Editorial Dan Cristian Turturică, pe digi24.ro.
E și mai clar pe cine mizează Rusia în România
- O puzderie de oficiali ruși și ”analiști” militari care miros de la o poștă a GRU s-au apucat, ca din senin, să vânture ideea unui război iminent în regiune și să ne amenințe. Vorbesc cu lejeritate de rachetele Tomahawk cu încărcătură nucleară pe care SUA le va plasa în România în curând, despre cât de ușor ar putea distruge baza de la Deveselu și cum rachetele hipersonice Kinjal, așa-zisele arme invincibile ale Kremlinului, au fost create special pentru a lovi țara noastră. Nu este deloc întâmplător.
- Rusia se folosește de mult de sistemul antirachetă de la Deveselu pentru a-și juca sceneta favorită, în care se prezintă drept victima agresiunilor SUA și NATO. Așa justifică și încălcarea Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare. Cu toate că știe foarte bine că ”scutul” este doar un scut, nu o suliță. Dar pentru că nu au o minciună mai bună nici măcar atunci când sunt întrebați de ce nu mai permit monitorizarea aeriană a enclavei Kaliningrad, vorbesc despre Deveselu.
- Există vreo amenințare reală pentru România, dincolo de retorică? Nu. În cei 15 ani de când am intrat în NATO, Rusia nu a avut o putere executivă la București care să-i priască mai mult decât cea instalată în decembrie 2016. De ce ne-ar ataca acum, când îi convin de minune foarte multe lucruri care se întâmplă la București?!
- Despre acțiunile programatice de slăbire a încrederii cetățenilor în instituțiile statului am scris de nenumărate ori. La fel și despre conflictul coaliției de guvernământ cu Uniunea Europeană. Ambele servesc de minune Moscovei. Se vorbește, însă, prea puțin despre cel mai palpabil cadou pe care regimul Putin l-a primit anul trecut: amânarea începerii investițiilor pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră. Care echivalează cu întârzierea obținerii independenței energetice și perpetuarea dependenței de gazul rusesc. (…)
- Lipsa de predictibilitate poate scoate complet o țară de pe lista marilor proiecte economice. Când nu știi precis ce taxe va trebui să plătești sau pe ce venituri poți să contezi, este imposibil să întocmești un plan de afaceri care să convingă acționarii. Nimeni nu poate garanta o doză mare de probabilitate că el se va și realiza. Și nimeni nu se încurcă cu o țară făcută parcă pe nisipuri mișcătoare când există multe altele care se întrec în a oferi marilor investitori cele mai bune condiții posibile, care să le minimizeze riscurile și să le maximizeze profitul.
- Așa trebuie înțeleasă și decizia de acum câteva zile a grupului OMV Petrom de a amâna începerea exploatării gazelor din Marea Neagră. Guvernarea PSD-ALDE nu oferă în clipa de față garanția că planul de afaceri pe care și l-au făcut nu va fi dat peste cap de alte decizii contradictorii, pripite, luate înaintea unor studii de impact solide, nediscutate cu mediul de afaceri, precum cele adoptate la sfârșitul anului trecut, când au introdus celebra ”taxă pe lăcomie.”
- Asta blochează punctual, în acest moment, demararea celui mai mare proiect energetic al țării, care ne-ar putea aduce nu doar independența energetică, ci și șansa de a deveni un jucător regional important în acest domeniu.
- Doar că lipsa de claritate și de predictibilitate nu reprezintă decât o parte a problemei. Cealaltă parte, despre care companiile implicate nu vorbesc public, reprezintă marea dilemă pe care o ridică nu doar ”taxa pe lăcomie”, ci toate măsurile adoptate în ultimele luni. Asistă la o demonstrație monumentală de prostie și de incompetență, sau la un plan deliberat de sabotare a șansei istorice de a ne elibera de servituțile pe care le implică dependența de gazul rusesc?
- Ce a făcut coaliția PSD-ALDE, cu susținerea UDMR, în domeniul energetic se pliază la fel de bine pe interesele Rusiei, pe cât s-au pliat și acțiunile ostile împotriva explorării gazelor de șist, de acum șase ani. Cifrele vorbesc de la sine: importul de gaze naturale din Rusia s-a majorat, în luna noiembrie 2018,cu 45% față de noiembrie 2017, în timp ce prețul de import a crescut cu 40%!
- Așadar, nu doar nu că nu am făcut pași să valorificăm gazele din Marea Neagră, dar importăm mult mai mult, la un preț crescut semnificativ. Cum am ajuns aici? Simplu. Măsurile luate anul trecut au descurajat producția internă. Avantaj Gazprom!
- Și acesta este doar începutul. Dacă puterea persistă în planul ei de a lovi în producătorii interni, mai multe zăcăminte existente vor deveni nefezabile economic, astfel încât producția internă va scădea și mai mult. Ceea ce înseamnă că, în absența începerii extracției de gaze din Marea Neagră, vom importa din ce în ce mai multe gaze din Rusia.
- Ca să înțelegem și mai bine absurdul situației în care ne aflăm trebuie să ne uităm la Polonia. Țară care importă 75% din necesarul de gaze, 63% venind din Rusia. Faptul că nu au avut norocul să descopere o rezervă semnificativă de hidrocarburi precum cea din Marea Neagră nu i-a împiedicat să își facă o strategie prin care să se desprindă din încleștarea Gazprom. Pentru ei, șansa se numește gazul lichefiat, adus din SUA și din Qatar.
- Polonia a început de acum 13 ani construcția unui terminal de gaz lichefiat, la Świnoujście. Nici la ei lucrurile nu merg perfect, astfel încât proiectul a fost terminat abia în 2016. Cu toate astea, a fost încheiat la timp pentru a profita de pe urma revoluției gazelor de șist, care a avut loc în Statele Unite, și care a dus la scăderea drastică a prețui gazelor.
- Spre deosebire de România, Polonia s-a folosit de această oportunitate atât pentru a-și reduce dependența de gazul din Rusia, cât și pentru a-și consolida parteneriatul strategic cu SUA pe o dimensiune pe care Washingtonul o consideră esențială, cea energetică.
- Concret, anul trecut, PGNiG, compania națională de petrol și gaze a Poloniei, a semnat contracte pe 20 de ani cu trei companii americane de la care va importa aproape 6 milioane de tone de gaz lichefiat, anual. Asta înseamnă 40% din consumul de gaze anual, actual, al Poloniei.
- Împreună cu importul de gaze lichefiate din Qatar și de gaze prin conductă din Norvegia, contractele cu firmele americane îi vor permite Poloniei să nu mai reînoiască contractul cu Gazprom, care expiră în 2022. Așadar, nu doar că își vor reduce importurile de gaze din Rusia. Nu vor mai importa deloc de la fostul mare frate de la Răsărit! Și deși grosul importurilor va veni, pe vase, tocmai din Statele Unite, prețul pe care îl vor plăti va fi cu cel puțin 20% mai mic decât cel al Gazprom.
- În antiteză, România ratează șansa, pe care Polonia nu o are, de a-și exploata propriile resurse, fără să apeleze la importuri care vin de la mii de kilometri depărtare, cu prețuri pe măsură. România, care reproșează de ani buni Americii că nu investește mai mult la noi, ratează șansa de a-și vedea visul cu ochii și de a întări parteneriatul economic cu principalul aliat, oferind ceva ce nu costă nimic: claritate și predictibilitate.
- Și mai ratează ceva, foarte important! Până o să descoperim formula creșterii economice miraculoase, este limpede că nu avem resurse pentru a ne proteja singuri de amenințările externe. Azi, depindem de SUA și de celelalte țări din NATO pentru a ne apăra în cazul unui atac. Pornirea investițiilor americane în exploatarea gazelor off-shore va oferi Washingtonului un motiv în plus să se implice și mai mult în apărarea Mării Negre. Cine are de pierdut din asta? Doar Rusia. De aceea, Putin face tot ce ține de el ca Marea Neagră să rămână ”lac rusesc.”
Textul integral, pe digi24.ro.
