Cea mai gravă gafă din cariera politică a prim-ministrului Marcel Ciolacu este una care ar trebui să provoace demisia sa imediată. Președintele PSD s-a înhăitat cu un trumpist român din SUA, falitul înfumurat Dragoș Sprînceană, și l-a încurajat pe acest „emisar” sau „trimis special” al său să transmită mesaje toxice anturajului președintelui Donald Trump.
Afirmațiile lui Sprînceană arată perversitatea lui Ciolacu, care pozează în pro-european, dar face jocuri anti-UE, ant-Franța și anti-Macron, așteptând momentul potrivit „să întoarcă armele”. În plus, prim-ministrul i-ar fi spus „emisarului” său că, de fapt, România nu ajută Ucraina și că e în dezacord cu UE pe aceată temă! O poziție apropiată de cea a premierului maghiar Viktor Orban, „oaia neagră” a Europei.
Sprînceană însuși este un pesonaj „defect”, care gândește și se exprimă în regim de fake-news. El e pătruns de doctrina MAGA, în numele căreia spune senin că Emmanuel Macron „dorește continuarea războiului din Ucraina”, deși sigurul șef de stat care refuză încheierea păcii este dictatorul rus Vladimir Putin.
Dezastrul diplomatic provocat de tandemul Marcel Ciolacu (57 de ani) – Dragoș Sprînceană (45 de ani) este cea mai gravă criză de politică externă cu care s-a confruntat România în ultimii 34 de ani.
Pe 5 aprilie 1991, la Moscova, Ion Iliescu a semnat alături de Mihail Gorbaciov odiosul Tratat de colaborare, buna vecinătate și prietenie dintre România și muribunda Uniune Sovietică, care a înlocuit tratatul similar încheiat între cele două țări pe 7 iulie 1970. A fost un act de trădare națională, care prelungea vasalitatea Româiei față de agresorul de la Răsărit.
Norocul istoric al României a fost că în luna decembrie a aceluiași an Uniunea Sovietică s-a dezmembrat, iar cele 15 republici unionale au devenit țări independente (unele, doar formal; în realitate, au continuat să fie controlate de Moscova, prin regimurile favorabile impuse în diverse capitale).
Astfel, Tratatul politic dintre România și URSS, semnat de Ion Iliescu, n-a mai apucat să fie ratificat de Parlamentul de la București. Dar trădarea lui Iliescu rămâne.
Din 1991 până în prezent, România n-a mai trecut printr-o criză de politică externă precum cea provocată acum de înhăitarea lui Marcel Ciolacu cu Dragoș Sprînceană, într-un joc perfid îndreptat împotriva Uniunii Europene, din care facem parte!
Acest episod de trădare națională s-a derulat în trei episoade.
Mai întâi, șeful Guvernului român s-a lăudat cu faptul că l-a numit pe trumpistul din Florida emisar special pe lângă Administrația zăltată de la Casa Albă, subminând astfel înteaga diplomație românească. Poți eventual să schimbi ambasadorul de la Washington, nu să-l dublezi cu un emisar bântuit de idei conspiraționiste, ultra-conservatoare și pro-georgiste!
A urmat dezlănțuirea lui Sprînceană, duminică seară, la Digi 24: omul părea de-adreptul iresponsabil, dar developa și iresponsablitatea combinagiului Ciolacu.
A doua zi, luni, Ciolacu a venit cu niște explicații care n-au lămurit nimic, ci au confirmat că prim-ministrul României este un pericol pentru siguranța națională.
Episodul 1: vineri, 4 aprilie. Ciolacu: „Discuția mea cu domnul Dragoș Sprînceană a fost de a spune adevărul despre România”
Vineri, 4 aprilie, la Timișoara, Ciolacu a făcut primele declarații publice pe această temă: „În momentul în care statul îşi asumă, la fel ca Statele Unite, un trimis special, un reprezentant al statului, adică dacă reprezintă preşedintele României, se face prin decret. Dacă reprezintă Guvernul, va trece prin HG (Hotărâre de Guvern – n. red.), prin Guvern, şi atunci va avea şi un mandat foarte clar. Discuția mea cu domnul Dragoș Sprînceană a fost de a spune adevărul despre România. (…) Cu domnul Dragoș Sprînceană am avut această discuție telefonică, cred că pe la 5 dimineața, ca să ne potrivim cu orele. Știți politica americană, în care fac anumite întâlniri, party, dar cu ștaif, unde se strâng anumite sume pentru zona socială, pentru zona politică, unde români născuți în România sau în Statele Unite, cetățeni cu dublă cetățenie, participă foarte des, mai ales la Mar-a-Lago, unde sunt foarte mulți români de fiecare dată. Și am avut această discuție, cred că «Românii patrioți» a fost tema ultimei întâlniri de la Mar-a-Lago și am vorbit cu mai multe persoane care au participat aseară și eu cred că efectul se va vedea curând”.
Ciolacu a refuzat să spună cine este a doua persoană trimisă în SUA: „Nu are rost să vorbim de persoane. Iarăşi personalizăm. Pe mine, din funcţia de prim-ministru, mă interesează un singur lucru: eficienţă. Este eficient – este OK”.
Întrebat dacă al doilea „trimis special” este un fost parlamentar PSD, șeful Guvernului a răspuns ironic: „Este cosmonaut”.
Ciolacu a fost dat de gol, însă, de o fotografie publicată de presa argentiniană, cu președintele Javier Milei în prim-plan la Gala Patrioților Americani (American Patriots Gala), organizată de Make America Clean Again (MACA) și We Fund the Blue la Mar-a-Lago (Florida). În spatele lui Dragoș Sprînceană se ițea figura lui Lucian Romașcanu, fost senator PSD, actual președinte al Consiliului Județean Buzău.

Referindu-se la emisarii români la „curtea lui Trump”, Marcel Ciolacu făcuse o trimitere explicită încă de joi, 3 aprilie: „Sunt doi români – unul din România, unul stabilit în America. Nu au plecat pe bani guvernamentali. Amândoi sunt pe banii lor”.
În aceeași zi, Dragoș Sprînceană a confirmat pentru Hotnews: „Da, eu sunt unul dintre emisari”.
Așadar, un singur român stabilit în SUA – un „emisar”! –, nu „milioane de români în diaspora”, care „pot fi foarte buni «emisari» al țării noastre”, așa cum avea să relativizeze prim-ministrul PSD patru zile mai târziu, când i-a explodat boacăna în nas.
Între timp, vineri, l-a nominalizat și Ciolacu pe „românul stabilit în America”: Dragoș Sprînceană.
Episodul 2: duminică, 6 aprilie. Sprînceană „se sparge” la Digi 24: „Administrația americană trebuie să ignore un pic mesajele României, pro-Ucraina și pro-Franța, deoarece avem un președinte interimar care nu va mai conta într-o lună și jumătate”
Duminică seară, la Digi 24, Dragoș Sprînceană a făcut declarații halucinante despre România, despre Marcel Ciolacu și despre poziția țării noastre față de războiul din Ucraina, de Uniunea Europeană, de Franța și de Emmanuel Macron. Bazaconiile au apărut în emisiunea moderată de jurnalista Liliana Ruse.
Dragoș Sprânceană a fost întrebat ce va vorbi cu liderii republicani în SUA, având în vedere că el are o poziție complet opusă față de Ucraina, comparativ cu poziția oficială a Guvernului României, care sprijină apărarea Kievului în fața invaziei barbare a Rusiei.
Răspunsul a fost șocant, ticălos și iresponsabil: „Exact ce am spus Administrației americane am spus-o și domnului Ciolacu: Administrația americană trebuie să înțeleagă, să ignore un pic mesajele României, pro-Ucraina și pro-Franța, deoarece avem un președinte interimar care nu va mai conta într-o lună sau o lună și jumătate”.
O adevărată declarație de trădător de țară, care încearcă să deturneze politica externă a României, să-i rescrie alianțele! Deși el nu reprezintă nimic, Sprînceană înțelege să-l scoată din joc pe președintele României, fie acesta și interimar!
În pregătirea acestei afirmații, Dragoș Sprânceană, un anti-ucrainean primitiv, a precizat că președintele francez Emmanuel Macron (susținător al apărării Ucrainei) „nu reprezintă Uniunea Europeană” și „dorește continuarea acestui război din Ucraina”. O afirmație 100% falsă, pentru că, în realitate, Franța și UE susțin apărarea Ucrainei și continuarea negocierilor de pace.
Ca un veritabil golan MAGA, Sprînceană a avertizat că atâta vreme cât România se va alinia direcției Franței, „Statele Unite nu o să fie încântate”. El a ventilat propaganda pseudo-pacifistă a Rusiei putiniste și a Americii trumpiste, făcându-se că nu observă care e agresorul: „Ne dorim cu toții ca războiul să se termine, să redăm prosperitate economică la nivel atât european, cât și global, și în Statele Unite. România ar trebui să-și dorească același lucru. Atâta vreme cât războiul continuă, România nu o să fie bine economic”.
Moderatoarea i-a atras atenția lui Sprînceană că el are o poziție diferită de cea a statului român față de războiul din Ucraina, dat fiind că Guvernul de la București ajută în continuare Kievul, în acord cu partenerii din UE. Afaceristul constănțeano-american a răspuns printr-o declarație foarte gravă: premierul Ciolacu i-a spus opusul!
Dragoș Sprînceană: „Eu l-am întrebat personal pe domnul Ciolacu și mi-a spus opusul la ce spuneți dumneavoastră acum, din partea dumnealui și a Biroului dumnealui. (…) Domnul Marcel Ciolacu de asta m-a și sunat personal, fiindcă își dorește o apropiere și o îmbunătățire a relațiilor cu Statele Unite”.
Ulterior, Sprânceană s-a contrazis, spunând că de fapt nu a discutat cu Ciolacu despre Ucraina!
Dragoș Sprânceană a precizat că, deși a fost prezentat de Marcel Ciolacu drept „trimis special al României” în SUA, nu există niciun fel de contract, iar el nu este plătit pentru serviciile sale, ci doar a fost rugat de premier „să ajute România”.

Episodul 3: luni, 7 aprilie. Ciolacu nu neagă discuțiile complotiste cu Sprînceană!
Pus într-o situație critică de propriu-i „trimis special” și de propriile-i comploturi, Marcel Ciolacu a fost nevoit să iasă cu explicații, deși singura ieșire rezonabilă era demisia.
Ca de obicei, combinagiul din Buzău „a aburit-o” în mod parșiv, nedemn și laș.
A mințit grosolan, scriind că „nu există niciun «emisar al lui Ciolacu»”, deși cu trei zile în urmă declarase clar: „Cu domnul Dragoș Sprînceană am avut această discuție telefonică, cred că pe la 5 dimineața, ca să ne potrivim cu orele”. Obiectivul: „Discuția mea cu domnul Dragoș Sprînceană a fost de a spune adevărul despre România. Știți politica americană, în care fac anumite întâlniri, party, dar cu ștaif…”.
Forte grav, în replica de luni a lui Ciolacu, este că n-a îndrăznit să nege discuțiile complotiste pe are le-a avut cu Sprînceană, în care cei doi au fost de acord că:
1. Guvernul de la București NU va continua să ajute Kievul, în acord cu partenerii din UE;
2. „Administrația americană trebuie să înțeleagă, să ignore un pic mesajele României, pro-Ucraina și pro-Franța, deoarece avem un președinte interimar care nu va mai conta într-o lună sau o lună și jumătate” (citat din Sprînceană), demență pe care „am spus-o și domnului Ciolacu” – „exact ce am spus Administrației americane”;
3. Emmanuel Macron „nu reprezintă Uniunea Europeană” și „dorește continuarea acestui război din Ucraina”.
Ciolacu n-a scos un cuvânt despre toate acestea, întărind convingerea că gândește exact ca Sprînceană, cu care a discutat asemenea bălării! Definiția clară a trădării de țară.
Mesajul penibil al lui Ciolacu pe Facebook
„Părerile exprimate în spațiul public de diverși cetățeni români care nu au nicio calitate oficială sunt pur personale și nu implică o poziție a statului român.
Pozițiile oficiale ale României sunt întotdeauna transmise prin canale instituționale, în strânsă legătură cu Președinția și Ministerul Afacerilor Externe. Prioritățile politicii externe românești rămân, așadar, neschimbate.
Prin urmare, nu există niciun «emisar al lui Ciolacu», există însă mulți români din diaspora – antreprenori, medici, specialiști IT etc. – cu care am vorbit în ultima perioadă și care s-au arătat dispuși să deschidă diverse canale de comunicare prin prisma conexiunilor pe care le au atât în Statele Unite, cât și în Europa.
Avem milioane de români în diaspora și fiecare dintre ei, prin ceea ce face zi de zi, poate fi un foarte bun «emisar» al țării noastre. La fel cum polonezii au apelat la diaspora lor pentru a crește vizibilitatea propriului stat, la fel voi proceda și eu cu oricine este dispus să sprijine activ România.
Între a face ceva pentru țara mea și a mă jeli continuu pe rețelele sociale ca unii și alții, aleg să acționez. Cei care ne-au ținut ani de zile pe la ușa Schengen sunt cei care ne dau astăzi lecții despre ce trebuie sau nu trebuie făcut.”
Cine este Dragoș Sprînceană: un trumpist-putinist-georgist care distribuie fake news-uri
În vârstă de 45 de ani, Dragoș Sprînceană este un afacerist de origine română stabilit în SUA, membru al Partidului Republican. Originar din Constanța, este căsătorit și are trei copii.
La Constanța a absolvit Facultatea de Management Financiar-Contabil.
A fost angajat ca salvamar, barman, ba chiar și model de lenjerie intimă pentru Cătălin Botezatu.
A emigrat în SUA în anul 2002, iar primul său job a fost de paznic la un resort, precizează Digi24.
În paralel, Sprînceană a urmat cursurile unei alte facultăți, conform Tribuna.us, o publicație românească din SUA. El a declarat sursei citate că nu are firme înregistrate în România, dar la compania din SUA are mulți angajați români.
„În momentul de faţă sunt în domeniul industriei transporturilor. Deci, nu consider că sunt în domeniul economic-financiar pe care l-am studiat în facultate. Dar toate aceste joburi şi experiența acumulată m-au ajutat enorm să-mi creez o formulă proprie de succes pentru compania pe care o dețin, GoldCoast Logistics Group, sub umbrela căreia funcționează alte 6 companii. În momentul de față avem trei terminale – în Illinois, Arizona şi Florida, plus birouri în Europa, la Constanța, Baia Mare şi Chișinău. Avem peste 250 de camioane şi trailere, peste 350 de angajați şi o cifră de afaceri de 60 de milioane de dolari”, se lăuda recent afaceristul.
Există însă informații că Sprînceană e înglodat în datorii, dar și suspiciuni în privința banilor cu care și-a început el aventura americană.
Pe profilul său de X (x-Twitter), Dragoș Sprînceană și-a conturat un profil de trumpist fanatic, anti-european și anti-ucrainean. În schimb, nu scapă o vorbă rea despre Rusia sau despre Putin.
Recent, pe 1 aprilie, Sprînceană a republicat imagini jignitoare la adresa lui Emmanuel Macron. Într-una dintre ele, realizată probabil cu inteligența artificială, Putin și Trump rânjesc împreună, purtând șepci cu un mesaj injurios: „Fuck Macron”.
Furia anti-europeană a lui Sprînceană l-a făcut ca, în aceeași zi, să distribuie o altă „creație” anti-Macron: președintelui francez îi este pusă mustață à la Hitler, cu mesajul „Al patrulea Reich al Europei”.
Evident, Uniunea Europeană nu e bună pentru Sprînceană, după cum nu e bună nici pentru Putin, Trump, Vance sau Musk. De aceea, trumpistul român o prezintă ca fiind „noua Uniune Sovietică” – exact cum o mai fac, la noi, Dan Puric, Călin Georgescu, Cozmin Gușă, Marius Tucă, Robert Turcescu etc.
Dragoș Sprînceană a preluat și distribuit multe discursuri ale lui Călin Georgescu, părând la un moment dat un susținător hotărât al șarlatanului putinist care încerca să ajungă președintele României.
De exemplu, la o postare din 31 ianuarie a lui Georgescu, în care acesta spunea că Zelenski este „un semidictator care și-a pus interesele personale în fața intereselor Ucrainei”, Sprînceană a adăugat: „Nu puteam fi mai mult de acord. 100% adevărat”.
A vrut să candideze la Președinție, dar a renunțat pentru că „îi pasă de imaginea României”!
Pentru scurtă vreme, Dragoș Sprînceană a cochetat chiar cu ideea de a candida la Președinția României, ca reprezentant al curentului georgist/trumpist. A renunțat însă repede, iar în scurt timp a revenit la matca PSD-istă, unde simte un mare potențial „suveranist” – deocamdată, „sub acoperire”.
Într-un interviu pentru Știrile Pro TV, el a explicat astfel decizia de a nu candida: „Ca și în afaceri, când mă implic, de obicei câștig. Nu fac lucrurile doar ca să mă aflu în treabă. Îmi pasă atât de imaginea mea, cât și de imaginea României, așa că nu vreau să iau decizii premature”.
Dar tocmai asta a făcut: prin „combinageala” cu Ciolacu, a torpilat imaginea României, proiectând-o ca fiind o țară instabilă, trădătoare, care doar simulează solidaritatea cu Uniunea Europeană și susținerea Ucrainei.
Macron dixit(?):
Lumea asta e beteaga! Dracu” s-o mai inteleaga!
Cu atatea minti senile, merge, sigur, spre pieire.
Pacat ca minti mai lucide stau ascunse prin firide
Si in loc sa se implice, nu fac decat… sa explice.
Dar, in vremuri de restriste, cand dusmanii-ncep sa piste
Si nu mai merge „tocmeala”… defilezi… cu nucleara!!!
Oare nici acum sectanții georgieni nu au priceput ce hram poartă Trump?
Chiar nu va dati seama ca Dragos Sprinceana este una dintre gizele (bondarul) insectarului puturos creat de catre sistemul „Serviciilor” securisto-sereisto-sieiste retrograde (la fel ca si Calin Georgescu), infiltrat, in acest caz, in Partidul Republican, pentru a fi activat la nevoie??!! Si iata, nevoia securisto-sereisto-sieista a aparut acum, cind „Serviciile” incearca disperat sa isi salveze „pielea” (pensii le speciale si posturile de conducere), cu ultimele zvicniri… Si daca Dragos Sprinceana este milionar, atunci sigur ca Serviciile nu sint straine de ascensiunea lui, la care foarte probabil au contirbuit si financiar, si cu know-how (bineinteles, pe banii de la bugetul Romaniei, adica pe banii nostri!). Jos securismo-serismo-sieismul!!!
Pentru yankeii neonaziști e exact creatura care trebuie- un zero intelectual, un îmbuibat penal, un grobian cu simpatii în haita CG – exact pe măsura lui Adolf Trump. SI evident, e produsul poporului român, cu susținere de la ciolaci
Emisarul (cu ceva in varf de bat) nu a fost deloc o idee buna. Se vede si din poza ca se uita prea de sus la domnul de langa el. Trebuia unul mai maruntel. Complet neinspirat sa alegi astfel.
UJ HOȚU (ciolacu),un șmenar al Bucureștiului anilor 90′.
Ciolacu să dispară cu neamul lui cu tot . Un neica fara bacalaureat ,prost,irevolutionar in 1989. Într-o țară unde nu existat revoluție. Ăștia sunt tovarășii după 1989 rusificați, bandiți la drumul mare
Păi nu ăștia sînt „pro-europenii”? Că până acum tot asta am auzit.
P.S. Dar unde e Hidra de la Răsărit? Ați uitat de ea?
La tovarăși nu se aplică dictoanele limbii latine:
„Errare humanum est, perseverare diabolicum”!
Comuniștii au în permanență dreptate! Așa au crezut ei. Și o mai cred, încă.
Și pentru că nu cred în nimic pe lumea asta (doar în femei ușuratice, in banul Dracului caviar și băuturi fine-„bani, cânt și femei”) speră să nu dea socoteală nimănui.
Învățați de peste 80 de ani cu asta, judecă strâmb, cu curul în două luntri, nepăsându-le de țară darămite de pălmași.
Auzita-ți tovarăși de dictonul:
„Justiția est idem omnibus”?
Nici nu aveați nevoie. Justiția nu e pentru voi, e doar pentru…pălmași (căței sau viermi) cum spunea ” domnul vostru Marçel, ptiu drace, Nicolae Ceaușescu.
Marçel, încă n-a ajuns în Simileasca Buzăului? Vezi că țara stă să dea în clocot.
Îți trimit salutul Ancuței!
Cum care Ancuța?
Alexandrescu 🥳🥳🥳