Demența MAGA a lui Donald Trump a atins un nou nivel de agresivitate. Sâmbătă, președintele SUA a anunțat introducerea de noi taxe vamale pentru 8 țări europene, „vinovate” de a se fi opus explicit anexării Groenlandei (teritoriu autonom al Danemarcei) de către SUA. Noul „șantaj cu tarife” al lui Trump are un aspect interlop și pune în pericol atât prosperitatea Europei și a SUA, cât și existența NATO în actuala formulă transatlantică.
Președintele SUA, Donald Trump (79 de ani), a anunțat sâmbătă, la ora 18.19 (11.19 la Washington), într-o postare pe Truth Social (rețea care-i aparține), că impune noi taxe vamale pentru 8 țări europene care se opun explicit intenției SUA de a „cumpăra Groenlanda” – în condițiile în care uriașa insulă nu e de vânzare!
Nivelul taxei ar urma să fie de 10% de la 1 februarie, urmând să crească la 25% de la 1 iunie, dacă între timp „nu se ajunge la un acord privind achiziția insulei”, amenință „impostorul Nobel”.
Cele 8 țări europene amenințate cu taxe vamale suplimentare (7 membre UE plus Marea Britanie) sunt: Danemarca (capul răutăților, pentru că nu vrea să-și cedeze sau vândă un teritoriu autonom), Norvegia, Suedia, Franța, Germania, Marea Britanie, Olanda și Finlanda. Așadar, trei mari puteri europene (Germania, Franța și Marea Britanie, dintre care ultimele două sunt puteri nucleare), patru țări nordice din zona Scandinavia – Marea Baltică (Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca) și Olanda.
După gândirea bolnavă a lui Trump, aceste state fac „un joc foarte periculos” prin faptul că nu aceeptă cedarea Groenlandei către Statele Unite.
Trump, batjocoritor: Danemarca apără Groenlanda cu „două sănii trase de câini”
Trump își începe postarea amenințător și batjocoritor la adresa Danemarcei, ca un golan de cartier: „Am subvenționat Danemarca și toate țările Uniunii Europene, precum și altele, timp de mulți ani, prin faptul că nu le-am impus tarife vamale sau alte forme de remunerare. Acum, după secole, a venit vremea ca Danemarca să dea înapoi – în joc este pacea mondială! China și Rusia vor Groenlanda, iar Danemarca nu poate face nimic în privința asta. În prezent, ca protecție, au două sănii trase de câini, dintre care una adăugată recent”.
Așadar, liderul MAGA transmite Danemarcei și Europei că vrea să fie răsplătit petru tot ce-au făcut alți președinți americani pentru „bătrânul continent”!
Trump devine și mai amenințător: „Este imperativ ca, pentru a proteja pacea și securitatea globală, să fie luate măsuri dure”.
Periculosul clovn de la Casa Albă anunță, ca măsuri dure, noile tarife de 10% (de la 1 februarie), respectiv de 25% (de la 1 iunie), care vor fi plătite de europeni „până când se ajunge la un acord pentru cumpărarea completă și totală a Groenlandei”.
Trump spune că doar prin includerea Groenlandei în programul Domul de Aur va putea asigura securitatea țării sale, precum și pe cea a Canadei. Dar Golden Dome poate fi construit și acum cu piloni în Groenlanda, pentru că SUA are dreptul de a instala oricâte baze militare pe insulă. Așadar, nu trebuie să devină proprietara Groenlandei pentru a o putea folosi strategic, în cadru NATO!
Anunțul lui Trump a făcut ca mii de persoane să protesteze sâmbătă la Copenhaga şi în alte oraşe din Danemarca, pentru a denunţa ambiţiile teritoriale ale preşedintelui american.
Conform Agenției France Presse (AFP), mai multe personalităţi politice daneze – printre care primărița capitalei Copenhaga, Sisse Marie Welling (39 ani), şi un ministru – au mărşăluit alături de manifestanţi.

Câteva mii de oameni au protestat și la Nuuk, capitala de 20.000 de locuitori a acestui teritoriu autonom danez, a cărui populație totală este de 56.000 de locuitori. Sloganul manifestanților: „Groenlanda nu este de vânzare”.
Mesajul integral al lui Donald Trump: „A venit vremea ca Danemarca să dea înapoi!”
„Am subvenționat Danemarca și toate țările Uniunii Europene, precum și altele, timp de mulți ani, prin faptul că nu le-am impus tarife vamale sau alte forme de remunerare. Acum, după secole, a venit vremea ca Danemarca să dea înapoi – în joc este pacea mondială!
China și Rusia vor Groenlanda, iar Danemarca nu poate face nimic în privința asta. În prezent, ca protecție, au două sănii trase de câini, dintre care una adăugată recent.
Doar Statele Unite ale Americii, sub PREȘEDINTELE DONALD J. TRUMP, pot juca în acest joc, și cu mare succes! Nimeni nu se va atinge de această bucată sacră de pământ, mai ales că în jos este securitatea națională a Statelor Unite și a lumii în general.
Pe lângă toate celelalte (acțiuni europene – n. red.), Danemarca, Norvegia, Suedia, Franța, Germania, Marea Britanie, Olanda și Finlanda au călătorit în Groenlanda, în scopuri necunoscute. Aceasta este o situație foarte periculoasă pentru siguranța, securitatea și supraviețuirea planetei noastre. Aceste țări, care joacă acest joc foarte periculos, au introdus un nivel de risc care nu este sustenabil.
De aceea, este imperativ ca, pentru a proteja pacea și securitatea globală, să fie luate măsuri dure, astfel încât această situație potențial periculoasă să se încheie rapid și indubitabil.
Începând cu 1 februarie 2026, tuturor țărilor menționate (Danemarca, Norvegia, Suedia, Franța, Germania, Marea Britanie, Olanda și Finlanda) li se va percepe un tarif de 10% pentru toate bunurile exportate în Statele Unite ale Americii. Pe 1 iunie 2026, tariful va fi majorat la 25%. Acest tarif va fi aplicat și plătit până la încheierea unui acord pentru achiziționarea completă și totală a Groenlandei.
Statele Unite încearcă să realizeze această tranzacție de peste 150 de ani. Mulți președinți au încercat, și pe bună dreptate, dar Danemarca a refuzat întotdeauna.
Acum, datorită Golden Dome (Domul de Aur – n. red.) și a sistemelor de arme moderne, atât ofensive, cât și defensive, nevoia de a DOBÂNDI este deosebit de importantă. Sute de miliarde de dolari sunt cheltuiți în prezent pe programe de securitate legate de «Dom», inclusiv pentru posibila protecție a Canadei. Acest sistem strălucit, dar extrem de complex, poate funcționa la potențialul și eficiența sa maximă, din cauza unghiurilor, metricilor și limitelor, doar dacă acest teritoriu este inclus în el.
Statele Unite ale Americii sunt imediat deschise negocierilor cu Danemarca și/sau cu oricare dintre aceste țări care au pus atât de multe în pericol, în ciuda a tot ceea ce am făcut pentru ele, inclusiv protecție maximă, de-a lungul atâtor decenii.
Vă mulțumim pentru atenția acordată acestei chestiuni!
DONALD J. TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII”


Europenii trimit trupe în Groenlanda nu pentru a înfrunta o eventuală invazie americană, ci pentru a elimina „alibiul” războinic al lui Trump: pericolul chino-rusesc din insulă
Pasul periculos făcut de Donald Trump sâmbătă a fost anunțat cu o zi înainte, când președintele SUA a ameninţat cu taxe vamale ţările care nu susţin planurile de anexare a Groenlandei.
„S-ar putea să pun taxe vamale ţărilor care nu mă susţin pentru Groenlanda, întrucât avem nevoie de Groenlanda pentru securitatea naţională”, a spus Trump vineri, la un eveniment pe teme de sănătate, găzduit de Casa Albă.
Anunțul agresiv de vineri și șantajul brutal de sâmbătă au venit pe fundalul deciziei mai multor ţări europene de a trimite trupe în Groenlanda, în sprijinul Danemarcei, care a precizat că-și va suplimenta prezenţa militare pe această insulă arctică. Acolo vor fi făcute și exerciţii militare, la care vor participa trupe din toate cele 8 țări amenințate de Trump. Nu e exclus ca acestora să li se adauge și alte state europene.
Conform anunțului oficial, scopul desfăşurării militare și al exercițiilor nu este acela de a apăra Groenlanda în faţa unei eventuale invazii americane, ci de a tempera preocupările Washington-ului cu privire la securitatea insulei şi a regiunii arctice, în fața presupuselor ameninţări din partea Rusiei şi a Chinei (invocate de Trump, dar infirmate de experți independenți).
Potrivit unei analize citate de postul NBC, o eventuală cumpărare a Groenlandei ar putea costa SUA până la 700 de miliarde de dolari, dar atât guvernul local de la Nuuk, cât şi cel regal de la Copenhaga au declarat în mod repetat că insula nu este de vânzare. Trump nu a exclus însă preluarea prin forţă a Groenlandei.
Replică fermă: „Europa Unită e hotărâtă să-şi apere suveranitatea”
Prima reacție din Europa a venit de la Paris. Într-o postare pe rețeaua X, președintele Franței, Emmanuel Macron (48 de ani), a spus că amenințarea cu taxe vamale „este inacceptabilă”. Acesta a insistat asupra unui răspuns comun al Europei în fața noii amenințări.
Emmanuel Macron: „Nicio intimidare sau amenințare nu ne va influența – nici în Ucraina, nici în Groenlanda, nicăieri în lume – când suntem confruntați cu asemenea situații. Amenințările cu tarife sunt inacceptabile și nu-și au locul în acest context. Dacă ele se confirmă, europenii le vor răspunde de o manieră unită şi coordonată. Vom şti să impunem respectarea suveranităţii europene”.
Și Marea Britanie a reacționat prompt, prin vocea prim-ministrului Keir Starmer (63 de ani). Acesta a precizat, printr-un comunicat: „Aplicarea de taxe asupra aliaților pentru că urmăresc securitatea colectivă a aliaților din NATO este o cale complet greșită. Bineînțeles că vom discuta subiectul direct cu administrația americană”.
Președinta Comisiei Europene, germanca Ursula von der Leyen (67 de ani), și președintele Consiliului European, portughezul Antonio Costa (64 de ani), au afirmat, într-un comunicat comun, că UE este fermă în ce privește apărarea dreptului internațional. „Taxe vamale suplimentare vor slăbi legăturile transatlantice şi reprezintă un risc de spirală periculoasă în jos. Europa va rămâne unită, coordonată şi hotărâtă să-şi apere suveranitatea”, au transmis cei doi oficiali europeni.
De remarcat noul cuvânt apărut în limbajul liderilor europeni: „suveranitate”. Acesta se adaugă celui de „unitate” în fața pericolului neprevăzut de peste Atlantic.
Europa schimbă foaia: gata cu concesiile făcute huliganului Trump! Ședință de urgență într-o zi de duminică
Ambasadorii celor 27 de ţări membre ale Uniunii Europene se vor reuni pentru o şedinţă de urgenţă. Cipru, care deţine preşedinţia rotativă a UE pentru 6 luni, a anunţat sâmbătă seara că a convocat reuniunea pentru duminică după-amiază.
De astă-dată, se anunță o decizie dură a Uniunii Europene: dacă Donald Trump va impune vreunei țări din blocul comunitar tarife suplimentare față de cele negociate anul trecut, atunci Acordul comercial dintre UE și SUA nu va fi ratificat și nu va intra în vigoare. Acordul a fost considerat o concesie făcută de europeni Statelor Unite, pentru a le da posibilitatea americanilor să echlibreze balanța comercială cu partenerii de peste Atlantic.
Oficialii europeni sunt gata să pună capăt comportamentului huliganic al lui Donald Trump, care a depășit orice limite acceptabile.




venit vremea unei confederatii europene si a unei armate europene.
Inamicii Europei si-au dat mana.
Corect !
Da, dar asta va dura zeci de ani si timpul nu mai are rabdare cu o Europa adormita !!!
Hoarda de asasini yankei nu se va opri: o demonstrează milioanele de indieni, negri, vietnamezi si afgani ucisi de acesti criminali. Europa trebuie sa spuna raspicat: SUA au fost si sunt state criminale, si-au votat un criminal.
Statele Unite ruși americane din 2016 au luat ființă.
Acest idiot psihopat reales ca presedinte USA nu poate fi oprit de nimeni si de nimic pina la expirarea mandatului sau de presedinte.
(Asa cum la noi pensiile speciale nu vor fi niciodata desfiintate).
Calamitatea Trump va produce consecinte de lunga durata, unele ireversibile, pentru toata omenirea acestui secol.
TRUMP=PUTIN cei doi mari CRIMINALI ai lumii, produse a două neamuri barbare de ucigași: mujicii ruși și yankeii ameriacni. Doatr niște lepădîturi umane au putut vota acesti doi monștri umani, produse fecale ale geopolitcii mondiale.
Situatia GOP arata fata fara masca a Americii. Intre stralucitii democrati americani si coruptii politicieni romani nu exista mari diferente. Toti isi apara ciolanul prin linguseli si renuntatrea la principiile morale clamate.. Sa speram ca si in Partidul Republican se vor gasi cativa membri care mai au onoare si se vor asocia unei actiuni de impeachement. Situatia a depasit limitele absurdului, ajungand in domeniul alienarii mintale.
La câte capete vor juca ai noștri conducători?
Aceasta-i întrebarea.
Oricum România nu intră în „ecuație”.
ar fi nevoie de un Titulescu dar cu dotorii ce ne conduc este improbabila ridicarea unui astfel de personaj.
Suntem intr-o pozitie imposibila si ai nostrii nu realizeaza pericolul, infuleca la mici si halbe si topaie pe ritm de manele.
Daca privesti la majoritatea posturilor Tv, zici ca in Romania este Revelion permanent!
Iar Leana lu Partag, ne face legi…
Presedintele american e un personaj care doreste sa intre in istorie. Teoretic, daca reuseste sa faca ce si-a propus, creste teritoriul si bogatia statului pe care il conduce, consolideaza statutul de cea mai mare putere a tarii sale, taie caile de inaintare a inamicului, China si aliatii ei, aduna institutiile internationale in jurul puterii SUA, in calitate de jandarm mondial isi vrea efortul rasplatit gras. Dar apeleaza la o metoda ce se numeste preluare ostila. Corp. USA preia ostil Corp. EU. De ce? Vrea sa fie lider unic iar Corp unita sa aiba un lider si sa joace conform unui nou program.
(Toata lumea se bate pe o bucatica de rahat de istorie. )
Doar ca noul program este putin in conflict cu principiile, morala si democratia. Mai mult, mai grav, cam toate marile puteri par sa aiba un program in contradictie nu doar cu democratia ci chiar cu ecosistemul in care am aparut ca viata.
Ne-am balacit in tehnologie, acum vine plata. Lumea tech pare sa nu aiba aceeasi ruta cu democratia. Suntem ca la revolutia industriala, speriati de tech, nu ne gasim locul in noua lume, dar de data asta lumea noua chiar pare la concurenta cu viata. In ak24 e un articol interesant. E chiar inspaimantator pe alocuri. In alta parte, g4media, un articol zice ca vremea in urmatoarele zile e chiar imposibil de prezis. E simplu, extrem de complicat, greu de inteles pentru ca traim la scara mica si e greu sa intelegem ceva la scara mult mai mare, planetara, si, in majoritate, nu ne ajuta capul Transformarile prin care trecem lumea vie in care traim sunt atat de dramatice si ireversibile incat preferam sa nu le observam, si nici nu le intelegem.
Cati cred ca schimbarile aduse ecosistemului la sol se propaga si in aer, influentand schimbul de energie intre sol si aer (nu in termeni georgisti) si perturband si anotimpurile?!
Am adus atat de multe transformari si am perturbat echilibrul incat comportamentul climei a devenit atat de extrem incat vom desertifica planeta. Greu de crezut dar se pare ca am reusit. Tarat la extreme, ecosistemul piere si nu il vom putea inlocui niciodata. Se va reface altfel dar dupa ani geologici. In articolul ak24, zice ca lumea tehnologiei este interesata sa studieze in Greenland conditiile de pe terenurile ostile de pe alte planete, Marte a a lui Musk, dar cred ca vom aduce Marte pe planeta pe care traim, in scurt timp. Look up.
Omenirea este scindata de modele culturale total opuse; armonizarea lor in interes global pare improbabila. Cum se va rezolva aceasta situatie tensionata nu stie nimeni. Probabil rezolvarea va veni printr-o catastrofa cauzata de oameni, sau pe caile nebanuite ale universului. Analizata la rece situatia este intr-adevar infricosatoare. Suntem deja in apocalipsa?
si rusii sunt pe aceias mana. Daca mai fac un blat si cu chinezii, chiar devenim animale cu crotal in ureche…
Conducatorii europeni sa ceara organelor competente din SUA un control psihiatric la Trump.Este evident ca individul are o probleme psihiatrice si a devenit un pericol public, inclusiv la adresa SUA.
Sunt doua aspecte aici dar extremistii vad doar una.
1.-Nu e frumos ce face Trump cu niste aliati.
2.-E legal si corect dpdv legal ce face. O tara poate sa puna absolut ce taxe vamale vrea oricarei tari. Iar tara respectiva nu are dreptul sa ceara taxe vamale mici. Exceptind situatia cind exista un contract in vigoare care specifica ce taxe vamale vor fi.
Pina la urma e „nu-mi dai ce am eu nevoie, nu-ti dau ce ai tu nevoie”. Capitalism salbatic.
Trumpist idiot este un pleonasm, oricit de de multe milioane de americani l-au votat pe Trump si pentru al doilea mandat de presedinte
….nu e legal.
Cu UE a semnat acordul rușinos de la Turnberry, în care europenii au acceptat să plătească 15% taxe vamale, contra 0% pentru America.
Acuma s-a sucit.
E contract sau nu e contract?
Ce dement nu-și mai respectă propria semnătură pe acorduri? Taica Putin. Ăștia doi sunt la fel.
Îi țineți partea lui Trump pentru că flatează instinctele joase ale românilor rasiști ( care n-ar admite niciodată cu voce tare: bine le face Trump negrilor și imigranților), aia mândri ca sunt ei albi și masculinisti.
Aurpsd agenții Rusiei acum îl pupa,n cur și pe Trump cași pe Putin