L-am auzit cu toții pe directorul septuagenar al Muzeului Național de Istorie a României (MNIR), arheologul Ernest Oberländer-Târnoveanu, spunând că nu-și dă nicio „demisie de onoare”, cum i-a fost solicitată de ministreasa Culturii, fiindcă n-a încălcat nicio lege. Ba mai mult, ar fi respectat tot protocolul de împrumut al Tezaurului Dacic.
N-o fi nesocotit legea scrisă, dar a călcat în picioare cel puțin două legi nescrise extrem de importante. Iar dacă mâine s-ar organiza un vot pe tema asta, cei mai mulți compatrioți l-ar dori plecat cât mai repede de la conducerea instituției. Acest lucru n-are nimic de-a face cu strălucitele sale calități de istoric.
În primul rând, Ernest Oberländer-Târnoveanu (74 de ani) a încălcat legea bunului-simț. A rămas în fotoliul călduț de șef, în ciuda faptului că este de ani buni și pensionar. Adică, ia și o pensie de peste 4.200 de lei, și un salariu gras de director de peste 9.000 de lei. În total, peste 13.000 de lei pe lună!
Este o problemă majoră, ce ține de conștiință, de caracter, de orgoliu personal. În mod normal, domnul Oberländer-Târnoveanu trebuia să-și trăiască frumos viața de pensionar după zeci de ani dedicați muncii în muzeu, nu să tragă cu dinții să rămână conducător încă 9 ani de zile peste vârsta de pensionare, fără a da semne că are de gând să se oprească aici.
La fel de adevărat, trebuia să lase pe altcineva să preia conducerea muzeului. Evident, o persoană mult mai tânără, care dobândise deja experiență, iar aceasta să elibereze la rândul ei postul deținut pentru angajarea cuiva, poate, și mai tânăr. În acest fel, s-ar fi dat o șansă în plus, de evoluție în carieră, la cel puțin doi oameni mai tineri, bine pregătiți, care să nu fie nevoiți altfel să îngroașe rândurile diasporei.
Nici statul român, nici MNIR, nici domnul Oberländer-Târnoveanu nu pot invoca faptul că actualul director e de neînlocuit, că în subordinea sa ori în sistemul muzeal nu există oameni capabili să-i preia atribuțiile. Prin fișa postului de manager, însuși domnul Oberländer-Târnoveanu avea obligația de a forma noi conducători cu aptitudini manageriale. Dacă n-a făcut-o, aceasta este o nouă bilă neagră!
Confiscând postul de director mult după vârsta de pensionare, domnul Oberländer-Târnoveanu a arătat o mentalitate de tristă amintire. Una de tip ceaușist: stai în post până te dă afară vreo infirmitate gravă ori însăși moartea, sau poate vreo Revoluție, considerându-te cel mai capabil și de neînlocuit.
A fost nevoie de mica „revoluție” generată de furtul artefactelor dacice (unele chiar predacice, din vremea sciților) pentru ca domnul Oberländer-Târnoveanu să fie înlăturat din post cu toată opoziția lui. E șocant să fii stăpânit de atâta egoism la 74 de ani, încât să nu accepți că ți-a trecut vremea de manager public. Poți rămâne un expert apreciat, nu însă un conducător energic și destoinic.
În al doilea rând, domnul Oberländer-Târnoveanu a încălcat o lege care ține de competența specifică postului. Acum se vede clar că dânsul nu era deloc potrivit pentru a fi manager. Iar asta nu se traduce printr-un CV beton, din care să reiasă că trebuie să știe limbi străine la perfecție, că e super istoric și autor de cărți.
A fi manager presupune cu totul altceva: să fii capabil să atragi bani, ca să dezvolți instituția pe care o administrezi, nu să nu aștepți lună de lună numai pomana venită de la Guvern. Din acest punct de vedere, domnul Oberländer-Târnoveanu n-a realizat ceva remarcabil – și vizibil – în cei 14 ani de mandat.
Practic, după cum a scris și o bună parte a presei, clădirea care găzduiește instituția condusă de domnul Oberländer-Târnoveanu stă să se prăbușească, în loc să fie modernizată, de pildă, cu bani europeni și să i se facă ulterior reclamă în lume, ca să afle străinii ce beneficii ar avea dacă ar vizita Muzeul Național de Istorie a României.
Revoltător de-a dreptul este că subsolurile pline de mucegai ale acestui muzeu sunt „poleite” cu sute de mii de exponate care nu pot fi scoase la lumină pentru vizitatori din lipsă de spațiu adecvat. Asta, deși sunt obiecte de patrimoniu național.
Sunt 700.000 de obiecte vechi. În 14 ani, cât a stat „sfântul” director în fotoliul de șef, acestea puteau fi valorificate. Nu s-a întâmplat însă nimic. Totul a funcționat pe modelul „Ziua trece, leafa merge”. Leafa și, în paralel cu ea, și pensia.
Rămâne tot așa, dar cenzurat. Dezamăgitor…
Confiscarea functiilor bugetate este o forma a comunismului adaptat timpurilor. Nu mai nationalizezi averile oamenilor, nu le mai spui dusmani ai poporului, dar ii pui la munca pentru parazitii natiunii.
Oare cat timp statul va mai permite unor smecheri sa incaseze si pensie si salariu platite din bani publici? Ar fi murit de foame acest domn indispensabil daca ar fi incasat doar salariul de 9000 de lei dupa ce a implinit varsta de pensionare, iar cei 9 ani de cand a ramas in sistem sa i se puna la vechimea in munca si sa se socoteasca la calculul pensiei? Domnul nu are nicio vina, este doar un nesimtit, vinovatul principal este statul roman.
Dar cum se face ca intotdeauna nemtii si maghearii din România au fost considerati superiori moral si etic , dar si cultural / acestia fiind descendenti ai unor vechi si civilizate culturi vest europene / , romanilor. Atat domnul istoric Oberländer cat si domnul profesor Johanes s-au dovedit a fi aroganti si dispretuitori, nefiind decat prost crescuti.
Erata, ungurii