Românii vor să fie măreți din nou. Suverani și măreți! Cum? Luând la bătaie un amărât de om, departe de țara lui, de prietenii lui, de familia lui. Lipsit de orice apărare, lipsit de oricine l-ar putea ridica de jos, l-ar putea alina.
Un „patriot” geto-dac a lovit un „invadator” – un om simplu, care muncește pe brânci, făcând munci pe care de ceva timp bătăușii care se vor măreți și suverani nu le mai acceptă. Sunt peste măreția lor, deh. Liderii de galerie îi aplaudă, îi asmut și mai tare. Aur curat! Acum e momentul nostru istoric!
În măreția lor, își aleg victimele care să le valideze eroismul dacic. Nu s-ar lua de un turist galez sau irlandez care-i cotropește țara, îi aglomerează centrul orașului. Nu s-ar lua de un ucrainean strigându-i în față „Slavă Rusiei!”. Nu! El este curajos! Lovește cu sete în oameni nevolnici, fără apărare.
Măreț și mândru. Nu prin lucruri mărețe care să schimbe în bine lumea în care trăim. Care să ne pomenească în istorie sute de ani după. Nu! Prin stâlcirea în bătaie a unui om care caută binele pe aici, făcând o muncă cinstită, singura lui vină fiind că nu s-a născut aici, că nu are culoarea pielii care trebuie sau Dumnezeul potrivit.
Atâta putem, atâta facem. Nici măcar nu ne gândim că, în măreția noastră, mujicii noștrii plecați afară riscă și ei acum același tratament măreț, dacă alții s-ar coborâ la nivelul nostru…
În măreția lor, acești viteji de canapea, iubitori de pace și bătăuși de nevolnici, strigă după mama când sunt prinși. Vor la mama. Vor țâță, vor în brațe. Vor pace. Se smiorcăie că sunt făcuți de rușine. Că riscă închisoarea. Că trebuie să răspundă pentru faptele lor. Urlă că sunt atacați politic.
Măreț și eroic! Popor de moluște…
Iarăși narațiuni… De decenii întregi trăim cu narațiuni, viteji de canapea și comentarii de fotoliu. Narațiuni de moluște, vorba opinentului
E timpul să ne întoarcem la Hoarda de AUR 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣