Etapa a 5-a din grupa de Europa League duce FCSB în Serbia, pe celebra „Maracana din Belgrad” (stadionul „Rajko Mitici”), pentru o confruntare de totul sau nimic privind viitorul european al acestui sezon.
Pe locul 31 în clasament, cu trei înfrângeri consecutive în UEL, campioana României are nevoie de un rezultat pozitiv în capitala Serbiei pentru a mai trage speranțe la calificare.
Live pe Superbet, alături de sute de opțiuni la pariuri sportive, SuperPariuri, BetBuilder, Cote Mărite și Pariuri Antepost.
Vezi Oferta Superbet pentru Steaua Roșie Belgrad – FCSB și alege inspirat!
FCSB, pe plus cu ex-iugoslavii
Campioana României are un trecut european interesant și contrastant în același timp. Nu a întâlnit niciodată Steaua Roșie Belgrad într-un meci oficial, însă a dat peste formații din aproape fiecare stat care a format fosta Iugoslavie.
Prima echipă care i-a ieșit în cale a fost Zeleznik Belgrad, în 2004: înfrângere cu 1-2 la București și succes cu 4-2 în deplasare.
Un moment greu s-a petrecut în 2015, când Partizan Belgrad, rivala Stelei Roșii, a oprit-o din drumul spre grupele Ligii Campionilor, în turul 3 preliminar.
Ultimele amintiri datează din actuala stagiune: dublă înfrângere șocantă cu nord-macedonenii de la Shkendija (0-1 și 0-2) și dublu succes logic cu kosovarii de la Drita (3-2 și 3-1).
În total, roș-albaștrii au 11 victorii, 2 egaluri și 4 înfrângeri în meciurile europene cu formații din spațiul ex-iugoslav, inclusiv un 6-5 memorabil, după loviturile de departajare, în compania celor de la Backa Topola în 2020.
Hai pe Superliga.ro pentru toate informațiile din fotbalul românesc!
Neînvinsă cu echipele românești, Steaua Roșie e în declin
Belgrădenii au un parcurs aproape perfect contra formațiilor din România, nepierzând niciun duel contra echipelor noastre. În 1970-71, Steaua Roșie a dispus cu 3-0 și 3-1 de UTA, în Cupa Campionilor Europeni, iar în 1975-76 a trecut cu 1-1 și 3-1 de Universitatea Craiova, în Cupa UEFA. Recent, în 2021, a eliminat clar pe CFR Cluj, în play-off-ul Europa League (4-0 și 2-1).
Acum, însă, echipa lui Vladan Milojevici se află într-un moment critic. În weekend a pierdut cu 0-1 la Javor, deși a trimis mingea către poartă de 34 de ori! Cu un meci mai puțin jucat, Crvena Zvezda a căzut pe locul 2, cu 35 de puncte, lider devenind rivala Partizan (37 p).
Totuși, Steaua Roșie are încredere că poate urca în UEL. Ultimul ei joc continental, disputat acasă, i-a adus o victorie: 1-0 cu francezii de la Lille. De altfel, factorul propriului teren este un atu al sârbilor, cei care în acest sezon au cedat doar o dată acasă: acel 1-2 cu Pafos, din 19 august, în play-off-ul Champions League.
O singură absență majoră au gazdele în vederea acestui meci: extrema Radonjici va lipsi – oficial, din cauza unei accidentări; neoficial, deoarece ar fi fost exclus din efectiv.
Menajați cu Javor, goleadorul Arnautovici și influentul mijlocaș Krunici vor fi aproape sigur în „line-up” pentru disputa cu FCSB.






