duminică, decembrie 14, 2025
AcasăOpiniiDupă 36 de ani. Din nou în Piața Unirii

După 36 de ani. Din nou în Piața Unirii

-

În urmă cu 36 de ani, prin Iași erau răspândite manifeste ce chemau la o demonstrație împotriva regimului ceaușist.

„Participați la demonstrația din P. Unirii. La 14XII Ora 16”, scriseseră – cu o matriță confecționată din radieră – cei din „grupul Spiridon-Prutianu”.

A fost mobilizare mare din partea regimului. „Dinamoviada” a fost mutată de la Oradea la Iași, ceea ce a însemnat că peste 100 de luptători ai Ministerului de Interne erau cazați în hotelul „Unirea”. De la Centru au venit încă de pe 12 decembrie – după o discuție cu Elena Ceaușescu – generalii Ion Olteanu și Ion Coman, însoțiți de o garnitură de tren cu militari din unitățile din Vrancea. Stația de tramvai din Piața Unirii a fost desființată, în Piață au fost instalate mașini cu tunuri de apă, iar staționarea era interzisă.

- Advertisement -

O racolare imprudentă a lui Dorian Vlădeanu, nepotul primului-secretar de Vaslui, a făcut ca grupul să fie deconspirat. Astfel, la evenimentul ce urma să aibă loc pe 14 decembrie, primii sosiți în Piața Unirii au fost reprezentanții regimului opresiv. Au urmat arestări și bătăi, până la fuga Ceaușeștilor, opt zile mai târziu.

Înaintea acestui episod, ce poate fi socotit avanpremiera Revoluției din 1989, a mai existat un rateu în august ’89. Exista un grup ce uneltea împotriva lui Ceaușescu, format din Ion Iliescu, Ilie Dodea (șeful Centrului de Librării Iași, întors de curând din postul de șef de catedră la Academia „Ștefan Gheorghiu”) și Alexandru Tacu (bibliotecar la Combinatul de Utilaj Greu din Iași). Ei planificaseră să convoace o adunare populară tot în Piața Unirii, pe 2 noiembrie 1989, însă moartea fulgerătoare a lui Dodea, survenită în august 1989, a dus la anularea planului.

Totuși, pe 1 noiembrie 1989, Ion Iliescu a fost văzut la Iași alături de Petre Roman.

- Advertisement -

Scriitorul Tudor Octavian mărturisea că, pe 23 august 1989, ar fi asistat la o întâlnire între Ion Iliescu, Virgil Măgureanu și Andrei Pleșu la Tescani, județul Bacău.

Deci, Iliescu s-a mișcat în mai multe grupuri, în primul rând în „Corbii”, ale căror urme în România se pare că au fost duse de Măgureanu la Moscova spre păstrare alături de Tezaur.

A urmat Revoluția, cu tot ce se știe și cu tot ce se colportează despre ea. A fost o revoluție, cu siguranță, realizată printr-o mișcare populară ce a mascat o lovitură de stat realizată de Armata Română, ce a adus la conducerea țării persoane cândva înlăturate de Ceaușescu pentru colaborările strânse cu serviciile de informații din Uniunea Sovietică. Sau, după cum spunea senatorul țărănist Ionel Săndulescu, s-a produs o „rekaghebizare a României”.

După 36 de ani, pe 14 decembrie 2025, circulă pe toate rețelele de interacțiune socială o nouă chemare la demonstrații în Piața Unirii, pentru ora 17, în sprijinul unor magistrați ce s-au raliat demersului jurnalistic ce demască noua caracatiță din justiția română. Specific regimului comunist a fost justiția făcută de și la partid. Membrii de vază nu ajungeau în fața instanței dacă conducerea superioară de partid și de stat decidea altfel, ci erau exilați în diverse funcții, pentru ca partidul să aibă control asupra lor. Așa s-a procedat și-n postcomunism de către vechii tovarăși convertiți. Să ne amintim de discuția de la sediul partidului dintre prim-ministrul Adrian Năstase și ministrul Justiției, Rodica Stănoiu. Să ne amintim apoi și de formularea lui Dan Voiculescu – „dacă nu avem Justiția, nu avem Puterea”.

În timpul în care premierul Sorin Grindeanu, argatul lui Liviu Dragnea (același Grindeanu care este astăzi președinte al PSD), semna odioasa Ordonanța 13, lumea a ieșit în stradă pentru a se opune ingerințelor politicului în actul de justiție. Astăzi, lumea iese în stradă pentru a se opune abuzurilor comise de către cei ce ar trebui să apere justiția din interior.

Cum s-a ajuns aici? Tot din cauza politicului, care nu și-a abandonat dorința de a avea o justiție a sa. Sub oblăduirea lui Cătălin Predoiu s-a produs o contrareformă a justiției, modificând proceduri ce dau posibilitatea punerii unor dosare în mâna unor anume judecători. Și astfel vedem cu curg prescrierile și distrugerea dosarelor prin înlăturarea probelor. Un grup ajuns la conducerea sistemului de justiție a ajuns să terorizeze o întreagă categorie profesională.

Ieșirea conducerii Curții de Apel București pentru înfierarea magistraților care au ieșit din front și primirea sub ochii presei a comenzii venită de la președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea (fostă președintă a Consiliului Superior al Magistraturii, dar și a Curții de Apel București), au venit să confirme tot ceea ce s-a prezentat în documentarul realizat de Recorder.

Contraofensiva nu se oprește însă aici. Actualul ministru al justiției, Radu Marinescu, fost avocat al Liei de la Craiova (Lia Olguța Vasilescu), distribuie materiale denigratoare la adresa unei judecătoare ce s-a raliat protestului împotriva Liei de la Curtea Supremă (Lia Savonea) și al Lianei sale de la CAB (Liana Nicoleta Arsenie). Avem în față sistemul ce a capturat justiția: Liile cu Lianele lor, răspândite în sistem.

Să ne mai întrebăm ce formațiuni politice sunt solidare cu anomaliile din justiție? Din nou, Soros este luat din patul său, în care zace de ceva timp de bătrânețe, și făcut vinovat de atacul la adresa celor ce și-au trecut justiția română pe persoană fizică.

Și ce-o să obțineți dacă pleacă Lia și Liana sa? – întreabă complicii, lașii și interesații. O revenire la normal, cu eliminarea prevederilor introduse de echipa Predoiu în legile justiției, ce au făcut posibilă transformarea unei instituții precum CSM într-una menită doar să servească unei caste ce se vrea deasupra legii.

Cu siguranță, acum 36 de ani, complicii, lașii și interesații s-au întrebat la fel când au văzut manifestul ce-i chema la demonstrație. Și cei ce au riscat au câștigat. Iar complicii, lașii și interesații au profitat și ei de câștig, fără să-și asume nisiun risc.

După 36 de ani, Piața Unirii este tot acolo, însă nu-i mai așteaptă cu tunuri de apă pe protestatarii de la ora 17. Curajul celor de acum 36 de ani a făcut din Piața Unirii un loc în care cei ce ies pentru o justiție independentă își pot manifesta nemulțumirea fără a fi expuși violenței și abuzurilor.

Unele lucruri, precum Piața, s-au schimbat în toți acești 36 de ani; altele au rămas la fel, cum este credința în dreptate a protestatarilor. Din păcate, la fel rămân și complicii, și lașii, și interesații.

14 decembrie 2025

DE ACELAȘI AUTOR:

Zeloșii lui Zelea

King Kong

Am învins! Lupta continuă

Hibernatus

Valhallii

ALTE EDITORIALE:

GRIGORE CARTIANU: De ce minți, Lulea?

ADRIAN PAPAHAGI: La luptă, Nicușoare!

CRISTIAN GHINEA: Domnu’ Bolojan, scăpăm și noi de Predoiu?

CRISTIAN PĂUN: Mâna lui Orban

MARIE-COSETTE HANGANU: Un șut în dosul suveranismului de duzină, un pas înainte către o Europă federală. Mario Draghi la Oviedo

PAUL PALENCSAR: Așa arată eroii!

VLADIMIR MUNTEANU: Ne-am săturat de voi, magistrați corupți! Nicușor Dan, trezește-te!

DANA HERING: Duamna Anca și-un cățel în lesă

MIHAI RĂZVAN MORARU: Boții nu votează!

VITALIE COJOCARI: Cazul Ermak

MATEI UDREA: „Occidentul modern trebuie să moară!”

DOINA DABIJA: Discuţii trăsnite (V)

- Advertisement -
Articolul precedent
Articolul următor

3 COMENTARII

  1. d-LE Bocancea poate nu stiti dar 99la suta din moldoveni au votat AUR si pe Kremlin( sincer mi-e sila sa-i rostesc numele!)…tot acelasi procent ii asteapta pe rusi ca le va fi mai bine, au uitat vremurile pe care le-au trait si mai ales ca nu mai pot sa invete pt o meserie , nu mai sunt intreprinderile care au fost taiate la fier vechi, nu conservate pt viitor!
    D-stra ne-ati vorbit despre dorinta nebuna de a fi liberi pe care au avut-o parintii nostri, dar nu v-ati intrebat ce vor copiii si nepotii acelor EROI?!

    • Declaratia de la Budapesta, din iunie 1989, nu a fost semnata de Regele Mihai.
      Aprofundeaza ce spune AI(intelegenta artificiala) despre aceast subiect, nu un ziarist oarecare, partinic si conflictual.
      Ca ungurii viseaza „cai verzi pe pereti”, asta e alta treaba! Si noi visam!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -