sâmbătă, decembrie 20, 2025
AcasăMainCad măștile suveraniste!

Cad măștile suveraniste!

-

Marele merit al acestei crize – care nu va rezolva problema din Justiție – este că a făcut evidentă pentru absolut toată lumea natura așa-zisei opoziții „anti-sistem“ create de serviciile secrete, oligarhi și PSD după 2019 în România.

PSD și AUR au votat împreună o moțiune de cenzură simplă împotriva unui ministru. Pentru PSD, e a doua oară în istorie, după episodul din iunie 2017, când votează împotriva propriului Guvern (atunci, Guvernul Grindeanu; acum, PSD-ul condus de Grindeanu).

Dar nu asta e știrea.

După izbucnirea protestelor împotriva corupției din Justiție, AUR și toată mașinăria de propagandă, toți influencerii așa-zis suveraniști au făcut ceva contraintuitiv: s-au pus zid în jurul Liei Savonea.

- Advertisement -

Cazul merită discutat. Să susții Mafia din Justiție când tu ai reușit să obții voturile a 40% dintre români spunându-le că ești anti-sistem, că ești revoluționar, că lupți tocmai cu Mafia, este pur și simplu sinucigaș.

George Simion, Anca Alexandrescu și toți ceilalți sunt cum sunt, dar nu și proști. Ei știu foarte bine că poziționarea de acum, în ciuda tuturor explicațiilor pe care le dau, îi șubrezește în ochii unei părți a susținătorilor lor și îi decredibilizează în ochii altei părți.

Sistemul încearcă un damage control și derulează pe televiziunile oligarhilor și online o mega-campanie în care se încearcă explicații abracadabrante. Publicului i se spune, în esență, că Statul Paralel vrea să dea o lovitură de forță pentru a-i înlătura pe judecătorii corupți controlați de Statul Paralel (!). Da, e demență totală, dar asta e ideea acrobațiilor lingvistice din ultimele zile. Cel puțin o parte a publicului suveranist simte că e ceva în neregulă, pentru că-și vede idolii apărându-i pe ăia împotriva cărora credea că luptă.

- Advertisement -

Și atunci, de ce să-și facă harakiri în public toți liderii „suveraniști” susținând niște mafioți?

În opinia mea, explicația e simplă: li s-a cerut acest lucru. Criza e reală, pericolul de a pierde Justiția capturată după 2018 e major. Și atunci s-a făcut mobilizarea generală. S-a sunat goarna. Așa că băieții au ieșit din cutie. Nu puteau să-i refuze pe cei care i-au fabricat. N-au avut încotro.

Pentru că acești oameni nu sunt de capul lor. De fapt, sunt controlați de aceiași sforari care-i controlează și pe ăia din PSD și pe garda PNL-istă a lui Iohannis.

Iar atunci când ești cu mâna la chipiu, vorba lui Armand Goșu, ordinul se execută, nu se discută.

Ăsta e unul din acele momente rare când toată rețeaua strălucește precum licuricii noaptea. Veți observa, invariabil, că ăia care l-au susținut pe Dragnea în 2017, care au susținut Referendumul pentru Familie în 2018, toate teoriile conspiraționiste la apariția pandemiei, au fost anti-vacciniști și apoi AUR-iști din 2020 și georgiști din 2024, au scuzat Rusia și au fost virulenți împotriva Ucrainei, ăia care înjură Occidentul și UE și-l laudă pe Putin – toți sunt acum mobilizați în apărarea Liei Savonea, a Mafiei din Justiție și acuză (bineînțeles) conspirații sorosiste.

De fapt, personal, trăiesc chiar un moment de deja-vu. Am persoane în listă care pur și simplu au reluat textele pe care le publicau în februarie 2017 și august 2018, când se chinuiau să propage narativul oficial al PSD și al televiziunilor controlate de oligarhi: proteste fabricate, sclavii Occidentului, multinaționalele, oamenii plătiți cu 100 de lei și câinii cu 50, de unde au avut bani de lasere, lovitură de stat etc., etc., etc. Literalmente, aceleași texte.

Cumva, se închide cercul. E momentul ăla în care orice om cât de cât întreg la minte înțelege. Cad măștile. Toți cei care urlă că sunt patrioți, suveraniști, că ei sunt români verzi care nu vor străini la ei în țară, că ne colonizează UE și ne fură francezii apa, că ne vaccinează Oculta ca să ne sterilizeze până la a treia generație și că varză, barză, viezure, mânz – toți se arată așa cum sunt ei, de fapt, și de unde vin. Politicieni și agenți de influență căzuți din mantia serviciilor nereformate și rămase ceaușiste în esența lor, plus o mare masă de oameni fără busolă, pe care un atac hibrid DIN INTERIORUL țării i-a transformat într-o armată de zombi.

Pe Simion și Grindeanu îi unesc aceleași fire. AUR, fabricat pentru a prelua o parte din furia anti-sistem existentă în societate, susține pe tăcute PSD în Parlament și evită orice atac public consistent la adresa fostului partid comunist. În momentele-cheie, cele două partide votează împreună în Parlament

DE ACELAȘI AUTOR:

Pericolul China

Idiotul de la Casa Albă

Moștenirea lui Iliescu

Anti-românii sistemului bugetofag

ALTE EDITORIALE:

GRIGORE CARTIANU: De ce minți, Lulea?

ADRIAN PAPAHAGI: Nenorocitul de Mihai Neamțu

CRISTIAN GHINEA: Domnu’ Bolojan, scăpăm și noi de Predoiu?

CRISTIAN PĂUN: Mâna lui Orban

SORIN BOCANCEA: După 36 de ani. Din nou în Piața Unirii

PAUL PALENCSAR: Așa arată eroii!

MARIE-COSETTE HANGANU: Un șut în dosul suveranismului de duzină, un pas înainte către o Europă federală. Mario Draghi la Oviedo

VLADIMIR MUNTEANU: Ne-am săturat de voi, magistrați corupți! Nicușor Dan, trezește-te!

DANA HERING: Duamna Anca țipă la georgiști

MIHAI RĂZVAN MORARU: Boții nu votează!

VITALIE COJOCARI: Cazul Ermak

DOINA DABIJA: Discuţii trăsnite (V)

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Votantul suveranist este irecuperabil.
    Problema este la cei care nu merg la vot.
    O prezență la urne de 80% ar dilua serios curentul suveranist.
    În rest, ăștia trebuiesc lăsați în bula lor. Eu m-am lăsat păgubaș. Nu mai îmi pierd vremea cu așa ceva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -