joi, noiembrie 21, 2024
AcasăFără categorieCORUPȚIA UCIDE. Un tren cu 140 de pasageri a sărit de pe...

CORUPȚIA UCIDE. Un tren cu 140 de pasageri a sărit de pe şine. O femeie a fost azvârlită din vagon şi are picioarele fracturate. Călătoria cu trenul a devenit un coşmar

-

Călătoria cu trenul a devenit un coşmar. Garnituri cu prea puține vagoane, viteză mică de deplasare, întârzieri înfiorătoare, condiții umilitoare în vagoane. Și, mai grav decât toate: insecuritatea deplasării. Oricând poate sări trenul de pe şine.

Astăzi, două trenuri au deraiat. Unul de pasageri, celălalt de marfă. S-a întâmplat în două județe vecine: Hunedoara și Caraș-Severin.

Trenul de persoane, un Inter Regio (acceleratul de altădată), IR 1821, circula pe ruta Constanța-Arad, cu o escală făcută în București Nord.

- Advertisement -

O femeie a fost aruncată din tren

În judeţul Hunedoara, între Petroșani și Subcetate, pe un sector cu restricții de viteză, au deraiat trei din cele șase vagoane ale garniturii. Ultimele trei. Trenul a lovit și un stâlp de electricitate. Era ora 7.15.

În cele trei vagoane deraiate se aflau în jur de 60 de pasageri, iar în celelalte trei vagoane – aproximativ 80 de călători, precizează CFR Călători.

Când ultimele trei vagoane au sărit de pe șine, o femeie, care stătea aproape de ușă, a fost aruncată din tren, izbindu-se de pământ. Femeia s-a ales cu picioarele fracturate şi a fost transportată la spital, urmând a fi operată.

- Advertisement -

Toți pasagerii au fost mutați în primele trei vagoane ale trenului, neafectate de accident. La fața locului s-a deplasat o nouă locomotivă, una Diesel, care a preluat cele trei vagoane, tractându-le spre destinația finală: Arad. Călătoria a fost reluată după o pauză de peste trei ore.

A deraiat şi un marfar

Tot astăzi, conform Infotrafic, circulaţia feroviară a fost întreruptă de dimineață între staţiile Berzovia şi Oraviţa (judeţul Caraş-Severin), după ce 6 dintre cele 9 vagoane ale trenului marfar 69498 au deraiat, din motive tehnice. Trenul, care apaține unui operator privat, transporta cereale pe ruta Grădinari – Timişoara Nord. În urma accidentului nu au existat victime.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -