Despre tiranie sau cum să-ți aperi libertatea – primele 5 reguli. „Atenție la statul cu un singur partid!”

În România, atmosfera politică este tot mai sufocantă. Dintre români, aproape jumătate își doresc să voteze partidele extremiste, naționaliste, xenofobe, antisemite și pro-Rusia (AUR-SOS-POT). Coaliția de la guvernare este sabotată de PSD și de mafia politică transpartinică. Reformele ocolesc elitele din Justiția transformată în „dama de consumație” a politrucilor și din funcționărimea administrației publice (centrale și locale).

Ca și când toate acestea nu ar fi suficiente pentru declanșarea unei tot mai probabile prăbușiri a libertății și democrației în România, elita conducătoare a Bisericii Ortodoxe Române (BOR) ne-a reamintit că este complice la dărâmarea democrației. Cum? Aruncând în agora românească penibilul și toxicul moment așa-zis artistic prestat în Catedrala Națională de corul Tronos Junior, care a interpetat, prin vocile unor copii inocenți, un cântec care miroase a naționalism și a erezie filetistă, despre ale cărui versuri s-a spus că ar fi scrise de Radu Gyr (așa cum, de fapt, ani de zile, Trinitas TV și Basilica au promovat!).

Puțini români și încă și mai puțini membri ai elitei intelectuale românești înțeleg că avem deja toate ingredientele pentru prăbușirea Libertății.

În consecință, aceia dintre noi care ne dorim să trăim împreună cu familiile noastre într-o Românie europeană, liberă și democratică trebuie să ne asumăm la nivel personal, prin fapte, apărarea Libertății și a Democrației.

Să aflăm ce avem de făcut!

„On Tyranny: Twenty Lessons from the Twentieth Century” – un ghid al luptătorului pentru libertate și democrație

„On Tyranny: Twenty Lessons from the Twentieth Century” este o carte scrisă de istoricul american Timothy Snyder și publicată în anul 2017. Pornind de la lecțiile primite de societatea umană în secolul XX – secolul marilor dictaturi fasciste, nazistă și comuniste –, Snyder formulează câteva reguli pe care trebuie să le respecte oamenii care sunt conștienți de importanța vitală a Libertății și Democrației și vor să trăiască într-o societate liberă și democratică.

Vom prezenta aceste reguli, folosindu-ne de ediția ilustrată grafic de autoarea și graficiana germano-americană Nora Krug, ediție publicată în octombrie 2021.

Regula nr. 1: „Nu te supune în avans!” (obediența anticipată)

„Cea mai mare parte a puterii îi este oferită autoritarismului în mod gratuit. În vremuri ca acestea, indivizii se gândesc dinainte la ce va dori un guvern mai represiv și apoi se oferă pe sine fără să li se mai ceară. Un cetățean care se adaptează în acest fel învață puterea (politică – n. red.) ce-și poate permite să facă”  – Timothy Snyder.

Această regulă poate fi exprimată și prin „Să nu rămâi pasiv când libertatea societății în care trăiești este în pericol!”. Atunci când cetățenii sunt pasivi, când nu reacționează față de acțiunile antidemocratice și potențial liberticide ale partidelor și politicienilor extremiști, începe procesul de supunere (acceptare) în avans a modelului societal autoritarist, dictatorial. Lipsa de reacție civică este agravată de incompetența și impotența instituțiilor statului care au atribuții în apărarea democrației și combaterea extremismului.

În România, acest fenomen se află la punctul culminant. Un recent sondaj de opinie anunță că partidele extremiste (AUR, SOS, POT) au acumulat aproximativ 42% din intenția de vot a cetățenilor români.

Cei mai mulți români sunt însă neangajați politic și civic. În rândul acestora, fenomenul supunerii în avans se manifestă cel mai puternic. Primejdia prăbușirii societății românești în dictatură este alimentată consistent de atitudinea acestor români dezinteresați de viața politică și civică, enclavizați în propria viață, suficient de prosperi sau dimpotrivă, de scârbiți de mecanismele greoaie și defecte ale democrației românești. Din rândul lor, cei care reușesc să recruteze votanți sunt politicienii extremiști și mai puțin sau deloc – politicienii democrați.

Astfel, treptat, România se supune în avans unui tot mai probabil sistem politic autoritarist, anti-democratic, anti-european și, în contextul nostru, pro-Rusia.

Regula nr. 1 emisă de Snyder este obligatorie, dacă românii vor să evite prăbușirea într-o nouă dictatură. Fără respectarea acestei reguli, aplicarea celorlalte reguli prezentate de Snyder este imposibilă.

Regula nr. 2: „Apără instituțiile (specifice democrației)!”

„Instituțiile (democratice – n. red.) sunt cele care ne ajută să păstrăm decența. Și ele au nevoie de ajutorul nostru. Nu vorbiți despre «instituțiile noastre» decât dacă le faceți ale voastre acționând în numele lor. Institutiile nu se protejează singure. Ele cad una după alta, dacă fiecare nu este apărată de la început. Așadar, alegeți o instituție de care vă pasă – o instanță, un ziar, o lege, un sindicat – și luați partea ei!” – Timothy Snyder.

După Decembrie 1989, românii au fost tot mai puțin doritori să apere instituțiile statului de drept. Rând pe rând, diferite instituții esențiale pentru funcționarea democrației au fost acaparate de mafia politică și deturnate de la scopul lor.

Cel mai bun exemplu este relația românilor cu Justiția. Între 2017 și 2019, sute de mii de români din țară și din diaspora au protestat împotriva încercărilor guvernelor PSD de a-și înfeuda Justiția și de a anihila lupta anticorupție. După câțiva ani, instituția Justiției atât de apărată de români a trădat, transformându-se în aliat al mafiei politice, fapt care a provocat în societatea românească o scârbă profundă față de meseria de magistrat și o prăbușire aproape totală a sprijinului și încrederii românilor în Justiție.

Diferite alte instituții esențiale pentru funcționarea Democrației au pierdut încrederea românilor, deși, paradoxal, chiar românii au dat, direct sau indirect, conținut acestora.

Parlamentul României are o foarte mică susținere din partea cetățenilor, fiind considerat o zonă de maximă concentrare a puterii mafiei politice. Aici suntem martorii unui paradox. Componența Parlamentului este generată de votul cetățenilor. În România, participarea la votare nu este suficientă pentru a spune că Parlamentul este reprezentativ, deși este legitim (este ales democratic). Cei care-și exercită votul sunt responsabili în mod direct de calitatea morală și profesională a parlamentarilor aleși. Cei care nu-și exercită dreptul la vot sunt responsabili în mod indirect de aceste aspecte care-i privesc pe parlamentarii români.

Paradoxal, de fapt, românii sunt nemulțumiți de propria implicare/neimplicare în actul democratic de alegere a Parlamentului țării.

Aceeași situație o avem în cazul Guvernului României, ale cărui componență și politici publice sunt determinate indirect tot de cetățenii români, prin interacțiunea cu exercitarea/nexercitarea dreptului de a alege și a candida pentru Parlament. În plus, în relația cu Guvernul, dar și cu Parlamentul, românii manifestă și o foarte slabă asumare civică. Deși cetățenii dispun de o variată legislație care le permite să participe la conceperea, adoptarea și implementarea legilor și politicilor publice, participarea cetățenească este foarte scăzută. Aceast nu-i împiedică pe români să manifeste nemulțumire și neîncredere față de Parlament și de Guvern.

Concluzii identice avem și în cazul entităților administrative locale alese (consilii locale, județene și primării) sau numite (instituții publice locale). Participarea cetățenească a românilor în propriile comunități locale (comună, oraș, județ) este minimă, dar așteptările și nemulțumirile lor față de entitățile administrative locale sunt foarte mari.

În relația cu presa, românii au tendința să acuze deseori că jurnaliștii sunt „vânduți politicienilor”, sunt niște „mercenari” sau, ca să cităm un clasic în viață, sunt „niște tonomate cu euro”. În același timp, deși visează la o presă liberă și independentă, românul refuză să plătească un abonament online la un ziar sau platformă media în sumă modică și preferă să se „informeze” de pe TikTok,  consumând în cantități șocant de mari dezinformări și manipulări cu miros de Putin.

În sindicatele românești, care sunt instituții esențiale pentru funcționarea democrației, întâlnim deja de decenii o castă impenetrabilă de lideri sindicaliști care dețin averi imense, fac jocuri politice și vorbesc în numele a milioane de salariați, fără să-i reprezinte. Deși există în fiecare sindicat mecanisme legale și democratice prin care membrii de sindicat pot să decidă politica publică a sindicatului, să orienteze acțiunile liderului sau să-l schimbe, dacă acesta nu apără interesele sindicaliștilor, altfel spus, deși formal sindicatele sunt instituții democratice, totuși, sindicaliștii se resemnează și se mărginesc la a critica liderul pe la colțuri, fără să-și asume vreo acțiune de schimbare a situației.

Istoricul american Timothy Snyder avertizează: „Greșeala este să presupunem că conducătorii care au ajuns la putere prin intermediul instituțiilor nu pot schimba sau distruge acele instituții – chiar și atunci când exact asta au anunțat că vor face. Revoluționarii intenționează uneori să distrugă instituțiile dintr-o dată. Aceasta a fost abordarea bolșevicilor ruși”.

Cetățenii români n-au înțeles aceste adevăruri. Românii sunt niște dezamăgiți de instituțiile statului de drept – deși conținutul și politicile publice ale acestora sunt determinate, direct și indirect, chiar de ei – și preferă să-și orientează așteptărie și încrederea spre instituții și partide politice care transmit în societate ideea de ordine și stabilitate prin diminuarea, chiar sacrificarea libertății personale.

Conform unui sondaj național realizat de CURS în perioada 5–19 septembrie 2025, instituțiile în care românii au cea mai mare încredere sunt Armata, Pompierii (79%) și Biserica (70%) – instituții organizate după principii militare (inclusiv clerul și comunitățile monahale din Biserică funcționează în baza principiului subordonării absolute față de superiorul ierarhic).

Un alt sondaj național, realizat de CURS în 14–26 octombrie 2025, arată că, dacă s-ar organiza acum alegeri parlamentare, 42% dintre români ar vota partidele extremiste AUR-SOS-POT. Este de notorietate faptul că aceste partide extremiste au o agendă politică asumat anti-democratică, anti-UE, anti-NATO, liberticidă și pro-Rusia.

În ciuda acestor evidențe, cei 42% dintre români preferă să se răzbune pe propria lor neputință de a controla instituțiile specifice statului de drept și de a le orienta pe drumul democrației. Se poate spune că foarte mulți români doresc, de fapt, să asasineze aceste instituții și odată cu ele, să spulbere democrația.

Contextul le impune românilor care vor să apere libertatea și democrația să-și asume la nivel de principii apărarea instituțiilor esențiale pentru existența unei Românii democratice și europene. Da, este dezgustătoare situația din Justiție, cu procurori care instrumentează defectuos anchete penale pentru ca ulterior să fie trântite în instanță și astfel să fie salvați politrucii inculpați, cu judecători care acceptă amânări peste amânări în spețele judecate, până intervine termenul de prescriere. Da, este absolut vomitivă prestația Curții Constituționale a României, această „casă de toleranță” la care s-a abonat mafia politică.

Însă lipsa de reacție cetățenească a majorității românilor, care preferă doar să se lamenteze despre „cât de coruptă e Justiția”, nu ajută la schimbarea în bine, la salvarea Justiției din ghearele mafiei politice.

Aceeași situație și în cazul Parlamentului, Guvernului, administrației publice locale. Lipsa de participare cetățenească în procesul legislativ, în monitorizarea funcționării acestor instituții, lipsa de reacție civică față de abuzurile comise – toate acestea permit mafiei politice să distrugă aceste instituții și să le deturneze de la menirea lor de instituții ale democrației.

Vreți politicieni mai buni? Ajutați la formarea unei clase politice oneste! Începeți prin a vota cu mintea, nu cu sentimentul și cu burta! Sau, și mai bine, implicați-vă în politică!

Vreți presă independentă? Asumați-vă să plătiți abonamente la publicațiile care apără democrația, să oferiți un bănuț ca donatori!

Regula nr. 3: „Atenție la statul cu un singur partid!”

„Partidele care au «fabricat» statele (cu regim dictatorial – n. red.) și și-au suprimat rivalii politici nu au fost omnipotente de la început. Au exploatat un moment istoric pentru a face imposibil accesul la viața politică pentru adversarii lor politici. Așadar, susțineți sistemul multipartid și apărați regulile alegerilor democratice! Votați la alegerile locale și naționale, cât timp puteți! Luați în considerare inclusiv să candidați pentru o funcție publică!” – Timothy Snyder.

Românii au fost întotdeauna puternic influențați de abordările „mesianice” din politica românească. După Decembrie 1989, prima căutare a liderului mesianic, acel individ „factotum” care rezolvă el toate problemele fiecărui român în parte și tuturor românilor laolaltă, a avut ca rezultat regimul profund corupt și anti-democratic al lui Ion Iliescu.

Căutările după „mesia politic” l-au găsit apoi pe Emil Constantinescu – un penibil eșec al forțelor democratice și pro-europene din epocă.

Traian Băsescu a satisfăcut căutarea românilor după „liderul salvator”, pentru că a corespuns în mare măsură profilului psiho-social și cultural al românului mediu: șmecher, miștocar, agresiv când e cazul, viclean și isteț, afemeiat și rezistent la băutură, spurcat la gură și gata de scandal, dibaci în a rezolva ceea ce românii credeau a fi chestiuni importante pentru țară etc. Târziu, după ani, au descoperit românii că sub aripa lui Traian Băsescu crescuse o mafie politică al cărei simbol arhetipal rămâne „madama” Elena Udrea, fostă pușcăriașă.

Totuși, românii nu s-au învățat minte și au votat de două ori un alt „lider mesianic”, pe trădătorul democrației – Klaus Iohannis.

Această căutare de „femeie singură și ambetată” a românilor după „mesia politic”, „salvatorul Neamului și al Țării”, nu a fost ignorată de Serviciile Secrete ale Rusiei lui Putin. Cu răbdare – alocând resurse consistente și cu complicitatea unor trădători din Armata Română, serviciile secrete românești, partidele politice, elita intelectuală și inclusiv Biserica Ortodoxă Română – au confecționat un set de „mesia politici”.

Prima victorie a Partidei Ruse din România a fost lansarea și recrutarea în siajul propagandei Moscovei a „salvatorului” George Simion. Testul a fost făcut în două etape.

Prima manifestare de „mesia politic” a lui Simion a fost pe chestiunea mișcării unioniste. Efectele au fost devastatoare pentru unionismul din România, care a fost și încă este confiscat de Simion și AUR.

A doua etapă a fost testarea imaginii lui Simion de „salvator al națiunii” în timpul pandemiei de Covid-19. Operațiunea a fost un succes important al Rusiei în sabotarea eforturilor autorităților românești de a opri răspândirea virusului Covid-19. Vă amintiți cum țipau isteric Simion, Șoșoacă și alți „suveraniști” că s-a instaurat „dictatura sanitară”, în timp ce, la Moscova, Putin investea sume imense în fabricarea vaccinului Sputnik pe care l-a folosit să oprească pandemia?

Aceste două operațiuni, impecabil realizate, l-au propulsat pe George Simion în fruntea mișcării „suveraniste” și au înlesnit înființarea AUR și transformarea în cel mai important partid politic din România.

Totuși, George Simion nu le-a fost suficient „păpușarilor”. Inevitabil, imaginea lui s-a deteriorat prin intrarea AUR în Parlament și în arena politică.

Rusia a pregătit și folosit magistral „rezerva”: șarlatanul Călin Georgescu. Într-un efort financiar, uman, logistic și informațional fără precedent, acest anonim (pentru masele de votanți) a fost transformat de Rusia într-un politician votat de milioane de români.

Deși, într-un târziu și cu grave erori, instituțiile statului român au reacționat și au evitat la limită prăbușirea României într-o dictatură naționalistă controlată de Rusia, lansarea lui Călin Georgescu și poziționarea lui la vârful clasei politice românești a fost a doua victorie a Partidei Ruse din România.

Aceste sinistre operațiuni de război hibrid lansate de Rusia în România nu ar fi fost însă posibile dacă românii ar fi avut o solidă educație civică pentru democrație și dacă politicienii post-decembriști ar fi fost loiali valorilor societății libere și democratice.

Atât mulți dintre români – cu căutarea lor după „mesia politic”, „salvatorul neamului și al țării” –, cât și (prea) mulți dintre politicienii post-decembriști au fost și încă sunt seduși de ideea instaurării unui regim autoritarist, iliberal, cu o pseudo-democrație transformată în butaforia unui stat controlat de o singură forță politică (fie Partidul unic, fie Marele Lider) și care să ofere o iluzorie rezolvare a „tuturor problemelor”.

Pentru Rusia a fost suficient să aprindă chibritul – și incendiul (care nici astăzi nu e stins) a izbucnit și s-a întins rapid în societatea românească…

Partidele și politicienii extremiști oferă românilor acest „contract social”: voi acceptați ca libertatea voastră să fie restrânsă, iar noi preluăm toată responsabilitatea voastră pentru problemele pe care le aveți și vă promitem că le rezolvăm noi pe toate, fără vreun efort din partea voastră.

Evident, totul este o miciună, o înșelătorie.

Soluția pentru a evita să ne reîntoarcem la statul condus de Partidul unic și Marele Lider este să participăm la vot, să ne exercităm dreptul la vot, să promovăm sistemul multipartid și inclusiv să ne implicăm în viața politică, pentru a susține valorile libertății și democrației.

Politicianul aboliționist american Wendell Phillips a spus că „vigilența eternă este prețul libertății”, iar „mana libertății trebuie adunată în fiecare zi, altfel va putrezi”.

Așadar, libertatea nu este gratuită și nu rămâne pentru totdeauna, dacă cetățenii nu luptă să și-o păstreze.

Regula nr. 4: „Asumă-ți responsabilitatea pentru chipul lumii tale!”

„Simbolurile de astăzi fac posibilă realitatea de mâine. Observă zvasticile și celelalte semne ale urii! Nu-ți întoarce privirea și nu te obișnui cu ele! Îndepărtează-le singur și dă un exemplu și altora să facă același lucru” – Timothy Snyder.

Este foarte cunoscută afirmația „o imagine valorează cât o mie de cuvinte” și putem spune, în completare, că un simbol valorează cât un întreg univers.

În istoria civilizației, o serie de simboluri – precum Steaua lui David, Crucea, Semiluna, Secera și ciocanul, Steaua Roșie, Zvastica – au reprezentat și reprezintă sisteme religioase și orânduiri politice care au influențat enorm mersul civilizației umane, în bine sau în rău.

În operațiunile de război hibrid lansate de Rusia asupra României, s-au folosit intens și cu maximă eficiență simbolurile și imaginile. Așa au fost confiscate teme importante pentru societatea românească: unionismul și relația cu Republica Moldova, patriotismul și relația cu istoria românilor, tradițiile, credința și rolul Bisericii în societate etc.

Totodată, au fost resuscitate legionarismul fascist, comunismul ceaușist, nostalgia și cultul personalității pentru personaje sinistre cum au fost „Căpitanul” Corneliu Zelea Codreanu sau dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu.

Să ne amintim cum, în urmă cu câțiva ani, brusc, parcă la comandă, rețelele de socializare au fost inundate de conturi care foloseau imagini și simboluri pe teme aparent inocente: nostalgia pentru copilărie și tinerețe, admirația pentru personaje din istoria românilor etc. La momentul potrivit, acestea s-au transformat în vectori de promovare a extremismului naționalist de sorginte legionară sau ceaușistă, a unor lideri extremiști precum Simion și Georgescu. Iar odată cu declanșarea războiului de agresiune al Rusiei asupra Ucrainei, a fost introdusă „în meniu” promovarea unor mesaje anti-Ucraina, anti-UE, anti-NATO și de sabotare a eforturilor de sprijinire a Ucrainei în fața agresiunii rusești.

Vorbind despre puterea imaginii/simbolului în politică, Timothy Snyder povestește: „În Uniunea Sovietică, sub conducerea lui Iosif Stalin, fermierii prosperi (kulacii în Rusa, curculii în Ucraina, așa cum în România comunistă aveau să fie chiaburii – n. red.) erau portretizați pe afișele de propagandă într-un mod dezumanizant (cu cap de porc – n. red.) care, într-un mediu rural, sugerează în mod clar posibilitatea ca aceștia să fie măcelăriți. Se întâmpla la începutul anilor 1930, când statul sovietic încerca să stăpânească zona rurală și să extragă capital pentru industrializarea rapidă. Țăranii care aveau mai mult pământ sau mai multe animale decât restul țărănimii au fost primii care și-au pierdut proprietățile. Un vecin portretizat ca un porc este cineva al cărui pământ îl poți lua”.

Prezentarea „dușmanului de clasă” prin utilizarea imaginii unui porc (animal murdar, gras, lacom etc.) este un îndemn la disprețuirea acestuia și, implicit, la lichidarea (sacrificarea) lui, nu numai ca „odioasă” clasă socială, ci și ca individ.

Ne amintim de imaginile „fake” confecționate cu ajutorul inteligenței artificiale (AI) utilizate de propaganda putinistă sau de propaganda AUR pentru a ataca, a compromite și a atrage oprobiul public asupra inamicilor politici și a altor actori sociali care se împotrivesc intereselor rusești, ofensivei naționalismului și care apără valorile democrației europene.

În Germania nazistă, simbolul „Steaua lui David” a fost utilizat foarte eficient pentru a exacerba în rândul germanilor sentimentele antisemite, pregătind astfel ceea ce istoria va consemna ca sinistrul și demonicul Holocaust.

Timothy Snyder povestește: „În Germania nazistă, un magazin marcat «evreiesc» nu avea niciun viitor. A devenit obiectul unor planuri odioase. Pe măsură ce proprietatea era marcată ca fiind etnică, invidia a transformat etica. Dacă magazinele puteau fi «evreiești», ce se întâmpla cu alte companii și proprietăți? Acceptarea «etichetării» (stigmatizării – n. red.) ca parte naturală a peisajului urban era deja un compromis cu un viitor ucigaș”.

Propaganda putinistă și a extremiștilor naționaliști („suveraniști”) în România s-a folosit permanent de imagini și simboluri care demonizau politicieni și alte personalități românești pro-UE, pro-Ucraina, pro-NATO și pro-democrație. Efortul propagandistic a fost orientat spre confecționarea și implementarea unei „realități paralele” în care Binele este Rău, iar Răul este Bine, conform intereselor Moscovei. Totul, pornind de la simboluri și imagini răspândite intens pe rețelele de socializare (vă amintiți de îndemnul „Share masiv!”).

Spune Snyder: „Într-o zi, s-ar putea să vi se ofere oportunitatea de a afișa (a mărturisi – n. red.) simbolurile propriei loialități. Asigurați-vă că astfel de simboluri îi includ pe concetățenii dumneavoastră, nu îi exclud!”.

Regula nr. 5: „Amintiți-vă de etica profesională!”

„Când liderii politici dau un exemplu negativ, angajamentele profesionale față de o practică justă devin mai importante. Este greu să subminezi un stat de drept fără avocați sau să organizezi procese-spectacol fără judecători. Tiranii au nevoie de funcționari publici ascultători, iar comandanții lagărelor de concentrare caută oameni de afaceri interesați de forță de muncă ieftină” – Timothy Snyder.

O dictatură nu se poate instaura fără complicitatea profesioniștilor din aparatul de stat: funcționari publici, magistrați, militari, polițiști, ofițeri de informații, profesori universitari etc.

Cele mai grele și mortale lovituri asupra democrației și libertății în România au venit prin trădările comise de unii magistrați (care au transformat Justiția într-o damă de companie a mafiei politice) și de unii ofițeri de informații (care au sabotat în mod intenționat mecanismele de apărare a democrației ori chiar au fost complici la promovarea unor partide și politicieni inamici ai democrației).

În prezent, observăm că pentru magistrați, etica profesională înseamnă lupta pentru a păstra vârsta tânără de pensionare și cuantumul nesimțit de mare al pensiilor speciale. Șocant de puțini sunt procurorii și judecătorii care au curajul să aplice legile anticorupție și să obțină condamnarea mafioților vinovați de fapte de corupție.

Serviciile de informații își revin cu greu din șocul dezastrului în care s-a prăbușit sistemul național de securitate, prin loviturile aproape mortale primite de la serviciile ruse. Acestea au reușit performanța să controleze mintea câtorva milioane de cetățeni români și să urce AUR (partid extremist cu o clară orientare pro-Rusia, anti-UE și anti-NATO) pe primul loc în opțiunile de vot ale românilor. Trădările comise probabil atât de ofițeri în rezervă, cât și de ofițeri activi din SRI, SIE și DGIA (Direcția Generală de Informații a Armatei) n-au fost încă dezvăluite, iar cei vinovați încă nu sunt anchetați de procurorii militari și judecați de Curtea Marțială.

În aceste două exemple – trădările comise de magistrați care au compromis lupta anticorupție și trădările comise de ofițeri de informații care au compromis securitatea națională –, ceea ce a lipsit a fost tocmai etica (deontologia) profesională sau, mai direct spus, loialitatea față de statul român, conform jurământului de loialitate depus la învestirea în funcție.

Despre responsabilitatea față de apărarea și promovarea democrației, pe care o au ceea ce putem numi castele profesionale din stat – funcționari publici, magistrați, militari, polițiști, ofițeri de informații, profesori universitari etc. –, Timothy Snyder spune:

„Profesiile pot crea forme de dialog etic imposibile între un individ singuratic și un guvern distant. Dacă membrii profesiilor se consideră grupuri cu interese comune, cu norme și reguli care-i obligă în permanență (profesional și moral – n. red.), atunci pot câștiga încredere și, într-adevăr, un anumit tip de putere. Etica profesională trebuie să ne ghideze tocmai atunci când ni se spune că situația este excepțională. Atunci nu există așa ceva ca «doar urmarea ordinelor». Cu toate acestea, dacă membrii profesiilor își confundă etica specifică cu emoțiile momentului, se pot trezi spunând și făcând lucruri pe care anterior le-ar fi putut considera de neimaginat”.

Românii – care, prin votul lor, prin implicarea/neimplicarea lor civică, au modelat statul român postdecembrist – au eșuat în a consacra independența, moralitatea și profesionalismul castelor profesionale cu rol fundamental în dezvoltarea unui stat democratic și a unei societăți libere, deschise.

În prezent, observăm cu groază cum militari de carieră, magistrați, ofițeri de informații, funcționari publici, profesori universitari etc. promovează narativele Rusiei și ale propagandei extremiștilor naționaliști din AUR-SOS-POT etc. Se poate crede cu mare probabilitate că acești oameni ar sluji o dictatură naționalistă, instaurată pe ruinele fostei Românii democratice, cu același entuziasm de care au dat dovadă legionarii când au proclamat Statul Național Legionar sau germanii, după instaurarea dictaturii lui Adolf Hitler.

Acești oameni, înainte de toate, sunt lipsiți de o minimă etică profesională; mai direct spus, sunt imorali.

Partea sănătoasă moral din rândul elitelor profesionale ale statului român trebuie să reacționeze pentru apărarea democrației și a libertății noastre. Deontologia profesională și asumarea morală, deplină a profesiei solicită acestor români importanți pentru prezentul și viitorul statului român, să fie loiali nu unui partid, unei ideologii, ci jurământului față de statul român – stat democratic, european – și datoriei morale față de societatea românească, o societate liberă, deschisă.

Asupra conștiinței acestor elite ale statului român apasă judecata lui Dumnezeu și a istoriei. Dacă, din lașitate, egoism, indolență sau nesimțire, vor decide să ne trădeze, consecințele vor fi mortale pentru democrație și libertate, iar victime vor fi și ei cu copiii lor, alături de noi și copiii noștri.

(Va urma)

DE ACELAȘI AUTOR: