebuie ca şi Rusia să piardă, cel puțin prin menținerea demilitarizării complete a Sevastopolului, în Crimeea.
Rezistența ucraineană la Pokrovsk, noile drone, controlul Mării Negre, creşterea PIB-ului ucrainean (în timp ce economia rusă se prăbuşeşte) sunt “mesaje transmise de ucraineni americanilor: «încă nu suntem morți, nu ne bateți coşciugul în cuie!»”.
Deşi admirator al forțelor armate americane, ca un bun ofițer NATO, generalul Yakovleff este extrem de critic față de societatea americană. Diagnosticul său este fāră echivoc: democrația americană este bolnavă, iar trumpismul nu este decât o manifestare a bolii, care e mult mai profundă.
Yakovleff e ferm convins că asistăm la sfârşitul unei lumi, bazată pe o ordine relativă şi imperfectă. Şi că ne asteaptă cam 20 de ani (mai mult sau mai puțin, probabil o generație) de haos.
Generalul nu crede că Putin doreşte invadarea altor țări, ci dezmembrarea NATO şi a Uniunii Europene. Pentru asta sapă de ani de zile, sponsorizând atât extrema dreaptă, cât şi extrema stângă, ducând un război de influență care început să-şi arate roadele.
Rusia nu crede şi nu agreează ideea egalității națiunilor în fața dreptului internațional, aşa cum a fost din 1945 încoace, ci doreşte stabilirea unei ierarhii a acestora – țara de pe locul 1, 2 sau 3 să poată spune celor plasate pe nivelurile inferioare: „Hello, tu nu faci ce vrei tu, faci cum îți spun eu!”.
Războiul din Ucraina, pe care Putin îl duce mai ales împotriva Occidentului, are şi unul dintre aceste scopuri: antrenarea într-o dezordine care să fisureze alianțele economice, politice şi militare existente, să impună o nouă ordine, de natură ierarhică. Revenirea lui Trump la Casa Alba îi dă, bineînțeles, mari speranțe dictatorului de la Moscova.
China, tributul și „țările barbare”
În acelaşi mod colorat detaliază generalul francez şi unghiul din care China vede lumea: „Statul comunist se consideră axa principală a lumii, Imperiul de Mijloc, prima putere mondială. Există două cercuri concentrice în jurul Chinei: cei care îi sunt tributari (în sensul medieval al cuvântului, țările care-i plătesc tribut) şi «țările barbare», cele care nu-i recunosc întâietatea şi refuză plata tributului. Chiar dacă se fereşte s-o spună fățiş, aceasta e viziunea Partidului Comunist Chinez, a lui Xi Jinping în particular”.
Cea mai barbară țară pentru China este SUA, bineînțeles: „Rusia face parte din centrul tributarilor, prin contractele de gaze, de exemplu – acesta este un fapt„.
Armată obligatorie și susținerea Ucrainei
Ce mai susține Michel Yakovleff, ce ar trebui să facem pentru binele nostru?
Întâi şi întâi, să apărăm Ucraina. Generalul insistǎ că sosirea militarilor din Coreea de Nord pe frontul ruso-ucrainean e o extindere a războiului care nu trebuie lăsată fără replică de către Occident. NATO ar trebui să ajute Ucraina, protejându-i spațiul aerian, cel puțin câteva zeci sau sute de kilometri în interiorul granițelor ucrainene, pentru a compensa oboseala sistemului de apărare antiaeriană a țării. (Imposibil să nu te gândeşti la ieşirea din pălăria alegerilor a lui Călin Georgescu, care vrea distrugerea „ruşinii naționale numită scutul de la Deveselu”.)
Societățile occidentale ar trebui să-şi organizeze întoarcerea la serviciul militar obligatoriu, fie şi nu numai pentru semnalul pe care l-ar da Rusiei – crede Yakovleff.
De asemenea, Europa ar trebui să renunțe la o serie de constrângeri care sufocă logistica armatelor țărilor membre şi să încurajeze finanțarea societăților industriale de armament.
„Şi să reflectăm împreună la un nou model de societate, în care războiul ar veni la noi, necăutat” – concluzionează generalul Yakovleff.
(Câteva referințe – AICI)
