Walmart, Sinopec sau Volkswagen ocupă pozițiile de top ale celor mai mari 500 de companii din lume, potrivit topului mondial realizate de revista Fortune. Companiile petroliere ocupă pozițiile multe dintre poziţiile din Top 10. Veniturile acestor companii multinaţionale depăşesc valoarea a 180 de ţări ca PIB.
Locul 1: Walmart Compania americană este clasat pe locul al șaselea consecutiv și a 14-a oară din 1995, fiind cea mai mare companie globală pe volum de venit, înregistrând 458 de miliarde de euro în 2018.
Locul 2: Sinopec Una dintre cele mai importante companii petroliere din Republica Populară Chineză, a urcat o poziţie și ocupă locul doi pe listă, cu un venit de 369 de miliarde de euro.
Locul 3: Anglo Royal Dutch Shell. Compania olandeză cu venituri de 353 de miliarde de euro urcă două locuri în topul mondial, ca venituri, și ocupă poziţia a treia.
Locul 4: China National Petroleum. Este a doua mare companie chineză, tot în domeniul petrolier, care ocupă locul patru mondial, cu venituri de 350 de miliarde de euro, în 2018.
Locul 5: State Grid. A treia mare companie din China, cu afaceri în domeniul electric, care se află în topul mondial, deşi scade trei poziții în clasamentul din acest an, rămânând totuşi cu un venit anul imens: 345 de miliarde de euro.
Locul 6: Saudi Aramco. Compania din Arabia Saudită, tot din industria petrolieră, ocupă poziţia a şasea, înregistrând venituri de 317 de miliarde de euro.
Locul 7:
BP plc. Fosta British Petroleum urcă un loc pe listă și ocupă poziţia a șaptea, cu un venit de 270 de miliarde de euro.
Locul 8:
Exxon Mobil. Este ultima companie petrolieră din „top 10”, care a câștigat o poziție în lista din 2018, cu un venit de 258 de miliarde de euro.
Locul 9.
Volkswagen. Grupul german de automobile cade două locuri în clasamentul pe 2019. A înregistrat venituri de 248 miliarde de euro.
Locul 10:
Toyota Motor. Compania japoneză de autovehicule înregistrează cel mai mare declin din cele aflate în primele zece locuri ale listei. Ocupă locul 10, cu un venit de 243 de miliarde de euro, căzând patru locuri faţă de un an înainte.
Să nu uităm de giganţii IT
Valoarea combinată a acestor 10 companii multinaționale este comparabilă cu produsul intern brut al celor mai mici 180 de țări de pe planetă, un grup care include state ca Irlanda, Indonezia, Israel, Columbia, Grecia, Africa de Sud și Vietnam, pentru a le enumera pe cele mai relevante.
Dar puterea economică a Statelor Unite se bazează tocmai pe marile corporații, iar unele cresc spectaculos pe bursă, chiar dacă nu intră în Top 10 ca venituri anuale (deşi Apple a figurat pe locul 9 în clasamentul din 2016
potrivit topului realizat de
Fortune).
Profiturile din SUA sunt la cel mai înalt nivel în opt decenii, proporțional şi cu bogăția națională creată prin dominația companiilor din sectorul tehnologic, cum ar fi Apple, Google, Microsoft, Amazon sau Facebook.
Cele cinci companii de tehnologie sunt în competiţie pentru a ocupa cele mai înalte poziții ale indicelui bursier S&P 500, iar capacitatea lor de reinventare este în măsură de a anula chiar şi concurența.
Sunt surprins de clasament, ma asteptam ca Apple, Google, Amazon sa fie in lista. Pe de alta parte tinand cont ca majoritatea companiilor listate sunt companii petroliere, relevanta listei scade. Ia sa scada un pic pretul petrolului sa vedeti cum ies TOATE din top 10.