Votul României în favoarea Acordului UE–Mercosur – exprimat de reprezentantul României în COREPER, cu mandat de la ministrul de Externe, Oana Țoiu, și lăudat de președintele Nicușor Dan – a transformat PSD și AUR în doi balauri naționaliști care scot flăcări pe gură. Semnatarii și susținătorii Acordului sunt etichetați drept „trădători de țară” și amenințați cu moțiuni în Parlament. Ministrul PSD al Agriculturii deplânge noua „nenorocire” care pică pe capul bieților fermieri români.
Este o escrocherie politică de proporții: cu nici o lună în urmă, în Parlamentul European, când au fost dezbătută clauza agricolă din Acordul UE–Mercosur, toți cei 6 eurodeputați aleși pe lista AUR s-au abținut de la vot, iar dintre cei 11 eurodeputați PSD, 9 au votat „pentru” și doi au lipsit de la vot. Așadar, niciun PSD-ist sau AUR-ist n-a fost împotriva Acordului, pe partea de agricultură, pentru care acum cele două partide și televiziunile arondate fac un scandal dezagreabil.
România a votat în favoarea Acordului comercial dintre Uniunea Europeană și statele Mercosur (Piața Comună Sudică), din care fac parte patru țări sud-americane (Brazilia, Argentina, Paraguay, Uruguay), dar la care sunt în curs de aderare și celelalte țări de pe sub-continent.
Anunțul privint votul României a fost făcut vineri de președintele Nicușor Dan. Acesta a precizat că, anterior deciziei, oficialii români și ai altor state europene au negociat cu parteneri sud-amercani „elemente suplimentare de protejare a producătorilor români și europeni, cu precădere în sectorul agricol”.
Din punct de vedere tehnic, Acordul a fost semnat de repreentantul României la COREPER (Comitetul Reprezentanților Permanenți), care are statut de ambasador. Acesta a avut mandat de la ministrul de Externe, Oana Țoiu (USR).
Marile avantaje ale Acordului UE–Mercosur, direct și indirect
Pentru „patrioții de tomberon” n-a contat niciun argument: PSD și AUR au simțit că e rost de capturat ceva voturi și au declanșat balamucul naționalist: săriiiiiți, USR (Nicușor Dan, Oana Țoiu) și premierul Bolojan ne vând țara, ne distrug agricultura, o să mâncăm numai vită argentiniană și pui brazilian!
În spatele zarvei „suveraniste” stau însă mult populism, o eormă iresponsabilitate, un munte de ipocrizie și un maldăr de minciuni.
Cea mai mare diversiune a scandalagiilor a fost cantonarea discuțiilor doar pe agricultură, ca și cum ar fi un Acord agricol UE–Mercosur, când el este, de fapt, un Acord comercial complet, pe toate palierele (industrial, energetic, agricol etc.).
O altă intoxicare este aceea că vom avea doar de pierdut din acest Acord, când în realitate el este extraordinar de benefic pentru Uniunea Europeană, din care face parte și România.
De exemplu, UE va avea acces inclusiv la imensele resurse ale Americii de Sud, intrând ca mare putere pe o piață de sute de milioane de locuitori care altfel risca să fie acaparată de chinezi, nord-americani etc.
Extremiștii români folosesc și un alt argument cu iz patriotard: dintre statele UE vor câștiga doar coloși industriali precum Germania și Franța, care-și vor vinde mașinile cu taxe mici în America de Sud. Dar nici o asemenea perspectivă nu e rea deloc: mașinile germane sunt construite cu piese fabricate în zeci de uzine din România, iar Renault produce masiv la Colibași. Daci insustria auto frganco-germană va prospera, vor beneficia de asta și sute de mii de români.
Apropo: bunăstarea Germaniei și a Franței va însemna și bunăstarea Uniunii Europene, adică și a României (prin fondurile europene care ne sunt repartizate, de exemplu). Ca să nu mai vorbim de milioanele de români care trăiesc în țările Europei Occdentale și care trimit bani și în țară de baștină…
Nicușor Dan: „Oportunități pentru exporturi în creștere”
Semnarea Acordului UE–Mercosur va presupune, pentru România, „oportunitatea de a exporta produse scutite de taxele vamale ridicate care erau aplicate până în prezent”, a apreciat președintele Nicușor Dan.
Totodată, Acordul va asigura prezența țărilor europene într-o regiune comercială importantă, ducând la „crearea uneia dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume”.
Acordul cu Mercosur prevede eliminarea taxelor vamale pentru 91% din toate produsele importate din UE, iar România va putea exporta avantajos produse din sectoare importante precum echipamente de transport (în special componente auto), aparate și dispozitive mecanice și electrice, produse metalice, materiale textile, a detaliat președintele.
Totodată, noul Acord va spori accesul țării noastre la materii prime critice, un aspect esențial din perspectivă strategică, pentru că se reduce astfel dependența de alte surse care pot folosi această pârghie ca instrument de presiune politică, a mai spus Nicușor Dan, cu referire evidentă la Rusia.
Agricultura este protejată: taxe mici doar pentru 1,5% din carnea de vită și 1,3% din carnea de pasăre a Europei, venite din America de Sud la standarde UE
15 produse agricole românești își vor păstra protecția privind indicațiile geografice de proveniență pe piața sud-americană, iar importurile europene la tarife vamale reduse sunt limitate pentru mai multe produse.
Astfel, cantitatea de carne de vită importată cu taxe vamale foarte mici nu poate depăși 1,5% din producția anuală a UE, iar carnea de pasăre – 1,3%. Tot ce depășește aceste cantități urmează să fie importat cu tarifele vamale aflate astăzi în vigoare.
De asemenea, toate importurile din Mercosur trebuie să respecte standardele UE de producție, inclusiv cele privind folosirea pesticidelor sau a altor substanțe.
Totodată, a mai spus Nicușor Dan, a fost inclusă o măsură suplimentară de protecție – o „clauză bilaterală de salvgardare”, care poate fi activată atunci când importurile unui produs cresc brusc și pun în pericol producătorii autohtoni.
În plus față de conținutul acordului, inclusiv ca urmare a solicitărilor României de adoptare de măsuri la nivelul UE pentru susținerea propriilor fermieri, Comisia Europeană va devansa pentru Politica Agricolă Comună o sumă adițională de până la 45 de miliarde euro din marja de flexibilitate, a precizat Nicușor Dan.
PSD și AUR – demagogie și naționalism rânced. Toți europarlamentarii lor au votat Acordul ori s-au abținut!
PSD și AUR întrețin o campanie demagigică împotriva Acordului UE–Mercosur, apelând la un naționalism grețos, alimentat cu minciuni grosolane.
Pentru PSD, ținta campaniei este USR, partidul reformist care-i stă în gât. De asemenea, gașca lui Sorin Grindeanu apasă pedala naționalismului în încercarea de a recupera din electoratul migrat la AUR.
„Suveraniștii” (AUR, SOS, POT și alte „așchii” desprinse din ele) au, de asemenea, două ținte: USR (singurul partid 100% reformist și pro-european din România) și Uniunea Europeană (care, orice-ar face, nu e bună, singura bună este Rusia lui Putin).
În numele PSD, campania toxică a fost asumată chiar de președintele Sorin Grindeanu. „Premierul Ordonanței 13” – sau „șpăgarul Nordis” – folosește termeni duri, făcându-i „trădători” pe Nicușor Dan, Oana Țoiu și USR în general. Grindeanu spune că decizia de a susține Acordul UE–Mercosur este „un act de trădare”.
Zeci de vuvuzele PSD au rostogolit punctajul primit de la partid, anunțând că vor folosi „toate pârghiile și toate procedurile existente la nivelul Parlamentului European pentru amendarea Acordului UE–Mercosur în sensul protejării intereselor fermierilor români și europeni”.
Acest Acord, negociat de țările UE de peste 25 de ani (!), a fost amendat de zeci de ori, pentru a proteja agricultura dn toate țările UE, inclusiv din România.
Demagogia PSD este pusă în flagrant de votul din 16 decembrie 2025, din Parlamentul European, cu privire la unele clauze din Acord legate de agricultură, când 9 din cei 11 europarlamentari ai PSD au votat „pentru”, ceilalți doi (Mihai Tudose și Gheorghe Cârciu) au lipsit de la vot. Așadar, niciunul n-a votat împotrivă!
Cum au votat europarlamentarii PSD clauza agricolă a Acordului UE–Mercosur
- pentru: 9 (Victor Negrescu, Gabriela Firea, Vasile Dîncu, Claudiu Manda, Maria Grapini, Dan Nica, Dragoș Benea, Andi Cristea, Ștefan Mușoiu)
- împotrivă: 0
- abțineri: 0
- absenți: 2 (Mihai Tudose, Gheorghe Cârciu)

Și „suveraniștii” încearcă să obțină capital politic din politizarea demagogică a Acordului UE–Mercosur. Într-un comunicat însoțit de un videoclip care ignoră întregul ansambl al Acordului, AUR susține: „Decizia lovește direct suveranitatea alimentară și sacrifică fermierii români în favoarea importurilor. AUR denunță această decizie drept un abandon național și o trădare a agriculturii românești!”.
Atenție, însă: la votul din 16 decembrie, din Parlamentul European, toți cei 6 eurodeputați aleși pe lista AUR s-au abținut de la vot! Ca și în cazul PSD, niciunul n-a votat împotrivă.
Cum au votat europarlamentarii aleși pe lista AUR clauza agricolă a Acordului UE–Mercosur
- pentru: 0
- împotrivă: 0
- abțineri: 6 (Gheorghe Piperea, Maria Teodorescu, George Axinia, Claudiu Târziu, Șerban Dimitrie-Sturdza, Cristian Terheș)
- absenți: 0.
Dintre cei 6 europarlamentari aleși pe lista AUR, doar trei mai fac parte din acest partid (Gheorghe Piperea, Maria Teodorescu și George Axinia). Claudiu Târziu și Șerban Dimitrie-Sturdza și-au făcut alt partid, iar Cristian Terheș a tot migrat până nu mai știe nici el pe unde se află.
Sorin Ioniță: „PSD e principalul sabotor al guvernărilor de coaliţie în care a intrat, pe principiul Putin – el dă şi tot el ţipă cel mai tare”
Comportamentu schizoid al PSD în privința Acordului UE–Mercosur a fost taxat cu argumente implacabile de Sorin Ioniță, directorul ONG-ului Expert Forum, în două postări pe Facebook.
„Ce naiba vrea PSD cu Mercosur?”
„Iată cum au votat în decembrie membrii PSD în Parlamentul European pe clauza bilaterală agricolă a Acordului de Parteneriat UE–Mercosur: 9 pentru şi două abţineri.
Deci, ce sens are tărăboiul brusc pe care-l fac acasă? Populism, ipocrizie şi dublu limbaj, ca de obicei, fireşte: una la Bruxelles, alta la Bucureşti. PSD e principalul sabotor al guvernărilor de coaliţie în care a intrat, pe principiul Putin – el dă şi tot el ţipă cel mai tare. Deoarece (PSD-iștii – n. red.) au fost mereu cocoloşiţi de parteneri şi nu li s-a dat cu sec când erau la ananghie.
Apropo: acordul cu Mercosur NU S-A APROBAT, cum a înţeles lumea la noi, şi nici nu se va întâmpla asta curând.
Doar s-a votat în COREPER (Comitetul Reprezentanților Permanenți – n. red.). Pentru a intra în vigoare, urmează aşa: vot în Parlamentul European; vot final în Consiliul UE; ratificare în parlamentele statelor membre (unde vor fi probleme cel puţin în câteva). Abia apoi se aplică scăderile de tarife de care se vorbeşte, ca să ajungă şi la voi vaca argentiniană mai ieftină.
Deci, nu va ambalaţi, că mai durează, garagaţa populistă PSD-AUR se va întinde luni de zile.”
„Tot cu Mercosur”
„La Digi 24, PSD-istul Victor Negrescu acuza «guvernul» că nu s-a consultat cu fermierii români și cu CES, nu le-a explicat ce e cu Acordul ăsta UE–Mercosur… etc.
În condițiile în care PSD e în guvern cu cei mai mulți miniștri, inclusiv al Agriculturii!
Iar ăla din studio n-a știut să-i dea cu sec: păi, și de ce n-ați organizat dezbateri cu fermierii?! Tăntălăul vostru de la Agricultură… sau baronul Paul Stănescu… sau oricare alt agro-lider PSD… Că voi călăriți agricultura României și primăriile rurale, nu altcineva, iar Acordul ăsta se discută de 25 de ani. Cine să facă informarea și dezbaterile, dacă nu PSD, care are puterea? Tata mare?
Dar așa e când ai presă obișnuită cu frâna de mână, nu observă chestiile evidente nici când o lovesc în freză.”
Burnete și Miruță arată că Acordul UE–Mercosur aduce avantaje mari Europei și României
Consilierul prezidențial Radu Burnete consideră că Acordul UE–Mercosur este, în esență, o asumare curajoasă a Uniunii Europene. Pe pagina sa de Facebook, Burnete a punctat:
- „Acordul oferă suficiente mecanisme de protecție în cazul în care în unele sectoare (cum este cel agricol) apar perturbări neașteptate.”
- „Acordul deschide o piață de peste 270 de milioane de consumatori, inclusiv pentru produsele românești, iar agricultura este protejată de cele mai restrictive clauze de salvgardare din toate acordurile semnate vreodată de Uniunea Europeană.”
- „UE demonstrează că poate fi un actor global care trebuie luat în seamă și că nu este destinată unei paralizii eterne din cauza intereselor divergente ale statelor membre.”
Și Radu Miruță, fost ministru al Economiei și actual ministru al Apărării, a explicat, pe pagina sa de Facebook, că decizia României de a susține acordul UE–Mercosur este „net avantajoasă pentru țara noastră”.
- „Industria românească (auto, echipamente industriale, siderurgie) este clar avantajată. Agricultura a susținut că este dezavantajată. Ambele sunt importante pentru România, deci balanța trebuie analizată corect. Cifrele sunt reci și fără culoare politică și de aici pleacă decizia.”
- „În 2023, România a exportat către țările Mercosur produse industriale în valoare de 176,5 milioane de euro, pentru care s-au plătit 47,4 milioane de euro taxe vamale. După semnarea acordului, aceste taxe devin aproape zero – un câștig direct și substanțial pentru economia românească.”
- „Potrivit datelor ARICE (Secretariatul General al Guvernului), importurile de carne de vită din țările Mercosur în 2023 au fost de 46 de tone, adică 0,05% din contingent, o valoare de 2.000 de ori mai mică decât pragul de la care se aplică taxe la nivel european. La carnea de pui, importurile au fost de 1.000 de tone, în timp ce limita stabilită prin acord până la care nu se schimbă nimic este de 180.000 de tone. Impactul este, așadar, nesemnificativ.”
21 de țări au votat „pentru”; Franța, Polonia, Austria, Irlanda și Ungaria – „împotrivă”; Belgia s-a abținut
Vineri, 9 ianuarie, țările Uniunii Europene au susținut în majoritate, în mod provizoriu, semnarea Acordului de asociere cu Mercosur. Ambasadorii celor 27 de state membre ale UE au indicat pozițiile guvernelor lor.
La votul din COREPER (Comitetul Reprezentanților Permanenți), organism care răspunde de pregătirea lucrărilor Consiliului Uniunii Europene, au fost îndeplinite cele două condiții obligatorii pentru aprobarea Acordului: să voteze „pentru” cel puțin 15 țări (din 27) ale Uniunii Europene, reprezentând peste 65% din populația blocului comunitar.
Mai exact:
- au votat „pentru” 21 de țări: Germania, Spania, Italia, Olanda, Danemarca, România, Suedia, Finlanda, Portugalia, Grecia, Bulgaria, Croația, Slovenia, Cehia, Slovacia, Lituania, Letonia, Estonia, Cipru, Malta, Luxeburg);
- au votat „împotrivă” 5 țări: Franța, Polonia, Austria, Irlanda, Ungaria;
- s-a abținut o țară: Belgia.
Acest vot deschide calea pentru ca președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să semneze Acordul cu partenerii Mercosur, posibil chiar de săptămâna viitoare.
Parlamentul European și cele naționale vor trebui, de asemenea, să aprobe Acordul, pentru ca acesta să intre în vigoare.
Atât Comisia Europeană, cât și țări ca Germania, Spania ș Italia susțin că Acordul reprezintă o parte vitală a eforturilor UE de a deschide noi piețe, pentru a compensa pierderile de afaceri cauzate de tarifele impuse de SUA și pentru a reduce dependența de China prin asigurarea accesului la minerale critice.
Oponenții Acordului, conduși de Franța (cel mai mare producător agricol din Uniunea Europeană), susțin că înțelegerea cu Mercosur va duce la creșterea importurilor de produse alimentare ieftine, subminând fermierii locali. Aceștia au lansat proteste în întreaga UE, blocând autostrăzi în Franța, Belgia sau Polonia și agitându-se inclusiv în România. Peste tot, însă, cei mai vocali fermieri, precum și politicienii care-i susțin, lansează minciuni în serie, folosind argumente false și ignorând cifrele și clauzele favorabile Europei.
Mercosur are 4 țări, dar se va extinde în toată America de Sud
Mercosur, prescurtarea de la Mercado Común del Sur (Piața Comună Sudică), este un bloc comercial sud-american înființat în 1991. Membrii săi cu drepturi depline sunt Brazilia (212 milioane de locuitori), Argentina (45,7 milioane), Paraguay (7 milioane) și Uruguay (3,4 milioane).
Venezuela a aderat în 2012, dar calitatea sa de membru a fost suspendată în 2017 (dictatura Chavez – Maduro).
În decembrie 2012 a fost semnat Protocolul de aderare a Boliviei la Mercosur. Acest protocol este în curs de ratificare de către parlamentele țărilor Mercosur.
De asemenea, Chile se află în proces de aderare deplină, iar Peru, Columbia, Ecuador, Guyana și Surinam au statut de țări asociate.
Împreună, țările Mercosur formează a 6-a economie ca mărime din lume, cu o populație totală de aproape 270 de milioane locuitori.




Toți, dar absolut toți comuniștii ăștia-mincinoși ordinari, se bat în piept cu orice ocazie că sunt mândrii că sunt români. Fac gestul acesta fără pic de rușine. 🤮😡
“Vorbe nu fapte!” Stia bine domnu’ ca poporu’ crede in vorbe si nu este interesat de fapte. Cei ce au adus economia unde este sunt invitati sa vorbeasca azi la tv; poporul este de acord cu ei pentru ca ii critica pe cei de azi.
Ciulama creiere la ciulama tv.