joi, septembrie 19, 2024
AcasăOpiniiElena președinte și USR la guvernare!

Elena președinte și USR la guvernare!

-

Acum 8 ani am ieșit prima dată în stradă pentru a strânge semnături pentru USR, la alegerile parlamentare din 2016. Am fost atunci printre cei care au ales să-și dea demisia din guvernul tehnocrat și să “mă bag” într-o mișcare reformatoare care își propunea să se lupte cu coloșii PSD și PNL.

Țin minte și astăzi cum eram nevoiți atunci să le explicăm oamenilor de ce avem nevoie de semnăturile lor, mulți nici nu știau că aceasta este procedura pentru ca un partid să participe la alegeri. Până acum 8 ani, aproape nu vedeai niciodată vreun reprezentant al unui partid în stradă, cu lista de semnături în mână.

Ieri am ieșit din nou pe stradă, pe Calea Victoriei, să strângem semnături, așa cum o facem de fiecare dată. Am fost cu USR Tineret.

Mulți oameni veneau direct la noi. “Pentru semnături, nu?”, ne întrebau. E un reflex democratic care multora le-a intrat în obișnuință.

- Advertisement -

Uneori tindem să credem că nu s-au schimbat multe de când a apărut USR în politica românească, dar încercați să vă aduceți aminte de vremea lui Dragnea și înainte de el!

USR continuă să strângă semnături pe bune, cu pixul și tabelul în mână, pe stradă, printre oameni. Ne-a intrat în ADN.

- Advertisement -

Am spus mereu că schimbarea României este un maraton și nu un sprint. Elena președinte și USR la guvernare în 2025 sunt alți pași din maraton.

Ca de fiecare dată, puteți participa și voi să ne ajutați să strângem semnăturile, găsiți formularele și intrucțiunile de completare pe usr.ro.

DE ACELAȘI AUTOR:

PNRR-ul ăla rău pe care nu-l găsea Ciolacu

Ciolacu și „procedura de selecție” PSD-istă

Schema alba-neagra la vot. Sectoarele 1 și 2 nu sunt excepții!

3 COMENTARII

  1. Maratonul pe care ziceți că-l purtați e pe sfârșite. Cu greșeli de tip pnlsd e greu să-l și câștigați. USR de azi nu mai seamănă cu cel din 2016. Și mă doare. V-ați asemănat
    înfiorător de mult cu partidele vechi, grosolane ce luptă doar pentru camarila lor. Ce păcat.

  2. s-a schimbat, face multe greseli politice dar nu va semana niciodata cu Psd Pnl aceeasi mizerie. Sau cu zombii politici auristi si geonisti. Sa-i urmarim mai atent si sa facem comparatie.
    Succes USR, Succes Elena Lasconi!

  3. Ludovic Orban presedinte si Polul de dreapta-conservator FD-PMP-PNT-Maniu-Mihalache daca nu la guvernare,in parlament!!!! ,NU sa faca o guvernare cum vrea lasconi,cu peneleul si cu pesedeul!!!! RUSINE,IMFATUATILOR!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -