Ferocitatea cu care Donald Trump insistă să anexeze militar Groenlanda se lovește de un obstacol neașteptat: conducerea Armatei americane se opune vehement acestui plan nebunesc! Dezvăluirea vine la câteva zile după votul de blocaj din Senatul SUA.
Conform cotidianului britanic Daily Mail, care citează surse de la Casa Albă, președintele american Donald Trump ar fi ordonat deja comandanților Statului Major Interarme al Armatei SUA (JSOC) să elaboreze planuri detaliate pentru o posibilă invazie a Groenlandei.
Surse anonime citate de jurnaliștii englezi susțin că Trump vrea să acționeze rapid sub pretextul că trebuie să securizeze uriașa insulă arctică înainte ca Rusia sau China să-și consolideze influența în regiune.
Această inițiativă vine pe fondul recentului „succes de marketing” al operațiunii militare americane din 3 ianuarie 2026, prin care forțele speciale SUA l-au capturat pe președintele venezuelian Nicolas Maduro și pe soția sa, Cilia Flores, acuzați de narcoterrorism.
„Șoimii” politici din Administrația Trump, conduși de consilierul Stephen Miller, ar fi extrem de încurajați de această victorie rapidă și ar insista acum pe o mișcare similară în Arctica. Ei văd Groenlanda ca pe o prioritate strategică absolută, deși acolo nu e nici dictatură, nu sunt nici carteluri de traficanți de droguri.
„Un plan nebunesc și ilegal”
Sursele diplomatice și militare citate de „Daily Mail” descriu operațiunea ca fiind extrem de controversată: președintele SUA a cerut explicit JSOC să pregătească un plan de invazie militară, dar inițiativa întâmpină o rezistență puternică din partea șefilor de Stat Major. Aceștia argumentează că o astfel de acțiune ar fi ilegală și nu ar primi sprijinul Congresului SUA.
Un diplomat a descris situația astfel: „Generalii consideră planul invadării Groenlandei nebunesc și ilegal. Ei încearcă să-l distragă pe Trump cu alte operațiuni majore, cum ar fi interceptarea navelor-fantomă rusești sau un posibil atac asupra Iranului – e ca și cum ai avea de-a face cu un copil de 5 ani”.
Teritoriu autonom al Danemarcei și membru asociat al Uniunii Europene, cu o suprafață de 2.166.000 km² (de 9,12 ori mai mare decât cea a României!) și o populație de numai 56.000 de locuitori, Groenlanda deține o poziție strategică în nord-vestul Oceanului Atlantic. Cea mai mare insulă de pe planetă controlează vaste rute de acces naval în zona arctică, precum și resurse minerale rare esențiale pentru tehnologii avansate și apărare.
Trump a reiterat în mod repetat că SUA „trebuie să aibă” Groenlanda „indiferent că altora le place sau nu”, invocând amenințarea rusă și chineză în Arctica.
Diplomații europeni au simulat deja scenarii, inclusiv unul „de escaladare” în care forța sau coerciția politică ar rupe legăturile Groenlandei cu Danemarca. Unii oficiali suspectează că ocuparea insulei ar putea servi ca mijloc indirect de a forța aliații europeni să abandoneze NATO, deoarece Congresul nu ar permite retragerea directă a SUA din alianță.
Premierul danez Mette Frederiksen a avertizat că o invazie americană ar însemna sfârșitul NATO, iar liderii politici din Groenlanda au emis o declarație comună foarte fermă: „Nu vrem să fim americani, nu vrem să fim danezi, vrem să fim groenlandezi”.
Partidele din Groenlanda – de la putere și din opoziție – resping categoric orice formă de anexare.



